Efectiv nu-i mai suport pe toți ăștia care dau vina pe generațiile noi pentru tot ce se întâmplă nasol în jur. Oameni în toată firea nu-i scot pe tineri, pe copiii noștri, din „generația asta de terminați” care au inventat înjuratul, fumatul bullying-ul și, în general, tot ce e mai rău pe planetă.
Nu, serios, chiar credeți că așa stau lucrurile? Nu de alta, dar în calitate de fost copil crescut în anii ’80 (adică pe vremurile alea glorificate de toți imbecilii) și de fost adolescent al anilor ’90 pot să vă spun că e o prostie.
Și noi eram catalogați pe atunci drept „cea mai dezastru generație”. Doar că, spre deosebire de ăștia mici de azi, nu aveam smartphone-uri, deci nu puteam să ne filmăm toate tâmpeniile și să le punem pe internet, ca să afle o țară întreagă ce-am făcut.
Prin urmare, despre tâmpeniile noastre știau, în cel mai bun caz, părinții și profesorii. Și, de foarte multe ori, nici măcar ei.
Astăzi, în schimb, apar în aceeași săptămână trei-patru reel-uri cu niște copii care fac tâmpenii, în trei orașe diferite ale țării, și gata, avem un fenomen. Imediat apar moralizatorii să tragă concluzia că avem o generație violentă cu copii scăpați de sub control care vor duce la sfârșitul civilizației așa cum o știam.
Băi, atât de tare ne-am băbit încât am uitat că și noi am fost „generația scăpată de sub control”? Să mor dacă înțeleg în ce lume fără memorie trăiesc unii.
În anii ’80 și ’90, după care și la începutul anilor 2000, era plin de băieți de cartier care stăteau la colțul străzii și care puteau să te ia la bătaie doar pentru simplul motiv că treceai pe lângă ei. Sau doar pentru că deduceau ei, din cum erai îmbrăcat, că asculți altă muzică decât cea care le mângâia lor urechile.
Ce, credeați că doar acum există războaie între rockeri și maneliști? Nu, prieteni, războaiele astea au început încă de pe vremea când manelele nici nu se inventaseră. Rockeri versus depeșari vă sună cunoscut? Pentru că mie-mi sună foarte cunoscut.
Mult mai târziu au apărut manelele, rapul, trapul și ce s-o mai asculta acum, de s-au schimbat taberele. Dar ideea de bază a rămas exact aceeași de acum 30-40 de ani: noi suntem ăia buni, voi ascultați muzică de căcat și vă îmbrăcați ca niște idioți. De-aici până la bătaie mai e o jumătate de pas.
Este aproape halucinant să văd oameni mult mai tineri decât mine, unii abia ajunși pe la venerabila vârstă de 30 de ani, cum explică doct că pe vremea lor nu existau asemenea conflicte de identitate bazate pe haine și pe muzică.
Pe vremea lor, da? Repet, oameni care de-abia sunt săriți un pic de 30 de ani, dar au îmbătrânit la cap înainte de vreme. Dacă la 30 de ani îi judeci pe „tinerii din ziua de azi”, ce pretenții pot să mai am de la octogenarii acriți de vreme și de vremuri?
Nu știu, e posibil ca undeva, imediat ce încep să ajungă un pic la vârste de adulți să li se descarce automat pe cortex un soft de idealizare a trecutului. Dintr-odată, pe vremea lor copiii citeau, salutau vecinii, ajutau bătrânele să treacă strada și se jucau frumos în fața blocului. Nimeni nu se bătea, nimeni nu fuma, nimeni nu înjura și la ora 21.00 intrau cu toții în case să citească Jules Verne și Chiril Tricolici. Aham, exact așa.
Ce nu zic ei este că „pe vremea lor” era mult mai rău din punct de vedere al formelor de violență și al agresiunilor. De ce era mult mai rău? Pentru că pe vremea lor era considerată aproape normală violența. Mă rog, nu orice formă de violență, dar să-ți bați copiii sau să-i mai scapi câte un dos de labă soției erau la „și altele”, nu se panica nimeni.
Vă zic, dacă ar fi existat smartphone-uri pe vremea lor, ne-am fi îngrozit, iar faptul că nu le-a filmat nimeni nu înseamnă ca nu se întâmplau, ci doar că nu afla toată țara despre asta. Unii chiar le-am trăit pe viu.
Așa că mai scutiți-mă cu comparația stupidă între generațiile voastre excepționale și generațiile dezastruoase de azi. Suntem fix la fel, ne lipsesc doar telefoanele. rețelele sociale și AI-ul.
Noi n-am avut, dar ei, din nefericire au toate mizeriile pe care generația noastră le-a pus la dispoziția lor cu foarte multă generozitate și, de multe ori, cu foarte puțină supraveghere.
Au rețele sociale unde sunt targetați direct de toate ororile posibile. Au AI care poate să gândească în locul lor înainte să fi apucat ei să învețe să gândească singuri. Au droguri ieftine și ușor accesibile. Au o lume în care părinților le este teamă să-i mai lase să bată mingea pe stradă până se întunecă, așa cum făceam noi.
Eu zic doar atât: să fi avut noi toate astea. Să fi avut noi smartphone, TikTok, Instagram, internet nelimitat, pornografie la două clickuri distanță, droguri la un mesaj distanță și algoritmi care să ne livreze exact tâmpenia de care aveam nevoie la 14 ani.
Sunt absolut convins că am fi făcut prostii cel puțin la fel de mari.
Dar partea mea preferată este alta. Noi, adulții care ne plângem permanent de „tinerii din ziua de azi”, suntem niște exemple absolut spectaculoase pentru ei. Pentru că da, știu c-o să vină ca o lovitură, dar exemplele pentru ei de la noi vin.
Iar noi ce facem? Umplem rețelele sociale de lături și zoaie. Ne batem și ne omorâm în familii și în afara lor, după care găsim imediat motive să dăm vina pe victime. Nu citim o carte nici dacă ne-ar plăti cineva pentru asta. Ne iubim patria de ne curg lacrimile pe Facebook și Tik Tok, dar nu suntem în stare să scriem corect niște cuvinte uzuale din limba română.
În schimb, suntem fierți pe valori, pe „școala bună de altădată”, pe „cei șapte ani de acasă”, pe respect, pe educație.
Desigur, toate astea trebuie să existe în primul rând la „generația asta de terminați”, nu la noi La noi nu mai e cazul, că noi am absolvit deja șkoala veți vu diplomă.
Băi, nu știu voi, dar eu de-abia aștept testele PISA pentru adulți, din 2028. Presimt că o să mai dărâmăm niște mituri despre generațiile alea extraordinare care „făceau școală pe bune”.
Așa că, atunci când o să vă mai vină să spuneți că generația asta e prost crescută, needucată și lipsită de valori, poate merită să vă puneți și o întrebare foarte simplă: păi cine i-a crescut? Păi noi în plm, noi, ăștia cu „școala făcută serios”.
Amnezia asta colectivă a adulților este fascinantă. Copiii de azi sunt doar o oglindă a societății pe care noi, adulții, am lăsat-o să devină așa. Eu, cel puțin, nu mi-am propus niciodată să-i judec pe copii, pentru că nici mie nu mi-a plăcut să fiu judecat.
Părerea mea este că toți ăștia, moralizatorii, au eșuat în viață cu copii lor, iar acum își varsă frustrarea
Comentariu beton!13
Mamă,cum le spui tu,nimeni nu le arată în on-line…cum, domnule,să nu fie pe dos ,când părinții lor au zis :lasă,să facă ce vor ei,că noi am stat destul sub reguli și regulamente și politici. Nu,libertatea unora a însemnat lipsirea copiilor de cei 7 ani de acasă. Bunul simț nu se găsea nici atunci și nici acum de vânzare la nici o tarabă. Atunci am învățat ce e rușinea,respectul față de înaintașii noștri.
Prin natura activității mele, sunt peste 20 de ani de când sunt oripilat de mulți părinți, nu de copii. Am văzut și vedem în Prăvălie mulți părinți care nu se ridică la înălțimea acestui statut. Auzim niște lucruri de ți se zbârlește pielea pe tine. Observăm comportamente toxice față de copii. Și asta într-un mediu urban, într-un oraș mare. Nu vreau să mă gândesc ce este prin altă parte. Știu că nu este treaba noastră și nu sunt ok observațiile noaste, dar uneori comentăm faptul că unii oameni nu ar trebui să aibă copii. Pare că statutul de părinți îi încurcă, nu acceptă sugestii, rigizi in mentalitate.
Încerc să fiu soft, pentru că evit să judec, dar nu-i a bună.
Închei cu ce mi-a spus un tată, om educat inclusiv pe afară: „sunt de acord cu ceea ce spui, dar dacă fac ceea ce zici tu, ar însemna să îmi schimb modul meu de viață”
Comentariu beton!14
Cred că în „meseria „de părinte contează doar parțial câte clase de școală avem;sigur că un analfabet nu-i va pune creionul în mână de la grădiniță unui copil. Dar când tu,adult,părinte,nu renunți la o parte din tine când ai un copil,atunci eu,celalalt din societate,rămân cu întrebarea:de ce ai vrut copii?și animalele de companie mai au parte de o educație la oamenii bogați darmite un copil…Și medicul,in situația unui copil cu probleme,mi-a spus că orice medicament de liniște nu-i va ține loc de educație,oricât mi-ar fi mie de greu.
Depesarii o incasau de fiecare data. Practic o incasau de cum intrau pe usa la cate un chef facut prin scoala, acasa sau aiurea, ca deh, ce rost avea sa ii lasi sa isi puna muzica daca stiai ca oricum nu iti place. Sigur, ajuta mult ca noi rockeri eram mai multi si astfel cafteala mergea repede. Acuma nu ne chiar bateam ca in filme, mai degraba erau poftiti pe usa afara intr-un mod mult prea putin politicos.
Dar o sa te contrazic un pic. Da, diferenta era ca nu aveam telefoane, dar altfel eram usor, superiori la capitolul calitate a muzicii, cantitate de bautura consumata si inventivitate. Cine kkt asculta Trap si se entuziasma la cuvinte pula, pizda si altele? Presupun ca copii din ziua de azi de pe tik tok au avut modele proaste, dar e ok, noi, altii, ne straduim sa dam exemple pozitive, copiii nostri asculta rock si metal, beau o bere pentru placerea gustului si au invatat ca daca faci tampenii, secretul este sa fie distractive , sa te asiguri ca nu sunt camere de supraveghere si sa nu te lasi filmat.
Neata! Ai dreptate cu aproape tot ce ai scris, sint absolut convinsa si eu ca se intimplau gramezi de grozavii, dar nu stia aproape nimeni de ele, doar in cerc restris. La un singur lucru am nitel de „obiectat”. Si asta o fac strict subiectiv, nu generalizez, dar e o problema(asa o consider eu) cu care ma confrunt de vreo 2-3 ani. Puterea exemplului parintilor. Ce vede copilul in casa. Bai, astea cred ca s-au dus pe apa simbetei. Eu stiu ce am crescut, stiu ce valori l-am invatat, stiu cum a fost pina acum 2-3 ani, cum ziceam. Odata ce a explodat testosteronul, aproape nimic din ceea ce stiam eu ca e copilul meu nu mai e. Bine, vorbeste si scrie corect gramatical si azi 🙂 dar in rest ma uit si ma intreb: cine esti tu si ce ai facut cu copilul meu ala bun, educat, constiincios si politicos? Astia care au trecut deja cu adolescentii lor prin asta(si au iesit vii pe malul celalalt) mi-au zis sa am rabdare, ca e doar o faza si ca o sa treaca asa, in vreo (alti) 2-3 ani. Si nu, nu mi s-a intimplat numai mie, ca om trai noi la taranoaia, dar nu in pustietate, discut cu alti parinti de adolescenti de 18 ani (copii pe care ii stiu de cind erau mici „si la locul lor”) si aud absolut aceleasi probleme. Vehementa in exprimare, suparare pe parinti ca respira in preajma lor, nemultumire despre orice. Fac eforturi sa-mi amintesc cum eram eu la 18 ani, ca nu am referinta despre ta-su, nu mai e ca sa-l pot intreba „tu cum ai fost la 18 ani, daca tot iti seamana atit de bine”? si stiu sigur ca am avut si eu supararile mele, ca orice adolescent din orice vremuri, dar manifestate incomparabil mai potolit. Bottom line: e mai bine „cum eram noi” sau „cum sint ei”? PS. si-a luat permisul. Azi a plecat la liceu pentru prima data cu masina(nu, nu i-am cumparat eu masina, si-a cumparat-o singur, multumita statului roman cu legile lui idioate, de ce si cum, asta e un subiect complet separat) iar eu nu am avut ce face, oricit si orice am incercat. Cred ca trebuie sa lucrez cu mine, sa ma aduc pe mine in timpurile astea, ca sa-mi fie mai usor. Ceea ce, de fapt, ai spus si tu in titlul articolului de azi.
Comentariu beton!13
Ți-ai catalogat copilui mai rău decât o face societatea. Ai răbdare așa cum au avut și ai tăi cu tine. Da, ok, fii mândră că scrie corect, că a avut voința și puterea de a-și cumpăra mașină cu banii lui, munciți de de el, iar cu testosteronul nu-ți face griji că se rezolvă dacă ești și vei fi prietenă cu el, înainte de a fi mamă albină.
@C: in cele 4 rinduri pe care le-ai scris, ai interpretat gresit aproape tot, nu te supara 🙂 probabil oi fi fost eu prea subtila, nu stiu. De curiozitate, daca vrei sa-mi raspunzi, cam din ce generatie faci parte? Nu de alta, dar un copil de 18 ani are nevoie ca mama sa-i fie mama, nu prietena, oricit de independent isi doreste sa fie (si va fi, dar tre’ sa mai astepte nitel, sa mai creasca).
Pana la urma, avem generatiile pe care le-am crescut si educat.
Mimetismul face ca o generatie sa se comporte cam la fel ca generatia precedenta. Copilul vede ca orice conflict din casa se rezolva cu urlete si batai crunte, va rezolva si el conflictele in acelasi mod.
Copiii in a caror casa nu a existat nicio carte (poate doar Pagini Aurii) nu va citi. Nici macar daca-l obligi.
Cand eram inca in sistemul romanesc de educatie, un parinte mi-a spus odata ca, din momentul in care copilul iese pe poarta, nu mai e responsabilitatea lui, ci a mea. Si era un parinte cu vreo 20 de ani mai tanar decat mine.
Cat despre „tineretul din ziua de azi”, mi se pare foarte cu capul pe umeri si cu picioarele pe pamant.
Fix asa e cum scrii. Pot sa mai spun ca acum o saptamana am fost victima unui bully de vreo 50 si ceva de ani. O fi invatat individul de la copii? Sau copiii de la el🤔?
Nu stim decat sa ne plangem, uitam repede si vedem greselile altora in loc sa le vedem pe ale noastre. Astia suntem.
Individul respectiv nu și-a luat-o peste flit la timpul potrivit, iar de atunci are impresia că mă-sa i-o dat lumea pe persoanâ fizică. Uneori, un pumn sau cap-n gură poate îndrepta viața unui om.
Stai linistit ca mi-am luat revansa. Nu cred ca o sa mai indrazneasca in viitorul apropiat sa isi dea cu parearea neintrebat. Pacat ca nu stiu daca seful sau patronul era prin preajma cand i-am spus ce cred eu despre el.
Un părinte iresponsabil va avea un copil iresponsabil, iar cum 90% dintre părinți au puiat de plictiseală au ieșit niște legume.
Comentariu beton!11
Ca sa citez un clasic in viata: „FIX ASA”!
Din pacate oamenii uita partile nasoale pe care le-au trait si idealizeaza restul.
Plus ca, in stil tipic uman (era sa zic romanesc dar as fi fost nedrept), „noi” suntem intotdeauna mai buni, mai educati, mai empatici, mai muncitori, mai … decat „ei”.
Nu conteaza cine sunt ei, se gaseste de ficare data o categorie care sa incadreze acolo.
Ca un genX-er care a trecut recent printr-o specializare, eram inconjurat de „copii” de 20-30 de ani. Pot sa confirm ca sunt mai ok decat erau astia din leat cu mine la varsta aia.
Am vazut un model la cei care-i fac cu maioneza p-astia tineri: multi au multiple si grave frustrari, si doar imbatranesc urat. Tot aud chestia asta cu „generatia asta de tineri e varza” si „pe vremea mea era mai bine” de 30 de ani. Statistic e imposibil sa aibe toti dreptate.
Da’ nici io nu pot sa ma abtin – vreau sa le vad reactia dupa ce le zic „ce bine ca n-o mai duceti mult, ca sa nu va mai chinuiti sa-i suportati”.
Teodora: trece. Daca fundamentul e bun, trece. Intre 15 si 19 ani ai copilului meu mai mare imi venea sa chem exorcistul in fiecare saptamina acasa, nu ma mai intelegeam deloc cu copilul. La 19 ani parca s-a trezit. Si e un om minunat.
Al doilea s-a trezit pe la 25. E minunat si el. Stie ce vrea, s-a mobilizat, i-au trecut frustrarile care au fost enorme.
Al treilea? 18 ani. String din dinti.
E notorie, cred, revolta adolescentilor din Belgia, lasata cu vandalizare. ‘Noi pe vremea noastra nu faceam asa’. Pe vremea noastra nici parintii nu faceau greve. Nu ma poate convinge nimeni ca in spatele acelor tineri nu exista niste adulti care sa ii incite.
Puterea exemplului in casa e uriasa.
Cel mai mic are prietena. Am cunoscut mama, care mi-a spus ca e fascinata de cit de frumos se comporta fiul meu cu fata ei. Pai nu a vazut vreo palma trasa in mine (palma??? Ha. Nicio vorba nu are voie sa fie grea, nici de la mine, nici de la el). Normal ca se poarta frumos, asta a inteles din relatia mea cu tatal lui. Dar are revolte, nu mici.
A luat carnetul de conducere? Pai si era mai bine sa nu il ia? Da, poate trebuie sa lucrezi cu tine. E o evolutie, eu nu vad ce poate fi rau. A! Da, trebuie sa inteleaga respectarea regulilor de circulatie si a vitezei, asta e alta poveste.
Am avut norocul sa fac scoala la un liceu bun. In liceele industriale, PE VREMEA MEA, era catastrofa. Se vandalizau liceele. Fetele nasteau in timpul liceului. Oare nu tot de la parinti se trage? De la absenta lor?
Sint de acord ca uneltele din miinile lor sint super daunatoare. Acest mediu online cumplit. Cine le-a dat acces? Cine le-a pus telefonul in mina devreme, ca sa scape de ei? Si acum, cum reparam?
Multumesc de incurajari, sper sa fie 19. Fundamentul e exceptional, puiul ciorii stii ce zic 🙂 . In noaptea dinaintea inmormintarii prietenului lui cel mai bun din copilarie(acum 2 luni), am stat de vorba amindoi in 4 ore cit n-am vorbit in 4 ani. M-a lasat sa vad in adincul lui si m-am bucurat de ce am vazut. Apoi s-a intors furtuna, parca mai apriga. Sper sa treaca mai repede, fiindca am obosit.
Exista test PISA pentru adulți? Daca da, ar fi bun pentru a face selecția celor cu drept de vot. Regretam vremurile copilăriei doar din privința faptului că eram copii. Prostii s-au făcut si se vor mai face, fiecare in funcție de dotări. Sa ne aducem aminte de Ion Creangă și amintirile lui.
România va implementa pentru prima dată în 2028 testele „PISA pentru adulți” (studiul internațional PIAAC coordonat de OCDE), iar rezultatele oficiale vor fi publicate în 2029. 💪
testele PISA pentru adulți există din ’90 la noi și mai de demult în țări cu apă caldă; se desfășoară o dată la 4 sau 5 ani și stabilesc cine conduce satul, orașul sau țara; noi, de 36 de ani le picăm, iar după aia ne mirăm sau revoltăm! le știm sub denumirea populară de VOT!
De la poPULAră te-ai dus în spam. 😁
Bunica zicea: pe vremea mea….
Mama zicea: pe vremea mea….
Noi zicem: pe vremea noastră…
Și tot așa! Fiecare generație are tendința să idealizeze vremurile copilăriei, tinereții, să bage la „dulap” amintirile urâte. Plus că de multe ori cred că suntem speriați de viteza cu care se schimbă lucrurile și ne dăm seama că nu mai deținem controlul, sau ne adaptăm din ce în ce mai greu la toate schimbările astea.
Dar..indiferent cât de frustrați suntem, greul viitorului și al schimbărilor rămâne pe umerii celor ce urmează după noi. Ei trebuie să se adapteze, să trăiască în „noul” prezent, să răzbească.
Aș zice că e mai greu pentru ei decât pentru noi, așa că mai bine îi sprijinim cât putem!🤔
Ooo, daaa, minunati eram noi si cantam ” noi in anii 2000″!!
Ce rahat am facut noi, in anii 2000?
Am perpetuat minciuna si furatul caciulii, ne-am ascuns incompetenta sub diplome fara acoperire, am ridicat statui pentru diverse minuni si vijelii…
Am preluat cu mandrie stafeta de la inaintasii nostri ion iliescu si adrian nastase si am predat-o copiilor nostri care, cumva, sunt datori sa ne faca noua o tara ca afara!!!
Aaaa, turbez cand aud ca sunt criticati copiii, turbez cand aud ca se facea carte pe vremea mea-pe vremea tuturor, daca ii asculti, se facea carte, atunci cum mama dracului am ajuns analfabeti functional, cum mama dracului nu am fost in stare sa ne educam copiii, cum mama dracului nu avem o clasa politica macar decenta???
Noi le ziceam depeșiști, nu depeșeri. Purtam lanțuri „metalice” din plastic (5 lei la tarabele de la bâlci) și ace de siguranță infipte peste tot, inclusiv in cordeluțele albe, obligatorii la școală. Atitudine de „tineretul din ziua de azi” am simțit -o și noi, când bunica mi-a spus categoric „aici in sat nu ieși pe stradă cu sucna până la koor” (sucnă=fustă, pentru non bănățeni). Colega mea de bancă sârboaica se umplea de ciocolată și alte comori fiindcă ne traducea pasajele picante dintr-o revistă sârbeasca pentru tinere emancipate.
Tinerii de azi sunt tot așa. Secretul este mai greu de păstrat. Site-urile pentru mamiki și cu sfaturi educative tot asta încearcă – impunerea unor standarde fața de care copiii se razvretesc, ca deh, nu le place pe patul lui Procust (deși probabil ar intreba who the f..k is Procust?).
Am fost la o librarie (mare si de lant, celebra in Bucuresti) si-am intrebat de Concert din muzica de Bach, de Papadat-Bengescu. Domnisoara de la casa mi-a explicat, jenata, ca ei nu vand partituri, doar carti. M-a luat cu lesin.
@Miruna: pățit. Ieri!
De fiecare data cand aud vorbindu-se de „fantasticele ” vremuri de altadata ma intreb cum poti sa ai o memorie in halul asta de selectiva. Si cum sa nu-ti dai seama ca ,de fapt, ceea ce regreti e tineretea ta. Multumesc pentru ca ai expus atat de exact ceea ce incercam si eu sa le explic unora,dar nu intotdeauna gaseam cuvintele potrivite.
In vara lui 2024 am avut un contract mare si greu pe organizare, cu peste 15 sesiuni in paralel. Cum nu concep ca vreun event de-al meu sa se desfasoare altfel decat cu prezenta unei persoane de la organizator, a trebuit sa caut colaboratori. Si uite asa am ajuns sa colaborez cu studenti, majoritatea prieteni din gasca fiului, dar si unii gasiti pe sistemul the-friend-of-a-friend-of-a-friend. Copii de max 22 de ani, studenti aflati in sesiune sau in vacanta. A fost o surpriza ultra-mega-placuta pentru mine, au fost foarte seriosi, au invatat repede, au fost de nadejde si foarte adaptabili. Si ce sa vezi? Cele mai urate momente pe parcursul organizarii acelor evenimente (din fericire foarte putine) au fost provocate de participanti (participantii adulti !!!!) care ii luau de sus si asumau ca nu-s in stare de nimic si ca oricum orice ar merge prost e din cauza lor.
Dincoace, in generatia fie-mii, ce pretentii sa avem de la ei daca un copil se apuca sa deschida dulapul de telefoane in pauza cu o foarfeca si nimeni (NIMENI!!), nici profii nici parintii nu iau masuri, ca nu e mare lucru? Adica tu te duci la scoala si ai apucaturi de delicvent si nu e mare lucru?
Copiii nu se cresc cu indicatii, copiii sunt oglinzi, se cresc cu exemple. Ce vad in casa si-n scoala, aia fac si-n viata. Cazurile in care copilul creste cu exemple negative si invata singur sa faca ce trebuie sunt fericite dar extrem de rare.
Niciodata un copil nu se va „strica” peste noapte, obiceiurile si apucaturile proaste apar treptat. A, ca tu n-ai fost acolo sau n-ai avut chef si energie sa-l corectezi, aia e alta treaba. Nu e vina copilului.
Asa ca avem ce-am crescut si-am cultivat. Ar trebui sa ne uitam mai des in oglinda asta, pe care ne-o ofera copiii, si sa luam masuri.
Eu cred că le este mai greu tinerilor de azi in comparație cu generația noastră. Sunt expuşi la ură, hărțuire si tot felul de atrocități şi comportament agresiv din toate părțile. In copilăria noatră era suficient să te indepărtezi de cei care nu-ți conveneau si puteai să-ți găseşti liniştea, acum nu prea este la fel de simplu. Trebuie bine construiți pentru a avea reflexul să nu se lase atraşi in vâltorea urii şi să se apere de agresiunile intâlnite la orice pas, sunt mult mai expuşi la riscuri de gen. Eu am două fete, nu a fost greu in perioada de adolescență, dar nici uşor. Am incercat să le dau libertate pentru a invăța din experiențele personale, dar am şi intervenit atunci când simțeam că se poate deraia. Le-am lăsat libertate pe rețelele sociale, dar le-am explicat riscurile. Acum cea mare este jurist in dreputuri de autor in digital, sper că am tradus corect, iar cea mai mică are un parcurs diferit, dar a stiut mereu să se țină la distanță de toxicitatea din mediul virtual. Când văd acum oameni la o vârstă la care ar trebui să fie modelul de înțelepciune pentru cei mai tineri, dar injură şi au un vocabular agresiv, nu pot să nu mă intreb cum au curajul să judece generațiile mai tinere.
Nu-s de-acord cu generalizarile, eu nu am crescut generatia asta.
Fiecare si-a crescut copiii, mai bine, mai rau, deloc, de-aia si rezultatele sunt diferite.
Cel putin despre mine, io-s sigura ca l-am crescut altfel decat Gigel care-si bea berile de fiecare seara, pe scarile de la Profi, alaturi de pungile de seminte si prietenii lui, amuzandu-se zgomotos la toate video-urile de pe TT.
Copiii lui erau alaturi, pe banca insa, dar cu aceleasi preocupari, TT urland din telefoane.
Nu suntem geniali, suntem la fel de normali ca si copiii nostri.
Care la randul lor sunt diferiti de cei pe care-i aud in fiecare dimineata, cand umplu peronul garii cu injuraturi si apelative obscene, jumatate din ei bulucindu-se catre cele doua „pacanele”, ratand cu buna-stiinta autobuzul catre liceu.
Simt cum societatea de azi a decazut, in toate aspectele. Cum sa fie generatiile, si seniorii, si juniorii, sa-si depaseasca timpurile?
Cumva-cumva, vor reusi si ei, astia mai tineri. Sau asa sper, spre binele lor.
Edit: luna trecuta am avut un accident de munca mortal, din neglijenta crasa a unor salariati f tineri. Eu lucrez in ramura de peste 26 de ani si-n toti anii astia, nu a mai fost niciunul. Nici macar de gravitate scazuta.
Și noi ne-am mai potolit când ne-a lovit realitatea și viața. Și ei vor învăța în același fel. Da, ceea ce văd acum și expunerea la toxicitate e enormă. Dar nu e o generație întreagă. Știu copii de 18-25 de ani absolut minunați, ceea ce nu pot spune despre mulți adulți. Și știu copilul unor părinți absolut normali și implicați care și l-a luat pe Andrew Tate drept model, de sunt ai lui complet buimaci. Nu suntem mai buni decât ei, suntem doar mai bătrâni.
Educația o fac adulții. Dacă copiii fac tâmpenii de vină sunt în primul rând părinții sau tutorii. Apoi sunt și profesorii care nu sancționează comportamente nepotrivite în școală. Orice acțiune are consecințe și indiferent de vârstă o persoană trebuie să și le asume și eventual să își îndrepte greșelile. De exemplu, dacă cineva face mizerie strânge în urma sa. Nu ajută cu nimic că stă la colț.
Bună dimineața, câtă dreptate ai: copiii sunt oglinda comportamentului nostru, trebuie să ne asumăm asta, și cu bune și cu rele.
Off topic, deși sunt generația 50, ca mulți dintre noi, acum am auzit de Chiril Tricolici, mă duc să caut!