Intru pe culoarul care duce către turnicheți și trec pe lângă un bărbat care cântă la chitară. Nu numai eu, toți trec pe lângă el grăbiți, preocupați, fără să-l observe. Dar el e acolo. E acolo și cântă în continuare făcându-i pe cei de la Phoenix să renască pe gresia tocită și rece.
Mai merg câțiva metri și mă opresc. Îl ascult de la distanță. Are o voce plăcută. Și-atunci mă lovește gândul că omul ăsta mai mult ca sigur nu stă acolo pentru că are vreun hobby ciudat care-l face să strângă o chitară în brațe, undeva într-o o stație de metrou oarecare din Bucureștiul ăsta ciudat, mult prea grăbit și impasibil.
Îmi dau rucsacul jos din spate, mă întorc și merg spre el hotărât să-i dau niște bani. Scot portofelul și descopăr că n-am niciun leu cash la mine, în timp ce aud metroul cum se oprește la peronul meu. Oricum l-am ratat, dă-l naibii. Ies din nou afară, în stradă, și caut un bancomat. Îl găsesc. Intru din nou la metrou.
Piesa celor de la Phoenix s-a terminat, acum prin tunel răsună Roșu și Negru.
… Într-o nu știu care vară, într-o nu știu care seară…
Ar fi bine, dar nu e nici vară, nici seară, e doar o dimineață gri și urâtă de februarie.
… Într-un nu știu care sat, sub un nu știu care pat…
Mă apropii de cutia albă, de carton, pe care o are la picioare. E goală. Oare de ce e goală? Oare de la ce oră cântă? Oare câți oameni au trecut pe lângă el? Oare de ce nu s-a oprit nimeni? Oare ce gândește când vede că nu se oprește nimeni din goana nebună spre cel mai important metrou al vieții lor, primul care intră în stație. Cu peronul pe partea stângă.
I-am pus niște bani în cutie. Nu contează cât. Contează doar c-a înclinat ușor din cap. Am rămas până a terminat piesa.
… Într-o nu știu care vară, într-o nu știu care seară…
Ia mâinile de pe chitară, zâmbește și se uită la mine:
– E bine?
Omule, dacă mai ai puterea să zâmbești unui necunoscut, într-o dimineață cenușie și rece de iarnă, în timp ce cânți pentru nimeni într-o stație de metrou, îți garantez eu că E BINE.
…
E doar impresia mea sau ești într-o dispoziție mai poetică, așa, zilele astea?
Comentariu beton!14
De la februarie. Oricum, daca ti-a placut, ai facut treaba buna.
@Ionuț, și-o zici așa de față cu toată lumea???
Azi n-am melancolie, romantism, drăgălășenii, empatie, poezie… you name it!
Băiatu’ ăsta azi mă duce cu gândul la Balada unui greier mic.
Nu e bine.
@Vera, și cine e furnica?
@Mihai Furnica e ala pentru care metroul e mijloc de transport catre si de la job. Furnica e ala inscris constiincios pe traiectoria vietii repetitive si responsabile: te nasti, inveti, te duci la munca, platesti facturi, cresti doi copii, un caine si cateva pisici ocazionale. Furnica e eroul anonim, mentionat la gramada, ca un bun colectiv, privit uneori cu dispret si superioritate de greieri cu impresii de spirite libere.
Furnica e misto.
Comentariu beton!26
@Vera, apăi să știi că mie omul ăsta nu prea mi-a lăsat impresia de hipster cu spirit liber. Ci mai degrabă că i-ar prinde bine niște bani ca să-și ia ceva de mâncare.
@Mihai Well, bine ca se descurca de un quick fix. Nevermind me, io-s doar ofticata ca nu stiu sa cant la nimic. 😉
Se dezbate încă. Ce zici?12
@Vera, pune mâna și învață! Ce-ai de pierdut?
@Mihai well, ce-i drept, visez noaptea ca pot canta bucata AIA din In the air tonight@Phil Collins <3
??
@Victore, yup.
Oamenii ca acesta sunt lanterne într-un vălmășag întunecat. Nu există poveste fericită care să te aducă să cânți într-o stație de metrou, și totuși au căldura și disponibilitatea sufletească de a împărți un zâmbet și o stare de bine. În timp ce alții, mai norocoși, sunt înfundați în mohoreală.
Comentariu beton!106
@cataline, ACEST comentariu… Chapeau!
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.4
Nu știu la ce te referi.
Misu, se referă la pluralul de la turnichet, care este turnichete. Nici eu nu ştiam, dar m-am uitat în Dex după ce a semnalizat Sabina. Csf, n-ai csf, unora le place să găsească greşeli.
Comentariu beton!33
@GabiI, gizăs fucking craist!
Și totuși cam peste tot se folosește „turnicheti”. Cred că, uneori, ar trebui să cam ignorăm DEX-ul ăla.
Comentariu beton!16
Cred ca pentru a intelege textul a aflat acum despre turnichet(a). Din dex, evident. Asa ca avem subiect de dezbatut.
Turnichet chiar este s.f.? 🙂
Comentariu beton!21
@Sandra,
Ar putea fi s.n. – un turnichet, două turnichete, presupun. Ce teme existențiale avem azi, la început de weekend!
O mulțime umană e în depresie, un om cântă la metrou pentru un covrig, iar noi declinăm substantive franțuzești 🙂
Comentariu beton!19
@Laura,
Ca să nu mai zic că m-a făcut să plâng. Deoarece mi-am dat seama că expresia aia cretină la care ne tăvăleam pe jos de râs când eram copii: ‘Doi scheleți se trag de piele.’ devine ‘Două schelete se trag de piele.’ şi nu mai are niciun haz…
Comentariu beton!27
Laura @, foarte corect!
M-am gandit un pic la permanenta disputa dintre terminologia specifica, tehnica aici si forma corecta in alt context. Mi-am revenit rapid, amanuntele, de data asta, ar ucide esenta.
Zi frumoasa!
Comentariu beton!15
Da, e bine! E bine că sunt oameni care zâmbesc unui necunoscut la prima oră a dimineții, e bine că sunt oameni care se opresc din goana asta nebună și ascultă un cântec pe peron, e bine că în cenușiul fiecărei zile reușesc să-mi mai colorez aripile și să zbor. Doar cu gândul, către oameni și locuri. Și e bine pentru că altfel am ajunge, mai repede poate, să înțelegem despre ce vorbeam ieri.
Comentariu beton!25
@Anouk, m-am gândit și eu la asta când l-am scris.
Articolul ăsta se potriveşte cumva cu cel de ieri. Dacă eşti cu chitara pe stradă să cânţi şi poţi să zâmbeşti, atunci e bine, mai e o speranţă.
Comentariu beton!29
@GabiI, întotdeauna!
@Gabil – am avut exact aceeasi impresie cand am citit articolul de azi!
Cinste lui. Omul nu fură, nu dă în cap și face și ce-i place. Nu vreau să mă gândesc la povestea lui de viață și ce l-a adus în situația asta, cu siguranță e o poveste tristă. Și-a atins scopul prin simplul fapt că l-ai observat, banii au fost doar un bonus.
În etapa asta a vitezei, pun pariu că unii n-ar observa dacă ar trece pe lângă un cadavru..
Avem cu toții probleme și ne tot batem cu ele să vedem care-s mai grave. Între timp, uităm să fim oameni și să mai empatizăm un pic chiar și cu un necunoscut, dacă tot suntem un neam de credincioși..
Comentariu beton!37
Exact.
Eu am un prieten chitarist. Nu are o poveste tristă. Predă lecții de chitară, cântă cu mai multe trupe….Dar iubește să împartă muzica cu ceilalți. Și cântă oricând și oriunde are chef. Acum cântă pe stradă în Praga.
Comentariu beton!34
Tocmai am ascultat o piesă care se potrivește și cazului și chiar și vieții când ești într-o stare mai proastă. Firma – copiii cerului, v-o recomand din suflet, versurile te ung pe suflet. 🙂
Mișto, Mi’ai! Și io mă opresc de câte ori aud o chitară sau o vioară.
PS: A ieșit soarele! 🙂
Comentariu beton!12
Da, frate, chiar a ieșit.
la munca nu s-ar duce…of, barzii astia. Glumesc, pentru oamenii astia care fac un spectacol stradal, indiferent ce fel de spectacol, mereu mi-am gasit prin buzunare un ban.Artistii de strada au farmecul klor, coloreaza orasul..
Era odata de mult prin ceva troleu 66, un pustiulica care recita foarte misto Cerbul cu stea in frunte. de fiecare data cand l-am intalnit i-am dat…intr-o zi mi-a zis…sefu, nu mai vreau ca mi-ati dat si ieri.
Plm, poate ma bag si eu la o chitareala pe undeva…https://imgur.com/a/1442P
Comentariu beton!28
@Redoo, ahahahahahaaaaaaaaaa, ahahahahahaaaaaaaaaaaaaaa
mi s-a zburlit parul in cap….
@NagaQ, so, my job here was done.
Aoleu, boss, te cheama si Aurelian :)))))
Șșșșșt!!!
Iti multumesc Mihai ca mi-ai adus aminte ce important e sa opresti clipa…
@Anca, asta n-ai cum, dar măcar s-o trăiești.
E de bine, chiar dacă e de rău.
@9, 😉
E de bine, mereu va fi de bine! 🙂
Mi-au dat lacrimile si am un nod in gat, exact ca de fiecare data cand trec pe langa oameni ca el. Parca muzica lor rasuna altfel si patrunde mai bine in statiile de metrou.
Acum zambesc! Multumesc nenea Misule, chiar aveam nevoie!
Comentariu beton!17
@EGO, să fie primit.
Wow. Fac naveta de vreun an și ceva din Balotești, zilnic, spre București. Undeva până în Hornbach-ul de la intrarea în Balotești, noi îi zicem Măgura, habar nu am de ce, e o pasarela pietonală care traversează DN-ul. Eh, de acolo și până dincolo de Hornbach, un domn cam pe la vreo 60 de ani, cred, pleacă pe jos. Merge la Ploiesti din ce am înțeles de la el, și îmi zicea într-o zi când am oprit să-l iau, că mereu pleacă pe jos până în stația cealaltă de maxi taxi pt că acolo nu prea opresc ăștia de Ploiesti. E cam de o seama cu tata din ce am putut să-mi dau seama. Nu i-am luat niciodată bani și mereu îmi întinde cate 2-3 lei. Îmi mulțumește cu un zâmbet atât de sincer de fiecare dată când opresc, mi se strânge inima, mi se face un dor de tata incredibil. Atât cât pot, am zis să-l ajut, mi se pare incredibil de satisfăcător sa faci asta. Iar băiatul ăsta canta foarte bine. Acum chiar îmi pare rau că nu mai stau în București să dau și eu de el la metrou. As sta acolo sa mai cante tot repertoriul Phoenix și Cargo…
Fiecare om din asta pe care îl întâlnesc…îmi dă mare tema de gândit pt acasă.
Comentariu beton!34
@AnnaD, și mie.
Nu stiu cum e la voi, dar la mine in fiecare zi a fost soare. Poate aici in Voluntari suntem mai luminati 🙂
@Geamăna, clar, cu așa primar. 😀
Fain. Au și barzii farmecul lor. Pe mine ma fascinează de mic copil. Memorabili sunt 3 :
Johnny ingliș? – un american cunoscut in facultate, ajuta copiii străzii. L-am salvat din ghearele golanilor ce vroiau să îi fure chitara într-un internet cafe. L-am ținut 2 săptămâni prin cămin și l-am îndopat cu slanină (pure pig fat and a little bit of skin).
Un pianist ce cânta seară de seară cu un pian scos în stradă – undeva în Koln.
Un rrom ce cânta ceva melodie a lui Pepe: „Cred că m-am îndrăgostit…cred că daaaa … și mai duvă-n pwla meaaa … daaa daaa” și căruia străinii îi dădeau bani, semn că nu contează vorbele atunci când există emoție și pasiune.
Cum îi zice țiganul piramidei să stea jos ? LA SOL FĂ ?
Comentariu beton!37
😀 😀 😀
@HabaRnaM,du-te bă cu cioara ta că m-am râs de dimineață
!Am și io pe aici două care cântă la acordeon,numai ei știu ce bălmăjesc,cert e că e ceva cu,,Of,of,of Diliaia”.
Omule, mi-ai făcut ziua mai buna cu articolul asta. Mulțumesc
@Aquarius, deci scopul meu a fost atins.
E intr-un fel opusul a ceea ce ai scris ieri, un imn al vietii oricum ar fi ea.
M-am imaginat nu o data cantand pe strada ori cersind , in special cersind prin trenuri, ca sa observ reactia oamenilor.
Azi e ziua mea , zi frumoasa ca mine, asa ca fac cinste . va las de toate pentru toti si mesajul- nou, destul de nou si pentru mine- ca viata este cu adevarat interesanta si ca merita traita!
Mai este si ziua copilasului prietenei noastre Mira careia ii uram multa sanatate, sa iasa repede din depresie caci viata afara o asteapta! Copilasul implineste 4 ani iar eu 54 . La multi ani noua!
Bun, trafic am facut, tema am facut-o, sper, am si urat …lipsesc diacriticele , ca de obicei, dar sunt un actor, pardon o actrita grabita. Ca sa scriu cu diacritice imi ia dublu ca timp. Zi buna in Bula! Dupa ieri meritam un zambet, o floare, o raza de soare. Nu? Vorba cantecului…
Comentariu beton!30
@GMT, d-apăi LA MULȚI ANI!
@Doamna GMT, La mulți ani cu bucurii și sănătate!
La mulţi ani!
@GMT, La mulți ani frumoși ca tine! Te îmbrățișez!
@GMT,
La mulţi ani dantelaţi şi parfumaţi ca şi poveştile pe care le laşi aici! 🙂
E şi ziua surorii mele iar eu dimineaţă nu ştiam că azi e acel 9. Mereu pierd înşiruirea numerelor în calendar.
Recunosc că după articolul de ieri am deschis foarte încet uşa blogului azi. Dar după un scârţâit prelung a răsunat muzica bardului – are o voce foarte frumoasă – şi chiar dacă probabil există şi o poveste tristă în spate, aceea e lăsată în urmă. Iar toţi cei care se opresc să îl asculte mai adăugă câte un pas la traseul lui spre altceva.
Comentariu beton!16
@GMT
La multi ani!
Sa ai o zi plina cu soare!
La multi ani, frumosi si luminosi!
La mulți ani, GMT! Și copilului Mirei la fel. Sănătate vă doresc la toți trei.
La multi ani minunati, om frumos!
Mihai, Diabolic, Gabi I, Anouk, Solandi, Dyamisi, Livia M., Ana G. Sandra Ambra, va multumesc frumos si duios din sufletel! Pentru urari, pentru aprecieri, pentru gandurile bune pe care cu drag vi le intorc inmiit.
Comentariu beton!11
La mulţi ani, fără număr, fără număr, fără număr… Asta ca să fim în (aproape) ton cu subiectul de astăzi. Sănătate maximă!
Liviu, iti multumesc mult si tie! Am trecut la vreme de seara sa dau o bere si sa va multumesc mult tuturor!
@ La mulți ani minunați!!!
Am pățit-o și eu, dar era vară…O vara in care la 40° ziceai ca e răcoare. O căldură infernală… Si el…alt el, cânta despre iubiri imposibile oamenilor grăbiți care nu mai știu ce e aia iubire. La articolul tău de azi cel mai mult m-a lovit graba asta in care ne trăim viețile, în care nu mai avem timp de nimic. Ce romantism, ce poezie? Ce oameni de lângă noi, pe care îi stim sau nu dar nu avem timp să îi ascultăm? Si totuși…si eu am rămas să ascult. La sfarsit el a zâmbit. La fel ca tine m-am întrebat cum poți, unde găsești puterea aia de a zâmbi când e clar că nu de bine ai ales să canti la 40°. Vezi tu, Mihai, sunt oameni care apar, deloc întâmplător zic eu, pentru a ne trezi un pic din amorțeala care parcă a pus stăpânire pe toți. Eu am plecat zâmbind de acolo.
Comentariu beton!24
@Simona, nici pentru mine. Despre turnicheți zic. 🙂
Am editat că nu avea rost sa ma leg și de asta
Fiind iarna, obisnuiesc sa-mi mai duc pustoaica din dotare la patinoar. De vreo cateva ori, in drumul de la parcarea de masini si pana la intrarea in patinoar, am intalnit un copil, cam de varsta fiicei mele (12-13 ani), care sta pe trotuar si canta foarte frumos la un fluier din lemn. Nu stiu daca face asta din stricta necesitate, sau doar vrea sa castige niste bani de buzunar in plus, dar eu intotdeauna i-am pus cate ceva acolo (si nu maruntis de metal, ci bancnote) si ma bucur sa vad, de fiecare data, ca cutia de carton din fata lui nu este goala, adica nu sunt singurul care se opreste, macar pentru o clipa, sa-l asculte pe acel copil.
Comentariu beton!23
@Florine, well done. 🙂
Aici la mine în sat ,în perioada sezonului festival(sau estival,nu știu,exact îmi e lene să caut în DEX) într-un parc un băiat cântă la chitară în fiecare miercuri dimineață . Prima dată am ajuns întâmplător să îl ascult.O dă mai mult pe flamenco,are repertoriul lui fix.Mă așez pe balustradă în fața lui,aștept să bage favorita mea,, Entre dos aguas” a lui Paco de Lucia ,pun doi eurici și plec.Într-o zi am ajuns,mi-am preluat locul,ne-am salutat reciproc cu o înclinare ușoară de cap.El zdrăngănea ceva de corazon pentru moșii și babele din jur.A terminat piesa și au început acordurile lui Paco de Lucia.Lângă mine aud :,,Încă o dată
melodia asta?”Omul o mai cântase înainte,iar acum o cânta special pentru mine.Fumam și mi-a intrat fumul în ochi cred că de aia i-am dat din greșeală cinci euro.
Comentariu beton!44
@Paco, clar era de la fum, altfel ai fi simțit că e bancnotă, nu monedă. 😛
@Paco, cum adică?! Nu cântă special pentru tine Despacito?! :)))
Comentariu beton!15
Ma întreb câți din ce care trec în viteză pe lângă astfel de personaje consideră ca fiind o formă mai spălată de cerștorie sau ca fiind artă stradală. Eu prefer să o consider artă. Dacă te duci la concert la U2 și plătești bilet (apropo, de curând, și Bono a cântat la metrou), de ce să nu-l răsplătești și pe omul ăla cu ceva?
Comentariu beton!20
@diabolic, până la urmă nici măcar nu contează de cred cei care trec, ci doar ce simte omul ăla.
Unii se opresc, un moment, să asculte și să zâmbească, alții se împiedică de turnicheți. Fiecare cum poate.
@Mișule, mi-ai făcut dor de vară, aici oamenii cântă peste tot: în parcuri, pe străzi, în barcă, pe bicicletă. Studenți, elevi, bătrâni, turiști, trupe locale. Vara e o nebunie, mai ales sâmbăta. 🙂
@D-na GMT și @Mira (pentru pitic), La mulți ani sănătoși și liniștiți!
Comentariu beton!21
@didina, să știi că nici eu n-am înțeles reacția @Sabinei, dar na, o fi într-o dispoziție mai morocănoasă.
@Mihai, pe mine filmarea ta m-a murdărit de rânjet pe toată fața, am scos playlist-ul de studenție de la naftalină. 4 chitare și-o gașcă mare (și nebună) am bătut țara de la un capăt la celălalt. Când mi-e dor de ei ies la plimbare prin oraș, îi ascult pe cei care cântă pe-acolo și-mi mai trece puțin. 🙂
Comentariu beton!16
@didina, atunci, cu plăcere! 🙂
@didina Mulțumesc frumos pentru urări.
Daca asa ai planififcat articolele saptamana asta, sa stii ca ti-a iesit f bine! Felicitari!
Daca doar s-au nimerit asa, apai e si mai misto!
Uite d-aia trebuie sa te citim in fiecare zi: ca sa vedem ambele fete ale monedei!
Comentariu beton!13
@Sppoky, n-am planificat nimic, așa a ieșit.
Pe unii dintre cei mai buni instrumentisti i am vazut prestind pe strada… desigur nu la noi…?.
@Anouk,o singură dată dacă mai aud Despacito fac șoc anafilactic.Și by the way,asta e părerea ta despre mine: un cocalar latino?Eu ,care sunt trezit în acorduri de Franz Liszt și servesc ciorba de perișoare pe muzica lui Robert Schumann?
Comentariu beton!25
@Paco, eu n-am auzit nicodată Despacito asta. La tine am auzit de ea. Și nu, nu te cred un cocalar latino că dacă era așa nu-mi propuneam să vin să te vizitez. Desigur, în prezența Doamnei.
Comentariu beton!15
@Paco: Și zici că perișoarele merg bine cu Schumann? Eu le servesc cu Wagner. Amator mai sunt!
Comentariu beton!19
Boss, ieri am avut sinucidere, azi atingeri sufleteşti. Parcă p-aci se (mai) purta caterinca, miştocăreală fină, chestii d-astea… Fără supărare!
Stai că-i edelweiss plecat să-și ia mașină că altfel iar se lua de ” Vasili” că se uită după bărbați!!!
Comentariu beton!19
@VictorR, nu numai că se uită după bărbați, dar le zâmbește și îi filmează.
Comentariu beton!14
@Liviu, păi și io cum mai demonstrez că sunt un suflet sensibil, ha?
În viața noastră de furnici e nevoie și de greieri, apropo de un comentariu citit pe aici. Mulțumesc, cu ocazia asta aflai ce înseamnă turnicheți :)))
Comentariu beton!17
Cerșetoria e … tristă, încă nu-mi găsesc cuvintele, situațiile de acest gen mă emoționează profund. E un pas mic între a avea de toate și a rămâne fără nimic. Cei care cântă, nu cerșesc, sunt artiști, ne dau ceva, o frântură din talentul lor, o melodie pe care s-o fredonăm tot restul zilei. Mă opresc mereu să-i ascult, chiar și când ies să alerg am bani la mine pentru băiatul cu chitara pe care uneori îl întâlnesc pe traseul meu.
Comentariu beton!14
Salutare.
Apropos de greieri și furnici, am văzut chiar și la metrou (la un moment dat în pasajul dintre Unirii 1 și 2, apoi după ce l-au gonit de acolo se mutase la Universitate) un fost profesor de matematică. Stătea acolo, cu privirea în pământ și zâmbea într-un fel unic celor care îi puneau în cutie ceva bănuți. Dacă ne-am lua după morala fabulei, el ar fi trebuit probabil să deseneze integrale și ecuații pe pereții de la metrou nu? Unde vreau să ajung cu asta? După mine, cei care cântă, desenează, etc. ca să câștige un ban, sunt în primul rând artiști. Dă-mi mie o chitară și o să primesc probabil prima sută de lei doar ca să mă opresc.
Iar ăștia de-i vedem pe stradă sunt probabil mai artiști decât multe vedete de-ale noastre numai dacă ne gândim că sunt în stare să performeze (și chiar să-ți zâmbească sincer) chiar și atunci când e stresul pe ei cât casa… pe care unii nu o mai au. E simplu să cânți pe scenă când știi că la finalul actului ai un onorariu, oricare ar fi el. Dar să-ți găsești puterea de a cânta când ți-e foame, când ai în cap poate întrebarea „eu unde dorm la noapte”, când nu știi ce și dacă mănânci în ziua aia, ei bine, asta mi se pare ceva la care noi ăștia furnicile de ne zgâim la forma corectă a pluralului de la turnichet s-ar putea să nu putem face. Înainte de a ne împăuna cu meritele nostre, cu titulurile din semnăturile emailurilor și scârba cu care trecem unii dintre noi pe lângă astfel de oameni („mda, el cântă eu merg la scârbiciu să plătesc taxe și să contribui la ROI după briefing”) ar trebui poate să ne întrebăm „bă nene, eu dacă aș fi în locul lui, aș avea puterea să prestez în fața unei audiențe ostile?”
Poate offtopic – am avut ocazia să merg în două dimineți consecutive cu metroul, prima dată spre Pipera iar a doua spre Republica și nu am putut să nu constat lumile diferite, sau paralele ca să citez din mustăcioși în viață (din păcate) în care trăim. Spre Pipera, clar media de vârstă e mai mică, probabil undeva până la 30 de ani. Spre Republica, media cred că ar fi spre 40, poate 50. Priviri mai goale, triste și fețe mai lungi ca ale ălora de mergeau spre Pipera nu credeam că pot vedea vreodată. Spre Republica, puteai citi îngrijorarea pe fețele multora, însă majoritatea aveau în ochi sclipirea aia care spune că sunt vii și în interior, opusul celor din metroul spre Pipera. Cumva definiția cea mai bună pentru termenul de corporatriști.
Sunt așadar mai multe feluri de furnici, unele mai vii, altele mai puțin vii și astea din urmă par a fi cumva molipsitoare în importanța pe care și-o dau. Diferența o poate face un greiere care le-ar mai putea trezi cu un simplu zâmbet pe unele dintre furnicile moarte, un greiere care să le arate că în viață ai nevoie și de alte lucruri în afară de scârbici și beneficii extra-salariale (e un termen romglez pentru asta).
Comentariu beton!38
@Alex, mișto, foarte mișto!
@Mihai, sa moara bibi daca nu vin in Bucuresti si o sa-ti cant la metrou in fiecare dimineata, cand mergi voios la munca, melodia asta :
https://www.youtube.com/watch?v=1vSmVEmaDh4
La frunza de dud. 🙂
@Shoric, ai păstrat frunze de dud de vara trecută?
Şi uite cum ia naştere ‘Balada unui shoric mic ‘ caftit de către viermele de mătase din pricină că i-a şparlit cina. Refren: ‘Frunza de dud! Frunza de dud!’. 😀
@Mihai, pai eu ma gandisem sa vin mai pe la vara, cand o fi mai cald. Dar pot veni si acum pentru ca am niste frunze de canepa proaspete 🙂
@Shoric, vino mai repede!!!
Ma si pregatisem ca o sa-i smulgi cu un „Nuuu e bine !” chitara din mana si ai sa te lansezi intr-un solo pierdut in sine a la Jimi Hendrix ca la final mutenia statiei de metrou sa fie intrerupta de ovationale indelungi. N-a fost sa fie … ?
@Faiantaru’, de data asta, data viitoare nu se știe. 😀
https://youtu.be/cD5f7TtH1jM
Ignorați numele formației vocal-instrumentale…
Mi-a placut mult finalul; „e bine ? „.Genial.
Mihai, m-ai inmuiat! Fir’ar sa fie!…
In Deva, la fel am intalnit in centru, omul cu chitara si la fel s-a intamplat.
In Timisoara, in centru, iar un om cu chitara lui.
Cred ca fiecare oras are cate unul, insemnand, probabil, acea pata de culoare esentiala pentru viata unui oras.
nu stiu daca a mai zis careva, ca nu m-am uitat prin toate 100 comentarii, dar mai este un tip foarte tare, un fel de satriani de drumul taberei era la tricodava acum cateva zile cu chitara electrica si boxa!