Ați fost vreodată în tabără pe vremea cealaltă?

Intr-o singura tabara am fost. La Techirghiol, la sfarsitul clasei a VII-a. In prima zi ne-au facut control medical si m-au gasit cu puroi in gat. Toata perioada am stat in camera cu tratament cu penicilina V. Se trezea d-na de geogra la 12 noaptea si 6 dimineata sa imi dea tratamentul. Imi scadea febra dimineata si seara imi crestea. In ultima noapte m-au infasurat in cearceaf cu spirt ca nu mai stiau ce sa imi faca. Tin minte si acum cum veneau la mine cu termometrul si imi era groaza ca o sa arate iar 37,9. Brrrr!

Nu am fost niciodată în tabără, nici nu conștientizam existența lor. Abia în clasa VII-a când diriginta a anunțat clasa că doi colegi merg în tabără, la Brădet parcă. Nu am auzit, nu am întrebat, mă gândeam că era ceva pe merit ‘pionieresc’, dar unul din cei doi era pui de lele. De altfel nici unula din ceia doi nu era prea excitat că se duce în tabără. Citisem de câteva ori ‘tabăra de la Năvodari’ dar fix doar cuvintele acestea fără nimic în plus, nici o informație suplimentară. Cum nu mă înghesuiam deloc la mare (nici acum) am lăsat-o moartă-n păpușoi.

Ani de zile am mers in tabara la Navodari. Ce tin minte e bullyingul de la fete mai mari, piscaturile de tantari (am eu o relatie speciala cu ei) si pireul de cartofi pe care il beam (femeile alea gospodine de la cantina furau tot ce puteau si lungeau pireul). Ah, si cum au retras toate conservele pe care ar fi trebuit sa ni le dea la intoarcere ca erau umflate. Curios ca nu imi amintesc nimic placut. Pana si bronzatul era de genul 5 min pe fata, 5 min pe spate si pe mine si in ziua de azi ma omoara rutina.

Eu m-am opus clar impotriva mersului in tabara. Acolo e risc mare de bullying 24/24

Pe mine nu mă lăsau ai mei in tabere și excursii pentru că aveam rău de mașină ( nici acum nu am scăpat de răul ăsta). Am fost într-o singură tabără la12 ani în Argeș la Nucșoara. Au zis că deplasarea este cu trenul și nu îmi va fi rău. Ce să vezi, mi-a fost și în tren, numai că s-a prins repede o profă și m-a așezat pe locul cu fața în direcția de mers, însă cu autocarul în excursia la Bâlea lac , am umplut toate pungile din jurul meu. Mi-aduc aminte că ne-am rătăcit într-o pădure și profa cu care eram a fost la un pas de atac de panică, pentru că era aproape de înserat și dacă nu găseam cărarea acolo rămâneam. Într-un final ne-au găsit niște săteni și ne-au dus în tabără. Noi ne-am distrat teribil pe tema rătăcirii, mai ales că profa la un moment dat , disperată să găsească cărarea, a alunecat pe niște rădăcini noduroase cu pietriș și aproape și-a rupt noada, leșinase de durere. Au ridicat-o câțiva băieți mai forțoși, iar noi restul râdeam în hohote.

O singura data am fost prin 78-79, in generala, la Garboavele, Galati. Conditiile mizerabile, noroi si miros de cacat peste toata tabara, mancarea cat sa nu te zvarcolesti de foame noaptea, de bai si toalete nu te puteai apropia, padurea sa traiasca. Joaca misto dar foarte aglomerat de copii (diverse clase si ani) la cate activitati si terenuri erau la dispozitie. Tot timpul trebuia sa astepti sa termine unii ca sa poti intra cu grupul tau pe terenul respectiv.

A fost si ultima oara cand am cochetat cu ideea.
Ai mei astia micii au fost prin tabere dar nu lungi si nu departe. Nu i-am fortat sau oversold the idea niciodata. In cazul lor, putini copii, conditii foarte misto dar si scump ca naiba, deci destul de „exclusivista” experienta. Acum una e prea mare ca sa mai guste distractii la gramada in conditii de confort sub-optime, celalalta mica inca se arunca in ele cu entuziasm.

Am fost o singură dată în tabără, în 1977, la 7 ani, când am terminat clasa I. La Cozia, aproape de mănăstire. Mie, copil mic în vacanță, mi s-a părut militărie. Ne trezeau la ora 7 și ne scoteau afara la înviorare în pijamale. Și ne spalam pe dinți la niște jgheaburi cu mai mulți robineți, cu o apă rece de simțeai că-ți crapă dinții. Într-o zi mi-a fost rău, cred că de la mâncare. Când ne-am întors și am văzut-o pe mama am început să plâng. N-am mai vrut să plec în tabără niciodată. 😆

Pe vremea ailaltă nu că eram prea mica, dar în anii ’90 in fiecare an în minim 2 tabere.
Pe vremea ailaltă mergeam în concediile părinților/ bunicilor la mare sau la munte.

Mă dispera când au început să mă trimită în tabere că eu făceam sport și veneam din cantonament, imediat plecam în tabăra. Trăiam din valiza in vacanțe.
Pe cale de consecință acum urăsc orice deplasare. Sunt ok odată ce ajung acolo, dar detest sa fiu pe drum.

In alta ordine de idei – cum adică să mergi cu copilu’ în tabăra? Aia era ideea, sa „scapi” de el

Io sunt curios cum vor fi: ”seri la bar doar pentru părinți”

Nu am fost niciodată în tabăra pe vremea ailaltă, dar mă uit cu groaza la ce tabere ne așteaptă dacă rămânem bătrâni bolnavi și singuri organizate de stătu român, și mă întreb dacă nu cumva suntem deja Intr o tabără de supraviețuire tip survivor unde marele premiu e o excursie doar dus, pe lumea ailaltă.

Am fost in 2 taber in toata viata mea, nu pentru ca nu mi-as fi dorit sa merg ci pentru ca ai mei nu isi permiteau. Prima a fost prin ’87, cand aveam 10 ani, undeva pe la Rasnov sau ceva de genul, nici nu mai tin minte. Stiu doar ca a fost un cutremur si toata lumea s-a agitat sa afle daca suntem bine, sanatosi si nu s-a daramat peste noi sandramaua in care stateam (asta am aflat dupa ce ne-am intors, pentru ca pe vremea aia vestile circulau prin viu grai daca mergea cienva in directia potrivita, sau telefonic, daca aveai telefon). Ca o ironie, am trimis alor mei o vedere de acolo fix in ziua a doua de cand am ajuns in tabara, si a ajuns acasa la o saptamana dupa ce m-am intors din tabara. Se vede treaba ca posta romana era foarte performanta inca din cele mai vechi timpuri.
A doua a fost in 1990, imediat dupa revolutie, tabara in care am mers si cu sora mea mai mica. Tabara era undeva la Suhard (sper ca imi amintesc bine numele). So, am plecat cu trenul dis de dimineata si am mers zi de vara pana in seara. Am ajuns noaptea tarziu undeva intr-o gara unde am stat cateva ore pana dimineata cand urma sa vina rata ca sa putem pleca mai departe. Si acum imi amintesc ce chinuit am stat pe bancile din sala de asteptare, claie peste gramada ca nah, sala de asteptare era mica, nu se compara cu aia din Gara de Nord. Dimineata pe la 5 a venit rata, ne-am urcat in ea si in miros de gaze de esapament, hurducaturi si praf am plecat spre tabara. Odata ajunsi acolo, surpriza: tabara era inchisa pentru deratizare. Evident ca nu anuntasera inspectoratul sau pe cine ar fi trebuit sa informeze, asa ca ne-am oprit toti in fata portilor inchise. Dupa o perioada de timp de negocieri si certuri, s-a hotarat sa asteptam rata si sa mergem la posta, ca sa poata profesorii supraveghetori sa dea niste telefoane la Bucuresti (cred ca va amintiti ca pe vremea aia la putere era telefonul fix, telefon care nu se gasea in toate casele). Dupa inca o calatorie cu rabla de autobuz, am ajuns la posta unde am stat iarasi chinuiti claie peste gramada care pe unde am putut pana s-au lamurit profesorii unde sa mergem. Stiu ca am ajuns undeva la Cheile Bicazului, rupti de oboseala, infometati si murdari ca vai de noi dupa 2 zile pe drum (ma intreb ce s-ar fi intamplat in zilele noastre daca ajungeau copiii la tabara si o gaseau inchisa dupa ce mergeau cu trenul toata ziua si dormeau in gara pana venea rata). Acolo era frumos, cabanele erau langa padure, era racoare si aer curat. Din pacate, bucatarii erau ceva unguri si toate mancarurile pe care ni le serveau erau ceva de pe la ei, aveau smantana si grasime prin toate felurile de mancare, asa ca marea majoritate nu prea mancam. Imi amintesc ca la plecare ne-au facut niste pachete pentru drum si au pus in ele urda si branza de oaie iar unul dintre colegi a mancat urda aia si in tren i s-a facut rau. Pana la Bucuresti au facut profesorii 13/14 pe langa el, cred ca le era frica sa nu moara pe drum.