Azi sunt toată ziua la Webstock, dar tot voiam să vă zic o chestie, că mie nu-mi place să păstrez doar pentru mine.

Ăștia de la cyd.ro au aflat rețeta succesului. Publică la ei pe site chestii luate de prin alte părți. Și nu orice, le aleg doar pe cele care au avut oreșcare succes. Nici măcar nu e greu. Uite, la mine pe blog, articolele care au avut ceva vizitatori sunt afișate la vedere, în sidebar dreapta. Păi numai un prost nu și-ar da seama că un articol cu 250.000 de cititori are potențial să facă trafic. Atunci nu le mai rămâne decât să-l copieze la ei pe site și să-l promoveze pe Facebook. Lumea citește, dă like sau share, într-un cuvânt treaba merge. Ce rost mai are să mentionezi pe undeva că textul n-a fost scris de tine, ci de un bou care se culcă noapte de noapte la ora două, ca să aibă articol nou pe blog a doua zi dimineață (ăsta fiind eu).

Și pentru că rețeta se dovedește bună, nu te mulțumești cu un singur text de la dobitocul care își stoarce creierii. Mai iei vreo două-trei dintre cele care au făcut trafic și le pui pe cyd.ro sub deviza: „mai dă-l în p*la mea pe ăla care le-a scris, că nu e internetul lui de-acasă și mai scoate el altele, nu stă în astea”.

Așadar, hai să vorbim la modul concret. Cyd.ro au luat articolul meu „De ce miros urât bătrânii”, i-au schimbat titlul în „Știai de ce miros urât bătrânii” și l-au pus la ei fără să mă întrebe, făra nimic. Păi ce rost avea? Doar l-au găsit pe net și se știe că tot ce e pe net e la liber. Totuși, n-au avut coaie până la capăt. Ca să fie siguri că nu vor avea probleme, au dat un link către mine, dar în cel mai jegos mod posibil. L-au inserat undeva în interiorul articolului, fără să-l evidențieze, fără nimic. Doar așa ca să nu-i poată acuza nimeni de furt intelectual. Uite:

mihai_vasilescu_cyd1

Rezultatul actiunii? Au strâns 1069 de like și share. Adică „au făcut” succes. Eu acum ce-aș putea să le zic, în afară de a le ura să moară în chinuri? Ah, da, mai pot ceva: cyd.ro, proștilor, vedeți că la mine titlul era scris cu diacritice. Nici măcar asta n-ați reușit să faceți cum trebuie.

Pe același principiu au luat următoarele două cele mai citite articole (ăsta și ăsta) și le-au publicat fără nicio jenă. La unul dintre ele au inserat în același mod link-ul către mine, undeva prin text, fără nicio noimă şi fără să-l evidențieze în vreun fel. Iar la celălat l-au pus jos de tot, mult după poză și după încă un spațiu suplimentar de reclame.

mihai_vasilescu_cyd4

Da, știu, cei de la cyd.ro se pot uita mirați la mine și-mi vor spune că nu e adevărat, că ei sunt de bună credință și că au dat link către sursă. Dar, în sinea lor, ei știu foarte bine că sunt niște muiști și că nu așa se fac lucrurile. Le dădeam oricând acceptul să le publice, dacă m-ar fi întrebat. Dar de ce să facă asta, dacă ei se pot servi singuri și reușesc să fie mârlani până la capăt? Iar dacă tot le-au luat fără acceptul meu, măcar să fi dat link-urile către mine la modul onest, nu așa nesimțit, doar-doar nu le observă nimeni.

Jegoși!