Am crezut că e la mișto articolul de mai jos. Apoi am verificat site-ul care l-a publicat și am văzut că nu, nici pomeneală, oamenii sunt foarte serioși.

Femeia care a scris textul este „maică”, adică o persoană care și-a dedicat existența slujirii Dumnezeului în care crede. Ce ne învăță ea? Păi cam asta:

Cum trebuie să procedezi dacă ai un soț care te bate?

Întâi și întâi încerci să-l faci să nu te mai bată. Te uiți la el și zici: ăsta, dacă nu m-ar bătea, ar putea fi bărbatul meu? Dacă da, ei, Doamne, hai să-i facem ceva să nu mă mai bată.

Și există niște metode. În primul rând să fim atenți ce-l stârnește spre bătaie. Poate că v-am spus și repet, dar e minunată povestea: într-un sat, un părinte a fost reclamat la episcop că pune ceva în niște sticle și dă femeilor din parohie ca să nu le mai bată bărbații. Vine episcopul în control și-l întreabă pe părintele ce face.

-”Ce să fac, Preasfințite, iată, fac niște agheazmă din aceea care se face la femeia care a născut și le dau femeilor acasă în sticluțe și le spun: când vine bărbatul beat, ia o gură și s-o țină adoarme, că dacă ține aghiazma în gură, el n-o s-o bată. Și le mai spun ca de vor înghiți-o înainte de vreme, repede să ia o altă înghițitură”. Și imaginați-vă ce se întâmplă: bărbatul beat și mânios, femeia cu aghiazmă în gură.

-El zice: ”dobitoaco!” etc. și ea tace.

-El zice: ”puturoaso , n-ai făcut nimic…ce, nu zici nimic, ce…” mai înjură, mai trântește un scaun, dar ea…tace. El obosește și se culcă, amărâtul…ce-ar fi să luăm și noi aghiazmă, nu neapărat în sensul fizic, ci cuvântul acesta, rugăciunea, gândul la Dumnezeu, când suntem lângă cineva iute la mânie? Între noi, când cineva se înfurie, noi știm precis ce am făcut ca să-i oferim pretext pentru furie și nu ne lăsăm până nu-l scoatem din minți pe cel care e violent.

– Maica Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt –

Ați înțeles, da? Fetelor, se aude? Dacă v-o luați de la omul care vă e alături „la bine și la greu” voi sunteți de vină. Dacă vă bate partenerul pentru care ar trebui să fie mai ușor să-și taie mâna, în loc s-o ridice asupra voastră, este numai și numai vina voastră! Țineți-vă pliscul, că nu degeaba dă ăla în voi. Poate nu e mâncarea caldă sau poate, în pula mea, nu sunteți suficient de atente la ce-l stârnește să vă pocnească. Iar dacă ați scapat cu un „dobitoaco” sau „puturoaso” să ziceți sărumâna și să vă considerați fericite și norocoase. Altele nu au șansa asta, voi sunteți cu adevărat binecuvântate. Dacă vă mai aruncă si un „curvă proastă”, puteți să vă pupați singure în oglindă, chiar ați tras lozul norocos cu tipul ăsta.

Voi realizați că femeia asta crede că Dumnezeu există, e bun și are grijă de noi? Realizați că a scris o carte? Realizați că se află printre noi oameni care citesc textul de mai sus și-și zic „câtă dreptate are!”?

Ce mai poți să zici? După ce vezi așa ceva, îți vine instant să crezi în existența lui Dumnezeu și nu să te gândești că de-aia e țara asta unde e. Pentru că ne căcăm în fundul curții și ne uităm în gura unor ortodox-creștini care propăvăduiesc violența domestică.

P.S. Aici aveți pagina de Facebook „Candela sufletului” care a publicat mizeria de mai sus. S-o vizitați, că e mișto.

mihai_vasilescu_violenta_domestica

sursa foto