E imposibil să nu fi auzit în jur vreun “ce pana mea” folosit ca un eufemism de prost gust pentru “ce pula mea”. Și dacă rostit de o femeie pot să-l mai înțeleg, atunci când îl aud spus de bărbați, ridic cu uimire o sprânceană. De obicei stânga. Stai, coaie, ce-ai zis? De unde ai, boss, pene? Ești vreun înger? Ca doar așa s-ar explica. Sunt singurii care-s asexuați și mai au și aripi. Și-am zis “înger” ca să fiu finuț, pentru că în situația dată singurii care s-ar încadra la “pene” sunt papagalii. Și nu vorbesc despre ăia care stau în colivie.

Mno, ce voiam de fapt să spun, dacă nu ești în stare să zici un “ce pula mea” cinstit, din punctul meu de vedere n-ai nicio șansă. Ai fix personalitatea unei râme. Ești exact genul care o să-i șoptești femeii la ureche “dacă nu te superi și nu te deranjez, ai putea să mă mângâi pe penis?” sau “îmi permiți să-ți explorez vaginul cu organul musculos aflat în cavitatea mea bucală?”. Mda, poate fi amuzant. O singură dată. După aia să nu te miri că pleacă aia după unul care e în stare să-și asume că are pulă.

Evident, dacă nu s-a înțeles exact, nu mă refer nicidecum la situația în care abia ai cunoscut niște oameni și începi să-ți “bagi pula” la greu în prezența lor. Nu, “pula” asta se folosește și ea doar atunci când e cazul. Desigur, dacă ești în stare. Dacă nu, mai bine îți asumi un “ce pana mea” lipsit de cele mai vagi urme de masculinitate și aștepți răbdător să-ți crească vagin în locul unde trebuia să fie pula.

Atât pentru această zi mirobolantă.