2,845 cititori

Cum s-a ratat in mine un Țițeica

Eu si cu matematica ne-am despartit definitiv, undeva pe la inceputul clasei a zecea. A fost o cearta dura, in urma careia am decis sa nu mai avem treaba unul cu celalalt. Niciodata! Pai cat sa mai suporti frate cacaturile alea de integrale, sirul lui Rolle, locuri geometrice si tot felul de alte porcarii pe care se gasise sa mi le faca ea mie. Am bagat-o in ma-sa imediat si nici n-am mai vrut sa stiu ce mai face si cum o mai duce. S-ar putea sa ma fi pripit un pic, nu de alta dar exact la sfarsitul anului respectiv, aveam ceea ce se numea pe atunci, treapta a doua. Adicatelea un examen, pentru astia care n-ati prins. Care nu era simplu deloc. Daca nu-l luai, te repartizau pe la vreo post-liceala, ceea ce ar fi echivalat cu o sinucidere sociala.

Outcast - Loner Rejected by Clique Group is Sad

sursa foto

Salvarea mea a venit din doua parti: Remus, colegul meu de banca si maica-mea, sa le dea al de sus sanatate amandurora. Primul ma rezolva cu tezele. La modul ca nu ma interesa cum face, dar trebuia sa-si rezerve timp sa o faca si pe a mea, macar de un cinci. Si reusea saracul, trimestru dupa trimestru sa ma „scoata”. Numai el stie cum reusea sa faca doua teze in doua ore, in timp ce eu desenam fetite sarind coarda sau imi ocupam timpul in cele mai placute si neasteptate moduri. Dar lasa ca i-a prins bine. Pe langa chinul asta, examenul de admitere la facultate i s-a parut petrecere campeneasca. Si uite asa a mers treaba tot liceul. Eu imi mentineam decizia sa nu ma mai impac niciodata cu tarfa aia de aritmetica si al meu coleg ma ajuta sa raman pe pozitii.

Doar ca la „treapta” si la facultate, sa vezi ce, nu mai era Remus cu mine. Ceea ce m-a facut sa am niste usoare mustrari de constiinta, dar au trecut repede. Examenul de la liceu l-a rezlvat mama. Pai ce, degeaba era profesor (de romana) cu greutate in orasul ala? Un „iulie” scris cu doi „l” (iullie) pe lucrarea mea a fost indeajuns de bun ca sa ma ajute sa iau o nota cu care s-ar fi mandrit si Pitagora. Daca n-ati prins-o p-asta, e vorba de un semn, ca sa poata fi reperata si notata corespunzator.  🙂

Ei, dar pentru facultate nu mai era nici mama, nici Remus, nici nimeni. Eu si cu foaia aia goala ne duelam. Ea a castigat. N-am sa inteleg niciodata pe ce mi-au dat aia nota patru. Adica de unde veneau cele trei puncte, peste unul din oficiu? Ca eu de scris, am scris numai aberatii si nu-mi aduc aminte sa fi rezolvat ceva pe acolo. Am fost atat de mult sub linie, la admitere, ca nu m-au mentionat aia nici la „si altii”.

mihai_vasilescu_pitagora

sursa foto

Se ingosase gluma. Ce naiba fac eu acum? Stau un an acasa si pun burta pe matematica, mi-am raspuns singur. Ihi, cum dracu sa rezolvi intr-un an, ce n-ai facut in alti patru? Te duci si faci meditatii, imi propun ai mei. Ceea ce nu a fost o idee rea. Doar ca, primii doi profesori la care am incercat, au sfarsit unul in lacrimi si depresie, celalat s-a retras la manastire, devenind cunoscut ca Fratele Evdochiu. Motivul: eu. Nu mai vazusera in viata lor pe cineva atat de slab pregatit. Va zic, eram jalnic si degeaba. Si totusi, eu ce naiba fac?

Ideea mi-a dat-o un amic, care tocmai intrase la facultate (nu ca netrebnicul de mine, care mai aveam un pic si era sa fiu ostracizat). M-a auzit povestindu-mi oful la o  bere si m-a intrebat: de ce nu te duci la Tanase? Vrei sa te ajut eu sa ajungi la el?

Trebuie sa fac o scurta paranteza, sa va explic ce era cu Tanase. Tipul asta, inginer nu mai stiu de care, era unul dintre cei mai tari meditatori la matematica din Valcea. Omul facea performanta si avea o adevarata industrie. Era scump si se ajungea foarte greu la el. Nu primea pe oricine. Dadeai o testare inainte sa vada daca se „baga” cu tine. Dar asta, repet, numai daca printr-un mic miracol ajungeai la el. Lucra la Posta si povestea prin care a ajuns acolo este mai mult decat interesanta. Directorul institutiei respective avea un baiat, care dăduse la A.S.E. Pe vremea „ailalata” erau trei probe: geografie, economie si matematica. Ei bine, la primele doua a luat aproape de zece, pentru ca avea o memorie fotografica impecabila. Dar la mate, te cam pisi pe memorie. Degeaba retii toate formulele posbile, daca nu stii ce dracului sa faci cu ele. Asa ca a luat 1.25. Motiv pentru care a picat.

mihai_vasilescu_matematica

sursa foto

Ei bine, in anul urmator, tacu-su l-a dus la meditatii la Tanase. Care n-a putut sa refuze, desi tipul era nul si neavenit, pen’ca nu dadea bine sa te ai rau cu directorul Postei, nu? Tot anul care a urmat, gagiul asta cu memorie foto, a mers la pregatire. Doar ca degeaba, in continuare nu intelegea nimic. Si a inceput sa invete pe de rost, rezolvarile problemelor. Prin urmare, la admitere a luat din nou aproape 10 la economie si geografie si…un 5 la matematica. De data asta a intrat. De bucurie, taica-sau, dupa ce si-a revenit din betia de trei zile, l-a intrebat pe Tanase cum poate sa-l rasplateasca pentru miracolul tocmai produs. Si raspunsul a venit prompt: imi dai un post la Posta, unde sa nu ma stresez si sa-mi vad linistit de ale mele. Asta era ceva ce Domn Director putea sa rezolve doar dand usor din degete. Ceea ce s-a intamplat, in secunda doi. I-a fost oferit un post unde-si rezolva treaba pe tot anul, intr-o singura dupa amiaza de Miercuri, mai ploioasa, cand n-ai chef de nimc. Asa ca Tanase putea sa-si vada linistit de meditatiile lui, la nivel industrial.

mihai_vasilescu_clasa

sursa foto

Acum ati inteles unde ar fi trebuit eu sa ajung? M-a pufnit rasul, cand mi-a propus amicul respectiv. Pai ma dadea afara din casa, in suturi, dupa ce ma testa. Cum naiba sa ma primeasca? Dar omul insista „nu si nu ca eu ma stiu bine cu el, ai mei sunt un fel de prieteni de familie, te ajut eu sa ajungi acolo”. Pana la urma, de ce nu, ce aveam de pierdut? O singura doleanta am avut. Frate, explica-i omului ca sunt zero barat, ca habar nu am, ca si un arbust de pe strada bungheste mai multa matematica decat mine. Ca sa stie despre ce este vorba. In altfel de conditii nu ma bag, ca ma da afara cu militia.

Spre surprinderea mea Tanase a acceptat. Sa nu ma intrebati de ce. Karma. Ba, mai mult, m-a bagat in grupa cu prietena mea de pe vremea aia (da, ajunsese si ea acolo, dar gagica stia cu cifrele si ecuatiile, nu o ardea aiurea ca mine). Ah, da, uitasem. A vrut sa ma testeze, initial. I-am zis ca ne pierdem amandoi timpul, de pomana. A ras si cred ca atunci s-a hotarat sa ma pastreze. Paream dracos.

Si a inceput chinul. De doua ori pe saptamana, ma prezentam la el. In mod normal, sedinta dura doua ore. Dar Tanase era destept (bine, nu trebuia sa fie un monument de inteligenta ca sa se prinda ca sunt un puturos si ca nu lucrez acasa nimic din ce-mi dadea el de facut. Cica „tema pentru data viitoare”, uitam de ea din secunda in care ieseam pe usa). Si dupa primele sedinte, m-a obligat sa raman suplimentar. Fata aia, prietena mea, se cara acasa, eu ramaneam si cu seria urmatoare. Uneori si dupa. De platit, plateam tot cele doua ore. Dar cred ca ii placuse lui de mine si deja tinea si un pic de mandria lui sa „scoata” ceva din neavenit.. Si ma tinea acolo, pe deplin constient (si el si eu) ca odata iesit pe usa, nu mai stiu nici macar unde e manualul.

Aproape un an de zile am lucrat asa, saptamana de saptamana, la Tanase in casa. Deja ma stiam cu toti care faceau meditatie la el. Doar ca, probabil aveau impresia ca locuiesc acolo, din moment ce ei veneau si plecau, dar pe mine tot acolo ma gaseau.

Intr-o dupa amiaza, pe cand examenul de admitere deja era foarte aproape, se hotaraste omul sa ne dea o testare, sa vada cum stam. Si pe langa problemele de nivel mediu, ne baga una din aia infecta, grea de tot. Pe care fratele vostru (adica eu, da), nu gaseste altceva mai bun de facut, decat sa o rezolve. Intr-un mare stil. Si singurul din toata grupa. S-a uitat Tanase pe teste, le-a analizat, a chicotit usor si apoi a rostit privind spre Camelia (prietena cu pricina): cand ati venit la mine, tu erai aici (si a aratat cu mana undeva sus, peste capul lui) si Mihai era aici (si-a coborat mana in dreptul gleznei), poate chiar mai jos. Acum este aproape invers! Pam-Pam!

mihai_vasilescu_comparatie

sursa foto

Eu mi-am umflat pieptul imediat si ma uitam la cei din jur ca la niste furnici ce se aflau. Da’ nu m-a tinut mult. Camelia a inceput sa lacrimeze (asa afront de fata cu toata lumea, parca o inteleg) si se uita cam urat la mine. Eu am crezut ca mi se pare. Da’ nu era rodul imaginatiei. Chiar se uitase urat. M-am lamurit in secunda in care mi-a trantit telefonul in nas, a doua zi si mi-a spus, printre dintii stransi, ceva de genul „sa va duceti dracului si tu si Tanase al tau”. O saptamana incheiata n-a vorbit cu mine fratilor. Ce ti-e si cu orgoliul asta muieresc.

Epilog: nota mea la matematica, la admitere, a fost undeva pe la 7.50!!! De data asta pe bune si pe munca mea. Scuze, mint, pe bune si pe munca celui mai tare profesor de matematica de pe planeta: Tanase! Imi pare rau ca nu mai stiu nimic despre el. L-as vizita cu cea mai mare placere. Si cred ca ar fi reciproc sentimentul.

mihai_vasilescu_caiet

sursa foto

 

6 de păreri la “Cum s-a ratat in mine un Țițeica

  1. Mihai, daca vrei, sigur il gasesti! Si ar fi super pentru amandoi.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  2. Mah, di ce mi se pare c-ar fi povestea viatii mele? Matematica m-a terorizat si pe mine, fix dintr-a noua, cand am facut cunostintza cu Gloaba, sau Mirciulica, sau “dii, Mirceaaa!”, cum i se mai striga, uneori, cu fereala, pe holurile liceului, profului de mate, care stia mate doar pentru el, nefiind in stare decat sa umple tabla, s-o stearga, apoi s-o ia de la capat, iar si iar. Mi s-a rupt filmul, cum spuneai si tu, in momentul cand l-am intrebat ceva, in timp ce ne preda, si el a urlat la mine sa stau jos. Parca mi-a zis si ca sunt nu stiu cum, dar nu retin. din momentul ala, am dat in plm integralele, formulele lu’ unu Vietta, cine ma-sa o fi fost si ala, si in general tot ce tinea de mate. Iar in anul al doilea, am trecut “la uman”, cum era pe vremea aia. Evident, ceva mate stiam io in liceu, daca ma iau dupa faptul ca venea un coleg la mine sa-i rezolv nenorocitele de probleme la mate, si io chiar il ajutam, ca la “uman” nu se facea cine stie ce mate complex. Destul ca, daca le spun acum celor cu care vin in contact direct ca sunt un profesor de romana si franceza esuat in informatician de (oarecare) succes, obtin niste zambete amestecate cu mila, de toata jena! Din 1977 ( gratie unor oameni de bine, dar si limbii engleze pe care am invatat-o nde nevoie, traducand, la cererea unui sef ce mi-a fost mai mult ca un tata, o carte desprew limbajul de programare “C” ) mananc paine de pe urma informaticii. Mai mult, in 2007, de voie-de nevoie, am facut un master in retele de calculatoare, pe care l-am absolvit cu 10 la lucrarea de diploma. Doar cu ssistemele de numeratie si matematica (ma rog, algebra!) booleana am reusit sa inteleg care e faza cu calculatoarele si sa le manui, sa le operez si sa le repar, cu cata minte incape in mintea mea. Mba’ npu’n ea de mate!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  3. “matematic” vorbind in 30.04.2016 sunt doua comentarii pe acest text…cu asta al meu de acum or sa fie trei

    frumos progresul in doar doi ani, un matematician “esuat” in blogger de succes

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Boss, articolul e din 2014. Hai să zicem patru ani, da?

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Aurolacule,
      ce naiba cauți pe-aici după 4 ani?! :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Laura, e în cele 3 articole ”Related”. L-am citit și eu mai devreme, foarte fain. Poate îl readuci în discuție, Mihai.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.