Zilele astea am lipsit din peisaj, am dat o fugă la munte să mă mai văz şi eu cu o parte din blogărimea română. Şi a cam fost mişto. În trei zile am dormit vreo zece ore. În total, adunate. Pentru că stăteam să învăţăm, da? Studiu intens, aşa să ştiţi, ca să nu aveţi impresia că am fost la distracţie sau ceva.

Ei bine, după prima zi de prezentări, spre seară a început şi sesiunea de networking. Adică stătea lumea la un… ăăă… suc… şi pălăvrăgea. Iar de la atâta vorbărie, ştii cum e, te cam ia cu vertij şi ameţeală. Cum vă spuneam şi mai sus, nu e uşor deloc. Solicitarea prea intensă a creierului provoacă exact aceleaşi efecte ca băutura. Foarte ciudat, vă zic.

Motiv pentru care, fiecare dintre noi a găsit dimineaţă, în faţa uşii de la cameră, câte un kit anti-mahmureală. Adică ceva elegant şi deosebit, pentru situaţii de urgenţă. Mai precis, o trusă de “prim-ajutor” care conţinea: castraveţi muraţi, ochelari de soare, dopuri de urechi şi un voucher pentru ciorbă de potroace? Ce, credeaţi că glumesc când spun că simptomele de după învăţatul excesiv sunt identice cu cele de după băutură? Nici pomeneală, nu vedeţi? Oricum, cine le-a aşezat pe la uşi, a cam avut de lucru, că eram peste o sută de oameni, răspândiţi în trei hoteluri, adică treabă serioasă.

Totul ar fi fost perfect, dacă una dintre fete (să-i zicem “Diana”) nu s-ar fi trezit că trusa ei n-a apărut de nicio culoare şi, oricât a căutat-o, n-a reuşit s-o găsească. Aşa că s-a îmbufnat niţeluş, nu de alta, dar învăţase la greu toată noaptea şi acum suferea din plin.

Dar la ce sunt buni prietenii, dacă nu în situaţii de genul ăsta? Imediat cum a aflat că de la camera 103 s-a “evaporat” kit-ul, unul dintre băieţi (o să-l denumesc generic “Claudiu”) a şi sărit s-o ajute. Adică i-a confecţionat el o altă trusă, ca să-i mai treacă supărarea fetei. Bine, ce-i drept, “ingredientele” nu erau chiar aceleaşi cu cele iniţiale, dar intenţia contează, nu?

Noul kit conţinea aşa: două sticluţe de whiskey şi una de vodkă (din alea mici, mostre), un voucher pentru apă plată fără alcool, dopuri de urechi (improvizate dintr-o pereche de căşti de iphone), pastila de a doua zi (doar dacă te uitai cu atenţie observai că este un Tantum verde), un cupcake (nu mă întrebaţi, nici eu n-am înţeles de ce) şi un extinctor (da, da, d-ăla mare şi roşu pentru stins incendii babane). Pe toate astea, frumos ambalate în cutia originală, le-a pus în faţa uşii de la camera 103 şi a plecat în linişte. Pentru că, după cum ştim, adevăraţii filantropi nu vor să li se deconspire identitatea.

Proaspătul adept al lui Mecena abia începuse să se bucure de mica faptă bună pe care-o săvârşise, când aude nişte bătăi insistente în uşa de la propria-i cameră. Deschide şi, surpriză, în prag stătea managera hotelului cu kit-ul lui în braţe:

-Buna ziua! Îţi mulţumesc pentru cadou, tinere. Apreciez gestul, dar să ştii că eu nu am petrecut cu voi azi-noapte.

Claudiu căscase gura mut şi uitase s-o mai închidă. “Ce naiba, sunt sigur că le-am lăsat la 103, camera Dianei”, era singurul gând care-i trecea prin minte. Doamna manager îl vede încurcat şi continuă:

-Uite, te rog să ţi le iei pe toate înapoi. Dar să ştii că am mâncat deja cupcake-ul. Foarte bun, mulţumesc!

Al nostru işi mai revenise deja din uimire şi încearcă o contră:

-Doamnă, sunteţi sigură că nu stă Diana la camera 103?

Femeia se uită la el cu privirea blândă a părintelui care-şi priveşte copilul făcând pentru prima dată căcuţ la oliţă:

-Sunt sigură, tinere, pentru că la 103 locuiesc eu! 

Ţi-ai găsit, pentru Claudiu, ăsta nu e un argument suficient de serios:

-Doamnă, sunt absolut sigur că Diana stă la camera 103, vă pot arăta şi poza, că a postat pe Facebook.

Doamna manager îl priveşte duios în ochi şi apoi articulează cu aceeaşi distincţie:

-Bineînţeles că stă, tinere, doar că la ALT HOTEL! (eram răspândiţi la trei, după cum vă spuneam).

Apoi se întoarce ferm pe călcâie şi dă să plece. Dar în ultimul moment se răzgândeşte, se uită peste umăr la Claudiu şi-l întreabă:

-Tinere, pentru ce era extinctorul, totuşi?

Iar ăsta i-o dă de parcă ştia dinainte ce va fi întrebat:

-Pentru focul din inima dumneavoastră, doamnă!

Pam-pam! A râs şi femeia când pleca de acolo.

P.S. Râdem, glumim, dar voiam să vă spun şi ceva serios. Aveţi aici toate detaliile despre Social Media Camp-ul organizat de Revista Biz. Uitaţi-vă peste ele (că nu este vorba doar despre bloggeri) şi dacă simţiţi că v-ar ajuta în domeniul în care activaţi, trebuie să ajungeţi măcar o dată în tabără.

mihai_vasilescu_camera