7,016 cititori

Cum să slăbești 45 kg fără diete și gimnastică, fraierule!

Pur și simplu nu înțeleg cum de nu face nimeni nimic împotriva mizeriilor de genul ăsta. Într-o Românie în care adepţii teoriei conspirației zbiară ca din gură de șarpe că big pharma e un complot sinistru care vrea să ne omoare, într-o societate în care se apelează la protecția consumatorului doar pentru că erau strugurii murdari pe raft la mega, în plină era a hipsterilor devoratori de produse bio și naturale, nu înțeleg cum nimeni nu face nimic să-i decredibilizeze pe jegoșii care promovează și vând așa ceva.

Continuarea

4,790 cititori

Regele Soare în mizerie

Acum vreo două săptămâni, exact pe când mă întorceam acasă de la chestia asta, am văzut pe scuarul din mijlocul străzii un tip culcat pe jos. Nu era în pericol să-l calce vreo mașină, pentru că în zona unde mă aflam (în “Leu”), sensurile de circulație sunt delimitate de un strat generos de iarbă și flori.

Dar pentru că era foarte cald, pentru că nu l-am zărit făcând nicio mișcare și pentru că n-am văzut să intereseze pe cineva soarta lui (deși era o coloană nesfârșită de mașini care treceau fix pe lângă), m-am hotărât să opresc și să mă dumiresc ce e cu el. Mă gândeam că nimănui n-are cum să-i facă bine să-l bată soarele în cap timp de câteva ore. Și chiar era cald în ziua aia. Așadar, am pus mașina pe avarii, am tras lângă bordură și m-am dus la el.
Continuarea

4,128 cititori

Mizerie la nivel “astral și extrasenzorial”

Sunt departe de a fi vreun fan al lui Gabriel Cotabiță. Nu am nimic cu el, pur și simplu nu empatizez cu ce cântă. Însă nu mă pot impiedica să nu-mi pară rau de omul Gabriel Cotabiță.

Până acum, din bruma de bun-simț pe care o mai am, am ales să nu scriu despre acest subiect, deși era clar că poate aduce trafic prin prisma a ceea ce i s-a întâmplat. Dar nu m-am mai putut abține când am citit mizeria asta: Continuarea

5,605 cititori

Prinţesele indezirabile

După ce Corina a asistat la dialogul “prinţeselor în mizerie”, mi-am permis să-mi imaginez cam ce vorbeau în timpul ăsta partenerii lor de viaţă, aflaţi şi ei la o bere, în altă cârciumă.

Sunt toţi patru la o masă. Cel din margine, tocmai a terminat de vorbit la telefon şi apoi zice tare:

-M-a sunat nevastă-mea, e cu fetele voastre, tocmai termină la restaurant şi vin şi ele aici.

Pauză. O tăcere densă se lasă în încăpere. Atât de grea că se pot auzi cum scrâşnesc maxilarele încleştate ale celorlalţi trei. Ai impresia că timpul aproape a stat în loc şi totul se mişcă în reluare. Unul dintre ei începe să-şi trosnească degetele. Pe rând, tacticos, unul câte unul, iar în liniştea apăsătoare se aude ca şi cum ar trage cu pistolul. Pe o farfurie sfârâie, cu zgomot de foc de tabără, şase mici abia scoşi de pe grătar. Undeva, într-un colţ, o muscă bâzâie enervant de sonor. Totuşi, pare că nimic nu poate să spargă tăcerea adâncă, de mormânt egiptean, de la masa lor.

Continuarea