Politically correct, my ass

Vineri seară mă uitam la un film. La un moment dat unul dintre personaje îl întrebă pe celălat (fiu-său) cum se simte după ce iese de la tratament. Iar răspunsul vine imediat:

-I feel like shit.

Evident, pe ecranul televizorului a apărut şi traducerea: „mă simt ca naiba”. 

Cum, mă, „ca naiba”? Nici macar „ca dracu'” pentru că, probabil, celui responsabil cu subtitrarea i s-a părut mult prea dur. Vă daţi seama că făcea atac cerebral dacă apăsa tastele pentru „mă simt de căcat”, ca să descrie exact ce-a vrut puştiul ăla să zică. Mda, treizeci de ani mai târziu, se pare că încă o mai avem pe Irina Margareta Nistor în sânge. Veveriţa_bc cred că se sparge de râs.

Şi asta pentru că suntem o naţie de ipocriţi şi falşi puritani. Pot să pariez pe orice că tipul (sau tipa) care a tradus filmul, în viaţa reală ar fi folosit fără niciun stres cuvântul „căcat”. Dar pentru subtitrare a preferat să fie „safe”. Hai, înţeleg să ai dubii de genul ăsta dacă e să traduci vreun „dick”, „blow job” sau „deep throat”, ca să nu-ţi faci probleme cu CNA-ul (altă adunătură de labagii odioşi). Dar „căcat”, mă? Ce era atât de nasol la cuvântul ăsta? Exact cum ziceam mai sus, suntem nişte falşi puritani, de-aia.

Uitaţi-vă la reclamele de la tv. Le numeri pe degete pe cele care sună natural, cu dialoguri pe care le-ai putea întâlni şi în viaţa reală. În rest sunt pline de limbaj de lemn, de ţi se face şi ruşine de ruşinea producătorilor când le urmăreşti.

Vă sună cunoscut asta? „Acum, ea nu mai e o femeie oarecare! De ce? Pentru că a scăpat de răceală cu …………………… ” [insert here ce produs anti-răceală vreţi voi, pentru că eu nu l-am reţinut, deci e clar că spotul şi-a „făcut” treaba]. Dacă mă întrebi pe mine, ştiţi care este singura replică normală ce-i trece în cap unui telespectator care a avut voinţa necesară să urmărească până la capăt minunăţia asta? „Zi, să moară mă-ta, că de-aia nu mai este ea o femeie oarecare!”. Pe bune, nu ştiu cum reacţionaţi voi, dar eu ma surprind foarte des dând replici televizorului.

Dar pe asta aţi auzit-o? „Mami, uleiul din ficat de cod e bun şi pentru mine şi pentru tine”. Replică spusă de un copil, cu intonaţie de poezie recitată la serbarea de sfârşit de an. No shit! Arătaţi-mi mie copilul care ar scoate vreodată pe gură aşa ceva şi io-l mănânc. Cu ulei de cod, ca să nu-mi pice greu. Geniu nedescoperit sa fie şi tot l-ar durea în partea dorsală de uleiul lu’ peşte (iete ce joc de cuvinte). Evident, nu am fost în stare să vă găsesc clipul, pentru că şi în acest caz spotul şi-a „făcut” treaba, prin urmare nu am reţinut la ce produs/brand era. Şi pot sa pun pariu că asta nu mi se întâmplă doar mie, ci cu 99% dintre cei care urmăresc reclame ce comunică în mod nenatural şi exagerat de fals.

Iar chestia cu spoturile publicitare absolut nerealiste este doar vârful icebergului din offline. Dar exact acelaşi lucru se întâmplă în online, unde aproape tot contentul se construieşte pe principii de political correctness absurde şi pudibonderie excesivă.

Ferească dumnezeu să scapi vreo „pulă”, „căcat” sau „futut”, că te-ai ars. Tot ăl de sus să-ţi lumineze suficient mintea, să nu cumva să te mănânce în fund să postezi vreun banc cu „ţigani”, „homosexuali”, „evrei” sau alte subiecte sensibile pentru puritanii internetului, că eşti mâncat. Ai scris despre graşi si cururi mari? Cum ai îndrăznit? Toată Dunărea, cu afluenţi cu tot, nu te mai spală. Ultima „fiţă” este să te apuce să zici că ţi-ai bătut copiii. Sau că nu i-ai bătut. Rezultatul este fix acelaşi.

Nu, frate, ca să fii „în regulă” conţinutul trebuie să fie banal, tern, bolnăvicios de plictisitor, ceva aşa ca şi cum ai discuta la cafea cu o tanti de la administraţia financiară. Cum s-ar zice, să placă la toată lumea.

Ah, să nu mă înţelegeţi greşit, nu susţin că expresiile şi cuvintele licenţioase sunt garanţia succesului. Nici pomeneală. Ce spun eu, este că trebuie să fii natural în tot ceea ce scrii, să te reprezinte pe de-a-ntregul. Dacă povesteşti despre cum te-ai certat cu un şofer de taxi nu mă lua cu „i-am atras atenţia că este nedemn ce face în privinţa mea”, când tu i-ai zis „îmi bag p*la în mă-ta de nesimţit, vrei să-ţi fac portiera aia guler?”. Pentru că, oricât ar părea de bizar, cam aşa stau lucrurile. Nu este politically correct să scrii c-ai folosit a doua expresie. Dă nasol la monitorizare.

Dar ştiţi ceva? Să fie la ei acolo. Dacă au impresia că păcălesc pe cineva, se înşeală amarnic. Oamenii care consumă content (de orice fel ar fi el) simt imediat când li se oferă ceva fals, nenatural. Nu poţi să minţi pe nimeni, nici pe nenea care stă cu mâna băgată în pantalonii de trening şi urmăreşte filme la tv, nici pe cei care citesc bloguri, cu conţinut anost, scris politically correct, pe principiul „să nu supărăm pe nimeni”. Poate pe termen scurt merge, dar pe termen lung n-are cum să ţină vrăjeala.

Am scris textul ăsta ca să mă împiedice să cedez ispitei numită „political correctenss”. Pentru că de multe ori sunt tentat să procedez aşa. Să-mi aduc aminte că dacă aş fi făcut asta, acum v-aţi fi petrecut dimineţile pe alte bloguri. Aşadar, l-am scris mai mult pentru mine, dar am zis să vă împărtăşesc şi vouă cam cum cred eu că stau lucrurile.

sursa foto