Dorința unui iubitor de câini care crește pisici

Eu sunt din categoria „nu o sa avem niciodata pisica in casa” si, ce crezi?, eu am fost cea care a adus pisica acasa sau mai bine zis am insistat sa o adoptam. Motivul este nu pentru ca nu imi plac, ci pentru ca lasa mult par, cand lipsesti de acasa mai multe zile trebuie sa gasesti pe cineva sa se ocupe de ea (nu e intotdeauna usor) si este foarte dureros cand o pierzi. Sotul meu este innebunit dupa pisici si mi-a spus din start ca nu concepe sa nu avem, dar nu imediat, ci atunci cand nu vom mai sta in chirie. Well, intamplarea face ca o prietena de familie a divortat si, pentru ca momentul a coincis cu ziua ei de nastere, cineva s-a gandit ca cel mai potrivit cadou ar fi un pisoi. Toate au fost bune si frumoase vreo cateva zile, ca atat i-au trebuit prietenei sa afle ca e alergica la pisici. Si pentru ca simptomele erau clare si nu pareau sa dispara (mancarimi, ochi rosii, nod in gat si senzatie de sufocare), mi-a zis ca trebuie ori sa se mute de acasa, ori sa dea pisoiul. Pentru ca nu as fi scapat fara sa am o pisica in casa (hazbandu’ e foarte determinat cand vrea ceva) si pisicul era frumos foc, am hotarat sa-l adoptam. Asta dupa munca de convingere cu hazbandu’ care, in principiu, voia pisic, dar nu cat stam in chirie. Si uite-asa ne-am ales cu un motanel ragdoll extrem de jucaus, bland, prietenos si foarte sclifosit. Ii place sa se joace singur, dar mai mult cu noi. Cand sunt singura cu el acasa, vine cu jucarii la picioarele mele, asteapta un pic si daca nu-l bag in seama incepe sa miaune sa ne jucam. Are jucarii pentru pisici, dar e innebunit dupa mingiute facute din hartie mototolita pe care i le arunc si vine cu ele in gura asteptand sa le arunc iar. Ne intampina de fiecare data la usa si se tine dupa noi prin casa ca un catel. Daca intru intr-o camera si inchid usa, da cu labutele in usa si miauna pana ii deschid. Noaptea nu il lasam in dormitor si dimineata (cu precizie de ceas) adopta aceeasi atitudine. Plus ca baga jucarii f mici pe sub usa, doar, doar ne trezeste interesul sa deschidem usa sa ne jucam cu el. Cat am fost plecati in concediu, ne-a zis soacra-mea ca a bagat jucarii pe sub usa de la intrare (ca pe acolo a vazut el ca am disparut si si-a imaginat ca scara blocului este o alta camera). Prima data cand am plecat de acasa pentru cateva zile (vreo 4 mai exact) ne-am imaginat ca atunci cand ne intoarcem o sa ne sara in brate si o sa ne copleseasca de atata afectiune. Avea vreo 6 luni pe atunci. Drept pentru care, hazbadu’ s-a gandit sa-l filmeze cand intram in casa. Si ce crezi? Ticalosul mic nu a schitat niciun gest in sensul asta, ba chiar ne-a intors spatele si a plecat in alta camera, asta dupa ce ne-a aruncat o privire dispretuitoare. Recent am fost in concediu pentru o saptamana si, data fiind experienta precedenta, nu ne-am mai gandit sa-l filmam. Imediat cand am intrat pe holul blocului am auzit niste sunete care semanau cu plansul unui copil. Initial ne-am gandit ca e copilul vecinilor de langa noi, dar foarte repede am realizat ca era motanul nostru. Cand am intrat in casa a fost foarte fericit, ne-a pupat, a stat cu burta-n sus sa-l mangaiem, ne-a urmarit peste tot prin casa foarte fericit ca am venit. Hazbandu’ s-a culcat inaintea mea si cand m-am dus si eu spre usa dormitorului m-a apucat cu labutele de picior sa ma tina sa nu intru. 🙂
Legat de pozne, cat a fost mic se catara pe draperii si perdele si ne-a ros vreo doua randuri de cabluri de la incarcatoarele telefoanelor. Un obicei care a ramas este rosul slapilor, ca obraznicatura are o slabiciune pentru ei de cand era mic. Si cand zic ros, inseamna ca nu ramane bucatica necapsata.
Cum ziceam si la inceput, este foarte sclifosit. Mananca putin si foarte selectiv. Atunci cand nu-i place mancarea (are castroane pe gresie la bucatarie) se intoarce cu spatele si da cu labutele din spate incercand sa o ingroape.:)) Nu e cersetor si cand mancam noi se duce si el la castroanele lui si mananca.
Ar mai fi multe de zis, dar cred ca ma opresc aici, ca deja am scris un roman.:)) Ca o concluzie, acum are aproape 2 ani si acelasi comportament ca atunci cand era pisoi. Adica la fel de jucaus, innebunit dupa compania noastra, mangaieri si partener de joaca. Nu musca, nu zgarie si sta sa-l mangaie toata lumea. Il iubim ca pe ochii din cap si suntem foarte happy ca am avut noroc de un pisic atat de bun.:)

Barbatul meu nu vroia sa audă de pisic, cand i-am spus ca e singura salvare de la invazia de șoareci de acu’ 2 ani.
Ghici cu cine e în cele mai bune relații și cui ii iese în întâmpinare?
Și da, e o aroganta și jumătate, pretențioasă la mâncare și la apa curata. La început stătea în garaj pana pe la 3 luni și credea e teritoriul ei. Acu’ nu o mai las în el ca îmi zgârie bunătate de mașină dar cum prinde ușa deschidă se furișează printre roti sa nu o vad.
Și își face treaba cu prisosință, de la 3 luni prindea șoareci, sarea după păsări în zbor și bineînțeles înconjoară cartierul după fete?