Îmi place fotbalul și orice aș face rămâne plăcerea mea vinovată. Ca orice stelist, urăsc din suflet Dinamo și tot ce ține de culorile alb și roșu. Dar asta se răsfrânge numai și numai asupra a ceea ce se întâmplă pe gazon, acolo unde se desfășoară jocul numit fotbal. În schimb, când se întâmplă nenorociri de genul celei de aseară, ura mea se transformă în consternare tristă.

Nu știu care au fost cauzele care au dus la decesul lui Ekeng, fotbalistul lui Dinamo. Dar ce mi se pare de domeniul incredibilului este că nimeni nu știe. Un băiat de 26 de ani, sportiv de performanță, zace fără puls pe un pat al Spitalului de Urgențe și toată lumea ridică din umeri la întrebarea “de ce-a murit?”. Iar asta se întâmplă în Liga I, adică nivelul cel mai de sus al fotbalului românesc. Voi vă dați seama, în condițiile astea, ce se întâmplă în diviziile inferioare? Ajung să cred că acolo supraviețiurea este doar o chestiune de noroc.

Suntem o societate bolnavă, fără lideri și aflată într-o continuă derivă de mai bine de un sfert de veac. Iar asta nu are cum să nu se reflecte peste tot, în toate domeniile, inclusiv într-un banal joc de fotbal. Joc care pentru suporteri este uneori o chestiune de viață și de moarte, dar care ieri, în seara zilei de 6 mai, pe un stadion din România anului 2016, a fost lăsat să devină doar un joc al morții. Iar noi, toți ceilalți, supraviețuim doar din întâmplare.

sursa foto