Am asistat la niste discutii in contradictoriu despre cum e mai bine. Sa pleci de acasa de la ai tai cat se poate de repede sau sa o mai lalai prin zona niste ani buni? Si cum citeam doar opiniile celor care plecasera (sau nu) de acasa, am incercat sa-mi dau seama cum e cu treaba asta si din punctul de vedere al parintelui. Adica astia ce vor? S-o taie odrasla cat mai devreme? Sau sa stea prin preajma pana intra nepotii la facultate? Pai daca e dupa nevasta-mea, fie-mea ar trebui sa plece de acasa poimarti spre niciodata. Eventual sa dea mesaj si un raport exact (cat mai detaliat, daca se poate) al locului unde se afla si cand o fi maritata, cu doi copii. Sa zicem ca am considerat acest exemplu neconcludent. Si m-am apucat sa fac un mic sondaj printre colegii mei care au copii mai mari. Uite ce-am aflat:
-I., 47 de ani, mama de fata (27 de ani) – „Lasa sa mai stea cu mine, inca mai copilareste. Ce, nu are toata viata inainte sa stea singura si sa faca treaba?”;
-C., 50 de ani, tata de fata (13 ani) – „Sa stea acasa pana se marita, abia dupa aia sa se mute”. Nu a fost vehement deloc cand am insistat si am intrebat ce face daca fie-sa nu vrea sa se mute si prefera sa stea cu ei pana la treij de ani. „Pai ce vrei sa fac, s-o dau afara”?
-C., 38 de ani, mama de baiat (13 ani) – „Din partea mea s-o taie cat mai repede, sa invete sa se descurce. De-aia am doua apartamente, ca sa aiba unde sta singur”. Si daca nu vrea sa plece? „Ba sa faca bine sa plece”!!!
-M.,41 de ani, mama de baiat (11 ani) – „Daca se descurca sa plece de la 18 ani”. Si daca nu se descurca? „Trebuie sa se descurce! Nu mai are ce sa faca la mine, dupa 20 de ani. Nu e sanatos sa se intample asa. Voi face tot posibilul sa fie pe cont propriu”.
-A., 37 de ani, mama de baiat (15 ani) – „Sa se duca, nene”. Chiar daca vrea sa plece de la 18 ani? „Daca e in stare sa se descurce sa se duca. O sa il ajut si eu cum pot, doar sa nu-mi ceara sa-l intretin”.
Una peste alta m-am cam lamurit: nu tine nimeni niciun copil cu forta acasa. Daca vor sa plece, s-o faca. Da, e greu ca o sa-i vedem mai rar, o sa pisam nitel ochii, dar pana la urma nu moare nimeni si pentru binele lor credem ca e mai bine asa. Bun, si atunci? De ce unele odrasle prefera sa stea acasa pana le apar primele fire de par alb? Ei bine, eu cred ca e vorba strict de ceea ce le induci pana la varsta respectiva. De ceea ce acumuleaza copilul ala pana la anii cand ar trebui sa inceapa sa se descurce singur. Pentru ca nu vorbim aici despre cei care sunt nevoiti sa plece, pentru ca intra la facultate si trebuie sa mearga in alt oras. Ci despre unii care si-ar putea face linistiti studiile, stand la mama acasa si chiar niste ani dupa aceea. Iar daca tu, parinte, il obisnuiesti sa nu faca nimic (spalat, mancat, cacat, pisat si bani de buzunar, obtinute fara niciun efort) nu vad cum si de ce ar mai pleca! Pai unde mai gasesc ei asa ceva?
Eu cand am ajuns in Bucuresti saream delicat peste liniile de tramvai, ca sa nu cumva sa ma curentez. Da, este o auto-ironie dar cumva defineste clar cam ce simteau cei ajunsi brusc, sa dea cu pieptul de orasul asta mare si cacacios.
In primii ani de facultate ma uitam la colegii si prietenii mei din Bucuresti, ca la niste semi-zei. Oamenii efectiv nu aveau grija zilei de maine. Daca la mine se dramuia fiecare banut si fiecare tigara, la ei banii se duceau pe chestii la care eu imi permiteam doar sa visez. Dar ce vorbesc aici? Eu si colegul meu de camera aveam un frigider popular (a se citi suport din cornier, agatat de geamul camerei de camin, pe exterior), pe care il surprindeam tot timpul in ipostaze foarte sexy. Mai precis, cand deschideai fereastra sa gasesti ceva de mancare, mai mereu gaseai…o p**a. Pai mai sexy de atat se poate? Iar astia, bucurestenii, cand deschideau usa frigiderului, sarea iepurele din el.
Ai mei imi trimiteau pachet si ceva bani, o data la doua saptamani. E de prisos sa va explic ca dupa prima, nu mai era nici urma de „cascaval” sau haleala. Asa ca aveai o saptamana de facut improvizatii. Dar nevoia te invata ca poate ar fi bine sa folosesti pe post de scrumiera o conserva goala. Cat mai mare, daca se poate. Si cand ramai fara bani de tigari, scoti tu frumusel tutunul din toate resturile de tigari si, dupa cum ne invata alde Moromete, „invartesti” cateva cu foita de ziar (ce dracului ma faceam daca era moarta toata presa scrisa inca de pe vreme aia, nu stiu).
Sau te invata ca ar fi bine sa vinzi cate ceva in camera de camin. Bere, cola, paine, tigari la bucata, nevoile studentului. Nasol tare sa cari doua sacose uriase cu bere si cola, prin zapada pana la brau. Dar na, mai iesea de-un cozonacel. Sau prindeai repede care e smecheria cu schimbul valutar, la negru, si mai bagai si de acolo niste leuti in buzunar, cand era foamea mai mare. Sau incepeai sa-ti cauti de munca si mai pateai cate una din asta.
Acum vad toate astea ca pe ceva boem si misto, dar asta doar pentru ca mi-e dor de mine cel din perioada aia. Pe atunci imi blestemam zilele si ma uitam la colegii din Bucuresti care-si afisau noile haine in tendinte (ca sa nu zic „’te-n dinti”). La ei nu exista „ce mananc” maine, decat din punctul de vedere al menu-ului, nu al faptului ca poate chiar nu am ce manca a doua zi. Vreo doi ani, cele mai misto zile pentru mine au fost Duminicile in care eram invitat la parintii unuia din cei mai buni prieteni ai mei si haleam snitel cu piure. Pai era regal gastronomic. Niciodata nu va mai exista vreun snitel pe lumea asta, care sa le egaleze pe cele mancate acolo.
Probabil sunt mai multe necunoscute in algoritmul asta complicat al celor care pleaca sau nu de langa parinti. Dar mi se intareste convingerea ca degeaba iti doresti tu ca mostenitorul sa inceapa sa se descurce singur, daca pana la varsta cand ti-ai dori sa-l vezi luand viata in piept, cresti un „baiatul/fata mamei”. Daca „ala micu’” nu misca un deget si are tot ce vrea la botul calului, fara cel mai mic efort. Iar cand mai produce si niste bani, se duc toti pe cluburi, gagici, haine si marijuana fara sa aiba nici cea mai mica grija si responsabilitate. „Sunt banii copilului, face ce vrea cu ei”. Or fi, da cata vreme haleste de la mine din frigider, se spala la mine in casa, fute in camera cealalta si se caca in wc-ul meu, poate ar fi bine (macar asa ca sa priceapa cum merg lucrurile), sa contribuie si el la toate astea. Sau, sa se duca, sa ne arate el/ea cum se descurca singur/a.
Parerea mea.
Gasiti aici si cam cum sta treaba in Europa.
Eu cred ca sunt 2 teme diferite. A-ti educa copilul sa devina Independent nu implica neaparat obligativitatea sutului in posterior la 18 ani. Am stat la parinti pana cand m-a luat sotul in custodie dar la 14 ani imi castigam deja independenta financiara . Am facut de la traduceri, meditatii, pana la vanzare cosmetice, haine ,bijuterii. Tata lucra in ture, mama lucra aproape vesnic , asa ca orice se intampla in casa trebuia sa rezolv prin forte proprii, Astfel am fost nevoita sa fiu independenta. Vad in jurul meu familii care si-au ferit copii de orice activitate casnica pe principiul : Lasa mama ca ai timp toata viata sa faci curat in casa, sa inveti sa faci prajituri si sa insurubezi sau sa folosesti o bormasina. Rezultatul sunt tot mai multi viitori adulti care explica senin ca habar nu au sa faca nimic. Daca il scoti in strada la 18 ani eu cred ca socul e si mai mare si realitatea vietii pare si mai nedreapta. Asa ca sper sa imi cresc copiii independenti, dar sa profite un pic si de avantajul de a sta la mama si la tata acasa pana termina studiile. Astfel au posibilitatea sa calatoreasca , sa isi ia permisul auto ( aici costa peste 1000 de euro si copii muncesc singuri pentru a-l finanta macar in parte). Vad foarte multi tineri scosi de familii afara la 18 ani si obligati sa plateasca singuri chirii de 600 de euro pe luna, acesti copii nu au sansa niciodata aproape sa calatoreasca , sa studieze in plus, sa isi schimbe cumva viata pentru ca intra in cercul vicios : trebuie sa castig bani pentru a ma intretine .
@Ana R., pai ai spus cam ce am spus si eu. Bune completările cu situația de la nemtalaii tai. 🙂