Îmi sună telefonul. Număr necunoscut. Răspund, deşi mă enervează teribil. Apelurile cu numar ascuns nu aduc niciodată nimic bun.
-Buna ziua, sunteţi domnu’ Mihai?
Nu ştiu de ce, dar vocea mi s-a părut cunoscută, aşa că am fost aproape ezitant:
-Da.
Mare greşeală.
-Domnu’ Mihai, de ce v-am sunat…
Chiar, de ce dracului? Dar n-am mai apucat să întreb, nu mă lăsa debitul verbal al partenerei de conversaţie.
-Vreau să vă vorbesc despre oferta noastră la camerele video pentru maşini. Domnu’ Mihai (a treia oara deja!!!), ştiţi, în ziua de azi este bine să aveţi aşa ceva.
Aici, recunosc, am fost un mare dobitoc şi mi-am ascultat instinctul. În loc s-o încurajez să-şi turuie inepţiile i-am dat-o scurt:
-Perfect, dar să ştiţi că eu am deja una.
Acu’, ori era la primul telefon pe care-l dădea, ori era doar sărăcuţă cu duhul. Cert este că nu s-a aşteptat la un aşa răspuns. Am lovit-o de parcă eram primul om din univers posesor de cameră video auto. S-a auzit clar cum a înghiţit în sec. N-a mai putut să mă întrebe decăt:
-Şi, sunteţi mulţumit de ea?
Nu, făptură deosebită, abia aşteptam să mă suni tu, ca s-o arunc mai repede la gunoi. Am cumparat-o de prost ce sunt. Dar acum mă căiesc şi voi lua imediat alta de la tine. De fapt, nu, vreau chiar două. Ca să mă învăţ minte să-mi mai cumpăr altă dată ciurucuri.
Din păcate, nu i-am răspuns aşa, mi-era frică să nu facă naiba vreun infarct. I-am zis că „da, in nemernicia mea, sunt foarte mulţumit”.
-Bine domnu’ Mihai (a patra oară), o zi buna să aveţi!
Băi, voi ăştia cu telesales-ul, sunteţi sănătoşi la cap? Şi nu mă refer la biata fată care m-a sunat, că aia era nevinovată ca un copil de grădiniţă. Eu cu cei care-i pregătesc am treabă. Băbăieţi, cioflingarilor, dacă vrei sa fii (sau măcar să pari) politicos, nu te adresezi niciodată unei persoane pe care n-o cunoşti cu formularea „domnule + numele mic al respectivului”. Nu ai cum să faci aşa ceva decât dacă interolcutorul se numeşte Mihai Curbelit sau Mioara Talpăiute şi ţi-e teama că o adresare de genul „domnule Curbelit”/ „doamnă Talpăiute” l-ar putea pune într-o postura stânjenitoare.
În rest, ori eşti la pertu cu mine şi mă iei cu „Mihai”, „Mihăiţă”, „frăţioare”, „coaie”, „bă, vere”, sau oricum vrei tu, asumându-ţi riscul că te pot înjura pe motiv de familiaritate excesivă, ori o arzi pe politeţe şi atunci pronunţi clar și răspicat: „domnule Vasilescu”. Dar „domnu’ Mihai” sună exact ca şi cum ai merge la curve şi ai spune reverenţios: „doamnă, vă rog frumos să-mi sugeţi pula!”.
Cam atât.
sursa foto
Exceptional! Si pe mine m—au sunat de vreo 5ori si tot ii aman…pana o sa le zic, ca am probat si nu sunt multumit
@corbeanu daniel, si? Te-au luat cu „domnu’ Daniel”?
exceptional e ca nu i-ai zis din prima ca nu esti interesat dar esti pe drumul cel bun…mai plange-te un pic si poate ai curaj sa-i zici nu unui necunoscut la telefon.
Ce gaina…ai dreptate!
:)))) Domnu’ Mişu, promit sa va spun „domnule Vasilescu” de data viitoare, ca acu’ am zbarcit-o. 😉
@upprann, chiar va rog! Ce atata tras de sireturi? 🙂
:))) Trebuia sa-i zici bine domne
@andreea lavinia, „bine duduiţă”, ca era o ea. 🙂
Shit! Merci de pont. Am comis-o de multe ori. Voi tine minte.
@mada, pai de-aia am scris. Sunt convins ca o comit multi.
Ma, nu e chiar asa. Sunt oameni pe care-i consideri mai apropiati, dar nu suficient si carora li te adresezi cu domnul plus numele mic.
@mada, este si nu este asa. Faptul ca eu ii spun adminitratorului blocului „domnu’ George”, s-ar putea sa-ti dea dreptate. Dar asta este un fel de conventie. Oricum in articol nu vorbeam despre aceasta situatie „de mijloc”. Eu si tipa care a sunat nu eram deloc apropiati.
Inseamna ca s-au prostit si trainerii din ziua de azi. Eu am facut un curs de vanzare „la rece” si a fost unul dintre primele lucruri pe care le-am aflat. Nu te adesezi niciodata potentialului client cu domnule Nicu.
@sponge bob, pai da, despre traineri vorbeam si eu. Fata care a sunat era cu creierul gol, dar cineva trebuia sa-i spuna.
Urat, foarte urat Domn’ Mihai
@synchron, stiu, stiu. Mi-e asa rusine.
Ai dreptate Dl. Vasilescu, si eu am facut greseala de a te lua la per tu….. :-(((
@Silvia Duma, Doamna Duma, dumneavoastră vă este permis. 🙂 🙂 🙂
Multumesc Dl.Mihai si d-voastra puteti sa-mi spuneti fara doamna ca mi se urca la cap! 😀
@Silvia Duma, am inteles duduie Silvia. :)))))
Da’ cum e sa te sune ditamai clientul si sa’ti zica ” Alo, Interbrensu’ ia si mie o comanda ” Interbrands fiind numele firmei.
@Miki, lasă că stiu cine sunt Interbrands. 🙂 Suna bine, da. Dar nu atat de bine cum a sunat „aveti o scrisoare de la Inginerul Nederalnden”. Secretara de la firma unde lucram pe vremea aia, il anunta pe directorul de sucursala ca a primit un plic de la ING Nederalnden. 😉
Comentariu beton!42
inginerul Nederlanden , asta e chiar ca e tare :)))
@cornel grama, pai am ras toata firma doua luni. Deci, da. 🙂
Asta imi aduce aminte de o faza tare, la mine la munca: un spaniol trimite email unui englez, incheindu-si epistola cu iberice multumiri „Gracias”, uitand sa se semneze. Vine si raspunsul englezului: „Hello Gracias!” …
Comentariu beton!13
@Silv, secretara dintr-o firmă unde lucram pe vremuri, a zbierat de la ea de la birou, s-o audă directorul general:
-Aveţi un plic de la inginerul Nederalnden.
Mai are rost să-ţi explic de unde era plicul?
Să râd sau să plâng? Chiar așa de rău stăm la capitolul training? Opriți planeta, vreau să cobor!
@mircelaionelailca, stam mult mai rau de atat. Pe mine ma suna numai oameni care cred ca au fost luati de pe strada si li s-a pus un telefon in mana. N-ai de ce sa cobori. Ramai aici sa ne mai amuzam.
Nu va suparati doamna, pot sa va fut in cur?
@dr. dre, exaaaaaaaact. Mergea chiar mai bine replica asta.
Sa-i fut in gura cu camerele lor ca m-au trezit ieri cand voiam si eu sa dorm mai mult. Pe mine m-a sunat un bou. L-am bagat in pizda ma-sii.
@zorro, urat, foarte urat. :)))))
Undeva, cineva vrea sa faca niste bani multi, Si pe mine m-au sunat. Deci treaba este agresiva. Nu m-as mira sa se pregateasca si o lege in acest sens. Sa devina obligatorie camera auto.
@DanB, good point.
Se pare ca la rusi este obligatorie daca vrei Casco pe masina.
Deci ne apropiem de adevar.
off-topic La multi ani prietenului I.
Se pare ca s-a cumintit in ultima vreme… nu mai auzim nimic de el :)))
@Miki, sper sa vada si singur. Daca nu, ii transmit eu. 🙂
Da, nu stiu ce e cu el. Cuminte rau in ultima vreme.
Merci, Miki! In ultima vreme m-am delectat cu intamplarile povestite de tine 🙂 Multumesc de urari! Si tie iti doresc un an nou plin de impliniri!
Cu tele-sales-ul treaba e simpla. Daca te duce capul, ai un pic de gargara si te ajuta si produsul faci o gramada de bani. Dar eu am intalnit un singur vanzator care le avea pe toate. in rest, fata asta e parfum pe langa ce este in piata. O zi buna.
@x,y si z, da, da si iar da. O zi buna si tie. 🙂
Sa-ti zic una tare. Am citit dimineata articolul tau, am ras si mi-am vazut de treaba. Ghici cine m-a sunat chiar acum? Pacat ca n-am masina.
@Cruella, pai si le-ai zis ca n-ai masina??? In loc sa stai cu ei in telefon doua ore?
Nu aveam timp de loc.
@Cruella, mda, stiu ce zici. Eu abia astept sa ma sune din nou. 😉
@Domnule Mihai Vasilescu, Multumiti cerului ca nu suna fraierii cu PPI-ul. Sa auziti acolo povesti de adormit insomniacii si excitat frigide. 🙂
@skogentrollet, asta cu „domnule Mihai Vasilescu” a fost beton. :))))
Lasa sa sune. Am ce sa le zic. 😉
@Catico, lasa PPI-ul si clateste-ti ochii la bucatarie
nasol, pana acuma iti ziceam „coane”. rusine! tre sa-mi revizuiesc atitudinea.
@moatza, bineinteles. Ce atata coane? :)))
Slabutz rau de tot. Pe mine m-au tot sunat sa-mi propuna sa „investesc”. E haios, aveau pe fundal zgomot/rumoare de ziceai ca-s la bursa de acum 100 de ani. Stii d-aia unde urlau aia „cumpar”, „vand”, „pretu’ e-n jos” + focuri de arma ale sinucigasilor. Ultima oara i-am zis unei gagici ca „chiar n-am timp de rahaturi d-astea acum” si-mi raspunde „perfect! firma noastra va poate oferi..” Si-am inchis.
Ma tot intreb cum fac astia banii. Cine dracu’ ii ia in serios?
@Adi, doamne, cum adica? Lumea e plina de prosti. Au clienti gârlă.
Oare?! Prostii care au facut bani nu-s asa usor de becalit. Sau poate ca e vorba de prosti care nici macar nu au cine stie ce bani? Tre’ sa fie multi rau ca sa faci o afacere din a-i pacali 🙂
@Adi, crede-ma, sunt destui. Altfel nu ar face-o.
A, si sa-ti fie rusine ca nu imi zici „domnu’ Adi”:D
@Adi, imi e un pic.
Cand ma suna astia pe mine, sunt mai sec, intreb „Dar de unde mortii ma-tii aveti numarul meu de telefon?”S-apoi sa vezi explicatii si fastaceli.Dupa care eu din nou „Pai Cristosul mamii voastre…”.End of call.
@Batranu’, desigur, exista si metoda ta. :)))
Stii care-i partea faina?Atunci cand ii injur, intotdeauna folosesc pronumele de politete, dar cam asa : Stimata doamna, pai nu mi-as baga eu **** in gura d-voastra?Domnule, va rog…/le mai dau sentimentul ca pot izbandi totusi, s-apoi si mai urat : Doamna, be-mi-ati **** de peneplena, pai ne-am futut noi candva de ma sunati sa nu stiu ce?Si io rad de ce scot pe gura dupa aia.
@Batranu’, nimic de reprosat. Esti politetea intruchipata. :)))
E, n-ai avut de-a face cu profesionisti: „Cristosul mamii nostre va recomanda pachetul gold 100% avantaj” 😀
Imi cer scuze, da’ se zice ori „…ma-tii ai..” sau „…celestei mame a dumneavostra aveti..”. 😀 Stiu, te refereai la toata gasca de handibelli 🙂
Eu is foarte spurcat la gura, de la Dumnezeu care-si baga organul in gura ta, pana la ”sparga-ti Isus dantura” sau altele cu virgine, stiti voi cum sochez la telefon daca vreau?Pai 10 minute pot sa injur fara sa ma repet.Consider ca un om educat trebuie sa poata injura ireprosabil atunci cand situatia o cere.
Nu stii faza cu Raba si Petrea (Stirile de sambata asta)
P – Alo?Raba?
R -Domnu’ Raba!Te rog frumos sa fii mai politicos, ma nesimtitule!
Vai, Doamne, cat de bine reflecta postarea asta ceea ce simt ! Zilnic sunt abordat astfel si de cele mai multe ori ma abtin sa le spun ca nici macar coafeza nu mai este doamna Mimi, cu atat mai putine eu 🙂 !
@Notar Divort, Doamna Mimi, exaaaaaaaaaaaact! :)))))
Cucoanei ce te sună, într-o doară,
Eu i-aș răspunde cu-n catren.
Să-i fie sarcina ușoară,
Du-o la gară, că urcă singură în tren.
@Mihai Maxim Romascanu, chiar imi era dor de catrenele tale. Bine ai revenit. 🙂
„Du-o la gura” mai bine 😀
Când prozatorul plictisit
Se-mpleticește în cuvinte,
Din două, una: ori e amețit,
Ori…s-o făcut băiet cuminte.
@Mihai Maxim Romascanu, deci tu te-ai cumntit, sa inteleg.
Ah, parfum…
Am un coleg de serviciu mai în vârstă care ma ia cu „Mă domnu’ Claudiu!”
@Claudiu, da mă, dar colegul tau o face ca sa fie simpatic.
Vă legați de lucruri mărunte. Eu am privit în fondul cauzei (nu fundul..!?) și am dat dovadă de stoicism pe toată durata prelegerii cu bune și cu rele, iar la sfârșit am comandat. Da, am comandat chiar două utilaje de înregistrat nu știu ce incidente în trafic și cuplata obligatoriu prin ramburs.
Dar la fel de neinstruit ca și saler – ul acela nu am binevoit să primesc marfa… care a fost returnat cu cheltuielile de rigoare.
Este bine, este rău? Nu îmi dau seama, cert este că prea curând nu mă vor suna deci nici nu se vor mai adresa către Domnul de mine cu nici un fel de late shit – uri. Aleluia!
@Bela Fulop, prietene, jos palaria! De retinut. Multam de pont. Voi comanda tot ce prind la telefon. Cu plata ramburs. :))))
Bun!
@Alexandru G, îhî.
am patit si eu ceva trist…am comandat mai demult un breloc de la un sexshop, si dupa cateva luni ma suna sa imi recomande ceva uleiuri, pastile pt potenta si mai nu stiu ce. Fiind cu prietenii in timpu conversatiei m-am cam taiat si am inchis brusc fara sa zic nimic 🙂
@stiksus, :)))))))))))))) Bine ca nu erai cu prietenele. 😉
Mai nene domnu Mihai sa-ti de Dumnezeu sanatate!Am ras cu pofta cu toate ca asta e realitatea!In rest sa auzim numai de bine domnule Vasilescu!
Domnu’ Mihãițã, sunteți fenomenal de al dracu’.
Rar mi-a fost dat sa vãd( citesc) atâta sarcasm, ironie și miștocareala plinã de dreptate!
Sigur trãiesc 100 de ani citindu-vã.
Râd ca tuta!
ps: Cu mulți ani in urmã mã uitam pe lista admișilor la liceu; am râs cu lacrimi, bale si muci vãzând numele uneia „Puțicã Luiza”, ne imaginam cum va fi numita la maturitate.
@Mona, donșoara Mona, va foarte multumesc.
Cum sa-i zica? Doamna Puțică. 🙂
Ha, ha, ha! I loved it!
@madeinusa2010, thnx
Stiu ca e mai vechi articolul, dar l-am recitit cu placere, rad de fiecare data cu aceeasi pofta 😀 Si mi-am amintit de Moise Guran care face o emisiune la Europa Fm, cred, si ma asasineaza vorbind cu ascultatorii ceva de genul: „buna ziua, Gigel! care este parerea dumneavoastra despre subiectul de astazi?” sau „da, Lenuta, va ascult!” La Lenuta se subintelege „DVS”. Nu reusesc sa-i inteleg exprimarea ever… O fi citit articolul tau si vrea sa evite expresia „domnu’ Gigel”?!? Excesul asta de zel…. sau poate doar pe mine ma zgaraie pe timpan…
@Mary, vrea să-i facă să scape de trac, să şi-i apropie ca să poată vorbi cu ei. Nu cred că are legătură cu articolul meu.
in alta ordine de idei, sotul meu este abonat la astfel de telefoane. aproape saptamanal primeste cate unul, sa cumpere ceva sau sa investeasca 🙂 el, politicos, le spune: „stiti, m-au mai sunat colegii dvs, momentan nu ma intereseaza, va caut eu daca e ceva…” adica, daca apare interesu’… dar ei nu si nu, insista… alteori le zice ca e in trafic, la volan sau cu un client si nu poate vorbi… si vine replica „atunci voi reveni cu un telefon mai tarziu, cand sunteti disponibil”. El moare de draci si injura de toti sfintii, dar dupa ce inchide telefonul, iar eu ma prapadesc de ras 😀
@Mary, secretul este şa-i injure înainte, nu după ce închide telefonul. 😉
nu, nu, ca e un domn 😉 si fiindca e, aia tot revin cu telefoanele si-l exaspereaza…
@Mary, ramăne domn în continuare, doar că nu-l mai sună ăia. 😉
pe modelul asta cu „Curbelit” ii spun eu educatoarei copilului pe numele mic decat sa-i zic Iepure :)))
@Irina, hai că e scuzabil. :)))))
Si totusi… de ce suna cu numar ascuns?
@Kathy, ca să nu-l bagi în memorie.
Am păţit ceva mai fain:
„- Alo, familia Săsărman?”
„- Da.”
Tipa face o pauză semnificativă:
„- Părinţii tăi sunt acasă?”
„- Nu.”
Și-mi răpunde rostind ultimul cuvânt în arpegiu ascendent, ca pentru copii idioţi:
„- Să le spui că am sunat, bineeeee?”
Who the fuck were you, lady?! 🙂
@Diana, oaaaaa, ce compliment. 🙂
Săraca, nasol job. Sclav pe plantație.
Din farsele copilăriei …
Sunat aleator la un număr din cartea de telefon (alegînd anumite nume de familie :)))))).
– Bună ziua, doamna Bucă este?
– Este.
– Domnul Bucă este?
– Daaa (răspuns vag agasat).
– Deci tot curul este acasă (zdrang telefonul).
@Drakiula, yup, o ştiam, ajunsese şi la mine. 😉
:-))) Eu aveam un furnizor la job, care tot imi scria mail cu Mr. Iolanda, era polonez tipu’, desi nu stiu in ce limba Iolanda suna a nume de nene. Intr-o zi a sunat si a cerut cu Mister Iolanda, si am zis cu glasul meu seren de zana ca eu sunt 🙂 A ras, si eu cu el, vreo 3 minute in telefon pana sa putem continua conversatia :-)))
@Lola, sper că-ţi dai seama cum îţi voi zice de acum, da? Muhahaha.
Na, daca am fost vorbareata si am impartasit, imi asum acum! :-))))
@Lola, exact, domnu’. :))))))
E de râs dar și de plâns…. lucrez de 5 ani într-o firmă de vânzări și niciodată, dar absolut niciodată, nimeni nu-mi spune Doamna Trușcă…. din doamna Cami nu mă scot:-)))))))
@Camelia, colegii tăi? Păi, na, e totuşi altceva.
Nu colegii…ăia îmi zic Zurba vorbeam de clienți…=))))
@Camelia, aaa… am prins-o. 🙂
Frate, pe mine ma sunau aia de la Vodafone cu disperare maxima, avand cel mai mic abonamnet posibil, incercau sa imi bage pe gat net si minute la greu. Plateam abonamnet ca sa imi pastrez numarul, nu efectuam decat de vreo patru ori pe an apeluri de pe numarul respectiv.Ma sunau si le ziceam: dar v-ati uitat se curiozitate sa vedeti cat consum eu sau cat vorbesc?
Da, vorbiti mult, de asta v-am sunat, , sa va oferim avantaje.Sa mori tu….
Altu, cred ca fu la misto ala, ca sa imi ofere actiuni nu stiu unde dracu mai ieftine.Ba baiatule, nu am bani, ce imi batea el campii era la vreo cinci sute mii euro. Ca v-am gasit in baza de date a proprietarilor de masini de lux, aveti un Maserrati editie de lux, personalizat.Au trecut cinci ani de atunci, eu nu mi-am pierdut speranta, poate colegu de camera vrea sa imi faca un cado’ si se coieste. Sau codeste
@Miki, da, da, sigur caută o ofertă mai bună zile astea. Mai ai şi tu un pic de răbdare. 😀
Doamne cat am ras!!!!!cum i te adresezi unui avocat pe nume Branza?o seara domneste sa aveti!!!!!!!!
@lori, 🙂
Mor cand o aud pe asta cu ” duamna Lili”. Deci mor direct. E drept ca nici Duamna Comsa nu ma aranjeaza ca ma uit in spate sa vad daca a aparut mama in peisaj. Iar cand eram maritata si suna un „Duamna Dicu” aveam senzatia ca sunt soacra-mea (cu care n-aveam nimic, by the way, care era OK) dar totusi… Insa decat sa imi zici”duamna Lili” mai bine risc o tresarire de mama/soacra 🙂
Asa ca am ras cu mare pofta. Mi-ai facut seara misto dupa o zi de tot ******* Merci!
@LillysBoutique, cu plăcere. :*
Domnule Vasilescu, da’ pretenţios mai sunteţi. 😛
@Din Cartea Evei, zici? 🙂
☺☺☺
Domnu’ Mihai, va enervati prea usor! 🙂
@Ion, aşa s-ar părea, domnu’ Ion. :)))))
Pe mine ma suna unii cu investitii… Fa-le si lor niste recomandari, plizzzzz! Te pricepi!
Pe mine ma sunau diverse cuconite cu sondaje. Ca poate vreau eu asa sa stau un sfert de ora (maxim!) la telefon sa le raspund la intrebari. De cele mai multe ori le ziceam „NU” si inchideam, dar dupa vreo zece apeluri din astea m-a enervat una si am intrebat-o, ca pentru sondaj:
– Domnita, sunteti platita pentru munca asta pe care o faceti?
-Da, bineinteles
-Bun, sa stii ca si eu iau 35 de euro la ora, fara TVA. Imi dai datele firmei unde lucrezi, si stam de vorba cat vrei dumneata, ok?
N-ai idee, domnu’ Mihai, ce satisfactie am avut auzind-o cum se-neaca, la propriu. As fi dat eu bani sa am o fotografie cu moaca domnitei cand a auzit ce vreau. Bineinteles, mi-a inchis ea.
@Twisted, iată o idee de reținut.
Acum sunt cmpllet in ceata! Recunosc ca imi vine peste mana sa vorbesc cu „dvs”, dar ai dreptate… nu ne cunoastem. si am tot dat.o in bara cu formula de adresare…?
Cum sa fac? ?
@iulia, cum vrei. O să te iert.
Multumesc, Mihai! ?
@iulia, avec plaisir. 🙂
Uite eu de exemplu am nevoie de prezervative si nu ma suna nimeni… daca face o oferta buna o domnisoara chiar si pe incercate nu refuz…
Mihai e si nume de familie. Dar vasilescu la prenume n-am auzit inca.
Mie mi s-a intamplat alta chestie. M-a sunat un institut de sondaje. Cum eram relaxata, m-am pus picior peste picior cu tigara aprinsa in mana si zic, hai s-o fac si pe-asta. Intreb ce institut, zic ei. Fac conexiunea. Fost institut al unui actual ministru. No problem, tot respectul. Cu tigara langa mine ma simt ca in vacanta asa ca incep intrebarile, vreo 25 toate…. mama-mama. Ma intreaba pe chestionar ce persoana simpatizez, ce persoana nu simpatizez, ce persoana e asa si pe dincolo. La toate intrebarile eu am dat linistita o variatie de 2 raspunsuri. Cand intrebarea era ce persoana eu raspundeam cu numele fostului proprietar, actual ministru. Cand era despre alta chestie, raspundeam cu nu stiu. In total vreo 15 raspunsuri cu un singur nume – acel nume 🙂 – si vreo 10 raspunsuri cu nu stiu. Am terminat chestionarul, tipa mi-a multumit din tot sufletul si mi-a urat o zi buna. N-a inteles nimic de fapt… Dar eu mi-am facut datoria de cetatean si am raspuns in premiera la un sondaj.
@DIONA, m-am spart de râs. Ahahahahahaaaaaaaaa.
Mie imi zici? I-am crescut notorietatea dlui ministru Dancu 🙂
Eu lucrez in callcenter si de multe ori clientul se prezinta cu numele mic (lucrez pe inbound).
De multe ori clientii aveau nume de familie penibile , imi apareau in sistem , dar le-am spus pe numele mic ! Sa nu fie stanjenitor pentru niciunul dintre noi.
Dar cand ai baza de date si ai nume si prenume , atunci e normal sa faci personalizarea pe numele de familie !
Eu am avut un client pe care il chema Pula Ionel . Si s-a prezentat clar si raspicat. Am crezut ca glumeste. Dar cand am verificat baza de date , chiar asa il chema. Si in apel a trebuit sa ii spun de 3 ori (conform procedurii ) dl Pula ! Daca omul s-a prezentat asa , trebuie sa ii spui pe numele de familie. Chiar daca nu e un nume tocmai normal !
@Stefania, ai particularizat. Eu explicam cum trebuie procedat în general. A, în plus, pe mine nu mă cheamă „Pula”. 😉
Multă vreme îmi tot venea să întreb dacă mă confundă cu femeia de serviciu, când eram apelată doamna Adina. Dar mărturisesc spăşită că acum două săptămâni nu am putut şi pace să-mi aduc aminte numele doctorului veterinar, aşa că am spus că-l caut pe domnul doctorul Vlad. Şi ce să vezi, că de fapt îl chema Robert…
Asta cu Domnu’ Mihai o are la feminin pe Duduia Oana! Amândouă la fel de elegante!
Ma bucur ca nu ma suna lumea la ore inumane sau telesoperi din astis. Plus ca nr. meu e asa banal.. 0747281303
Îţi place sau nu: 0 0
Elena, probabil ai fost liniștita prea mult timp. ?
In ceea ce ma privește, atâta timp cât exista un pronume personal de politețe, nu sunt direct interesată dacă se adresează cu numele de familie sau cu prenumele.
Însă m-a enervat peste măsura sa fiu abordată intr-un restaurant de către ospătar cu : ” Zii blondina, ce-ti aduc?!”
E horror sentimentul, trăirea, mai ales dacă adaugi și privirile șocate ale fiului meu.
Cam nasol cu “training-urile” in call center, majoritatea dacă nu toate sunt de inspirație americana, unde chiar se încurajează adresarea pe numele mic, fără domn, doamna, nimic, numa Gelu, Ion, Ileana etc. Dar uita ca au de-a face cu alta cultura aici în România…
Îţi place sau nu: 0 0
Nuantze, domnu’ Mihai, doar nuantze! In zilele noastre nu se mai poarta politietea. Ea a ajuns sa fie doar un mod mai sofisticat de a dispretui pe cineva. De exemplu, in America, nu-i zici cuiva necunoscut „sir”, ca sare la bataie, nici f’unei doamne „lady”, iar un amic de-al meu care a incercat sa ajute o doamna (pe bune!) sa-si puna bagajul in plasa avionului a incasat un croseu in falca! Lumea „se evolueaza”, damele se-mbarbateaza, tipii sa efemineaza, dracu sa-i ia, iar oamenii politicosi sunt aratati deja cu „destiu”, la modul „ia, uite, bah, si la asta…” Keep calm
Sună.
Număr necunoscut.
Aveam treabă, am respins apelul.
În capul meu, mesajul ăsta e limpede pentru orice idiot – NU POT VORBI.
Ce-i în capul meu, nu-i și-n capul altora, așa că telefonul a continuat să sune. Am respins încă o dată apelul.
La al treilea am răspuns, am întrebat politicoasă după ce reguli ale bunei cuviințe funcționează ăla de la capătul firului și compania care-l plătește.
Am aflat că nu țin evidența clienților pe care-i deranjează să le ofere, în interesul lor, abonamente mai scumpe și servicii de care nu au nevoie.
Că ”aia, săraca” nu e vinovată e doar în parte adevărat.