Am un prieten pe care în povestea ce urmează o să-l numesc… hmm… Tristan. Ei bine, Tristan al meu a cunoscut la un moment dat o fată. Pe numele ei… ăăă… Isolda. Drăguță, zicea el, eu m-am abținut să mă pronunţ. Și a început vechiul joc, bătrân de când lumea. Scoate fata în oraș, împrietenește-te pe Facebook, ia-i numărul de telefon etc. Nu neapărat toate în ordinea asta.

Și dacă tot a primit mult doritul număr de mobil, Tristan a considerat de bun augur să înceapă o curte asiduă prin intermediul sateliților. Adică scria sms-uri. Da’ multe nene. Cred că la un moment dat ajunsese să tasteze mesajele un pic mai repede decât vorbea. Sau pe-acolo. O singură problemă tulbura începutul promițător de romance siropos. Isolda era cu câţiva ani mai tânără decât Tristan. Nu foarte muţi, vreo zece. Spre unşpe. Așa că texte de genul: “te-ai născut pe furtună? că ești trăznet ?” (daaaa, ați citit bine) și “crezi în dragoste la prima vedere sau trebuie să mai trec o dată?” (exact, știu, nu ziceți nimic vă rog) erau la ordinea zilei.

Într-un final a venit și momentul de cumpănă când Tristan a primit mult dorită invitație la o cină, urmată de micul dejun (if you know what I mean). S-a îmbăiat omu’, și-a făcut toaleta, apoi a purces spre locul faptei. Acolo toate erau bune și frumoase, Isolda părea dornică și primitoare. Seara a curs extraordinar. S-a gătit, s-a mâncat, s-a băut, s-a râs, cam ce fac doi îndrăgostiți la cină. Mai rămăsese să se treacă la fapte.

Atunci, out of nowhere, a picat ca un trăznet anunțul Isoldei:

-Dragul meu Tristan, tu o să fii primul bărbat din viața mea!

Pam-pam! Omului meu i-a sărit din gât restul de brocoli pe care se chinuia să-l înghită cu o gură de vin.

-Ăăă… vrei să spui că sunt primul care intră în apartamentul asta, nu?! 

-Nu, dragul meu, TU o să fii primul bărbat din viața mea…

Lu’ Tristan i s-au tăiat picioarele. A făcut repede niște calcule, dar matematica nu a fost niciodată punctul lui forte. Îi cam dădea cu virgulă.

-Știi, dar ai totuși o vârstă, cum se face că… (înghițitul în sec s-a auzit până pe staţia orbitală Mir)… nimeni nu ți-a “cules floarea”?

Aș minți să vă spun că știu exact care a fost răspunsul ei. Tristan nu l-a mai auzit. Avea în cap numai bancul ăla cu tac-su lui Bulă care îi explică lui fiu-sau cum că “ce nu le-a trebuit altora, nu ne trebuie nici nouă”. Uşor-uşor şi-a revenit din șoc, s-a îmbărbătat și și-a zis să ia măcar partea pozitivă din toată treaba asta (el oricum e un tip care gândește mega-optimist). “Măcar o dată-n viaţă să fiu şi eu pionier explorator al ținuturilor virgine”. A umflat pieptul și a dat să treacă la treabă.

-Stai așa, zice Isolda. Prezervative ai?

-Ba bine că nu. Normal că am. Îi aruncă Tristan în timp ce deja o luase spre cuier, să le recupereze din geacă.

Numai că, știți cum e, un necaz nu vine niciodată singur. În momentul în care a simţit buzunarul gol precum contul unui bugetar în a cincea zi după salariu, Tristan a avut un flash cu prezervativele puse la îndemână, pe noptiera de acasă. Special ca să nu le uite. Le uitase.

-Hmmm, Isolda, se pare că nu am, dar…

-Nici un “dar”. Dacă nu ai, nu facem nimic!!! S-a răstit ea, dovedind o teoretică dar solidă cunoaştere a mijloacelor de contaceptie și protecţie.

Acu’ Tristan ce să mai facă? Era târziu în noapte și într-o zonă de unde nu aveai cum să cumperi nici măcar țigări. Trebuia să încerce s-o convingă. Și da-i și luptă. Nimic. Dar nimic. Prezervative sau floarea rămâne neculeasă.

După îndelungi stăruințe şi argumente de natură erectilă, până la urmă tânăra fecioară neprihănită a acceptat să-l domolească pe înfierbântatul amorez cu o… mică şi nevinovată felație. Da, da, chiar așa. Omu’ a zis saru-mâna, a mulţumit cerului pentru oferta neaşteptată și s-a gândit că rezolvă el cu “floarea” la următoarea întâlnire, când o să aibă prezervative și-n pantofi ca să fie sigur.

Numai că, din motive neînțelese de nimeni, următoarea întâlnire nu a mai avut loc. Da’ deloc. Isolda nu se mai dădea “culeasă” și pace. Ce n-a încercat săracul Tristan. A pus la bătaie tot arsenalul lui greu împotriva liniei de apărare a Isoldei. Nimic, nimic, nimic. Răceală și răspunsuri în doi peri. Întâlniri stabilite clar pentru “azi” se amânau invariabil pentru “mâine”. Așa că, după vreo câteva zile cu încercări eșuate de a relua seara romantică, Tristan al nostru se îmbată zdravăn într-o noapte și găsește de cuviință că ar fi momentul oportun să trimită următorul sms: “nici măcar nu pot spune despre tine ca ești curvă, ești doar o muistă”. Mă iertați de vorbă proastă, dar chiar așa a sunat. Numai că omu’ era atât de rangă, că doar a două zi și-a dat seama ce-a făcut. “Aoleuuuu! Cum dracu’  mai dreg eu acum busuiocul?!”.

Nu am nici timpul, nici spațiul necesar să vă spun ce n-a încercat. Cred că numai la tv n-a fost. Și, în cele din urmă, absolut neaşteptat, perseverența lui a dat roade. Îmbufnată toată, cu răspunsuri acre şi monosilabice, Isolda a acceptat o invitație la teatru. Tristan era în al nouălea cer. Eu și cu încă doi pretenari buni de-ai lui am rămas mască. Nu ne venea să credem că a reușit să mai îndrepte cât de cât rahatul după mesajul ăla drăgăstos şi romantic. Așa că, într-o frumoasă seară de vineri, am purces în grup mare spre teatru, cu cei doi amorezi proaspăt împăcaţi, printre noi. Mergeam să vedem “Flori, fete, filme sau băieţi”.

Fraţilor, dacă n-aţi văzut piesa, trebuie să mă credeți pe cuvânt. Undeva pe la jumătatea ei, acțiunea se desfăşura la modul că una îl prinde pe bărba-su’ c-o înșală. Și ce se găsește femeia să-i zică lu’ ăla? Dintre toate replicile de pe lumea asta, dintre milioanele de chestii care puteau fi spuse, de pe scenă se aude clar şi răspicat: “m-ai înșelat cu nenorocita aia care nici măcar nu e curvă, e doar o muista!”

WTF?! A fost o fracțiune de secundă de uluială, după care eu și cei doi prieteni care mai știau despre ce este vorba ne-am întins pe jos de râs. Bă, dar am grohăit atât de tare și de mult, că se uitau și săracii actori nedumeriţi la noi. Nu înțelegeau ce-a fost chiar atât de amuzant. Iar lumea din sală cred că ne-a luat de retarzi. Tristan era împietrit. Cumva, cred că n-a găsit deloc hazlie situaţia, că n-a schiţat niciun zâmbet. Nici Isolda.

În încheiere, cu tristețe trebuie să vă anunț că “floarea” Isoldei a rămas neculeasă și la ora asta.

mihai_vasilescu_floare

sursa foto