Mai știți că mă plângeam zilele trecute că mă strâng pereții? Ei bine, de azi până vineri or să mă strângă mai puțin, c-am plecat într-un scurt (chiar prea scurt) drive test. Imediat zic tot. Cetățeanul Mircea Meșter, de la Autocritica, împreună cu cetățenii de la relativ cunoscuta firmă de automobile suedeze, Volvo, au zis […]

Într-o seară mohorâtă de 15 noiembrie, în anul de grație 1989, România învingea Danemarca la București și se califica după 20 de ani la un Campionat Mondial. În altă seară mohorâtă, pe 17 noiembrie 1993, la Cardiff, România învingea Țara Galilor și astfel se năștea generația de aur a fotbalului românesc. La scorul de 1-1 […]

Cei care sunteți de mai mult de două-trei luni pe aici știți cu siguranță că eu sunt fanul celor de la Autonom. Nici n-aș avea cum să nu fiu, din două motive. Primul ar fi că sunt fan al companiilor românești care reușesc în domenii unde concurența multinaționalelor e imensă. Iar Autonom este exact o […]

După cum probabil știți, azi, de la 21:45, la Felcsút, în Ungaria, se joacă Israel – România, meci decisiv pentru calificarea la Campionatul European 2024. Părerea mea deja o cunoașteți: îmi doresc din tot sufletul să se califice România. Campionatul European se vede cu totul altfel când am emoții pentru naționala noastră. Ca să nu […]

Situația 1 Să presupunem că, din întâmplare, suntem prieteni pe Facebook. Într-o bună zi, eu postez ceva, nu contează ce, că când am verificat ultima oară aveam voie să scriu despre ce vrea mușchiulețul meu, de la tunelul de sub Carpați al dacilor liberi până la aselenizare. Cineva comentează la postarea mea și mă jignește. […]

Am fost zilele trecute să iau fetele de la cursul de pictură, asta întâmplându-se pe undeva prin zona Piața Victoriei. Ajung, iau copiii și plecăm spre metrou. Pe drum, la una dintre trecerile de pietoni, asist la următoarea fază. În fața mea mergea un cuplu, bărbat și femeie, de cocalaro-bombardieri. O să mă întrebați, desigur, […]

Toată viața m-au amuzat poveștile despre gemeni. Că ei nu sunt ca ceilalți oameni, că simt chestii unul despre celălalt, că reușesc să comunice între ei într-un fel care seamănă a telepatie și altele de același gen. Bănuiesc că știți despre ce vorbesc. Mă amuzam mereu când le auzeam, pentru că nu-mi explicam de ce-ar […]