7,007 cititori

Păcătoșilor, se pare că v-a sunat ceasul!

Nu știu câți dintre voi au apucat să vadă lista asta. Da’ nu-i nimic, că v-am arătat-o eu acum. Ați înțeles, da? Una sută nouăzecișitrei de păcate pentru care o să putreziți în iad, păcătoșilor. Doar voi, desigur, pentru că eu refuz să cred că are cum să existe un loc unde niște chestii cu coarne nu au altceva mai bun de făcut decât să prăjească în smoală încinsă foști locuitori ai Pământului.

Pentru că tot am dat peste ele, ia să aruncăm un ochi peste cele mai semnificative.

1. Am deznădăjduit în ajutorul şi mila lui Dumnezeu.

Ăsta cred că e unul dintre puţinele cu care sunt de acord. Dacă stai la mila lui dumnezeu, ar trebui să plăteşti cumva pentru asta. Să te bage în pucioasă încinsă pare deja o pedeapsă prea uşoară.

5. Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, rai, iad. Am îndoială că există Dumnezeu, rai, iad etc., pentru că nu le-am văzut.

Hmmm, serios? Păi nici Japonia n-am văzut-o, cu toate astea nu mă îndoiesc că există. În schimb, nu pot să accept că aș avea un prieten imaginar în cer. Care nu are altceva mai bun de făcut decât să-l intereseze cu ce mă ocup eu. Hai să nu ne căcăm pe noi, da?

6. Am socotit Sf. Scriptura mincinoasă. Nu cred în anumite minuni, întâmplări povestite în Sf. Scriptura.

Sincer? Cam da. Pot să zic că aș credita cu șanse mai mari să fie adevărate articolele din Libertatea, Click și Efemeride.ro.

7. Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu.

Asta ar fi culmea! Suport eu să se vorbească despre Dinamo, ce-aș avea cu prietenii imaginari aduși în discuție de cei din jurul meu? Să vorbească, frate, poate așa își mai pun niște întrebări.

8. Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât aş păcătui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun.

Hopa, deci nu e așa bun precum s-ar crede. Nu așa sună asta? Pare că ar avea și el o limită de la care răbufnește și ți-o dă peste bot. Interesant, foarte interesant.

10. Am fumat. M-am drogat (fumatul şi drogurile sunt sinucidere). Am vândut ţigări şi/sau droguri.

Hai sictir!

11. Am înjurat. Şi de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserica, icoană, candela, Dumnezeu, Hristos, tămâie, morţi etc.)

Bă, eu nu prea înjur de d-astea de biserică. Nu mi se par savuroase. Eu sunt mai mult cu alea lumești. Nu le mai zic, că fac naibii alte păcate. Ceva cu mame și părți anatomice. Sau cu sex și diverse organe.. Depinde de dispoziție.

12. N-am plătit lucrătorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împăcat cu ei. Nu i-am plătit la timp. Am cumpărat ceva şi n-am plătit.

Păi, în morții lor, cum să-i plătesc cât au cerut dacă fac treabă de mântuială, nu lucrează decât dacă stau eu cu gura pe ei și, în general, sunt cei mai neserioși oameni ever?

17. Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.

P-astea cu “să n-am parte” și “să chiorăsc” nu le folosesc, mi se par prea pentru fraieri.

23. Am purtat vorba de colo-colo.

Ce căcat vrea să însemne asta?!

26. Am clevetit, discutat, bârfit, ţinut contul altuia. Am clevetit pe părinţi, pe preoţi.

Oho, numai dacă arunci un ochi pe blogul ăsta și-ți dai seama că o să-mi facă secțiune specială în iad.

53. Am înşelat statul, depunând declaraţii de venit false.

Zi să moară mă-tă că pe dumnezeu îl intersează și declarațiile de venit, mai nou. O lucra la ANAF, cu juma’ de normă.

55. Am dat sau am luat şpaga (mita).

În țara asta nu ai cum să supraviețuiești fără șpagă. Să văd eu cum ar scăpa dumnezeu însuşi de un radar pus la marele fix, în localitate, special ca să facă și băieții un ban înainte de sărbători.

60. Dacă mi-au venit în gând păcate, m-am îndulcit gândindu-mă la ele, în loc să le alung imediat.

Da? Păi și ce căcat să f*ți la treișpe-paișpe ani, când nu se uită nici dracu’ la tine? Nu e clar c-o ții pe labă la greu? Iar asta nu-i place lu’ ăl de sus, nu? Păi atunci să dea domne multă pi*dă, să fie pentru toată lumea.

61. Am căutat momentul potrivit pentru a face un păcat (exemplu: hoţul care caută să fure, curvarul care caută femeie, etc.).

Cu hoţii nu ştiu, nu mă bag, bine le face. Da’ cum e asta cu curvarul, băbăiatule? Pfuuu, deci chiar n-am nicio şansă să scap. 🙂

64. Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am făcut să mă urască.

Toţi graşii despre care am scris vreodata pot să răsufle uşuraţi. Cu toate astea, tot nu mă simt păcătos. Nţţţ.

73. Am vrut să fiu deasupra tuturor cu ceva anume dacă nu cu totul.

Da, frate, mi se pare absolut normal să fii pedepsit pentru că vrei să devii cel mai bun într-un domeniu. Ăştia chiar s-au dilit de tot?

75. M-am mândrit, m-am falit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâmfat, m-am înfumurat. M-am mândrit cu copiii mei.

Looooool. Acum să văd pe unde scot cămaşa toate mamele care au umplut Facebook-ul cu pozele copiilor. Hai, în iad cu ele!

76. M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în comparaţie cu alţii. Nu mai e nimeni ca mine.

Eu cred că ăştia mă cunosc. Lista asta e făcută cu dedicaţie, cum sunt caietele de sarcini de la licitaţiile trucate.

78. Am încredere mare în mine, în loc să am în Dumnezeu.

Când eu zic că s-au dilit.

83. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri.

Nu, nu, nu, să ne înţelegem, am mâncat de dulce în TOATE zilele de miercuri şi vineri din viaţa asta. Și tind să cred că o s-o fac în continuare.

85. Am ţinut post negru sâmbătă şi duminică.

Când mănânci nu le convine, când nu mănânci, la fel. Hotărâţi-vă, bă!

88. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii şi al ciclului lunar; 40 de zile după naştere.

Mda, numai program de f*tut nu-mi făcuse biserica. Sictir!

91. Am făcut păcatul onaniei ca să nu fac copii, adică: am folosit prezervativ sau am vărsat sămânţa afară ca bărbat, iar ca femeie am folosit diafragma.

Dacă mai trăgeam vreo speranţă să ajung acolo unde este viaţă veşnică şi încântare, cu asta mi-au ruinat-o de tot. Diafragmă n-am folosit, dar în rest pledez “vinovat”.

94. M-am împreunat cu soţul (soţia) de mai multe ori în 24 de ore.
95. M-am împreunat cu soţul (soţia) în diferite poziţii,ca animalele.

Râd cu lacrimi, jur! Aţi înţeles, animalelor? Numai la anal vă stă capul. Na, belea, acum să vă văd cum o să daţi socoteală la judecata de apoi.

97. Am curvit. Am preacurvit.

Nuuuuuuuu! Niciodată!

108. Am făcut păcatul malahiei singur(a) (adică atunci când o persoană îşi provoacă plăcere singură, masturbare). Acest păcat se numeşte curvia cu diavolul.

În cazul asta diavolul arată tare bine, vă zic eu. Că doar nu mă masturbam găndindu-mă la Monica Tatoiu.

111. Am făcut păcatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).

Guilty!

133. M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brăţări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul.
134. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca să atrag bărbaţii.

Păcătoaseloooooor! Ha, ce mai ziceţi acum? Huo, ruşine!

151. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persista în greşeli.

Și asta vine din partea unora care propăvăduiesc iubirea de aproape. Ce farisei împuţiţi.

176. Am jucat şi am mers la discoteci şi alte petreceri anormale.

Anormale? Ce căcat înseamnă anormale?

180. N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserică.

Nu, zău? Totul până la caşcaval, normal.

Cam astea sunt cele care mi-au atras atenţia. Dar le citiţi voi pe toate, dacă aveţi chef, nervi şi răbdare pentru aşa ceva. Ideea este că, dacă e să te iei după ăştia, practic nu ai nicio şansă să scapi de iad, orice ai face. Păi n-am eu dreptate cănd spun că biserica este una dintre cele mai proaste invenţii de pe planeta asta?

mihai_vasilescu_popi

sursa foto

104 de păreri la “Păcătoșilor, se pare că v-a sunat ceasul!

  1. Așadar, dacă citim despre tine că te-a lovit vreun ”Merțan” știm de ce și mai știm și cine-l conducea! Nu te lași și pace bună! Și scrii d-astea tocmai duminica (ziua cea mai plăcută Domnului). Nțțț! 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  2. Hahahhaa ?
    Tre sa ii dau un mail lu’ Daniel sa ma lamureasca la nr. 94. De cate ori e voie sa ma impreunez in 24 de ore? Ca nu mi-e clar. Si oricum nu raman impreunat. Ma despreunez !!!
    Si la 97 am neclaritati. In biblie scrie “sa nu PREAcurvesti! Nu sa nu curvesti deloc !!!

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Florin, io vreau să mă excomunice. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  3. E clar! Raiul e gol si iadul prea populat. Ma mir ca nu este si una cu: sa nu respiri adânc, trebuie sa lași si pt alții.
    Hai in sictir bai bisericosilor, popilor, Danielilor si alții din aceeași tagma!!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Ana, păcătoasă!!!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ar trebui sa facem un top al păcătoșilor, sa vedem care cum ne împărțim in iad: care sta in penthouse, la 3 stele si asmd. 😉 Pana acum ma încadrez la pensiune :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

  4. Hahaha! Perfect pentru o zi de duminica. Am citit primele 50 de aberatii din lista, am ajuns la concluzia ca sunt vinovat de cel putin jumate din ele si n-am mai continuat. Promit sa le citesc pe toate. Am sunat imediat la Scaraotchi, mi-am rezervat un cazan cu smoala ultra all inclusive, i-am zis sa-i cheme pe Lucifer si Belzebuth plus vreo cateva pacatoase mai aratoase, ca am un chef nebun de un poker pe dezbracate, inmuiat in Johnny Walker si afumat cu niste “cuie” de calitate (nu degeaba imi zic prietenii “Johnnyfer”)????.
    In alta ordine de idei, ultima oara cand am fost dus la spovedanie eram in clasa a 7-a. “Ninja” m-a intrebat daca am tinut post, eu am raspuns ca da, miercurea si vinerea (cum ma invatase mama sa zic), el s-a rastit la mine ca ar fi trebuit sa-l tin pe tot, asa ca i-am raspuns:”Da’ ce, parinte, eu sunt Iisus sa tin tot postul?” , el a strigat ceva la mine, eu i-am zis chestii rusinoase despre decedatii din familia mamei lui si am iesit din biserica. De atunci, pot spune ca relatia mea cu partea aceasta tampita de lume s-a rezumat doar la un fel de joc actoricesc cu mine in rol de mire, nas sau tata de copil botezat. Nu ma judecati pentru asta, sunt compromisuri pe care le-am facut pentru fericirea familiei si a celor din jur. Asa ca, am mai strans din dinti din cand in cand.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • @Ionut, de azi sunt fanul tău.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  5. La astea mai “grele” am bifat vreo 80%. La alea mai usoare nici nu ma uit, ca n-are rost – cred ca nu prea am scapat multe. Oricum, prieteni o sa am in iad cu care sa joc table. Mi-e ca dracusorii o sa ma intampine cu paine si sare la usa iadului….. cu mesaj de genul “WELCOME HOME BRO”

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @Alex, ne-om vedea acolo.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Sper din adancul sufletului meu de pacatos ca si Megan Fox, Monica Belucci si Mila Kunis sa ajunga cu mine la subsol. Nah, suntem supusi greselii ! 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Alex, doar nu crezi că se duc in rai?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Teoretic pot saajunga si in rai, eu sper sa fim toti dincolo 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Zic pas la rai și deschid maiestuos ușile iadului. Tot ce ține de partea masculă a “regulilor”, le-am încălcat 😀
    Se pune că dacă am fost oleacă de “roaker” la viața mea mă încadrez la nr 133( o parte din ele)?
    Oricum, se pare că o să am o companie selectă. Cum spuneam și aseară, io vin cu berea la pet, că nu suntem în rai să ne băgă cu six-pack. Și ne bălăcim satisfăcuți în smoală că poate ne mai trece reumatismul pe care o să-l căpătăm la bătrânețe 😛

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @diabolic, hai că ne strângem toţi acolo.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Și totuși lista asta e și ea bună la ceva. Uite un exemplu; un popă se duce la polițist să reclame furtul bicicletei. Polițistul îi spune sa se roage s-o găsească. A doua zi, popa îl sună pe polițist și îi spune că a găsit-o.
    -Cum așa părinte?
    -Am început să spun în gînd lista păcatelor, iar cînd am ajuns la “Să nu preacurvești.” mi-am amintit unde am lăsat-o.
    În ceea ce mă privește, sînt liniștită că am să-ți citesc blogul și pe lumea ailaltă.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  8. Acum o sa ma sinucid. Si nu pentru ca maine e luni si tre’ sa merg la munca, ci pentru ca sunt o nenorocita ignoranta :)))))

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  9. mai, da’ tu chiar le-ai facut analiza pe bune :)))))) mi-a placut partea aia in care toate erau numite prostii….prostii cu gura, era si rusinos sa scrie …muie 😀

    PS….mda….se pare ca nici io nu scap,prea am facut de toate….si unele trebusoare au fost chiar misto, noah…asta e 😀

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • E clar suntem numai bune de pus pe rug!=))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @nagaq, acu’ şi tu…

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  10. Doamneeeeeee=)))))
    M-am blocat la aia cu 24 de ore… Io zic că o să dau divorț, dă-o dracului de treabă, am facut-o și de mai multe ori, nici taxele nu le am plătite, al meu mai are și fantezii cu sex în trei… ups, ne-am dus si la masj erotic, am mâncat carne în post, de machiat eu nu l-am lăsat să se macheze… Nu-l mai scoteam din iad pt. 1000 de ani.=))))))

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  11. Eu tin sa precizez ca nu ma fac vinovat de nici unul din pacatele mai sus mentionate, doar un pic asa la 133, m-am mai rujat si eu, mai un cercelus un parisor vopsit de astea micute, pacatul gomoriei niciodata, de impreunat cu nevasta de mai multe ori in 24 de ore??!! Nici gand, de mai multe ori in 10 minute da, ca avem copil mic si ne cam grabim……

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Radu, şi eu mai dau cu un pic de ruj. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  12. “127. Am mâncat eu, sau am pus altora în mâncare spurcăciune (animal netăiat, carne de om, ” .Da ma ,io , l-am prins odata pe barbata-miu ,cu una ….o tot molfaia ,acum imi dau seama ca trebuia mai intai s-o taie ,si dupa aceea s-o molfaie :))) Pacatosul naibii :)))) Dar si eu ii manac ficatii de atunci …si inca nu l-am taiat :)))) .Pacatoasa naibii ce sunt :)))

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  13. Io-s mai deosebit.Am păcate care nici măcar nu-s in catalog.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • Te rugăm respectuos, dezvoltă! Să murim ignoranți?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Bile-n stiti voi ce.Vă spun odată niște intâmplări de noaptea minții legat de asta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Bătrânu. frate, dar ce-ţi mai place să ne rugăm de tine să zici. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Bătrânu’, ar fi fost interesant de ştiut.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Mihai, de-aia ai lipsit 2 zile, sa-ti numeri pacatele? Pai mabaiatule, tu crezi ca suntem la fotbal cu golaveraj? sau ca treci in play-off? Vezi ca dai de Petrica la intrarea aia luminoasa si va enumera mai mult de 200!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  15. Mihai, tu de-aia ai lipsit 2 zile, sa mergi taras pe coate si genunchi intru mantuirea ta? Vezi ca oferta de black friday cu acatistele a expirat. Si oricum la capatul aleii luminoase te asteapta Petrica, are el grija sa descopere cateva sute de pacate nu numai astea 180.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Leonard, am făcut şi eu ce-am putut.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Ne vedem acolo jos! Pacat ca va fi plin si de popi care sa ne strice cheful

    PS – Ma intreb totusi, cine o sa merga sus? Ca daca ai apucat sa traiesti vreo zece minute pe lumea asta, deja ai calcat pe bec

    Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

  17. 194. Am respirat

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Bia, să nu se mai întâmple.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Cum zicea un prieten comun – Costin – ” Năpârcilor, pocăiți-vă!” ??????

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  19. In curand si sa respiri va fi pacat!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Iuliana, cred că deja este.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  20. pfai ce aglomeratie o sa fie in iad!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @lulu, dar măcar suntem de-ai noştri.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  21. 88 e tare rau, pentru ca prin eliminare mai ramane timp si voie (desigur) pentru sex doar martea si joia …si vara 1800 toamna :))))). Pai la mine punctele astea au fost valabile pana am descoperit punctele 94, 95 si 97…plus “69” care nu apare aici. Pai al meu, martea are seara de rummy si joia ies eu cu fetele. Deci sex… NU. In ritmul asta o sa ma vedeti tarand cutii goale de coca-cola dupa mine pe strada…

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @elena, şi? Nu-ţi ajunge? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Relatia mea cu biserica seamana cu cea a lui Ionut, asa ca ne intalnim in iad :)))

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @ilona, ne strângem, ne strângem.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  23. Am uitat sa spun ca am ras cu pofta ca de obicei si ca mi-ai facut ziua asta frumoasa si vesela!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Habar n-am de unde scoti bazagoniile astea ca doar mai intru si eu in biserica si n-am vazut niciodata o asemenea “salata asortata” de pacate. Aia cu taxa la biserica e sigur o gogorita de-a ta.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @Tara Luipapuravoda, e atât de simplu să dai click pe link si să verifici…

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

  25. Hai ca am ras cu lacrimi! See you there ca sa zic asa… Dupa lista asta mergem toti in acelasi loc. Baejnebun?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Liliana Comsa , şi ce? E rău? Măcar vom fi între prieteni. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  26. Aha! Dar cand ii spune ghiolbanului indobitocit de la tara sa nu-si bata animalele si sa nu le infometeze caci face pacat parca nu ti se mai par regulile astea chiar atat de cretine. Caci fii sigur ca cel care a editat lista nu te-a avut in vedere pe tine nici pe cititorii blogului tau.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 1 Thumb down 7

    • @Tara Luipapuravoda, da, ai înţeles esenţialul. Not.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  27. Tocmai am vazut chestia asta pe wall la cineva. Se potriveste perfect:
    “The fact that there is a highway to hell and only a stairway to heaven says a lot about anticipated traffic numbers.”???

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  28. Rușineeeeeeeeeeeeeeeeeee!
    Cum poți tu păcătosule, care faci parte din poporul Roman ,leagăn al OrtoDoxiei, noi ortodoxi de la Sfântul Andrei, ocrotitorul RomÂniei, să păcătuiești in asemenea hal, ba din contră să te mai și lauzi cu asta?
    Păcătosule, iadul și pucioasa să te mănânce, să nu mai ai parte de BineCuvântarea Domnului și să dea ciuma în tine (aș scrie aia bubonică)!
    Tu fiul de român. părințiiiiiii tăiiiiiiiii se răsucesc în mormântttttttttt!
    Dar dumnezeu e bun și milostiv și iertător, citește IOV, dacă nu crezi, și în NUmeri și Exod găsești dovezi ale milosteniei, iar în Levitic, Cântări și Regi te vezi minuna de măreția lui, iertarea de care dă dovadă!
    Păcătosuleeeeeeeeeeeee, plâng și mă rog pentru tineeeeeeeeee!
    Ultima ta speranță este să te duci fuguța la Biserică (să nu uit Sfânta), să te spovedești, să dai acatiste, să fii milostiv, că nu de pomană este cutia la intrare, să faci vreo două vizite pe la Sfânta Parascheva, vreo trei pe la Arsenie Boca (urmează Sfânt), și tot vreo două pe la Constantin Brâncoveanu (să nu uităm Sfânt), să te căiești, să ții TOATE, dar ABSOLUT TOATE P(r)OSTURILE de peste an și să dai juma din venitul tău pentru Catedrala Mântuirii Neamului, doar așa poate, doar poate mai poți fi isbăvit!
    Amen
    PS: un film interesant – http://filmehd.net/god-on-trial-dumnezeu-la-judecata-2008-filme-online.html

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @alter ego, acu’ n-am timp, dar mâine mă uit la filmul ăsta sigur.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  29. @Mihai…nu te lasi deloc, nu?

    EU am belit-o de adevarat….ma regasesc in toate cacaturile alea din lista, mai putin aia cu oja si fustele scurte, ca n se prea potriveste la ten

    Deci, cu alte cuvinte, am pizdit-o, mai pe romaneste, asa…

    Sa le luam pe rand….

    Imi place aia cu socotitul cartii aleia mincinoase…HA HA HA, m-am cacat pe mine de ras..adica, ar trebui sa cred tot ce au scris niste salbatici nebuni, batuti in cap de soarele desertului, care, pot paria, futeau camile la greu, ca femei de unde cacat? sau cum?

    impozitele mi le platesc singur, la inceput de an, cu religiozitate….de frica ANAF..acum, daca au perteneriat cu Al de SUS, am pus-o…

    Taxele la biserica nu o sa platesc nici daca ma bat aia cu biciul…ziua cand oi da bani la biserica va fi ziua in care imi voi taia ce am mai scump…parul, pacatosilor…

    tare faza cu sa nu faci sex cu femeia ta lunea, miercurea, vinerea, duminica…pai, ramane marti, joi si sambata…de obicei, marti si joi cam sunt in delegatie, sambata e zi de curatenie si vreau sa il vad eu pe ala care are parte de partida de sex cand romanca da cu aspiratorul, ca il mananc de viu…parca vad scena:

    Tu,venit de la un meci de fotbal si 2 beri cu baietii (am fost delicat)…transpirat tot, mirositnd a levantica, evident, ca, doar, transpiratia ta nu pute….iti imaginezi ca EA te asteapta acasa intr-un french made outfit, stii tu…din ala misto, cu tocuri si ciorapi cu banda cu tot…ajungi acasa si EA te intampina la usa…imbracata in treningul bunicii, ca ala e bun pentru curatenie, cu parul prins pe moate…si te ia de la usa direct cu galeata de gunoi ,evident, ce p… mea credeai…te duci, duci gunoiul si te intorci ranjind multumit…cand ajungi acasa, din nou, incepe sa urle la tine sa nu lasi urme pe covor ca te sparge…

    BOOOOON, ti-a futut si ziua de sambata….atunci ce iti ramane de facut? O stergi in baie cu ultimul film downloadat pe sestache, dar iti aduci brusc aminte ca asta e pacatul cu numarul coispe din lista, dupa care renunti cu parere de rau….la centuriste nu te duci ca, oricum nu ai fost acolo si chiar asa de jos nu ai ajuns…dar, cand treci pe langa ele, dupa vreun post negru de vreo 40 de zile, ti se par chiar apetisante….

    La faza cu fumatul si bautul ma scot, sac sa va fac in ciuda…aici sunt notat cu plus la catastif…

    HAAAAA, ai belit-o Vasilesculeeeeee, la faza cu purtatul vorbelor, esti halit…vezi ca blogurile sunt numero uno pe lista….ai pus-o…

    As continua, dar poate aveti ceva mai bun de facut decat sa cititi tampeniile mele….

    Oricum, eu m-am scos, am mai spus-o…mi-am luat costum de azbest, ma doare la bascheti…in plus, la cat de cald e aici, cand oi ajunge jos, la cazane, mi se va parea ca sunt la bai…

    hai sa fiti iubiti!

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • Din păcate și încă câte taxe plătești tu!!!
      Pai să vedem….impozit dai, da?!
      Salarii preoți și din 2015 și clopotari, cca 40 000!
      Reparații și construcții de biserici…, tot din banii tăi sunt!
      Bașca Catedrala mântuirii neamului (sic!)….
      Consiliile locale dau bani la popi, că de, au nevoie de voturi! Îs săraci preoții, săracii, nu au bani de încălzire sau curent, doar de boxe ultima generație să mă streseze pe mine în fiecare duminică când stau la o bere cu prietenii! (Localul la care ne ducem e la cca 200 m de o biserică, și au ăia niște boxe, mamă, mamă, nici la disco nu am văzut așa ceva).
      Deci stimate SorinB, snaipăr te numești 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @SorinB, eşti cel mai păcătos dintre păcătoşi. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Și culmea….sunt și mândru de asta

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @SorinB, 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  30. Am avut rabdarea sa raspund la chestionar. 116 de raspunsuri DA. Stau bine, zic eu! Desi, daca ma gandesc ca multe raspunsuri au fost “N/A” pentru mine, procentajul de pacate ar fi mai mare…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Nickname, ăla era un chestionar? :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Mihai: Pai io asa am crezut 🙂 E plin netul de teste, am zis sa-l fac si pe asta, desi era cam lung.
      Mai ales ca ma pregatesc pentru o inspectie, asa ca am raspuns cu YES, NO si N/A la toate intrebarile.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Nickname, :)))))))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  31. Bai, mie ceasu-mi suna zilnic ca deh… muncesc si eu ca tot omul. Ca doar vorba aia “CIne se scoala de dimineata casca toata ziua!”

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Catalin, păi şi te mai trezeşti cu ceas? N-ai trecut la smartphone? 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Eh am uitat sa specific ca ceasul se afla in “smartfon”.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Catalin, no aşe. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  32. Scenariu:
    Intră pulimea la sf(sf=scifi)Petre: Băi, care-l citiți pe Vasilescu?
    Pulimea(2-3 timizi): noi, sf!
    Sf Petre: Jos cu voi la cazane!!!!!
    Restul pulimii: Și noi, și noi!!!!!!!!!!
    Sf Petre: Băăăă, voi sunteți nebuni? Cu cine mai bagă Șefu’ o tablă, o babaroasă, un pokeraș și alte alea dacă dați toți năvală jos?
    Ză iend!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

    • @diabolic, “că s-a săturat să-l facă marţ pe Arsenie Boca”… 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Păiiii……
      În plus, poate vrea preatrafaletu’ Dănilă să se bage, deșiiiii, avem un loc la noi în celulă pt el 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  33. Incredibil este ca am avut o discutie pe tema asta chiar ieri cu un bun prieten. De la el am aflat si de regulamentul spovedaniei pe care l-a linkuit Mihai. Prietenul asta e total contra religiei (pentru conformitate, eu sunt doar impotriva popilor, ma socotesc credincios, asta-i numa’ treaba mea, asa ca daca vreti sa comentati negativ orientarea mea mi se rupe total), cand vine vorba de religie discursul lui e identic cu al lui Mihai. Asa ca aseara am aflat de cateva chestii din “lista pacatelor” dar sa mor io daca l-am crezut… Oups, am dat-o de gard cu art. 17 din regulament, da’ las’ ca bat cateva matanii si o laba si poate mi se iarta.
    Ca o paranteza, tot in cadrul discutiei de aseara am aflat diferenta intre curvie si preacurvie. Cica daca iti futi prietena/iubita/gagica sau cum vrei tu sa-i spui aleia cu care nu esti luat in fata popii e curvie. Daca insa dai cu pula in afara caminului conjugal e precurvie.
    Pai poate cineva sa creada ca, dupa ce am povestit cu prietenul pe tema asta fix idupa cateva ore Mihai a postat ABSOLUT INTAMPLATOR acest articol? Nu, frate, e clar, discutia de aseara ne-a fost ascultata!
    P.S. Si sa stiti ca ma urmareste o Volga neagra!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Nickname, unde mai pui că am scris textul, fiind plecat din Bucuresti si fără acces la pc. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Acces-neacces, cred ca tu erai in Volga aia neagra :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Nickname, nu era Volgă. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Aha, deci acum ma faci si paranoic, daaaa?! Cum sa nu fie Volga? O Volga neagra cu perdelute, ca in vremurile de demult.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Nickname, era Zil. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nah, ca era masina nu frigider! 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  34. Intrucat ma pregatesc de o inspectie in viitorul apropiat sunt setat pe tot felul de checklisturi, asa ca am luat linkul pus de Mihai in articol si am raspuns in mod responsabil cu YES, NO si N/A la toate punctele din chestionar. Mi-au iesit 116 de “YES”, ceea ce zic eu ca pentru un fumator care se mai “ameteste uneori la cap cu bauturi alcoolice” nu-i chiar mult, insa am avut destul de multe “N/A” si la unele nu am stiut raspunsul:

    30. Fiind scumpaci, am vândut cu preţ prea mare.
    “Scumpaci”, ziceti? Clar, al de a scris lista a facut teologia si limba romana se studia in alta cladire. Ce este un scumpac?
    31. Am fost la vrăjitoare, ghicitoare, spiritism.
    BOR, ca orice corporatie, uraste concurenta.
    43. Am împrumutat ceva şi n-am dat înapoi.
    Aisamibag, chiar uitasem de cartea aia de poezii luata de la biblioteca scolii intr-a XI-a. Multumesc, Men In Black!
    68. Am vorbit în timpul slujbei.
    La slujba, adica la serviciu, nu? Mda, mi se intampla des…
    89. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei.
    Puteti sa repetati intrebarea, va rog?
    93. Am folosit sterilet ca să nu fac copii
    Mi-a spus cineva ca daca incerc pe urma o sa ma usture pe canalu’ pulii
    105. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e păcatul amestecării de sânge)
    In clasele primare am invatat ca ma trag din Traian si Decebal. Nevasta-mea la fel. Baga-mi-as, nu cumva am calcat pe bec?!
    117. M-am lăcomit la muncă.
    Sa nu uit sa i-o arat lu’ sefu’!
    124. Am stat în faţă la toţi în biserică.
    Clar “NO”. Stau mereu in spatele tutror. Mult in spate, cam la vreo 70-80 de metri si putin in stanga. Adica peste drum de biserica, unde e cea mai apropiata carciuma.
    134. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca să atrag bărbaţii.
    Cica se refera numai la femei asa ca domnu’ Adrian Nastase, ati scapat si de data asta,
    135. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împărtăşit.
    Nu de mult m-am impartasit cu cateva kile de Puterea Ursului si mi-a fost asa rau…
    172. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.
    Nu m-am casatorit, dar daca am locuit ani multi in Constanta am circumstante atenuante ca am futut tataroaica?
    186. Am râvna nesocotită, habotnicie
    Uh, la asta m-am scos!
    187. Nu m-am rugat totdeauna cu faţa către răsărit.
    De asta nu sunt sigur, dar la banii pe care-i invarte BOR ar putea sa doteze fiecare icoana cu GPS.

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Nickname, cât pe ce să se piardă minunăţia asta în spam.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • E clar, in afara de atacurile care mi se dau “la nivel astral si extrasenzorial” 😉 , acum sunt atacat si informatic… Greu, greu tare cu reptilienii astia!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Nickname, ai supărat tu pe cineva, de te atacă pe toate părțile. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  35. E halucinant!
    Toata lista asta mi se pare ca-i scrisa (dupa vocabularul folosit) de un individ ce a mestecat ciunga in orele de curs, iar studiile clar s-au incheiat in primii ani – cu indulgenta invatatoarei, desigur.
    Pe langa asta, e fascinanta sugestia de low selfesteem, abstinenta,s.a…
    Chiar, ati vazut cat de des apare problema sexului? foooarte focusata-i biserica pe sex.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Cristina, proştii sunt cel mai uşor de condus.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  36. Era o vorbă din bătrâni:” A dracu’ pielea pe tine!” Așadar, care ajunge inainte, trebuie sa pregateasca “primirea” noastra, a “celorlalti”? aaaaa si aveti grija ca iadul are mai multe “nivele”… Aveti grija unde trimiteti “cadourile de mahmureala”, da???? Sa nu mai ajunga iar la “ușa corecta, nivelul greșit”?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @kya, facem atmosferă, da. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  37. m-am amuzat cand am citit articol de gen la Bogdan Stoica, m-am amuzat si la al tau, dar tot nu-s lamurita cat is de perversi astia care-au inventat “pacatele” astea?
    oricum, ar fi o plictiseala-n rai!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @moatza, chiar că plictiseala. Ce naiba să caut acolo?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  38. @Mihai: Mi’aie, am si eu o intrebare la tine, ca te vad mai analitic, asa: intamplarea face ca sunt botezat catolic, iar sotia e ortodoxa. In cazul asta, cine a pacatuit, io sau ea, ca formularea de la art. 172 (nu, nu din Codul penal) mi se pare cam vaga ? Adica e si viceversa ?

    In rest, ramane cum s-a stabilit mai sus: sigur nu ne vom plictisi!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @AxelB, întrebarea e retorică, vina este ÎNTOTDEAUNA a femeii. Cu plăcere. :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  39. @Mihai: Uff, m-ai linistit oarecum cu pacatul asta! Cu celelalte stau foarte prost, dar macar la art. 172 m-am scos, nu ca altii, care n-au ratat nimic din lista!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  40. Ok, sa zicem ca aceste “pacate” sunt plauzibile. Sa zicem… prin absurd.
    Cine stabileste etalonul atunci? Adica cine decide daca este sau nu pacat? Preotii? Really? Ei sunt OAMENI. Adica predispusi la greseli. Adica mie sa imi impuna cineva, inseamna asuprire, manipulare.
    Ori daca exista acest “zeu” imaginar, el trebuia sa fie etalonul, nu oamenii. Sa vina sa spuna el ca nu e bine aia, nu e bine aialalta.
    Nu “slujitorii” lui cu palate si masini cu preturi din 6 cifre (in euro!).
    Unde este acest zeu? De mii de ani se ascunde? Ii e frica de noi, sau nu exista? Hmmm.
    Si bineinteles ca “lipsa contributiei” la “sfanta” biserica e un pacat. E un pacat ca nu dam mai mult sa le umflam burtile alea cat baloanele.
    Inca ai nostri sunt “saracuti”, cu un mic Mercedes, un mic conac.
    Pastorii americani sunt miliardari si au flote de avioane (Kenneth Copeland) si se mai si lauda pe Youtube ca sunt miliardari, iar prostii ii aplauda. Cat de idiot sa fii sa aplauzi ca om sarac cand vezi ca miliardarul se lauda cu banii tai??? Ala ar trebui linsat si averea lui donata saracilor.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Error, nu ştiu cum e sistemul în USA, dar am o presimțire că plătesc taxe. Şi atunci nu am nimic de obiectat.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu chiar. Aici trebuie putin sa te contrazic. Ken Hovind este in inchisoare, daca nu a iesit cumva, a fost condamnat 10 ani pentru frauda si neplata taxelor. Hovind este alt imbecil “YEC” care sustine cu tarie ca pamantul a fost creat din nimic acum 6000 de ani. Este un apologet crestin, predicator, etc. Si bogat. Iar Kenneth e si el sub investigatii, are destule controverse. Insa cum zici, la americani aia isi cam platesc taxele, altfel o iau rau pe coaja.
      Mai ramane treaba cu “pacatele”. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Error, ei bine, jegoşii noştri nu plătesc nimic. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.