E foarte posibil ca articolul de azi să enerveze mulți oameni, în special bărbați cu permis de conducere. Femeile au mai rar orgolii de genul ăsta, dar nu e exclus să se enerveze și câteva dintre ele.

Așadar, să purcedem.

Pe lângă că-mi place să conduc (dacă aș avea cum, aș face doar asta, m-aș plimba cu mașina prin toată Europa), în ultimii ani am și învățat. Să conduc, zic.

Apropo, visul meu în materie de călătorit este să mă urc la volan fără să știu în ce direcție plec, pur și simplu s-o iau pe un drum oarecare și să mai văd eu unde mă opresc. Fără să fac rezervări de cazări, fără să gândesc trasee. Pur și simplu să mă urc într-o dimineață la volan și să plec unde oi vedea cu ochii.

Am reușit asta parțial în 2021, care era an pandemic și nu existau probleme în materie de cazări la hoteluri, dar a fost doar parțial, că aveam o destinație finală, cam știam orașele în care vreau să mă opresc, n-a fost așa cum visez. Cine știe, poate la un moment dat se va întâmpla, doar că bugetul ar trebui să fie imens, la cum arată situația cu prețurile în Europa în materie de orice ține de turism.

Așa, revenind, ziceam că, pe lângă că-mi place extrem de mult să conduc, în ultimii ani am și învățat să conduc. Am avut noroc cu tururile lui Meșter, în care am avut colegi de echipaj niște cetățeni care știu să conducă foarte bine. Unii dintre ei au licențe de piloți, alții au făcut tot felul de cursuri auto, pe scurt sunt niște oameni care de-aia au și ajuns să lucrez în domeniul ăsta, pentru că se pricep foarte bine la mașini, inclusiv la condus.

Ei, vreo doi-trei dintre ei au avut bunăvoința și răbdarea să-mi explice ce făceam greșit la volan. Mă rog, nu chiar tot, dar măcar unele dintre lucrurile pe care le făceam greșit.

Precum majoritatea șoferilor, și eu credeam că știu să conduc, n-o să întâlniți șofer care să nu creadă că știe să conducă, Doamne apără și păzește de așa blasfemie, toți șoferii sunt niște Schumacheri și Sébastien Loebi nedescoperiți. Încă. Adică exact așa cum eram și eu.

Doar că, ce să vezi, 99% dintre șoferi nu știu de fapt să conducă. Iar printre cei 99% se regăsesc în procent imens și cei care, deși nu știu să conducă, țin să ne arate tuturor asta.

Pentru că nu, să ai mașină de 675 de cai putere și să-i dai blană în linie dreaptă nu înseamnă că știi să conduci. Să nu mai spun că de cele mai multe ori înseamnă chiar opusul, că ești doar un cocalar cu o mașină puternică.

Nu știi să conduci nici când pleci cu scârțâit de roți de la semafor, nici când depășești la limită sau pe linie dublă continuă, nici când mergi cu 240 km/h pe autostradă, nici când le iei fața „fraierilor”, nici în multe alte situații de genul ăsta. V-am zis c-o să enerveze multă lume articolul ăsta? V-am zis.

Când mă refer la „a ști să conduci”, mă refer la modul în care poți face o mașină să-ți ofere tot ce poate ea mai bun, în condiții de siguranță deplină, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

În primă fază, evident, m-am enervat, doar eram și eu tot un Schumacher și-un Sébastien Loeb care nu accepta că nu știe să conducă și care în niciun caz nu avea nevoie de sfaturi de la alții. Cum adică să vină cineva să-mi explice mie cum trebuie să conduc, indiferent cine ar fi fost cineva ăla?

Du-te, bănene, că poate ai treabă și te rețin, nu vii tu să-mi explici mie. Cam asta e atitudinea generală a șoferilor când le contestă cineva abilitățile, nu era să fac eu excepție, ce dracu’.

Doar că, spre deosebire de schumacherii obișnuiți, eu am o calitate în plus: uneori mă duce capul. Așa că până la urmă am fost în stare să accept că poate ce-mi zic oamenii ăia, care în niciun caz nu-mi voiau răul, nu e chiar așa de nasol.

Dimpotrivă, am constatat că au dreptate și că, ce să vezi, dacă aplic ce spun ei, mașina se comportă altfel, eu reușesc să negociez virajele altfel, apreciez situațiile din trafic altfel și că, în general, dacă fac ce zic ei, parcă reușesc să conduc mai bine. Hmm, cine ar fi crezut că poți să înveți chestii de la niște oameni care se pricep mai bine decât tine?

Am făcut toată această introducere ca să vă pot lămuri că, la ora asta, ca abilități la volan, mă situez undeva între schumacherii noștri cei de toate zilele și oamenii care chiar știu ce să obțină de la o mașină.

N-am cum să fiu la fel de bun precum cei care m-au învățat lucruri (și mă vor mai învăța), dar cu siguranță sunt cu mult peste 99% dintre cei care se deplasează pe șosele crezând despre ei înșiși că știu să conducă. N-am nicio îndoială în această privință. Da, știu, e greu să citiți așa ceva, dar v-am zis că articolul ăsta o să enerveze mulți posesori de permis de conducere.

Cert este că acum, azi, pot să înțeleg mult mai bine ce înseamnă o mașină și să apreciez mult mai bine calitățile unei mașini decât o puteam face cu doar câțiva ani în urmă.

Iar la un drum de câteva mii de kilometri (mai precis 9.416, cum a fost ăsta până în Spania și înapoi), n-am cum să nu-mi dau seama exact ce poate și ce nu poate o mașină. În cazul de față, mașina fiind noul Renault Clio.

Știu că am povestit deja despre ea, dar azi o să vă las concluziile mele despre această mașină care, n-am nicio îndoială, va rupe cu vânzările în Europa. De altfel, am și văzut pe drum trailere care transportau Clio-uri spre viitorii lor posesori.

În continuare susțin că este foarte frumoasă. Știu că frumusețea este în ochii privitorului, dar, din punctul meu de vedere, mașina asta este extrem de reușită ca design, iar faptul c-am văzut mulți oameni care se opreau să se uite la ea cred că-mi confirmă asta. Să vă aduc aminte c-am mâncat jamon gratis tot datorită ei?

Apropo, eram în Malaga, o așteptam pe Mara să vină s-o iau de la aeroport, am lăsat mașina parcată undeva în centru și m-am dus să mă plimb prin oraș. Când m-am întors la mașină, am găsit lângă un tip și o tipă, ambii pe la 60 de ani, care se uitau la ea.

Bineînțeles c-am întrebat dacă le place, ei au întrebat dacă e a mea, le-am explicat că nu și ce fac cu mașina, dar ce a fost foarte interesant la tot acest dialog a fost că el doar stătea pe trotuar și se uita, în timp ce nevastă-sa îi dădea ocol și-o studia din toate unghiurile.

Când am intrat în vorbă, a început să-mi explice încântată niște chestii legate de design pe care nu sunt în stare să vi le reproduc. Oricum înțelegeam cam jumătate din ce spune, o dată din cauza accentului profund british, și a doua oară pentru că folosea niște termeni pe care nu-i stăpânesc bine nici în română, d-apăi în engleză.

Îmi vorbea despre curbe, despre linii fluide, despre cum se pierde lumina în nu știu ce unghi, vă zic nu mă puteam ține după explicațiile ei, dar de încântată era încântată.

La final i-am întrebat de unde sunt, dar n-am putut reține numele orașului, cert e că erau fani Liverpool. N-ai cum să întâlnești englezi și să nu-i întrebi cu ce echipă țin, poți să iei și amendă naibii dacă nu faci asta.

Iar nu mai departe de ieri, coborâsem la mașină să fac poze cu consumul mediu, când am văzut că trece o altă mașină prin dreptul meu, dar n-a trecut de tot, a dat cu spatele până a ajuns șoferul în dreptul geamului meu, a cobrât geamul și mi-a făcut semn să-l cobor și eu, Sincer, m-am panicat, că de obicei așa primești vești proaste de genul „vezi că ai pană” sau „vezi că-ți curge ceva sub ea”. Am coborât geamul și-am auzit fix asta:

– Am oprit doar să vă spun că e foarte frumoasă. S-o stăpâniți sănătos!

– Nu e a mea, dar mulțumesc.

Vă dau cuvântul meu că nici nu mint, nici nu înfloresc, fix ieri s-a întâmplat asta, omul era tot într-un Renault, un Scenic alb.

Așa, concluzionând, ziceam că mașina asta este foarte frumoasă. De altfel, pe toată durata călătoriei, i-am spus „micul Ferrari”, fix datorită modului în care arată și a culorii senzaționale, dar și a modului în care merge, mai precis datorită acestui motor care, mie, prieteni, mi se pare absolut senzațional.

Pentru cei care vor să știe detalii, este un motor de 1,8 litri, care produce 160 de cai putere, cu un cuplu de 270 Nm.

Motor care, după 9.416 km, a avut un consum mediu de 5,5 l la suta de kilometri (iată, pentru conformitate). Nu că e bun, este senzațional de bun. Trecând peste ce vor spune toți posesorii de passaturi și golfuri care pot să meargă cu mașinile lor jdemii de kilometri cu un singur plin, consumul ăsta chiar este senzațional.

Ca să vă faceți o idee, este cu aproape 2 litri pe suta de kilometri mai mic decât consumul mediu pe care l-am avut la Rafale anul trecut, în condiții aproape identice de exploatare. Pentru că tot în Spania m-am dus, cam aceeași distanță am parcurs, pe aceleași autostrăzi am mers.

Iar față de mașina mea de acasă, media consumului pe sută de kilometri este cu peste 5 litri mai mică. Cinci litri! Repet, în condiții de exploatare similare, că eu mă comport la fel cu orice mașină.

Faceți voi socotelile cât am economisit la un drum de 9.416 kilometri cu Clio, față de dacă aș fi făcut același drum cu mașina mea, la un preț mediu al benzinei de 1,75 euro pe litru (cred că e mai mare prețul mediu al benzinei, dar am zis să fiu generos).

Să vă mai spun că din Spania am plecat cu consum mediu de 5,1 litri la sută? Și nu glumesc, după peste 6.000 de kilometri parcurși, aveam o medie de 5,1 litri (iată, avem poză). După care, pe măsură ce mă apropiam de casă, a început ușor să crească până a ajuns la 5,5 litri.

Există și o explicație logică pentru asta, desigur. Limita de viteză pe autostrăzile din Spania este 120 de kilometri pe oră. În toate celelalte țări de pe parcurs limita este 130 km/h, treabă care a influențat media.

Dar, dincolo de consum, îmi place mult de tot ce viață are în el motorul, am reușit să mă distrez bine de tot cu mașina datorită lui. Am prins niște viraje șmechere de tot pe șosele înguste și pustii din Spania, unde m-am jucat cu ea cum am vrut.

Să știți că dacă ieși de pe autostrăzi, nordul Spaniei e plin de șosele din astea care arată ca la probele speciale de VTM. Și, din fericire, Mara nu mai era cu mine, așa că chiar am putut să mă destrăbălez. E foarte amuzant cum spaniolii au limită de viteză de 120 km/h pe autostrăzi, dar pe șoselele astea montane, înguste, pline de unghiuri mici și ace de păr, au limită 90 sau chiar 100 km/h.

La fel am prins și Valea Oltului aproape pustie când m-am întors, unde iar am putut să mă joc. Apropo, chiar n-am înțeles de ce era așa de liber pe Valea Oltului, pe sensul spre Vâlcea, într-o vineri la prânz. Mă rog, am zis „mulțumesc, Bărbosule” și mi-am văzut de treabă.

Mai există o chestie extrem de șmecheră care probabil că a ajutat mult la media de consum și pe care mi-aș dori-o la mașina mea.

După cum probabil știți, la multe dintre mașinile de generații mai noi, poți seta modul de rulare. Sunt trei-patru moduri predefinite între care poți alege, în funcție de ce vrei de la mașină. Denumirile lor diferă de la marcă la marcă, la Renault poți alege între „Eco”, „Confort” și „Sport”.

Ei, la noul Clio mai există un mod suplimentar care sper să fie implementat pe toate mașinile Renault: Smart. Ce știe să facă modul Smart? Păi să treacă automat, fără să mai apeși pe nimic, în „Eco”, sau „Confort”, sau „Sport”, în funcție de cum se comportă șoferul cu mașina.

Dacă rulezi liniștit pe autostradă, cu Adaptive Cruise Control-ul setat la 130 km/h, ea va ști când să treacă singură în modul Eco sau modul Confort, înțelege că tot ce vrei este o deplasare lină și confortabilă.

Dar dacă la un moment dat ai nevoie de toată puterea motorului, nu știu, o depășire, o situație în care ai nevoie de putere și apeși accelerația, într-o fracțiune de secundă mașina a simțit asta și comută automat în modul Sport.

Nu știu dacă este foarte clar ce vă explic (poate vă e mai clar din video), dar mie mi s-a părut senzațională această opțiune. 90% din drum l-am făcut cu ea activă. Probabil că a contribuit din plin la acel consum senzațional.

Apropo de Adaptive Cruise Control, să știți că este de generație nouă, mașina știe să țină singură banda și o ține impecabil, iar autopilotul este mană cerească atunci când rulezi bară la bară. Nu ai absolut nimic de făcut, doar te uiți la ea cum merge singură. În curând sper să nu te mai oblige să ții măcar o mână pe volan, oricum o ții degeaba.

Ce mi-a mai plăcut extrem de mult a fost sistemul de infotainment, adică ecranele și tehnologia din spatele lor. Ca să înțelegeți, sistemul OpenR de pe Clio este dezvoltat împreună cu Google, deci pentru mine, care am telefon cu Android, era raiul.

Mă amuza că nici nu apucam bine să deschid portiera și, în no fucking time, telefonul deja era conectat la Android Auto și începea să cânte muzica din playlist-ul meu.

Foarte responsive tot ce înseamnă ecran, totul se mișcă impecabil. În plus, francezii au înțeles exact că unele butoane trebuie sa rămână butoane, nu să le cauți prin tot felul de meniuri, prin urmare funcțiile de bază sunt în continuare sub formă de butoane fizice pe consola centrală.

În plus, mașina este efectiv înțesată de camere, senzori și sisteme de siguranță. Nu mai puțin de 29 de sisteme de siguranță te ajută să n-ai probleme de niciun fel. În permanență vede tot ce e în jur, te avertizează și dacă trebuie să oprești să faci pipi sau dacă trece un gândac mai mare pe lângă ea. Glumesc, dar nu e departe de asta, să știți.

Personal, faptul că „vede” 360 de grade și că-ți arată pe ecran absolut tot ce ai în jur, m-a ajutat mult de tot în câteva locuri de parcare foarte-foarte înguste.

Există totuși și trei lucruri care mi-au plăcut mai puțin.

Unu. Rezervorul are doar 40 de litri. Dacă-l făceau un pic mai mare, să zicem de 50, la ce consum are mașina asta, scoteai liniștit o autonomie în jur de 1000 km. Mie mi-ar fi plăcut să încerc să merg 1000 de km fără să mă opresc să alimentez, doar așa să văd că se poate.

Desigur, înțeleg rațiunea pentru care are doar 40 de litri, Clio fiind gândită ca mașină de oraș.

Al doilea lucru care m-a făcut să strâmb un pic din nas este că are o ușoară tendință de a subvira, pe care am simțit-o imediat când mă jucam cu ea pe curbe. Dar, după cum vă explicam mai sus, de lucrul ăsta pot să-și dea seama doar oamenii care înțeleg cât de cât despre ce e vorba.

Pentru un cetățean normal, care se urcă în mașină să se deplaseze din punctul A în punctul B, nu va conta absolut deloc. Pentru că nu va utiliza niciodată mașina în modul în care am utilizat-o eu.

Și trei. Nu știu dacă volanul este capacitiv sau rezistiv (am căutat, dar n-am găsit detalii), cert este că atunci când mă jucam cu Adaptive Cruise Controlul, foarte des primeam atenționare să țin măcar o mână pe volan, deși eu le aveam.

Nu-l țineam ferm, doar îl atingeam, tocmai ca să simt cât mai exact ce poate mașina singură, fără s-o controlez eu în niciun fel. Ei bine, mașina trimitea notificări de parcă nu aveam nicio mână pe volan.

Din nou, o chestie care nu va incomoda niciun eventual viitor posesor de Renault Clio, șoferii le vor conduce așa cum trebuie, adică ținând ferm ambele mâini pe volan. De altfel, câți de-aici știți care e diferența între volan capacitiv și rezistiv?

Cam astea sunt lucrurile pe care vi le pot spune eu despre noul Renault Clio. Nu cred că veți mai găsi pe undeva vreun articol care să vorbească despre toate astea, așa că sper să-i ajute pe cei care iau în considerare să-și cumpere un Clio.

Nu știu prețul exact, știu doar că mașina testată de mine e undeva pe la 20.000 de euro. Dar n-aș ști să vă spun dacă e 19.000 sau 23.000.

În condițiile în care ai pe ea cam tot ce îți dorești de la o mașină, după cum ziceam și mai sus, n-am nicio îndoială, sunt în stare să-mi pariez viața, că noul Clio va fi una dintre cele mai vândute din Europa. Aveți răbdare, mai vorbim la anul pe vremea asta.