Știți desigur că unul dintre lucrurile care deranjează cel mai tare pe lumea asta este succesul altuia. Iar dacă “ăla” îți mai e și prieten, well, ce-ar putea să te lovească mai rău? Aproape nimic. Dacă mai ai și un singur neuron care se învârte haotic și ameţit printre sinapse, aia a fost. Poți deja să consideri succesul altuia ca fiind insuccesul tău.

Să nu-mi spuneți că nu-i așa, că nu vă cred. Doar vorbim despre poporul care a inventat vestita capră a vecinului. Adică singurul animal din lume care poate să facă pe cineva fericit doar prin deces.

Stați că vă explic imediat.

După suspendările anterioare, am făcut două chestii care se impuneau. Prima, mi-am setat ca absolut TOATE postările vechi să nu mai poată fi văzute decât de către cei aflați în lista mea de prieteni. Și a doua, am șters de pe profil sute de postări care conțineau cuvinte sau expresii ce-ar fi putut încălca standardele comunității.

Cu toatea astea, a venit încă o suspendare, de șapte zile de data asta. Și-a venit pentru o postare din 2016. Un share la o simplă poză în care apăreau niște cetățeni, de etnie nedefinită foarte clar, aflați la ceva concert, share însoțit de textul: “Niște melomani, trăi-ț’-ar”. Atât.

Well, din acest moment, mi-a devenit extrem de limpede că nu există nicio teorie a conspirației, nicio armată de postaci pesediști, sau de vreo altă orientare, care dau report după report celor pe care-i consideră ei incomozi. Nu, frate, nici pomeneală, pentru mine e clar, mai ales după ce-am stat să șterg atâtea sute de postări și, ca să mai găsești la mine pe wall ceva de care să te poți agăța, trebuie să cauți mult și bine. Practic, trebuie să iei postare cu postare (iar eu am postat câte ceva în ultimii ani), chestie care necesită nervi și răbdare de chinez bătrân. Și mai trebuie ceva: să fii în lista mea de prieteni. Ori niciun postac de pe lumea asta nu îndeplinește aceste condiții.

Bref, sunt absolut convins că dacă am avea opțiunea să vedem cine ne raportează, am rămâne cu gurile căscate. Pot să pariez pe orice că sunt oameni din jurul nostru, oameni pe care-i ai în listă, oameni pe care invidia îi roade ca o gheară în gât, oameni pentru care succesul altora este mai rău decât otrava, oameni pentru care singura soluție este “cum să fac să nu mai aibă ăla”, nicidecum “ce-aș putea să fac ca să am eu”. Oameni cărora doar răutatea izvorâtă din ură le dă forța necesară pentru a căuta ore în șir, printre mii de postări, un motiv care să le picure bucurie în sufletele lor mici și hâde atunci când apasă rânjind butonul pe care scrie “report”.

Oameni pe care, în naivitatea ta, îi consideri prieteni.

P.S. Iar partea cea mai de căcat este că algorimtul infect, după care Facebook-ul decide să suspende conturile, încurajează exact acest tip de comportament: falsa delațiune. Cumva, fix sistemul după care lucra Securitatea pe vremuri: încurajează-i să se toarne între ei că după aia le găsim noi ceva.

P.P.S. Pentru situații de genul ăsta, dacă vă interesează cât de cât ce aberez, vă rog să dați like la pagină (pe asta nu mi-o mai pot suspenda) sau follow la contul meu de backup

mihai_vasilescu_cutit