Am cam zăcut în pat de la o gripă rebelă zilele astea aşa că să mă luaţi uşor dacă vi se pare că delirez. E de la temperatură. 🙂

Mă pregateam să vâr într-un pahar cu apă al einşpelea pliculeţ de coldrex (sau ceva asemanător, tot cu gust de pipi de camilă), dar nuş’ ce-mi vine şi mă uit la data când expiră. Băi frate, peste câteva luni era gata. Saracia aia de praf, făcut în laborator, are termen de garanţie mai mic decât o conservă de peşte.

Chimicalele astea, produs de sinteză sută la sută, expiră în căteva luni, de zici că-s făcute din plante sau mulse de la vacă. Şi am început să mă întreb când şi cum de s-au schimbat lucrurile în halul ăsta în doar douăşcinci de ani? Cum naiba am ajuns să fim luaţi de proşti in halul ăsta? Aproape că pot să pun pariu că eu am crescut cu aceeaşi cutie de piramidon în casă. Am şi acum în faţa ochilor o cutiuţă rotundă de furazolidon din care îmi dădea mama când mă “stricam” la stomac. Bag mâna în foc că au fost aceleaşi pe tot parcursul copilăriei mele. Alea nu mai expirau?

Cum am ajuns în situaţia să cumpărăm medicamente care expiră, în timp ce în fructiere punem mere care îşi vor păstra forma şi culoarea cu anii? Cum naiba de avem lapte care poate sta bine-merci în cutii cu lunile? Dacă mă chinui un pic, găsesc în comerţ crenvurşti care expiră puţin dupa pliculeţele mele de coldrex. Margarina poate fi folosită cu succes în misiunile spaţiale. O cutie rezistă liniştit câteva decenii. Dacă îngrop pe undeva o sticlă cu suc “natural”, poa’ să guste din ea liniştit un arheolog al secolului 23, când o s-o descopere intactă. Când, fraţilor?

Acu’ vreo două săptamani, mă duceam cu un prieten la fotbal. Pe drum, în maşină, descopăr in spătarul scaunului din faţă o cutie cu sticksuri. Încep să ronţăi uşor ele, că mergeau la fix cu discuţia. La un moment dat, amicul observă prin retrovizor că halesc ceva şi mă întreabă ce mă, ţi-ai luat sticksuri, să ai după efort? Io mă uit galeş la el şi-i zic: nu mă, ce-ai, erau aici în maşină. Ăsta face ochii mari şi se întoarce complet spre mine: băăăă, nebunule, alea sunt de cel puţin trei ani acolo!

Voi înţelegeţi ce însemnă trei ani într-o maşină? Diferenţe de temperatură şi umiditate, câteva anotimpuri schimbate, d-astea. O bucăţică de fier dacă lăsai acolo, în trei ani tot o lua naiba. Coclea, ruginea, ceva se întămpla cu ea. Ştiţi ceva? Sticksurile alea nu aveau nici pe dracu’. Erau fooaarte bune. Ca şi cum fuseseră cumpărate cu o zi inainte.  Păi nu? Naturale sută la sută.

Doar prafurile mele pentru gripă expiră.

mihai_vasilescu_fructe_plastic

P.S. Chiar acum, când scriam articolul, am dat o fugă la farmacie să-mi reîmprospătez provizia. Dau să plec, dar aud recomandarea farmacistei: să nu cumva să le luaţi cu apă fierbinte! Îmi vede faţa mirată şi mă lamureşte: nu poţi să pui apă fiartă peste un medicament şi să ai pretenţia să-şi păstreze proprietăţile. Îmi bubuia capul şi n-aveam niciun chef de caterincă, dar ar fi meritat s-o întreb: de ce doamnă, se topeşte plasticul din ele? 

 

Foto by Flickr