Textul de mai jos a venit sub formă de comentariu la articolul de ieri. Este fabulos și era păcat să rămână doar acolo. Am râs cu zgomot. Vio, te rog eu frumos să mai trimiți din astea!
………………………………………………………………………….
Hai să trăiești, Vasilescule, my brother from another mother. You’ve touched my heart cu articolul ăsta. Băcanu e o zeiță și sper că i-ai adus ofrande corecte și corespunzătoare în sensul ăsta.
Mi-ai deschis pofta de bârfă cu iz de confesiune. Loooong story short, cât de short poate mandea. Acu’ un an m-a ajuns burnout-ul corporatrist și m-am retras. Mai bine pentru toată lumea că mă rinocerizam nepermis de mult pentru o zâna ca mine. Zic, bă, daca tot m-am retras, hai să schimb macazul. Am tot făcut exceluri, hârtii, meetinguri, mailuri și cifre în ăștia 10 ani și vreau să fac de acum în sfârșit ce îmi place.
Oamenii din jur au avut grijă să îmi spună că sunt o nebună să las leafa grasă de la corporație pentru necunoscut și bani puțini spre deloc. Alți oameni mi-au zis că eu tre’ să îmi folosesc talentul și să scriu și să creez magie. Am drag de cuvinte și inimă zburdalnică și-am zis că sigur Universul mi-a pregătit ceva frumos și trebuie doar să îmi doresc destul de mult. Universul a pregătit o pulă.
Am fost la interviuri, am luat-o de jos și m-am apucat la 31 de ani de internship pentru că am învățat că așa se crește cinstit și frumos. Am încercat colaborari, am experimentat înfrângeri și neajunsuri financiare. Am ajuns să răspund la „bună, ce faci”, cu „așa și așa, caut job, uite CV-ul meu”. Nu mi-a palcut partea asta. De la un aparent control total asupra vieții, ajunsesem la mii de semne de întrebare.
Totuși, e bine uneori să îți pierzi certitudinile și bias-urile pentru că faci loc pentru nou și fresh și apare un paradigm shift. Am reînvățat valoarea banilor și am reevaluat prețul lor. A fost greu, dar a fost fain. Am avut timp pe rând să mă deprim, să mă bucur, să lucrez din grădină, să mă dau cu RATB-ul plin de moși, să mă dau cu bicla în plină zi și să mă bucur de oraș, să stau în parc cu liceenii care chiulesc de la școală, să învăț să accept ajutorul, să mă înfurii și să mă calmez, să mă laud și să mă blamez. Știu, o să atrag invidia miilor de oameni obidiți care sclăvesc în clădirile alea strălucitoare de sticlă și visează că afară există viață. Bah, nu trageți în mesager, da’ va zic eu că există viață!
Am fost în genunchi și da, piața a avut grijă să îmi dea muie. Asta face piața. Mare noroc ai avut cu oameni că Băcanu care s-au oprit și te-au privit duios în ochi și te-au mângâiat pe creștet, în timp ce piața își făcea numărul cu tine.
Așadar am fost la interviuri și am aplicat că orice muritor încrezător. De fiecare data, în mintea mea, eram la un click distanță de reușită. Dar telefonul nu suna și mintea mea mai trecea la pierderi o fostă speranța. Cred că fiecare om de la HR când a deschis aplicația mea s-a gândit: “Asta cred că era beată când a aplicat. N-are experienta, a făcut altceva, o să trimit în trash CV-ul, ca un profiler dăștept ce sunt eu”.
Uneori am ajuns însă la interviu. Cu genunchii tremurând și nesigură de mine, după primele două priviri sfredelitoare de la miss recruiter, stăpâna lumii. Știți voi, zâmbetul cel fals și interesul ăla mimat cu care încep ăștia interviurile. Și începeam. Și noroc că scrie acoloșa specialist în PR și comunicare, uns de cuvioasa SNSPA în 2007, dar tot se uitau la mine tăios, ca la un hoț de buzunare, că n-am experiență și le încurc ploile degeaba. Apoi întreabă cum naiba am stat un an pe bara, ce am făcut?. Zic: “M-am odihnit și m-am refăcut că să pot funcționa ok mai târziu. Toți oamenii ar trebui să fie sinceri cu ei și după niște ani să facă oleacă de pauză și de assesment serios.” Nu-s niciodată convinși de răspuns.
E dubios că am gap în CV, deși scria acolo că am făcut internship și am avut colaborare pe proiect. Enfin. Și apoi vine nucleara: ”Dar nu aveți experiență în domeniu. De ce ați aplicat pentru postul ăsta?” Păi e de junior și pot să-l duc. “Eee, știu, dar tot trebuie experiență.” Prin definiție un junior e dispus să învețe și eu sunt dispusă. Îmi dați o temă și vedem la final ce-mi poate pielea. Nici asta nu le convine. În general nu le convine nimic ăstora. “Și ce vă recomandă?” Vocea și talentul…, nu mă pot abține niciodată de la replica asta. „Dar portofoliu aveți”? N-am portofoliu, dar am potențial. Adică n-am nimic oficial, ultima dată m-am viralizat din greșeală prin 2014, la câteva milioane bune de ochișori. Căutați în IQADS. “Ați scris acolo?” Nu, au scris ei despre mine.
Primeam o privire plină de îndoială. Nu-i nimic, uneori și eu mă îndoiesc de mine c-aș fi fantastică, dar îmi revin repede. I will create magic one day. Mark my words! Aventura mea de job hunting e ongoing și dacă ești cumințel îți scriu next comment despre interviul unde mi s-a oferit fabuloasă sumă de 1000 de lei pe luna… pe soare și pe stele. Nu să spăl scări, ci să fac vânzări and heavy back-office stuff. Stay tuned. Viața bate filmul, cocosh!
sursa foto
Vio, mi-a plăcut comment-ul tău de ieri, așa ca m-am bucurat când l-am văzut înaintat la rang de guest post.
Da, Universul nu-ți pregătește nimic, tre’ să pui din greu umărul ca să urnești lucrurile și uneori nici atunci… până vine momentul. Baftă și aștept să ne mai scrii.
M-a prins Vasilescu cu rata-n guta si cu oul in buzunar si a facut frumos. Mai fac si eu ca e plina tolba de povesti 😉 Viata e greu si nu primesti nimic de-a gata…dar nu mor caii cand vor cainii :))) #facemsafiebine
Comentariu beton!21
Vio, sa-l rogi pe Mihai sa te mai lase sa scrii. Nu cred ca am mai ras asa de bine la ceva scris de unul dintre invitatii lui.
Nenea Vasilescuuu…ma mai lasi sa ma joc la scara ta?
Comentariu beton!22
@Vio, te-oi mai lăsa, ce să fac?
Mihai, fata asta chiar scrie bine. Are nerv. Tine-o aici!
@DanB, well, nu cred că depinde de mine. Dar o să fac tot ce pot. 😉
Ai auzit Vasilexcule? Sar’na!
@Vio, am auzit, am auzit, facem să fie bine. 😀
Sunt toată numa’ o emoție!
@Vio, ai grijă să nu te hafecteze.
Daca tu scrii atat de bine si primesti numai refuzuri de la HRiste inseamna ca este adevarat ce se spune. Sunt niste tute proaste care nu sunt in stare sa vada dincolo de hartiile din fata lor. Sa nu descurajezi, o sa-ti gasesti si tu locul. Respect!
Comentariu beton!14
Sa nu fim asa duri. Se spune ca tre’ sa fii destul de destept ca sa iti dai seama ca esti prost. Asa si cu recrutarea…pentru a vedea potentialul din om trebuie sa il recunosti si sa il pretuiesti…eventual sa il ai tu insuti. So…let’s not be too harsh with the ladies. Fac si ele ce pot…uneori nu prea pot. E loc sub soare pentru toata lumea and I know it! Nu-mi pierd curajul, ca e tot ce am. A, da si talentu’ si vocea :)))
Comentariu beton!23
Hahaaaa, welkome back la 20 si ceva de ani! Ca asa traim noi astia de ne spunem studenti sau viitori proaspat absolventi ai unei facultati. Felicitari pentru curaj si energie! Si bafta si voua si mie, avem nevoie! 😀
Comentariu beton!11
Time travel curat, babaiatule! E fain inapoi la 20…da am datorii la banca ca la 30. #facemsafiebine
Comentariu beton!13
Continuati asa, ca zau ca ne mai aratati si noua astora de 20 si cu visuri razlete ca e de munca „ca sa te ajungi”, nu e asa usor. Mie una mi-ai amintit. Iti preiau mottoul hastaguit #facemsafiebine. 😀
foarte buuuun! da sa nu se lase fata, ca are 31. e ca la 20 :)) eu am lasat balta „the corporation” la 40, si mi am dar seama ca poti. daca stii sa faci lucruri, te duce mintea, vrei sa nveti, iti pastrezi entuziasmul etc. poti, frate. da, pe mai putini bani, cel putin o perioada. dar e foarte bine sa poti alege ce si unde muncesti in functie de criteriile tale.
Si o sa adaug aici intru maxima incurajare ca am facut asta avand un copil (single mom 🙂 , rate si parinti care aveau /au nevoie de ajutor. Psihic si material. Dar daca ti faci un buget si te tii de el, se poate. Si cauti job de care vrei tu, intre timp daca poti face niste bani din freelancing in orice – e perfect.
Comentariu beton!14
Nu ma las! 30 is the new 20 si ma bucur cand vad ca suntem multi si faini. Bravo, Mona-Lisa!
Dupa ce l-am citit, razand cu lacrimi, mi-a venit in cap ,,trebuie sa ai coaie ca sa fii o zana”.Nu mai stiu unde l-am vazut dar mi-a placut maxim.Sunt convinsa ca ai sa reusesti.Cu un spirit ca asta nu ai cum sa nu razbesti!
Comentariu beton!15
Vorba aia de duh e de pe un zid si e al dracu de adevarata. Da duamne macar juma de coi sa nu mor pana joi :))) O sa izbandim negresit 😀
Am ras copios ieri. La o scara mai mica, cam la fel am patit si eu. Nu intru in detalii pentru ca nu pot rivaliza cu talentul literar al distinsei doamne. Dar cand eram pe jos si viata imi dadea m….mi-am adus aminte ce mi-a spus, odata, un unchi drag inimii, care a ales sa plece la Domnul:” Nepoata, important in viata, este sa futi tu viata, nu sa te futa ea pe tine”. Acum, pe ici, pe colo, cred ca mi-a iesit, dar mai cred ca trebuie sa ai si c….pentru asta.
@Dana, din păcate zâna cu coaie văd ce e prea ocupată la ora asta ca să răspundă la comentarii. Well, să seprăm că se ocupă cu ceva constructiv. Sau măcar plăcut. 🙂
Important e ca nimeni nu moare virgin…viata il f… macar oleaca :))) Sanatosi sa fim ca invatam noi pozitiile.
Am fo sa f.. viata cu niste mici si o bere la terasa Obor, ca o duamna ce sunt 😛
Ieri am ratat comentariul, dar, bine că l-a republicat Mihai.
Asta mi-a adus aminte de o „pățanie pățită” la Coca-Cola de lângă Ploiești. Sătul eu de câțiva ani de cătănie, se restructura Armata, mă decid să bag un CV la susnumiții care angajau operatori pe linie și laboranți chimiști, exact studiile mele, doar că nu lucrasem „dăcât” puțin timp în domeniu. Mă prezint la interviu( da, fusesem chemat), discut puțin despre specializare, motivații…..bla bla-urile de rigoare, HRista, relativ, mulțumită și vine ea, INTREBAREA: noi lucrăm și noaptea, credeți că rezistați? Răspuns: domnișoară, dacă v-ați uitat atentă pe CV vedeați că am vechime îndelungată în cadrul Armatei, credeți că acolo avem program doar de la 8 la 16?
Față de cal, așa era expresia ei în urma răspunsului meu 😀
Rezultatul a fost că și acum sunt în Armată 😉
Comentariu beton!16
@diabolic, trebuia să-i spui că nu te interesează ce fac ei noaptea, tu obișnuiești să dormi. Erai angajat pe loc.
Frățică, crede-mă, dacă-mi venea răspunsul ăsta, sigur era servit duduii :)))))))))
Aaaaa…mi-a zis tipul care-mi depusese CV-ul că a vb cu HRista și i-a zis că i-am răspuns obraznic la întrebare 😀
@diabolic, păi, da, ai „jicnit-o”. Bine ți-a făcut! 😛
Depinde de hr-ista! Am ramas a treia oara fara job Si am fost la 38 de interviuri. La ultimul m-am enervat Si in loc de standard, am facut misto. La greu. Rezultatul? M-au angajat. Tipa de la financiar, viitoarea mea sefa, mi-a zis ca are nevoie de un tacanit. Pe 23 incep. 😉
@MihaiSt, cât de tare e asta!!! Bravo, frate! :))))
Greu cu cadrele…si colo si colo :)))
Impertinentule care indraznesti sa gandesti.Te-a pus cineva? Ai? Nu! Noi muncim, noi nu gandim.
diabolic, unde faci Armata de aveti ore suplimentare???
Al meu, in 99,99% din timp rupe poarta la 3,30 impreuna cu toti colegii lui (au program de la 7,30). Procentul ala de 0,01% se aplica atunci cand au trageri de noapte, defilari si controale de la Bucuresti.:)
Sin-n timpul asta de 8 ore/5 zile pe sapt au si 2 zile de sport.:)
Acu’ io ce sa zic? Ca la 47 de ani m-a luat aleanul si m-am hotarat sa mai fiu si la celalalt capat al pulii (ca na, viata tot a fost la capatul cel bun) si mi-am vandut businessu’ ca sa-ncep de la capat prin tari straine? Ca am ajuns sa vorbesc cu recruiteri care, desi vorbeau engleza mai rau ca Iliescu, ma-ntrebau pe mine daca stiu limba? Ce voiam sa zic, ca uitai…. A, da : e perfect s-o mai iei si de jos, si de la capat, in cateva luni de „facut altceva decat pana acum” am dat jos vreo 15 kile de stress. Si sa stiti cu totii, e mare lucru!
Da ai ceva spirit de aventură, nu glumă! Să dai businessu’ din mâna pe pasiunea din par…it takes balls and madness! Chapeau şi baftă şi să-ţi iasă în cale cât mai puţini proşti! Uite o nouă dietă, fraticuleee! Şi eu mă chinui ca proasta cu Rina şi disocierea.
O veni ea și vremea ta…
@Kos: O aştept ca şi când :))
Acum mai multi ani, la un interviu pentru un job pe care nici macar nu mi-l doream pentru ca nu era pentru mine mi-a spus tipul: „La noi programul e de la 9 la 18 si avem o pauza de masa de o ora. Da’ nu si-o ia nimeni, de obicei mancam ceva in graba langa tastatura. Si de fapt nici nu prea plecam la 18, de obicei suntem foarte multumiti sa comandam pizza si sa mai ramanem cateva ore.”
Eu incercam sa-mi adun mandibula de pe jos cat mai discret si el ma intreba: „Deci, ce ziceti? Cum vi se pare?”
As fi vrut sa-i spun ca mi se pare ca-i dus cu pluta.
@ Rox: Cred că puteai să-i spui şi verde-n faţă pentru că ăştia nu tre să scape aşa, cu basma curată. Nu de alta dar probabil încă recrutează aşa şi oamenii sunt trataţi accordingly după ce se angajează. Ăla crede că e ok ce face şi treaba merge unsă la ei în întreprindere. Feedback is golden când sesizăm nesimţire crasă. Eu i-am zis cuiva că din cauza celor ca el piaţă e jos şi că ar trebui să îi fie ruşine. De ce? Pentru că era adevărat şi trebuia spus şi am preferat să plec de acolo cu capu’ sus.
Eram tanara si inca nu aveam atata experienta de viata (a se citi „tupeu”). Era o firma mica, vreo 5-6 angajati cu totul. Ce nu am inteles eu este de ce la noi in tara se considera ca ti se face o favoare sa ai pauza de pranz doar pentru pranz, nu pentru „pranz & raspuns la mailuri” sau „pranz & finalizat naba-stie-ce”. Daca nu ma insel, multinationalele au fost printre primele la noi cu un program care includea pauza de masa. In firmele mici /autohtone e un fel de Tara lui Papura-Voda cel putin dpdv al programului. Ma rog, e o intreaga poveste …
Dar dupa ce am inceput sa ma prind ce si cum in domeniul meu si dupa ce am dobandit niste experienta, le-am spus inclusiv colegi ca strica piata atat ca preturi cat si ca mod de lucru 😀
Tipa scrie foaaaaaaarte misto! De ce nu va imprieteniti voi doi mai bine??? Ce ar mai iesi… Pastreaz-o tu aici, Mihai.
@DIONA, am o surpriză în acest sens. 😉
@DIONA, pentru voi trăiesc. 🙂
@Doina: Îţi foarte mulţumesc pentru feedback-ul plin de entuziasm! Mă topesc gândurile voastre. Jur! Despre colaborare vorbesc cu Bo$$ şi dăm de veste. S-ar putea să fie un locşor pentru mine la umbra nucului bătrân. S-ar putea să nu mai fie după faza cu nucu’ bătrân :)) O să facem noi cumva să mai existe poveşti şi veselie.
Vio, zii lui Bo$$$$ ca ma boteaza non stop: Diona :))))). Batranetea, deh…
Imi place mult umorul tau, am citit toate replay -urile tale( sper ca e corect) si se vede ca ai textul in sange. Continua si ai incredere ca succesul o sa vina. .cand o sa vina, nu poti grabi lucrurile!
( te voi cita cu replica.. #facemsafiebine???)
Am râs cu zgomot, vorba lui Vasilescu.
I am in the same story fix în acest moment. Doar că am avut demult 31 de ani, așa ca întrebările celebre de la HRiști celebri sunt și mai mișto.
Cel mai tare mă amuză și mai celebra întrebare „unde te vezi peste 5 ani” cu greu mă abțin să nu răspund „în locul tău, că dacă îmi pui întrebarea asta clar sunt mai tare ca tine deși oficial n-am făcut HR niciodată dar de angajat am angajat ceva oameni”.
Te înțeleg perfect so, keep walking.