Săptămâna asta am si eu olecuță de concediu. Motiv pentru care nu știu cât de prezent voi fi pe-aici. Dar stați liniștiți, azi v-am lăsat pe mâinile… ăăă… pricepute ale Elenei. Mă rog, așa se laudă ea, cum că ar avea mâini pricepute. Să nu mă întrebați la ce, că nu vreau să mă gândesc. În schimb, puteți s-o întrebați direct pe dumneaei. Textul de mai jos îi aparține. Atenție, e serios. Cred că iar a supărat-o cineva.
Suntem crescuţi și educați într-o cultură care propovăduieşte monogamia şi condamnă infidelitatea, indiferent de religie, culoare sau sex. Societatea a ales să perpetueze în timp și spațiu această regulă și s-a asigurat că va avea adepți care vor fi atenți la orice pas călcat strâmb.
Ulterior, tot societatea a decis că această regulă, ca oricare alta, este făcută ca să fie încălcată. A revenit asupra deciziei, dar a stabilit clar că adulterul este un domeniu de activitate doar al bărbatului. Și i l-a înscris în „codul muncii” oferindu-i-l în exlusivitate, pus în pălăria pe care și-o ridică de jos, o scutură și pleacă mai departe liniștit.
Tocmai de aceea lucrurile se schimbă radical dacă acest lucru este făcut de o femeie. Toleranța față de acest sacrilegiu înfăptuit, doamne ferește, de o femeie, este zero către minus infinit. Ăsta trebuie neapărat pedepsit. Prin divorț, castrare sufletească și stigmatizare.
În „decizia” asta, însă, societatea a omis însă un lucru esențial: nu suntem identici! Egali se pare că nici atât. Oricât de mult am vrea să fie așa, n-o să ne iasă niciodată. Cei ce au decis asta n-au înțeles că fericirea o trăim individual. Unic! Doar nevoia de a o împărtăși se face la dublu.
Așa că noi, femeile, am căpătat această obsesie numită fidelitate. Și n-am impus-o doar partenerului nostru, ci am lărgit spectrul de aplicare a acestei reguli vitale către toate celelalte surate. Cumva, orice apariție tulburătoare pe o rază mai mica de 100 de metri în jurul celui pe care îl iubim, ne face să ne pierdem mințile. Ne punem imediat roba de judecător și dăm decizia finală: o curvă!
Avem tatuate pe creier jurămintele făcute pentru o viață în doi și ne simțim foarte îndreptățite să credem că doar așa vom fi fericite. Și dacă noi suntem fericite, atunci musai trebuie să fiți și voi, bărbații. Fără drept de apel!
Este extrem de complicat să ne facă cineva să întelegem că „împreună” nu înseamnă sentimente identice. Noi ne-am asumat odata cu viața în doi și faptul că putem vorbi în numele partenerului nostru. Cum, iubirea nu ne face egali? I-auzi! Pentru că ne exprimăm diferit?! Ce să-ți povestesc. Ce dacă sunt voci care spun că nici chiar preferințele sexuale nu ni le exprimăm identic și că unii vor mai mult în timp ce alții pot trai cu puțin. Sau deloc. Noi vrem “egalitate în doi” și dacă n-o primim ne simțim înșelate. Fără să ne gândim că de fapt asta se întâmplă din cauza aşteptărilor noastre setate de niște reguli impuse, nu din cauza faptelor celuilalt. Pentru că nu adulterul în sine ne omoară sentimentele, ci obsesia fidelității. Mi-ai promis “până ce moartea ne va despărți”, atunci așa să faci că altfel te ia mama naibii, iubitule! Se-aude?
Suntem fiecare dintre noi exact așa cum vrem să fim. Și cum alegem. Dacă fidelitatea este cel mai important lucru în viată, mai important decât toate celelalte lucruri pe care ţi le poate oferi o relaţie, alegi în consecinţă. Dacă, dimpotrivă, relaţia îţi oferă lucruri mai importante pentru tine decât fidelitatea, iarăşi alegi în consecinţă. Pentru că întotdeauna dreptul de a decide ce este mai bine pentru tine îți aparține. În totalitate!
Na, ai deschis cutia Pandorei…
Comentariu beton!16
@Gabil, na, că am facut-o și p-asta. Acu’ să vă văd. Muhahahaaa
io n-as fi tare incantata sa stea langa mine dar sufletul sa-i fie in alta parte…asta e adevaratul adulter, nu dansa-ntransa….daca-l mananca sa mearga sa se scarpine ca nu se intampla nimic….valabil si invers, evident 😀
Comentariu beton!22
@NagaQ, nu vorbesc despre sentimente. Și nici despre amantlâcuri care durează luni sau ani de zile.
Vorbesc despre oameni care aleg să fie împreună iar în timp unul dintre ei descoperă că are alte nevoi. Și cel de lângă el nu i le mai oferă. Monogamia este obligație sau alegere?
e o dilema! Sa fiu asa, ca sunt obligat sau ca mi-am dat cuvantul de onoare, la care presupun ca tin foarte mult, un fel de obligatie din respect…
@ardei gras, exact. Ce aleg să fac mă defineşte pe de o parte. Pe de altă parte e posibil să mă răzgândesc între timp şi decizia pe care am luat-o să nu fie pentru toată viața.
@Elena P, problema aceasta sta pe varful creierului meu de ceva vreme. Monogamia ar trebui sa fie o alegere facuta in prezent cu posibilitatea de revizuire in momentul in care nu mai sunt indeplinite conditiile initiale. Oamenii se dezvolta individual, dorintele, nevoile se pot schimba in functie de multi alti factori. Cred ca fiecare ar trebui sa aiba libertatea de a alege pe ce drum sa o ia fara sa fie stigmatizat, judecat, batjocorit pentru propria alegere, fie ca e barbat, fie ca e femeie. Fericirea e in noi si ea exista, e alimentata de factorii aceea care ne sunt noua favorabili.
Foarte misto scris, Elena! Subscriu 100% si revin mai tarziu sa citesc comentariile, sigur va fi interesant 😀
@Bia, și eu aștept comentariile cu mare interes?.
Incep prin a spune ca autoarea textului nu mi se pare deloc suparata, asa cum a spus Mihai, ea face o incizie in prejudecati si sutureaza de acolo partile cangrenoase. Pentru unii acest text poate fi o iluminare, pentru altii poate fi o intriga. Vreau sa spun insa ca, de cand feminismul este ceva normal pentru generatia noastra, o mare parte din ceea ce inseamna „noi” s-a schimbat. Cunosc cupluri casatorite care impart veniturile, familii in care se doarme in camere separate, familii care au relatii deschise, de multe ori implicand sexul. Nu cred ca acum termenul „fidelitate” in contextul unei familii mai are atata greutate pe care o avea pana la inceputul secolului XXI. Poate doar pentru cei din Coalitia pentru Familie desi asa cum s-a dovedit, din cauza unei foarte mari ingustimi in mentalitate sa iti spuna ca pana la urma esti iertat atunci cand ca barbat înșeli cu o femeie dar te vei topi in cazanul cu smoala daca inseli cu un barbat. Scuze, am luat-o pe aratura dar vreau sa completez prin a spune ca pentru mine fidelitatea este ceva ce are atat de multe sensuri (nu numai in contextul unei relatii ci si interpersonale) incat este imposibil ca la un moment dat sa nu o iei pe un sens greșit.
@Georgian, așa este, chiar nu sunt supărată. E doar o întrebare pe care mi-o pun de ceva vreme: suntem obligati sau alegem să fim fideli? Și, indiferent de alegerea pe care o facem, ce primim în schimb? Ce oferim?
@Elena, in viata exista multe prejudecăți care implica un fel de obligativitate: sa fii copil cuminte, sa inveti bine, sa te casatoresti, sa „ai casa ta”, sa plantezi un copac si altele. Depinde de noi cum intelegem sa le facem pe toate astea. Si ca sa iti raspund: nu suntem obligati sa fim fideli insa daca alegem sa fim infideli trebuie sa o facem asa cum trebuie, fara sa ranim pe nimeni. Paradoxul este ca la un moment dat ajungem sa ranim inclusiv persoanele cu care suntem infideli pentru ca luat de vâltoarea simțămintelor (nu a sentimentelor) ajungi sa te porti asa cum in mod normal si intr-o relatie normala nu te-ai purta. Asa ca nu cred ca ține de alegere… Ce primim in schimb? De cele mai multe ori ceea ce meritam.
@Georgian, primim în schimb ceea ce crede cel care e lângă noi că merităm, nu ceea ce merităm. Pentru că întotdeauna cel de lângă noi are niște reguli după care funcționează. Iar acțiunile mele trec prin filtrele lui. Și deși n-am vrut să-i fac rău, el așa percepe situația.
@Elena…pfff…aici mi-ai dat fazan…? După ce am citit m-am simțit ca și cum m-ai înfășurat in folie alimentară. Este puțin peste puterea mea de înțelegere. Poate îmi vei explica vreodată mai detaliat, astăzi esti destul de ocupată.
Nu cred ca poți fi obligat la fidelitate. Se poate încerca, dar cine nu vrea sa fie fidel, nu este si gata. Deci trebuie sa fie o alegere. Alegi sa iti rănești partenerul (in general infidelitatea asta implica) sau alegi sa ții cont de el si sa nu îl rănești.
Mai complicat mi se pare cand după mulți ani de căsnicie, te hotărăști ca nu mai merge si treci la următorul sau următoarea înainte de divorț. Cred ca este o lipsa de minimă curtoazie sa faci asta.
Comentariu beton!13
@Sara, sunt oameni care trăiesc în cuplu în virtutea inerției. Nu le place, dar fac asta. Se întâmplă să apară cineva de niciunde care să le ofere exact ceea ce le lipsește. Abia atunci decid că e momentul să divorțeze, dar nu înainte de a avea un minim de întâlniri cu cel/cea nou/ă. Eu cred că nimeni nu vrea să-și rănească partenerul, doar că se întâmplă să facă asta. Pentru că infidelitatea este cel mai greu de suportat.
Comentariu beton!12
Da, pentru unii chiar poate fi o „aratura” cu sens! Multumesc!
Atâta timp cât n-ai pistolul la tâmplă…se numește alegere. Infidelitatea este dureroasă (întotdeauna) și pentru cel care este înșelat, dar și pentru cel care înșală. Mulți ajung să regrete, dar într-un moment în care nu mai e nimic de făcut.
Dacă nu ești mulțumit de relația ta, ieși din ea. E o atitudine mai sănătoasă și mai onestă.
Comentariu beton!36
@Laura C, să ieși e clar că asta e o alegere sănătoasă. Dar și aici sunt două variante: să ieși de tot, adică atât sufletește cât și fizic sau să ieși sufletește, dar fizic să rămâi. Decizia o luăm în funcție de ce simțim noi sau ce am văzut că e „corect” și înscris în regulile vieții?
Daca nu te (mai) simti bine intro relatie mi se pare normal sa discuti asta cu partenera/ul si sa vedeti daca puteti/are rost sa faceti ceva astfel incat sa mearga bine.
Daca nu, next.
A fi sau nu fidel este o alegere personala, desigur. Dar tinand cont ca intro relatie sunt (cel putin :)) ) 2 persoane, e de bun simt ca aceste detalii „organizatorice” sa fie discutate si agreate.
Daca vreti amandoi o relatie libera, ok, go. Daca tu vrei relatie libera iar celalalt monogamie, apai ori te conformezi ori zici pa – dar alegerea iti apartine.
Este o marlanie extraordinara sa promiti fidelitate si sa nu o oferi. Nu poti, nu promiti.
Comentariu beton!14
un text *^&%^&*…ori nu-l inteleg eu si am nevoie de traducere….ori……sunt eu prea feng shui!!!!
@ardei gras, nu e clar textul pentru că adresează o întrebare?
Elena P nu e clar pentru că nu e concis. Te duce pe la Caracal și apoi ajunge la subiect, cam ca toate textele tale de altfel.
Ia-o ca pe o critică constructivă.
@Comisaru’ Moldovan, probabil că așa o să fac. Dar să știi că un text, trebuie să aibă introducere, cuprins și încheiere. La început vorbesc despre reguli, după aceea le dezvolt ca în final să spun că decizia e a fiecăruia.
Iar așteptările mele nu sunt niciodată legate de înțelegerea textelor de către toți cititorii, pentru că fiecare le trece prin filtrele proprii, ci de decizia lui Mihai de a le posta.
De ce să alegi infidelitatea? Adică, nu mai merge treaba, spui (lași loc de) bună ziua și pleci mai departe. Mie mi se pare complicată o viață d’asta dublă.
Unora le-o plăcea să trăiască mai aventuros, mai palpitant.
Cât despre prejudecățile vecinilor / vecinelor, prost e ăla care ține cont de ele. Ai o viață și trebuie să trăiești așa cum poți tu mai bine. Când o mierlești să încerci să ai cât mai puține regrete, nu să fii fericit că nu te-au bârfit vecinii.
Comentariu beton!13
@Xenopol, nu toți spunem „pa, la revedere”. Decizia de a pune fidelitatea pe primul loc ca importanță într-o relație ne aparține fiecăruia.
Eu cred in iubirea necondiționată si mai cred că dacă nu ne-am incrâncena sa-i controlăm pe cei de lânga noi am reuși să fim fericiti.
Da, așa cum spune Elena, e vorba de așteptări. Eu cred că dacă nu aștepți ceva si doar dai, vei primi mult mai mult decât iți imaginezi….chiar si fidelitate.
Concediu plăcut, Mihai!
@Anouk, aşteptăm fidelitate pentru că asta oferim. Dar ca partenerul/a să ne fie fidel/ă este nevoie de mai mult. Nu doar să stăm cuminți în banca noastră. Eu cred în nevoi diferite pentru că şi noi suntem diferiți. Ce facem când ceea ce îți ofer eu ție nu-ți mai ajunge?
@Elena P, dacă eu nu-ți mai ofer ce-ți trebuie, ce ai nevoie, esti liber sa cauți in altă parte.
Eu aleg să-ți ofer tot ce am, ce sunt. Dacă asta nu-i suficient pentru tine nu rămâne!
Sigur că suntem diferiti cu nevoi si dorințe diferite. Asta-i si frumusețea!
Dar să incerci să ții lângă tine pe cel pe care pretinzi că-l iubesti fără să ții cont că iși dorește altceva mi se pare egoism.
Comentariu beton!13
Ok, esti liber sa cauti in alta parte daca nu-ti ofer tot ce ai nevoie, dar intrebarea Elenei – daca am inteles eu bine e de ce n-am fi liberi sa ne luam din alte parte acel „ceva” pe care partenerul nu ni-l poate oferi si apoi sa revenim. De ce ar fi o problema (=motiv de despartire) daca unul dintre cei doi ocazional si-ar lua ceva-ul de la altcineva de la care nu vrea decat acel „ceva” pentru ca restul nevoilor i se satisface partenerul de-acasa.
@Rox, ai înțetes perfect întrebarea mea?.
Ok, da’ stii ce mi se pare mie ciudat in toata discutia asta? Nu am vazut pe nimeni sa aduca in discutie compatibilitatea sexuala ca unul dintre criteriile principale de alegere a partenerului de viata. Vrem aia si aia si aialalta si cealalta. Si da, daca se poate, asa pe final de lista, sa fie si sexul ok. Dar daca nu, nu-i bai, pe asta il putem completa din alta parte.
Adica vezi si auzi povesti de genul „ne iubim de numa-numa, ne completam frazele, nu respiram unul fara altul, suntem suflete pereche, dar na, de cand a aparut asta micul nu prea mai facem sex. da’ e perfect asa, ca doar nu mai avem 20 de ani.”
Dupa care auzi izolat cate-o poveste „da, facem sex des. da, avem si copii. da, ne-am regasit apetitul sexual si suntem fericiti” Pfuuu, astia sigur mint, nu exista. Sau: „Sigur astia n-au nimic in comun in afara de sex, sigur nu schimba doua vorbe ca n-au despre ce, nu-i tine decat sexul, las’ ca vad ei peste inca niste ani”.
Ghici ghicitoare care cuplu va fi mai fericit peste ani.
E o discutie cat China de aici – de ce, de unde provine gandirea asta (a unora ca s-a terminat cu sexul cu figuri dupa o varsta sau invidia cand auzi ca unora s-ar putea totusi sa le iasa deci clar mint), cat are legatura cu societatea patriarhala in care traim, cat cu religia dusa la extrem, cat cu misoginismul, cat cu asteptarile femeilor de la barbati sau ale barbatilor de la femei.
Ne place sau nu, (ca şi comentariile) la homo sapiens monogamia nu este ceva natural. De aia, şi de aia, suntem specia dominantă (cel puţin prin număr). Şi diversificată.Chiar am ajuns să ne dăm şi la alte specii…(mă rog, mai mult prin Vaslui…). Asta e, ca maimuţele bonobo.
N-am nimic împotrivă să iubeşti pe cineva, şi să mai faci sex aiurea. Dacă poţi.
Faci un duş, şi eşti ca nou/nouă….Asta dacă nu e cu…năbădăi, caz în care….dar oricum se vindecă.
Îţi place sau nu:
0 
0
@Adrian Baciu, la noi monogamia este ceva obligatoriu atunci când eşti într-o relație. Te-am prins, te-am ars!
Ai alte nevoi?! De ce, dacă eu nu am? Sau am dar mi le înfrânez.
Iubesti, stai.
Nu iubesti, pleci.
Acum fiecare intelege iubirea in felul sau…
Pt mine iubirea trece de faza cu fluturasi in stomac si infuzie de hormoni. E partea aia cu respect pt cel de langa, cu mi-e drag sa vin acasa, am foarte multe de vorbit cu el si ‘ picam pe subiect ‘ in 80-90% din cazuri.
Cand dispar astea… Apare un nou inceput.
Fidelitatea fizica? Daca nu ai asteptari nu ai dezamagiri….
Comentariu beton!14
@Miki, tocmai de aceea am scris în final că alegerea aparține fiecăruia. Când te uiți în urmă şi decizi dacă fidelitatea este chiar cel mai important aspect al relației în care eşti.
Am fost înșelată si am iertat.
Că, na, așa am văzut ca se face. Acasă, pe la uamenii serioși etc. Plus ca se milogea de mine, d’astea.
Când, întâmplător, am înșelat si eu si am lăsat să se afle s-a declanșat apocalipsa, dom’le :)) si, bineînțeles, am devenit o „curvă”. Și l-am dat dracu’ cu dubla lui măsură cu tot!
Pt mine, fidelitatea e un concept straniu.
Diferit de loialitate. Iar pt mine, loialitatea e sfânta.
PS: tot societatea ne-a învățat ca daca te înșală e clar ca ai facut tu ceva greșit!:))
Comentariu beton!16
@Laura, :)))). Ultima frază fix aşa este. Nu i-ai dat suficient d-aia s-a dus la alta. Dar sunt oameni care pleacă şi pentru că dincolo găsesc înțelegere, susținere, încurajare, nu doar „poziții” noi.
@Elena, firește!
Situația e de un gri petrol, asa.
@Elena, daca am înșelat e pt ca mi-a căzut rau cu tronc cineva. Da’ rău! De m-am zvârcolit in focurile iadului :)) in aceleași un care probabil o sa ard pt preacurvie.
Da’ apoi mi-am „revenit”, n-am regretat, da’ nici n-am repetat.
Gen one in a life time/relationship experience:))
Dacă ar fi cazul sa găsesc înțelegere si susținere la altcineva, nici n-aș ajunge la înșelat. Pa si pu…la revedere.
@Laura, preacurvia e diferită de curvie? Ca eu n-am înteles niciodată aceste două termene și diferența dintre ele.
Iar aia cu flăcările iadului e pentru cei care cred că viața lor nu e a lor. Și că au primit-o pentru că „au o cruce de dus”.
@Elena eram ironica, dar tu stii:))
Preacurvie, Preafericit, Preasfințit. Toate pleacă de acolo.
@Laura, prea bun, prea ca la țară :)))). Cel mai mișto e când ești compatibil cu cineva. Abia atunci fidelitatea ia forma unei stări naturale și nu a unui lucru care „trebuie” să fie.
@Elena : ai pus punctul pe i, bomboana pe coliva si cireasa pe tort! Mi-ai facut ziua!
Înseamnă ca sunt nepereche!:))
Sa tot scrii, ca ești fenomenala!
La mine este simplu.Esti cu mine ,fidelitatea,respectul reciproc sunt valorile la care ne raportam.Nu vii la mine cu mui.sme de genul :io te-am inselat ca am simtit io ca am evoluat diferit si m-a luat valul.O sa fiu extrem de intelegator si dupa am aflat/prins ca tu ai rulat alt preput si o sa-ti dau cinspe minute in loc de cinci sa-ti iei boarfele si sa dispari din viata si casa mea.Nu mai merge punem punct si ma doare in pl ca tu dupa aia te arzi cu juma de urbe.Nu o sa vezi de la mine iertare, intelegere,filozofii despre monogamie si alta gayisme.
Comentariu beton!28
@edelweiss, direct ca-ntotdeauna.
@Elena nu poti sa faci bonsai cu o barda,nici nu poti sa tai o padure cu o foarfeca.Eu niciodata nu o sa fiu forfeca.Chiar daca gândim diferit ai respectul meu.
Comentariu beton!17
@edelweiss, trecând peste faptul că nu suntem de acord de fiecare dată, și eu apreciez la tine că ai pareri clare pe care le spui și de la care nu te abați.
Edelweiss, o curiozitate, daca-mi permiti 🙂
Daca situatia ar fi invers – tu ai insela-o (ca te-a luat valul, ca ai avut un crush, one night stand, ca bla bla, ce-o fi, nu conteaza) – te-ai astepta sa te inteleaga si sa te ierte? Sau ti-ai face singur bagajul in cinspe minute?
@Roxi,eu nu gândesc cu pl ca de aia am creier.Nu rănesc oamenii la care tin invocând caca.turi cu luat valul.Si toate locatiile sunt ale mele,nu sunt achizitionate din credite sau bani comuni asa ca faza cu bagaju pica.In situatii de genu nu ofer milă dar nici nu cer.
Ma bucura raspunsul tau, ma bucur ca mai exista barbati care gandesc (si) cu capul de deasupra gatului, nu (doar) cu cel dintre picioare.
(Facutul bagajelor putea fi interpretat si la nivel emotional – a pleca din relatie, daca fizic nu e cazul, fiind casa ta)
@Elena P, pfff…greu subiect. 🙂
Ideea e simpla, aproape toata lumea „inseala”…restul, pana la „toata lumea” sunt niste „fricosi/fricoase” care nutresc chestii launtrice dar nu stiu sau nu le pot exprima.
Cum bine ai spus „nevoie o impartim la dublu”, deoarece casatoria e un fel de SRL unde iti atragi cel mai bun „partener de afaceri” cu care tinzi sa creezi „cea mai de success familie”.(cine o sa ma contrazica „are problem” la mansarda :p ).
…restul, restul e CanCan, ce trebuie tinut pentru noi… 🙂
@Alex, până ajungem să ne înșelăm fizic, ne înșelăm într-o mie de alte moduri.
@Elena, pentru ca asta suntem imvatati sa facem de mici copii…sa ne inselam pe noi, pe altii, pe toti…nimeni nu scapa! 🙂
@Alex, și totuși mă uit la uzul de buton roșu care s-a făcut astăzi. Asta înseamnă că fidelitatea pentru unii chiar este importanta. Perfect de acord cu asta, ca și cu cei care nu cred în asta. Ăsta-i și cazul meu.
Sunt două situații:
1. Te-am prins, te dau dracului. Vezi comentariul lui @edelweiss. Are niște valori clare pe care și le susține și respectă.
2. Te-am prins, te „iert” ca după aia să-ți reprosez până ne ia dracu’ pe amândoi. Când de fapt era mult mai simplu să te ia doar pe tine?. Iar eu să rămân o nefericită toată viața.
@Elena, tocmai ma minunam si eu de numarul de „butoane rosii” 😛
…niste MINCINOSI…toata lumea „saliveaza” dupa cineva din afara casatoriei/relatiei, e un lucru natural si normal.
Suntem condusi de creerul nostrum, si nu invers…nu noi controlam creerul, iar acest creer al nostrum e setat pe trei directii standard:
1. sa ne hranim, si sa facem reserve
2. sa ne ferim de pericole
3. sa ne inmultim cat mai mult posibil
Directia 3 include niste chestii foarte smechere, demonstrate de chimie, prin care creerul nostrum ne „forteaza” corpul sa emane niste feromoni, si in acelasi timp sa caute feromonii care scot in evidenta „partenerul supreme” pentru el.
Deci cine vine aici si spue ca bla, bla bla, si bla bla bla, e doar bla bla bla si iar bla bla bla :)))) 😛
@Alex, pentru că întotdeauna vom cere lucruri despre care habar n-avem dacă ne satisfac sau nu. Le cerem pentru că „societatea” a decis că monogamia este o regulă de cuplu. Cunoașterea eu-lui e un lucru al dracului de complicat. Când o să știi ce vrei o să știi și ce să ceri. Până atunci răspunsul la întrebarea asta va fi doar o presupunere.
Din punctul meu de vedere monogamia exista doar atunci cand este simtita, si anume chiar nu simti nevoia de te da in barci cu altii/altele. Monogamia impusa nu functioneaza niciodata pe termen lung. Mai ales pt cuplurile care sunt impreuna din frageda tinerete. Nevoile unei persoane se schimba cu varsta, inclusiv alea sexuale, ceea ce face ca monogamia sa fie foarte putin probabila pana ce moartea isi face aparitia.
in opinia mea conditia ca un cuplu sa supravietuiasca pe termen lung este ca partenerii sa fie suficient de inteligenti incat sa inteleaga ca nevoile se schimba, sa inteleaga ca sentimentele sunt una (plecam de la premisa ca cei doi se iubesc inca) si sexualitatea e alta si eventual sa gaseasca solutii . Doar ca asta presupune o deschidere mentala mare, lucru care in societatea romaneasca este condamnat, neacceptat, stigmatizat etc.
@singlemum, exact așa consider și eu. Cele două lucruri le primim la pachet la început. După o perioadă însă se separă. Abia atunci vine „greul” în sensul că trebuie să ne cunoaștem foarte bine pe noi înșine ca să știm ce să alegem.
@elenaP, happy threesome to all! :))))))))
@singlemum, de-ar fi toată lumea de acord cu asta, mama-mama, cred c-am zbura, n-am mai atinge pământul :)))))))
@elenaP, sa-ti zic o faza. ii propusesem la un moment dat unuia din fostii mei, cu care aveam relatie „serioasa” de cativa ani, un threesome cu o tipa care ma atragea extrem. I-am facut propunerea mergand pe ideea ca daca suntem cuplu si functionam ca o entitate unica, sa si facem lucrurile impreuna, nu? ce crezi ca mi-a raspuns? cuuum doamne, ad literam: „io n-as putea sa fut pe alta in fata ta”, pt ca „iubirea”. Guess what, dupa un timp am aflat ca in lipsa mea poate!!! :)))))))
deci prea des se face uz de falsul bun simt, ca vezi doamne, nu se face.
@singlemum, :)))))))). Nu creddddd!!!
De regulă femeile refuză așa ceva. Dar un bărbat, n-am auzit în viața mea. Decât rugăminți din partea lor pe subiectul ăsta.
@siglemum, good point! pe ”felia” asta rezonez și eu 🙂
peste inteligență, deschidere mentală aș adăuga: dorința ambilor de a trăi împreună și… discreția! (care ține de respectul pentru cei din jur).
Cam de secol XIX spre XX salba de dileme existentiale cu parfum de radvan colbuit. Fiecare e liber sa decida, cu cat mai transant cu atat mai bine, boala lunga, moarte sigura. Vorbind de cazul meu- singurul de care as fi indreptatit s-o fac- e simplu: demoazela mi-a oferit o palarie de cerb lopatar si-am aflat? Adio si-un praz verde, durata relatiei sau alti factori sociali devin irelevanti. Am facut eu pasul asta? Foarte bine daca incheie relatia. E lumea plina de muieri / flacai si pana la urma nu te tine nimeni de mana cand treci Styxul. Suferinta eminesciana din amor se vindeca usor cu bere rece si (o alta) femeie calda.
@Peredhil, pe scurt: ai o viață și îți ești dator s-o trăiești exact așa cum simți și vrei tu.
E grele in dimineatza asta.
Unde sa’ncepem? pai daca se ajunge sa nu mai fie suficient sau diferit dupa ce ai ales monogamia, problema e clar de comunicare, daca nu reusesti sa discuti cu parteneru’/a ce vrei si ce vrea e cam degeaba cu monogamia. In momentul in care incerci cu altcineva e clar ca sunt sanse mari sa ai impresia ca acolo e mai bine, mai ales ca la inceput de obicei e cu fluturi si artificii.
Cum spuneam, dificila treaba dar totusi tine de fiecare cum vrea si cat sau cum gandeste situatia, sau mai bine zis cu ce gandeste situatia.
@MuciFICATorU, pffff, chiar așa este. „Dincolo” va fi tot timpul o himera. Și vom crede că ăla este locul nostru. Doar că de cele mai multe ori „dincolo”, inevitabil, ajunge la fel ca locul din care ai plecat.
Pentru că suntem atît de diferiți, eu cred că fidelitatea e și o alegere e și o obligație. Dar ce mi se pare amuzant e că, în ambele cazuri, aceasta e doar la nivel declarativ. Pentru că nu cred să existe om care, dacă nu trăiește doar cu perechea, singuri pe o insulă pustie, să nu aibă gînduri de genul: ”Ai să-mi bag! Ce-aș mai înnoda-o pe asta!” sau ”Fatăăăă! Cîte opturi aș mai învîrti în ăla!” Și atunci se duce naibii tot conceptul de fidelitate.
Poate și de aia, la final, pentru a te trece dincolo cu adevărat ”pe curat”, popa îți bagă o absolvitoare cu ”…că nu e om să nu fi greșit cu fapta sau cu gîndul…”.
@Krantz, de trei ori DA. Pentru că noi raportăm conceptul de fidelitate doar la apropierea fizică. Atât.
S-a culcat cu alta porcul. Îl părăsesc! Uit că mie mi-a curs scuipatul pe cămașă de fiecare dată când l-am văzut pe colegul de birou.
Eu cred ca fidelitatea este o insusire strict personala, o trasatura de caracter si nu alegere si nu obligatie. Esti sau ba fidel prin def, prin definitia ta interioara. Pentru mine e firesc sa fiu fidela in sensul ca e firesc sa am bun simt fata de partener, sa-l respect. Deasemenea cine iubeste nu poate fi decat fidel!
Daca nu iubesti poate ca e mai cinstit sa spui si sa pleci mai departe, nu sa traiesti viata dubla. Repet, chestiune de caracater, bun simt, respect, seriozitate .
Comentariu beton!13
@Doamna GMT, și totuși iubirea înseamnă să-l înțelegi pe cel de lângă tine și să-i oferi libertatea de a fi cum vrea el. Ce faci dacă el, după o perioadă de timp, și-a dezvoltat alte nevoi? Il dai dracului sau alegi să pui în balanță tot ce a însemnat această relație?
Și nu vorbesc aici despre situațiile în care unul dintre parteneri are o altă relație. Ci despre un unic moment în care te-am prins că mi-ai fost infidel/ă.
@doamnaGMT, nu exista legi universal valabile. Exista persoane cu nevoi diferite, inclusiv intr-un cuplu, exista persoane cu sexualitate dezvoltata si altii mai putin, cu gusturi in materie diferite etc. In general astea sunt descoperite cu timpul, ne descoperim si ne cunoastem pe parcursul anilor. Premisa asta cu „iubesti=esti fidel” suna mai mult a sentinta. Ideea e ca se pot gasi solutii in interiorul cuplului, nu neaparat fiecare pe cont propriu, totul tine de inteligenta celor doi parteneri.
bleaf subiect fara haz….Misule cand te intorci din concediu ?
@sorin, bă, ce om rău. 🙂
Lasă că scriu și din concediu. 😉
@sorin aurolacul, mi-am adus aminte de comentariul tău în care spuneai că noi femeile o să-l dăm afară din propriul blog pe Mihai.
…pai daca merita !!! 😛 :)))
De ce nu scrie si el ca tine ? :))))
sa ma gandesc….da…. nu e rau..Mihai o sa faca alt blog si atunci..o sa fie un blog pentru fideli si unul pentru infideli….si fiecare cu doua subcategorii : barbati si femei
Dar tu de ce simti nevoia sa comentezi articolul? ?
Oare sexul cu altul/ alta anuleaza iubirea? Asa ca printr-o miscare magica din bagheta? Pufff…a disparut. Daca imi tratez nevasta ca pe un gunoi dar raman fidel si ii aduc flori din cand in cand inseamna ca o respect? Mi-e greu sa inteleg cum atractia instinctuala fata de un reprezentant al sexului opus (sau nu) poate fi etichetata ca lipsa de bun simt….Ca animale, mai ales unele care gandesc putin mai departe de stomacul plin al zilei de maine, ar trebui sa realizam ca dorinta de a testa parteneri care ne aprind beculetul erotic, nu are nicio legatura cu iubirea sau cu tradarea ei. Traiul nostru social, guvernat de reguli si norme, ne obliga sa practicam monogamia, cel putin declarativ dar nevoia de a ne amesteca genele cu unele pe care le cosideram demne de a produce urmasi, va invinge mereu, de asta suntem unde suntem. Evident ca in prezent am renuntat la urmasii respectivi, ca doar suntem oameni rationali si folosim nevoia asta doar pentru a ne satisface placerea ? Monogamia isi are avantajele ei dar e sanatos sa ramai deschis si sa nu te crezi vinovat de crime impotriva iubirii daca iti par extrem de atragatoare si eligibile genetic diverse persoane pe care nu o sa le iubesti niciodata.
@BlueAdelia, chapeau!
@BlueAdelia,
10 x like! 🙂
Big like! 🙂
Din careva motiv, comentariul asta aproape ca imi da un lady-boner
”Conform unor sondaje de opinie strict confidențiale, fidelitatea este contul secret al ocaziilor ratate” (Paul Louis Lampert) 🙂
Nu poți etala principii, nu poți da verdicte și nu poți arunca cu piatra până nu trăiești 30-35-40 de ani într-o relație stabilă – pe care chiar ți-o dorești așa (și relație și stabilă, nu doar conviețuire). Habar n-ai ce-ți rezervă viața, iar universul (cu umoru-i caracteristic) te poate trăsni poimâine fix în cele mai intransingente principii enunțate azi 🙂
@Laura, :))))))). Te pălmuiește oricum. Ca să-ți arate că „niciodată” este doar un cuvânt pe care îl folosim și nu o limită peste care credem că nu putem trece.
Elena, grele de la inceput de saptamana. pfiuu. fidelitatea si/sau loialitatea sunt percepute diferit pana si de catre cei cu principii desi pt mine sunt sau nu sunt. respectul nu este negociabil. la fel si intr-o relatie de afaceri, daca nu e „win to win” nu mai e. Din fericire suntem diferiti. Elena mai scrie si tu un text pt descretit frunti si minti. Mihai distractie placuta si da un semn daca esti prin zona.
@Marius, eu scriu dar Mihai decide ce pune. El e șeful!
Nu suntem obligati sa facem nimic. Daca vrem sa fim demni si onesti, putem alege sa nu trisam omul de langa noi, fiindca atata timp cat omul de langa noi crede in exclusivitate, a-l minti e tradare, oricat am arde-o noi ca ăvai, nici animalele nu sunt monogame, afara de lebede dar lebedele-s proaste. Nu esti obligat la nimic. Poti sa te pui in situatia penibila de a transpira si a sterge mesaje si a scruta locurile publice dupa cunostinte comune. Mie mi se pare mai demn si mai igienic sa ma despart inainte de a ma supune pe mine si pe partener la situatii din astea jenante. Afara de cazul in care amandoi consimtim sa o ardem cu parteneri multipli. Cuvantul cheie fiind consimtim.
@Veleronia, deci este o obligație cât doi oameni sunt împreună și o alegere când ești într-o relație, dar să fie liber consimțită. De ce? Dacă tu vrei să faci asta și eu nu vreau să o fac? Cine este de vină?
Fidelitatea este alegere. Cand începi s-o percepi ca pe o obligatie deja e o problemă!
@Anouk, altfel spus, nu ești obligat să-mi fii fidel, e alegerea ta. Dar dacă tu alegi infidelitatea, trec și eu la alegerile mele 🙂 🙂
@Laura G, daca eu aleg sa fiu fidela, dar tu nu e alegerea ta pe care eu pot s-o accept sau nu, pot s-o inteleg….
Sa fiu si eu infidela ca un fel de razbunare……asta nu cred ca presupune iubire.
Nu e nimeni de vina. Dacă ați stabilit și consimțit niște reguli de la început amândoi și unul vrea sa schimbe regulile jocului, e normal sa se discute și sa se ajungă la o solutie: unde soluție înseamnă și la revedere. În rest sunt raționalizari și scuze penibile. După mine e a fi monogamie e alegere. Când numai ești mulțumit cu alegerea facuta, e obligație sa-i spui celuilalt.
Nu este nimeni de vina. Vina intervine cand il obligi pe alalalt la un stil de relatie pe care nu il vrea. Nu ma poti obliga sa traiesc cu ceea ce eu percep a fi coarne fiindca e un abuz. Dar eu nu te abuzez daca aleg sa parasesc relatia in cunostinta de cauza. Si omul are dreptul la cunostinta de cauza. E o dilema interesanta in care pretextul amoralitatii e foaaarte atragatoar, dar nu merge cu oricine. Si eu imi puneam aceleasi probleme cand primul meu iubit nu ma mai satisfacea. In loc s-o dau cotita cu monogamia construct social si nevoi diferite si pana la urma ce e moral, i-am dat papucii. Exista oameni fideli si oameni care vor sa insele si le convine sa fie inselati. Pana la urma ajunge si asta o problema de tirania majoritatii, dar trebuie sa tii cont de omul de langa tine. Alui meu i-am dat liber daca vrea sa incerce cu altcineva, fiindca era virgin si mi se pare corect asa. Eu nu am inselat niciodata si nici nu intentionez. Daca nu am mai fost indragostita, am parasit omul.
Eu am o intrebare mult mai complicata decat asta pusa de tine.
Situatia asta cu infidelitatea partenerului a existat, exista si va exista si e peste puterea mea de a decreta un raspuns clar.
Pe mine ma roade alta, infidelitatea in fata sentimentelor individului, asta e o lupta mult mai crancena decat aia daca sa-i insel sau nu.
Ca pana la urma daca scartaie relatia, mai devreme sau mai tarziu se vor lúa decizii; dar cand te lupti cu vina si cu imposibilitatea de ati recunoaste sentimentele, nici dracu’ nu ia decizii in locul tau.
@lectorarumana, adică cum să-i spui celui/celei cu care ești că tu nu-l mai iubești?
@Elena, iti trebuie ” un par de cojones” sa-i cam zici, mai ales cand nu ti-ai luat pumni, palme si nu te-a lasat traumatizata pe viata. Si stii de ce? Pentru ca, se pare ca poti lasa de simtit pentru perechea ta exclusiv cand te trateaza rau. Nu prea suntem pregatiti sa acceptam ca oamenii intra, ne aporteaza si pot iesi linistit din viata noastra.
Si daca ar fi sa raspund la intrebarea din titlu, personal mi-ar placea sa-mi zica verde in fata inainte sa-l prind cu cioara vopsita.
Fii atenta. Am un văr care la 32 de ani se căsătorea pentru a treia oara. Cu primele două soții are câte un copil. Cu a treia are trei. De primele două s-a despărțit pentru că „era prea multă linişte în casă”. A găsit-o pe nebuna asta care i se potriveşte perfect. Deci se poate şi de prea multă linişte să o iei în direcția opusă.
M-am gândit mult dacă să mă bag în discuție sau nu, mai ales că e unu’ p-aici care se pare că deține adevărul absolut despre ceilalți oameni, monogamie, infidelitate etc. și pe care l-aș fi luat un pic la……
Dar, cum e luni, și nu am chef să mă enervez (mai mult), zic doar câteva chestii.
Sunt total de acord cu ce zice @edelweiss mai sus. În plus, eu consider relația între două persoane ca un fel de….hai să zic….contract. Ce cuprinde contractul? Ce au stabilit de comun acord cele două părți implicate. Orice contract se poate încălca, dar cu niște consecințe. Dacă unul dintre parteneri încalcă contractul, iar celălalt acceptă în numele unor filozofii nu știu de care vehiculate de unii p-aici, ultimul pică de fraier. Celălalt va înțelege greșit această lipsă de reacție și îl va încălca din nou.
P.S. @Elena, @Mihai, e destul de deprimant afară. Vrem chestii de hăhăială, că astea deep ne deprimă și mai mult.:P
@Ionuț, Mihai decide ce si când pune. Ştim cu toții că el e şeful suprem. ?
Ba, io atata am de spus : fwti, nu fwti, vremea se duce pe pwla.
Adevarul e ca la ce-am vazut azi prin oras, as ocoli juramantele de cateva ori, iar dupa aia, linistit acasa, mi-as desface o bere…
@Batranu’, şi fără să ştie sau să afle cineva :))))).
Si, in plus, te-ai purta si mai frumos cu nevasta!
@Vlad Gabriel, desigur. Când ești relaxat starea asta o poți transmite tuturor celor din jurul tău.
Aterizez și eu la spartul târgului, dar n-am cum să rezist când văd cât s-a înroșit butonul ăla roșu 🙂
Fidelitatea e asumare. Adică o alegere. Prin natura noastră biologică nu suntem fideli. Dar există un moment în care ori te decizi să-ți asumi o relație ori umbli tot timpul cu pantalonii în vine sau fusta în jurul gleznelor. Parcă îmi și imaginez cum se luptă creierul meu instinctiv cu ăla mai nou apărut, fiecare trăgând spre partea sa.
E delicat subiectul. Oricum, dincolo de biologic, e morala. N-aș arunca cu piatra în nimeni pentru că situațiile de viață ale unora sunt incredibile. Plus că nimic nu e bătut în cuie, nimic nu e pentru totdeauna, iar noi avem limitele noastre. Dacă ai bafta unui partener inteligent cred că poți recadra relația, fie printr-o despărțire/ împăcare/ renegociere etc în cazul în care intervine o infidelitate. Detest din principiu ideea obligativității. Aș muri de inimă rea să trebuiască conjunctural să trăiesc așa ceva. Nici nu mi-aș dori să stea nimeni lângă mine din obligație. Astea sunt povești, poate frumos țesute de-a lungul generațiilor, dar tot povești rămân. Probabil că strămoșii noștri stând la un foc de tabără, după ce vânau o gazelă și se giugiuleau puțin, priveau spre Calea Lactee și își jurau fidelitate veșnică. De frică, din nevoia de garanție că jumătatea n-o s-o ia la fugă prin savană să-și perpetueze genele cu vreun exemplar mai reușit, cine știe 🙂
@miha s, deci în concluzie e vorba despre o decizie pe care o luăm dar pe care o putem schimba. Pentru că in timp are loc şi schimbare noastră.
Cât timp eşti într-un cuplu, mi se pare firesc să existe fidelitate. E sănătos atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Mai departe…nu e nevoie să înşeli. Onestitatea e importantă atât faţă de celălalt cât şi faţă de tine.
@9, eu n-am întâlnit niciun cuplu în care el sau ea să vină şi să spună: ştii, mă atrage altcineva. Vreau să ne despărțim ca să o fac.
De regulă întâi o faci şi după aia spui. Sau nu.
Poi da! 🙂 Asta pentru că suntem egoişti şi ne place să avem o…siguranţă. Dar nu mi se pare deloc corect. Dar cât de corectă e viaţa? 🙂
@9, viața e corectă spre deloc…
Viata e viata. Nu exista corect sau incorect.Natura ti-a dat tot ce trebuie sa stii despre viata: se numesc instincte! N-are nici o vina ca tu traiesti dupa idei imprumutate! (ideile moralitatii)
Fidelitatea e foarte nociva sanatatii pe termen lung…mai ales psihic si apoi si fizic…
@Vlad Gabriel şi viaţa în minciună e la fel de dăunătoare şi afectează oamenii din jurul tău, nu crezi?
@Vlad Gabriel, de ce crezi că fidelitatea pe termen lung este dăunătoare fizic și psihic? Adică ai vreun argument în ați susține ideea? Chiar sunt curioasă.
Natura ne-a dat mai mult decât instincte 🙂 Asta dacă nu oprim evoluția într-un punct, nu știu să-ți spun exact când, dar ar fi acel moment în care a apărut trunchiul cerebral și poate sistemul limbic. Capacitatea de decizie, conștiința, cunoașterea etc sunt funcții ale cortexului frontal ce a apărut să-i zicem relativ recent și încă e în construcție oarecum. Deci nu suntem doar instincte. Cred că mai degrabă suntem un mix de rațiune și simțire. Sau după cum spunea cineva, un soi de inghețată cu mai multe cupe, cireșa din vârful acesteia fiind ceea ce suntem noi azi, iar cupa de la bază, instinctele de care spuneai.
Simțul moral a apărut și el cândva de-a lungul evoluției și există anumite zone în cortexul frontal ce par responsabile de acesta. Putem împrumuta idei morale aparținând eventual unei alte culturi sau le putem prelua prin imitație și învățare pe cele aparținând culturii noastre. Apropo de asta, poți căuta despre felul în care simbienii devin din băieți, bărbați și să vezi cât de moral sau imoral îți pare ritualul lor.
@Vlad Gabriel – agresivitatea este un instinct. Funcțiile superioare ale creierului cum le numești tu, șlefuiesc acest aspect – în anumite situații și condiții. Spunea cineva că cel ce-a inventat înjurătura în loc să arunce cu piatra e un întemeiator al civilizației. Stigmatizarea, insulta, bullyingul etc sunt astfel de manifestări mai voalate ale agresivității. Agresivitatea a avut inițial un rol adaptativ. La animale această agresivitate e mult mai pe față. Ce putem învăța de la ele mai exact? Mă refeream la evoluție în sens darwinist și nu moral. Nu, homo sapiens n-a devenit mai bun și uitându-mă în trecut, n-a făcut vreodată exces de bunătate. Poate fi bun. Datorită, din nou, acelor funcții superioare ce-i permit conștientizarea unor lucruri și acțiunea gândită și nu instinctivă. Cred c-am vorbit despre aspecte diferite. Și tot n-am înțeles de ce fidelitatea pe termen lung este dăunătoare fizic și psihic.
@ miha s.: Agresivitatea nu e un instinct! Nimeni nu se naste agresiv! ( cu exceptia cazurilor patologice, care sunt rare) Ea se invata prin educatie, moralitate etc.
Eu exact aia am facut. Dar apoi am decis sa nu ma mai cuplez cu ala. Dupa care atractia kinky si interzisa s-a transformat in material de laba si ulterior s’a risipit ca un nor de ploaie, fara sa fi plouat. Nu cade nimeni accidental cu piulita-n surub, zic.
@9: poate ar trebui sa ne gandim care-i viata in minciuna: cea fidela sau infidela!
@Miha s: Nu stiu unde ai vazut tu atata evolutie la specia umana! E cea mai distrugatoare, agresiva, egoista etc specie de pe pamant. Si toate astea vin de la functiile superioare ale creierului. In plus moralitatea a pus umarul serios la „evolutia” noastra.
Ai mai multe de invatat de la animale decat de la oameni.
Mă omoară când citesc despre atâta onorabilitate, onestitate, cinste, moralitate. Pe bune! Astea-s direcții bune în viață, dar cand ai un compot de: multe sentimente, familie, armonie, o ”listă” cu mai multe calități decât defecte, lucrurile nu mai sunt albe/negre.
Știu un caz apropiat mie. O familie frumoasă, cu bune și rele, copil, casă, nepot, mașină și tot tacâmul, cei doi au trăit minunat vreo 40+ ani. El a murit, jale mare, ea distrusă (normal). După câteva săptămâni/luni află de la diverși că bărba-su a cam înșelat-o de-a lungul anilor. Nu mult, nici adânc, doar așa, câte o aventura ici-colo. Acum avea altă jale mare. Până a scuturat-o o amică mai înțeleaptă. ”ai fost fericită cu el? – da! / ai simțit vreodată ca e în altă parte? – nu! / ți-ar fi fost mai bine fără el? – nu! / Și-atunci ce bocești atât? – că nu mi-a spus, că m-a mințit / Ești proastă? Cum să spună așa ceva? N-a spus tocmai pentru că te iubea și-și iubea familia! Dacă ar fi vrut să renunțe la tine pentru alta, primul lucru, ți-ar fi spus ție…”
Ee? Cum e cu moralitatea? Deci omul ăla a fost minunat până s-a aflat un secret de-al lui. În secunda doi a devenit imoral, chiar dacă aventurile alea erau vechi 🙂
@Laura G, un nenorocit?. Eu sunt curioasă însă, după toate descrise de tine, ce-ar fi ales soția lui să facă?
Depinde cât de independentă din punct de vedere material era, cred eu, Elena.:)
@9, era. Avea un job bun și nu erau împreună pentru partea materială. S-ar fi descurcat foarte bine și singură, dar aici nu e vorba despre asta. Ci despre a pune în balanță, după mulți și buni ani împreuna… Și despre a ști sau a nu ști 🙂
Laura G., dacă partea materială nu ar fi influenţat-o în nici un fel, atunci era doar sufletul cel care ar fi hotărât dacă merită sau nu o asemenea viaţă. Ar fi fost hotărârea ei, dacă soţul i-ar fi dat o asemenea ocazie. Dar nu i-a oferit-o. Dar cine sunt eu să judec? Spun doar că mie îmi place să iau o hotărâre care mă priveşte direct în cunoştinţă de cauză.:)
@Elena, a fost întrebată și n-a știut să spuna (mai ales la atâta timp ”după”). Dar s-a exprimat clar că EL a fost un om la care nu se renunță (chiar avuseseră o viață bună împreună).
Ca să fiu sinceră (i-am spus și ei!), eu nu l-am condamnat, deloc! Ba chiar l-am admirat pentru discreție. Ce-a făcut, ce n-a făcut, și-a iubit și respectat familia. Și pe nevastă-sa, că asta vedeam și noi.
Dada am vazut ca onestitatea da urticarie omului modern si ca e un organ vestigial. Atata zic: primul iubit al prietenei mele din liceu era un pulete extrem de gelos si posesiv care ii facea scandal si daca dormea la mine. Nu o mai scotea din toate sunteti curve si de unde stiu io ce faci cum se raceste locul meu in asternut langa tine. A plecat fata la un workshop timp de doua saptamani si la vreo 2 luni dupa ce s-a intors s-a trezit cu gonoree de la stimabil. I-a dat papucii instant. Dar da, onestitatea e pentru fraieri si din aia ramasi in epoca victoriana.
Sa vad daca am inteles bine o chestie:
Dintr-o serie de motive, noi momentan suntem la distanta de-o bucata vreme si o sa mai fim. In plus, eu, una, par mai afectata de lipsa actvitatilor „fizice” decat el, cel putin ma plang mai mult cand chat-uim; lui ori nu-i lipseste la fel de mult, ori nu se exprima atata*. Daca ne luam dupa rationamentele de mai sus, ar fi perfect justificat sa ne cautam consolarea in alte parti in perioada asta de grea „incercare”. Acum vine si intrebarea: daca am un vecin si vreo doi-trei colegi „bucati”, ar trebui sa-l informez cand vreau sa trec la fapte? Sau trec direct si nu-i spun nimic? Sau ii spun dupa? N-ar trebui sa se supere, ca doar am si eu nevoi 🙂
* Gurile rele ar spune ca el si-a gasit deja consolarea, de aceea nu se plange 🙂
@Rox, indiferent ce decizi (tu, cu timpul și corpul tău), nu cred ca e sănătos să-i împărtășești. Este o problemă a ta și numai a ta (în circumstanțele date). Astfel de informații nu duc la nimic bun (nici înainde, nici după fapte).
parerea mea… 🙂
@Rox, fii atenta. Sunt două variante: dacă-i spui e rău. Începe cu tragedii gen „nu mă mai iubești, nenorocito”, dacă nu-i spui și află, iar e rău: ești o nesărulă, ca să nu zic „curvă”. Oricum o dai din povestea asta tu ești singura care decizi cu ce amintiri rămâi?.
Super tari raspunsurile, multumesc 🙂 Adevarul e ca nu e o dilema de-a mea, a fost un exercitiu de imaginatie (cu o oarecare ironie pe alocuri) inspirat dintr-o situatie potential reala, idee care mi-a venit de la comentariile articolului 🙂
As fi curioasa si ce pareri au barbatii, ce-ar trebui sa faca femeia in astfel de situatii. Ca mai sus in comentarii am vazut mai mult femei (dupa nickname cel putin) care zic ca a fi ok ca el, barbatul, sa mai mearga si prin alte parti sa-si satisfaca nevoile care nu ii sunt indplinite acasa. Dar barbatii ce cred? Ar fi de acord ca iubitele (eventual lasate acasa cine stie cata vreme) sa mai caute una-alta prin vecini?…
@Rox, tu vezi-ti interesul, nu te mai plange si mai usor cu limbarnita!
🙂
@Miha s: Nu stiu unde ai vazut tu atata evolutie la specia umana! E cea mai distrugatoare, agresiva, egoista etc specie de pe pamant. Si toate astea vin de la functiile superioare ale creierului. In plus moralitatea a pus umarul serios la „evolutia” noastra.
Ai mai multe de invatat de la animale decat de la oameni.
Elena P, inca o tema de gandire (pt acum sau alt articol). Eu am impresia ca femeile accepta mult mai usor decat barbatii calcatul pe alaturi. Si sunt curioasa de ce. De ce unei femei i se pare atat de firesc ca nu ii este suficienta barbatului dpdv sexual si accepta ca el sa-si completeze nevoile in parte? Dar barbatilor de ce li se pare de neconceput si neiertat că femeia ar putea să nu fie complet satisfacuta de ei și ar putea cauta ceva și in alta parte?
Si care ar fi neajunsul principal care ii face pe oameni sa se culce si cu altii? Diferenta de apetit (unul vrea mai des, altul mai rar) sau diferenta de preferinte (unul e pe stilul clasic, altul e mai aventuros)?
(Eu am niste ”banuieli”, dar sunt curioasa de mai multe pareri.)
Inteleg deraiajul instinctului sexual si citez din el ” nu vreau sa pierd ocazia” dar nu inteleg minciuna – sa alegi sa stai cu adrenalina in gat , pitulandu-te ca sa nu fii descoperit!
Am trei cereri comunicate in cei 20 ani introvertitului meu tocilar: 1. prezervativ , 2. fara relatii de lunga durata, 3. Comunica, graieste , daca ai o nevoie care te determina sa faci un pas in afara relatiei
Ce credeti ? Nu respecta nici una! Noi avand o relatie de 20 ani activa sexual si sentimental!
Culmea : in ultima relatiei iesita la lumina lua pastile ca sa poata sa isi motiveze amanta pe care o transformase si in cuncubina !
„Mare ti-e gradina …”
Inteleg deraiajul instinctului sexual si citez din el ” nu vreau sa pierd ocazia” , dar nu inteleg minciuna – sa alegi sa stai cu adrenalina in gat , pitulandu-te ca sa nu fii descoperit!
Am trei cereri comunicate in cei 20 ani de convietuire introvertitului meu tocilar: 1. prezervativ , 2. fara relatii de lunga durata, 3. Comunica ! graieste ! daca ai o nevoie care te determina sa faci un pas in afara relatiei!
Ce credeti ? Nu respecta nici una! Noi avand o relatie de 20 ani activa sexual si sentimental!
Culmea : in ultima relatie iesita la lumina lua pastile de putut ca sa presteze , ca sa isi motiveze amanta pe care o transformase si in cuncubina si asistenta personala !
„Mare ti-e gradina …”
De ce nu insel eu? Pentru ca el e satisfacator, pentru ca ma implineste sexual si sentimental, pentru ca am un echilibru pe care nu il vreau sa il pierd, pentru ca imi e lene sa plec de acasa pentru o p…, pentru ca Nu vreau sa ma indragostesc ca sa ma clatin de dor, pentru ca nu simt confortabil sa mint , sa ma ascund , pentru ca credeam ca el nu merita asta …
Aici, merge ceva din realitate, o poveste care, prin prospetime, aduce a literatura, si inca din cea mai pura! Costel, electrician, preten (cumva!) cu mine, imi relata ca, la tigara de dupa, Coca (Coca e un picutz sasaita, are o strungareatza respectabila, asa ca „s”-urile ei sunt ceva mai particulare, nota povestitorului) nevasta-sa l-a luat strategic pe dupa gat si l-a intrebat franc: Costele, fii sincer, m-ai inselat vreodata? Na, beleaua! Ce sa-i raspunzi, mai ales dupa momentul de tandrete postcoitala, unei femei care e asa de categoric interesata? Bai, Tavi, am ramas blocat cateva secunde, habar n-aveam ce sa-i raspund, povestea Costel. Dar tot cu o golanie m-am scos! Bai, Cocuta, am luat-o eu politic, tu stii vorba aia ca „ce ierti pe lumea asta…lingi pe lumea ailalta?”. …?!
Ia zi, ti-ar placea sa ne gasim „dincolo” si io sa am de lins cateva hectare de…stii tu?
Al dreac’ Costel!