Am o problemă despre care nu știu dacă am mai vorbit pe aici. Cert este că sunt absolut sigur că nu sunt singurul care o are, dimpotrivă. Imediat vă explic despre ce e vorba.
Îmi vine foarte greu să arunc lucruri chiar dacă știu clar că n-o să le mai folosesc sau că șansele să le mai folosesc sunt foarte mici, spre zero.
Desigur, o să spuneți că e din cauza vârstei pentru că, nu-i așa, mă îndrept cu pași mari spre a treia tinerețe.
Doar că, ce să vezi, n-are nicio legătură cu vârsta. Așa am fost dintotdeauna, de când mă știu.
Oare e posibil să fie ceva ereditar? Pentru că fix la fel era taică-meu. De fapt, nu, mint. N-am cum să zic că taică-meu era fix la fel, pentru că era la cu totul alt nivel. Omul meu strângea până și bucăți de sârmă pe care le găsea pe jos, pe stradă.
Țin minte că, după ce s-a dus dintre noi, am muncit două zile să golesc o debara în care depozitase tot felul de chestii, de la jumătăți de rame de ochelari, până la piese de mașină, găseai absolut orice în debaraua aia. Și când zic „piese de mașină”, puteai să mai construiești o Dacie din ce-am scos de-acolo.
De-aia zic că eu sunt mic copil pe lângă nivelul la care era taică-meu, dar cred că mă îndrept cu pași rapizi și mari spre același nivel de performanță. Cu greu mă îndur să arunc un lucru, chiar dacă știu că e posibil să nu-l mai folosesc vreodată.
Mai mult de atât, nici karma nu prea mă ajută. În sensul că de fiecare dată când mă îndur să arunc totuși ceva, nu știu cum naiba se face că, în următoarele câteva zile după ce-am aruncat acel ceva, voi avea nevoie fix de obiectul ăla pe care tocmai l-am aruncat.
E literă de lege, de fiecare dată se întâmplă. Cu cât a fost mai lungă perioada în care obiectul ăla a zăcut inutil, cu atât voi avea mai repede nevoie de el după ce l-am aruncat.
N-am să uit niciodată cum am luat în mână o sticlă de spirt, plină de praf și goală pe jumătate, pe care am găsit-o pe undeva prin casă. M-am uitat cu scârbă la ea: „oare de câți ani stă asta aici fără să fi avut vreodată nevoie de spirt?”.
După care, am luat-o așa cu două degete, să nu mă umplu de praf, și-am aruncat-o la gunoi. Pentru că, nu-i așa, dacă o lăsam în continuare să stea fix unde o găsisem, ar fi cerut de mâncare sau ceva.
N-a durat decât câteva zile până la primul lockdown al pandemiei de coronavirus. Da, așa m-a prins pandemia pe mine: fără să am în casă nici măcar spirt. Dar și fără să mai poți cumpăra de pe undeva. N-aveți idee cât am dat pe prima comandă de spirt, dezinfectant și măști, ziceai că au aur în ele. Și-a mai durat și vreo trei săptămâni până au venit.
Nfine, revenind, ziceam că mă îndur extrem de greu să arunc lucruri. Am în casă încărcătoare de la toate device-urile electronice pe care le-am avut vreodată. În unele cazuri nu mai am device-urile, dar încărcătoarele sunt aici, pentru că nu se știe când îmi trebuie.
Și e doar un exemplu, dar aș putea să dau nenumărate. De la prize vechi sau cabluri coaxiale coapte, până la o întreagă garderobă de pe vremea când aveam 75 de kile, am în casă tot, tot, tot. Mara are coșmaruri când le vede, dar măcar s-a învățat să nu mă mai întrebe când o să le arunc. Pentru că știe exact răspunsul: niciodată.
De-aia vin și vă întreb ca pe copiii mei: e grav? Sunt singurul care are problema asta?
Cred ca multi care provenim din perioada cand nu se gasea nimic avem aceasta problema. A devenit un reflez sa pastrezi lucruri ca poate mai improvizezi ceva din ele, pe atunci asa functiona. Sau poate ca nu este asa, habarnuam. Eu mi-am impus o regula, orice obiect pe care nu am pus mana in ultimii trei ani va fi aruncat la gunoi.
Exceptand sampaniile de la nunta ( 2010, ceva de genul). Am din alea o gramada. Vrea cineva? pe alea nu le-as arunca, ca poate mai sunt bune, si poate cine stie, mai fac nunta odata, divortat de ceva vreme fiind. Daca nu, sunt bune de dat cadou, au vechimea necesara sa impresioneze, si oricum nu le bea nimeni, mai toata lumea le da mai departe in ideea ca oricum nu le bea nimeni.
Comentariu beton!31
perfect adevarat, strangeam tot pe ideea ca „Nu se stie niciodata!”
Eu nu. Arunc tot ce prind dar nu am mult succes pentru ca sotul are grija sa refacă stocul. Eu cred ca tine si de vârstă, asta având legatura cu timpurile trăite. Pentru ca atunci nu se găseau diverse, trebuia sa te descurci si atunci, evident, tot ce prindeai iti putea fi de folos. Eu sunt ușor pe dos. Cu cat înaintez in varsta consider ca diverse lucruri nu-mi mai trebuie si atunci arunc cu drag ca sa nu am nevoie sa le dau din stânga in dreapta cand fac curat.
Comentariu beton!14
Felicitari! Sunteti o persoana fericita!
Si eu la fel. Cu cat inIntez in varsta ma supara chestiile inutila.
Arunc isor
Da, e grav. Nu, nu esti singurul. Suntem multi. Si parerea mea este ca ne-au transmis-o parintii si bunicii. E doar parerea mea, dar am analizat situatia de la mine din familie. Ai mei s-au nascut in anii de dupa razboi, cand se murea de foame si nu aveau absolut nimic. Astfel au capatat obiceiul de a aduna orice era disponibil, ca poate ne va trebui si nu vom avea. Asa se explica de ce adunam si noi. Asa se explica de ce varstnicii de azi aduna congelatoare pline cu carne, desi au oricand la dispozitie un magazin de unde sa ia cand vor. Asteapta foametea care a fost si care nu mai vine (sa speram).
Repet, e doar o parere.
Comentariu beton!17
Aici te-as contrazice 🙂 eu si consortul nu ne atasam de lucruri, cu mici exceptii, suntem adeptii minimalismului. Fetele in schimb zici ca sunt mamaite, aduna tot, tot :))
Eu am și acum niște casete cu muzică, da’ nu mai este demult device-ul. Ca să nu mai zic că am și un magnetofon Tesla B-115 de 37 de ani, dar nefolosit de peste 20 de ani. Nici nu mai știu dacă funcționează, dar măcar mai am benzi. Am dat doar câteva exemple mai importante
Acel tesla si benzile sunt vintage. Nu se arunca :))) in rest majoritatea lucruruilor sunt consumabile😁
Nici nu mai știu dacă mai sunt bune benzile! Cine a mai pus vreuna de 20 de ani
Am fost și eu asa, dar la un moment dat m-am potolit. O dată pe an fac oricum o selecție în toată casa și eliberez spatiile, de la jucării până la haine.
Singurele lucruri pe care nu le arunc, aș putea chiar spune că le colecționez, sunt resturile de lemn care îmi rămân în atelier. Sunt atât de frumoase, că nu mă lasă inima să le arunc.
Comentariu beton!15
Asa si eu. Adun, adun, si când ma iau dracii, arunc tot.
Am nevastă de 24 ani imediat. Nu prea îmi e utilă, mâncare știu să fac, haine spăl eu, cu păianjenii eu mă războiesc…
Încă nu am aruncat-o, cine știe, poate într-o zi am nevoie de ea.
Comentariu beton!42
Drăguț comentariu. Sper că doamna nu citește pe aici. Că am o vagă bănuială că veți fi nevoit să dormiți pe preșul de la intrare. Nici măcar pe canapea. Dar o speranță văd, din moment ce o păstrați.
Imediat împlinește 24 de ani de viata sau de când ai luat-o? 😁
Comentariu beton!12
poate de cînd L-A luat!? păi, ce facem?
Comentariu beton!11
Ți-ai luat nevastă pe post de menajeră, se pare. Dacă ai devenit așa tenac și priceput la toate ,poate își dă ea ,,demisia,, și te aruncă, ea pe tine ,ai grijă!
La noi in casă se cheamă: Moș Șimonică. Eu personal nu știu cine a fost aces moș, dar se pare că încep să mă „asemuiesc” din ce în ce mai mult cu dânsul.
Orice șurubel sau piesă îmi rămâne este pus la păstrare, iar pentru fiecare proiect nou cumpăr altele si niciodată nu caut să văd ce am prin debara.
Continui să-mi cumpăr tricouri, dar le păstrez și pe cele de acum 20-25 de ani (pe cel mai vechi îl am de la Revoluție, îmi era mare pe atunci…)
Comentariu beton!11
Stai linistit, ca e mare clubul.
Sotul meu e la fel ca tine. Sertare, cutii pline cu te miri ce rahaturi inutile, desperecheate. Sifonierul plin de haine care „mai merg daca mai slabesc puțin, vreo 15 kg”.
Cand fac curat, mai arunc din ele asa, cate una-doua (sa nu bata la ochi) ca mi s-a acrit de ele.
In subsol, avem doua boxe: una in care tinem alimente neperisabile, murături, d-astea si i-am confiscat cheia de acolo; pur si simplu, nu are acces.
In a doua boxă, își ține el toate ciurucurile si numai usa inchisa le tine laolaltă.
Comentariu beton!20
Domnul sot are si el problema asta. Are de exemplu, vreo 4 perechi de difuzoare si subwoofers pe care nu mai le foloseste demult pentru ca le-a inlocuit cu altele mai performante, dar nu le da mai departe ca au costat o gramada de bani la vremea lor si poate o sa le mai foloseasca. Mai are si haine, mai are si computere vechi, ba chiar si cutiile lor. Cateodata mai reusesc sa il fac sa dea cate ceva, dar ce imi aud urechile ca vreau sa arunc tot si pana nu reuseste sa inlocuiasca bunul dat /aruncat, imi tot reaminteste ca l-am fortat sa arunce lucrul cu pricina.
Comentariu beton!14
Și eu adun tot felul de nimicuri, dar de câțiva ani reușesc, cel puțin o dată pe an, să fac o debarasare generală. Și pot deschide/închide fără nicio problemă ușa debaralei.
Tata avea obiceiul ăsta de a”colecționa”. S-a transmis și la mine, dar e low level. Adică mai strâng mărunțișuri, chestii care ar încăpea într-o cutie, și nu una foarte mare. Și da, de unele dintre chestiile strânse am avut uneori nevoie.
Probabil m-a oripilat ce am văzut la înaintașii mei (tata și bunicul care fiind la curte era high levelu😅) și de aceea la mine e o chestie de începători.
Am niste RAM DDR3. Cumpără careva ? Vreo 8GB, să zic…
Eu încerc să vând. Spaţiul liber înseamnă linişte la căpuţ!
Da, da, buna idee! asa zice si-al meu, ca la pensie se duce-n talcioc cu ele, sa aiba ocupatie.
Eu am aceeași problemă. Dar încerc să o rezolv. Funcționează uneori. Am început să arunc lucruri, mai ales haine. La mine sunt cele cu mărimi mari. Și le- am aruncat cu mare plăcere. N- o să mai am nevoie de ele.
Am cumpărat și o carte ca să mă ajute la aruncat și la ordine: Lu Wei- Cum să ai loc în casă. Am reușit să arunc o grămadă de lucruri din bucătărie. Am sertarele aranjate, totul în cutii cu etichetă. Problema e că acuma nu mai găsesc nimic în cutiile alea. Și cumpăr din nou lucruri pe care deja le am dar nu mai știu unde sunt în noua ordine.
Comentariu beton!20
Cand vei ajunge sa arunci cartea, misiunea a fost dusa la bun sfârșit 🤭
Comentariu beton!27
Eu o să mă refer la haine. Rar, foarte rar arunc dintre ele. Și atunci doar după o riguroasă sortare. Țin minte că la un moment dat, am vrut să arunc două bluze. Una o cerșisem de la bunica. Era absolut oribilă. Maro cu alb, guler supradimensionat. Din poliester. Am purtat-o o singură dată când am vrut să mă simt hippie. Despre a doua nu am amintiri atât de exacte. Știu doar că am renunțat să scap de ele. Iar acum am haine pentru 67, 80, 90. Doamne ferește să arunc vreuna. 80 aveam fix acum 1 an. Acum am 90. Cine s-a bucurat că a păstrat husele se camion? Euuuuu! Cine speră să revină la 67? Da. Tot eu.
P. S. Avem și noi o cutie cu încărcătoare. Multe!
P. P. S. Am păstrat și primul meu telefon mobil. Și nu numai pe primul. 😀
Cred ca toata lumea are cutia cu încărcătoare. Cum am trăi dacă nu am avea🤣.
De cand astept un astfel de moment. Sa pot sa ii explic jumatatii (de obicei mai buna) – ca nu sunt singuru! Eee… de as avea un incarcator de nokia 3310 pentru fiecare discutie cand imi sevea argumentu ‘da cine mai aduna ca tine toate prostiile, mai omule!’
Eu incerc sa fac exact invers, pentru ca, dupa ce ai mei socri nu vor mai fi, voi avea nevoie de vreo 3 camioane sa arunc toate prostiile pe care le-au strans ei prin pod si nu numai. Daca s-a straduit socrul meu sa mai faca o camera (pe care sa o foloseasca cand nu mai pot urca scarile in dormitorul de la etaj) in urmatoarele 2-3 saptamani e plina, are grija soacra mea, de…ambalaje de diverse. Nu stiu de unde scoate atatea ambalaje, zice ca le foloseste sa faca cate ceva din ele (a fost profesoara de arte plastice si la scoala si la un clubul elevilor si se folosea de ele), dar de fiecare data cand am nevoie de ceva (de la ambalaje la carti – ca si de astea are tone, norocul e ca si citeste mult) nu stie de unde sa le ia.
La multi ani domnișoarelor si asteptam sa aflam ce bomboane de bogați au luat! Mara cred ca a învățat deja ca trebuie sa arunce gunoaiele in lipsa ta, cate puțin in fiecare zi, ca să nu te prinzi. Vorbesc din experienta personala. Bine, mai sunt întrebata din cand in cand unde e gunoiul X din sertar dar nu recunosc niciodata
Comentariu beton!17
Si eu pastram dar m-am lecuit cand a inceput sa fie evident ca am de ales intre muntii de chestii inutile si propria prezenta in casa. Acuma-s undeva la 10% dintr-un hoarder adevarat.
In schimb universul se razbuna, ca acu’ ma lupt cu obsesia adunatului prezenta la sot si copii. Asa ca fac ordinea „aia mare” doar singura in casa. Sa nu ma vaza „victimele”.
Evident, n-am avut intentia sa raspund lui @mojo dar, de la o varsta, nu mai vezi asa bine pe telefon, maica :)))
Bună dimineața! Nu ești singurul. Am și eu o grămadă de chestii pe care nu mă îndur să le arunc. Așa că vă dați seama ce tragedie a fost când m-am mutat de la Tg Mureș la București..am plâns aruncând tot felul de răhățișuri adunate în 17 ani.
Evident că odată instalată în București mi-am dat seama că am nevoie de fix una dintre drăciile aruncate 🤣
Bună, sunt Kronwurst și sunt hoarder! N-are rost sa repet ce-au spus ceilalti. Noroc ca stau la bloc si nu am spatiu.
boss, io-ți recomand să le iei telefoanele lu’ @Petcu respectiv @Cetin în caz că vin în vizită, că dacă ăștia ar fi în stare să folosească poze pentru a-și ilustra rubricile? unu’ e pă imobiliare, altu’ are cu „nu mai vindeți gunoaie!”…
Sunt șanse mai mari să vină la tine în vizită decât la mine. Cel puțin unul dintre ei. 🤭
Stiu cum e! Am intr-o cutie de pe dulap („Amintiri”, scrie pe ea) primul meu telefon mobil din 1999 – Mitsubishi Trium Astral. Si e telefon complet cu incarcator si fata de schimb. Asta pe partea cu „tecnologie”! Tot in cutia respectiva sunt si relicve mai vechi; cred ca povestea incepe c-o scoica de melc de la prima intalnire cu marea din 1981.
Eu sunt opusul tău, soțul meu este ca tine. Eu arunc tot, el păstrează tot. Este horror pentru amândoi. Pentru a evita divorțul am alcătuit un set de reguli pentru asta, doar ca eu le-am aruncat, el le-a pus bine pe undeva, si mereu avem discuții. S-a întâmplat de câteva ori sa ii arunc ceva și fix în următoarele zile intreba unde este acel ceva. Nu am o soluție pentru asta, nu cred ca exista. Doar sa ne acceptam soarta, ca în rest ne placem.
Când am părăsit Austria am donat 3 saci cu haine care au stat în dulap degeaba. Scule, șuruburi, șurubele nu arunc. Am 3 cutii cu scule. Mi-aș mai cumpăra vreo 3, da’ blondina se uită urât la mine. 🤣🤣🤣
De doua ori pe an, la inceputul toamnei cand scot hainele groase si la sfarsitul primăverii, cand schimb cu cele subtiri, arunc tot ce nu am purtat in ultimii doi ani! Nu pastrez nimic, daca doi ani nu am pus pe mine ceva, nici nu o sa mai pun! Singurele care scapa sunt 2 tinute”de gală” si cele doua costume populare, unul din Maramureș si unul din Argeș, vechi de 120 de ani, moștenit de la soacra. In privința sârmelor, șuruburilor și incarcătoarelor…am și eu unul acasă care păstrează tot. 😀
O, da! Asta-i o boala, nu stiu daca doar pe barbati ii afecteaza, ca la noi in casa, doar omu’ are placeri din astea. Stiu sigur ca taica-su suferea de boala asta, sufera si fiu-su, adica omu’ meu, dar nu! nu e legat de varsta, o ai sau n-o ai, e dintotdeauna.
De tanar strangea orice surub/cui/piulita/bucata de cablu cu sau fara stecher/harti de pe vremea cand n-aveam GPS sau Waze sau Google maps/tevi/tevuste/diferite scule (ca in sufletul lui se considera talentat instalator), ma rog, toate prostiile posibile. Aveam un dulap in balcon, plin de comorile lui fara de care nu!
O, tempora, in tineretea noastra, in prima casa, aveam o debara destul de generoasa pe care o foloseam pe bajbaite. Adica nu avea bec. Asa fusese construita, fara priza sau intrerupator, fara fir de curent.
Ma tot ameninta ca trage el un bec din bucatarie, dar trena treaba. Noroc c-a explodat o sticla de bulion, a facut pe-acolo ca dracu’, ajunsese bulionul ala pe tot ce era pe rafturi, tavanul s-a considerat bonus.
Musai trebuia lumina acolo, ca nu vedeam sa fac curatenie. L-am mai pisat la cap cateva zile, cu toate ca stiam ca nu tre sa-i tot amintesc la fiecare 6 luni (ca-n bancu’ ala cu procrastinarea barbatilor).
In sfarsit, intr-o zi glorioasa vin de la munca si-aud vestea cea buna: gata, avem lumina-n debara. Am tras un bec cu fir de la bucatarie, era prea mult sa pun si-un intrerupator.
Meh, asta-nsemna ca tre sa ma apuc de curatenie, dar hei! sa vedem partea buna a situatiei: aveam, in sfarsit, bec, la capatul caruia, salvator, era pregatit un stecher numai bun de bagat in priza, oricare-ar fi fost ea.
Am facut ce-am facut, am rezolvat cumva bulionul intarit, peretii au ramas pictati intr-o minunata tehnica sfumato, hai sa bag si-un aspirator si gata treaba!
Ma duc sa iau aspiratorul din balcon, din dulapul in care-si tinea omu’ comorile si cand sa-l pun la munca, surprize-surprize!
Ca sa traga becul in debara, avea nevoie de-un fir cu stecher si era dulapul plin, avea de unde. Dar bineinteles ca nu pierdem timpul cu tatonari, il luam pe primul care ne iese in cale si-i ajustam marimea pe loc, cu foarfecul, dupa necesitati.
Ei, ghinion, primul fir cu stecher care atarna in dulap era firul de la aspirator.
Comentariu beton!19
Lol
Măcar a fost premiat cum se cuvine la asa proiect măreț reușit? 🙂
Șî eu să zic așa.
Am un sfat de la un hoarder la altul:
Fă ordine și sistematizează ce ai acolo. Pe mine mă ajută să mai arunc și să mă simt mai puțin sonat.
Cablul coaxial aruncă-l liniștit dacă nu e foarte bun si sertizat din fabrică sau profesional. Ce era acceptabil pe analog nu va fi pe 4k. Prizele dacă nu sunt foarte calitative la fel, nu are rost. Vei lua altele mai bune dacă ai nevoie.
Arunc tot, nu tin nimic.
Nu imi plac nici obiectele decorative, perioada Craciunului ma sufoca cu atatia mosi craciun, globuri si instalatii. Sunt cea mai fericita cand strang bradul si putinele decoratiuni de prin casa. Mai si arunc din ele cu ocazia asta si nu, nu iau altele anul urmator.
Jumatatea mea in schimb… ce sa mai zic, verifica mereu cosul de reciclare inainte sa il ducem la tomberon si mai pune la pastrare diverse din el.
Practic eu as arunca azi 70% din chestiile din casa noastra, el nu ar arunca nimic.
Mai are rost sa spun ca nu suport chestiile vintage? Nu imi plac vechiturile mele dar nu le suport pe ale altora.
Discutabil. Eu aveam o placa de baza de rezerva si intr-un excel de zel am aruncat-o, apoi s-a ars cea din dispozitiv si am regretata ca o aruncansem pe aia de rezerva. Acum iara adun ca o inecatu’…
Eu o mostenesc pe mama in privinta asta – pastrez cuisoare, sticle, suruburi, ambalaje, capace, diverse haine sau materiale pe care cred ca le pot transforma- desi asta se intampla foarte rar- si imediat ce arunc ceva am nevoie fix de acel ceva.
Trec prin chinuri acum ca incet-incet e musai sa incep sa golesc casa in care a locuit mama, ca sa o vand …
Săptămâna trecută am aruncat o cutie cu 16 dischete. Sunt cel puțin 10 ani de cand nu mai am niciun device care le știe citi. La capitolul încărcătoare e mai trist. Le iau in mână si daca nu stiu la ce se potrivesc, la pun la loc. Poate mai trebuie. Am un aparat foto Leika1, dar pe ăla il tin din motive sentimentale. E de când era tata student.
Eu sunt rac sau dRac, cum ar spune al meu.:))) Din păcate pentru el, colecţionez tot felul de drăcii: ambalaje, hârtiuțe, pixuri, agende, nasturi, haine (am haine mai bătrâne decât mine și am 40 de ani), fermoare, cabluri, încărcătoare, cam tot se pune bine, nu se aruncă. Dar am noroc, stau la casă și am loc de depozitare. Dar cum zicea și @Alina I. mai sus, când mă apucă dracii arunc tot ce întâlnesc în cale, iar a doua zi merg să caut să le cumpăr din nou.
În weekend m-am mutat în noua/vechea mea casă, am împachetat cam cu zece zile înainte tot felul iar joi și vineri ultimele „lucrușoare” pentru că venea firma de mutări și nu se făcea să vază ei toate nimicurile, eh, am dat la reciclat muuuulți saci de diverse. Nu știu unde au încăput pentru că acum ce a rămas nu mai are loc în noul aranjament 🤦 și nu vrei să știi că am avut nevoie de niște cuișoare și tocmai le aruncasem, 😣 m-am hotărât să nu mai adun chestii, am golit boxa și sper să mă țin de cuvânt.
Ei, aș! N-ai fi român dacă ai proceda altfel.
Treaba e că se verifică și legile lui Murphy. Dacă ești sigur că unul dintr-o sută de obiecte inutile nu îți va trebui vreodată nici în viața asta, nici în următoarele zece, EXACT de lucrul acela vei avea nevoie în cel mai scurt timp.
Exact așa este maică-mea. Nu aruncă niciodată nimic, mai mult ca sigur in debaraua ei există obiecte complet inutile de pe vremea copilăriei mele.
Eu nu sunt așa, simt o satisfacție maximă să eliberez dulapurile 😁. În schimb, fiică-mea iarăși este genul strângătoare… Probabil a sărit o generație gena asta la noi.
Cu tot respectul messer Vasilescu! Este boală la mansardă şi nu are legătură cu vârsta! Posed şi eu ceva „obsesii” d-astea, dar încerc să le gestionez, deoarece fiica din dotare a spus clar că nu ar vrea să se obosească prea tare cu golirea apartamentului meu, după ce mă car pe alte meleaguri!
Punct ochit, punct lovit! Nici nu se putea situație mai mânușă pe firea mea! Exact, dar exact la fel sunt si eu. Dom ‘le, da’ la fiecare fraza, parca e scrisa special pentru mine, exact, exact la fel se întâmpla! 😊
Si eu mă întreb daca e ereditar pentru ca si tatăl meu nu numai ca nu arunca, dar si strângea de pe unde găsea șuruburi sau ”capete de sarma” pentru ”nu se știe când ai nevoie” !!!
Chestia cu ereditatea, in cazul meu, eu o explic altfel. Ai mei, când au cumpărat casa si au modernizat-o, au prins epoca post război când nu se găsea chiar nimic prin magazine ci doar la demolări sau aiurea si știu ca tatăl meu a trebuit sa strângă tot ce putea fi util de pe unde vedea, găsea pentru lucrări, așa ca bănuiesc că ii era greu apoi sa scape de obiceiul căpătat. La mine, nu știu, este ori ce am văzut la taica-meu, ori poate că e si o chestie de atașament, obișnuința, de senzația ca ”omor trecutul” dacă arunc ceva, care mă face sa păstrez obiecte de îmbrăcăminte, personale, chiar si facturi la gaze din urmă cu 50 de ani, dinainte de a veni eu in casa!! 😊
În plus, faptul că sunt singură si casa e mare, nici nu mă obligă lipsa spațiului sa trebuiască sa dau din lucruri sau să arunc obiectele pe care nu le mai folosesc.
Si am si eu o ”Mara” in persoana ginerelui care este exact opusul meu, el aruncând imediat ce nu ii mai trebuie începând cu ambalajele si cutiile cat de frumoase si utile ar fi, pana la electronice și piese de schimb. Când mai venea pe la mine mă lua la refec pentru ce țin toate ”ciorcioboaele” astea si aglomerez casa cu lucruri inutile. Chiar spune că atunci când nu voi mai fi, vine cu un buldozer si arunca tot (inclusiv mobila stil de la soacră-mea!) 😊
Doar că la mine problema este contracronometru si trebuie sa fac ordine in lucruri cat mai am timp….
nu exagereaza cand zice de buldozer.
noi am tocmit un tractor cu remorca pt a debarasa dupa socri.
Eu arunc în draci cu fiecare mutare, așa că am viața împărțită pe segmente: până la liceu e acasă la părinți (cam totul merită aruncat, nu am nimic de valoare irecuperabila și nici slabă că în liceu nu voi mai fi), anii de facultate au încăput într-o valiză care e depozitată la țară, viața ante copii nu prea mai există, am aruncat cam tot, dar viața cu copii îmi pare cea mai grea pentru că apar mereu jucării/haine noi/papucei donați. Am oroare sa le primesc, le arunc de obicei în exces de zel la curățenia de primăvară. A fost șocat soțul de câți saci/cutii am dus primăvara trecută. Aștept cu nerăbdare nouă curățenie, deja mă incomodează niște jucării, dar trebuie aruncate când sunt proprietarele la grădinița.
Poate sunt si eu parte din grupul select al celor care nu arunca.
Dar voi povesti ceva.
28 aprilie, anul trecut. Cand s-a luat curentul in toata Spania. M-a prins la vreo 25 de kilometri de casa. Din cauza aglomeratiei de pe sosele am intarziat aproape 3 ore pana am ajuns acasa.
Jumatatea mea mai buna recuperase deja piciul de la scoala.
Ajung acasa. Nu era curent. Telefoanele se descarcau intr-un ritm fantastic pentru ca tot incercau sa se conecteze undeva si nu aveau unde. Frigiderul era mort. Televizorul nu mergea. Informatii din parti.
Asa ca, ajuns acasa, am inceput sa scotocesc prin dulapuri. Baterii externe, radio, un aragaz de camping, o mica butelie de gaz, lumini de camping. Nu le folosisem in ultimii 5 ani deloc. Sotia imi spusese de multe ori ca trebuie sa le arunc. Ca ocupa spatiu.
Pare o situatie extrema. Dar e reala.
In timp ce vecinii umblau disperati pe afara ca sa cumpere ultimele paini de la magazinul chinezesc de alaturi, eu gateam linistit o friptura si niste cartofi prajiti.
A venit seara. Intuneric peste tot. Eu aveam lumina. Pregateam si cina cu ce se dezghetase din congelator. Chiar a fost romantic. 🙂
Asa ca da… Nu arunc nimic din ce stiu ca la un moment dat pot folosi.
La mine cred că asta se trage din vremurile în care oricum nu găseai mai nimic de cumpărat. Adică ceva folositor sau frumos.
Dar la un anumit moment, când mi-am dat seama că adun lucruri pe care nu le folosesc, am decis că dacă dau peste ceva ce n-am folosit în ultimii 2 ani, arunc sau dau cui are nevoie. Da, se întâmplă ca după câteva zile să am nevoie exact de lucrul ăla. Am suficientă imaginație ca să improvizez. Și dacă imaginația nu mă ajută să-mi rezolv problema, cumpăr ceva nou.
Pentru liniștea mea, prefer să am un spațiu liber și curat unde să locuiesc decât să mă îngrop în lucruri.
Au aparut solutii pt hoarderi. 😀 Se pot inchiria garaje la margine de oras si pt 50-80 de euro/luna si stii ca le ai acolo.
Acum, dupa ce am citit toate comentariile pana la numarul 50 si i-am admirat pe cei care arunca ce nu mai folosesc, am si eu o intrebare: cand ”aruncati” ce nu va mai trebuie, unde la aruncati, oameni buni, ca la mime si asta e o problema pentru care nu arunc din lucrurile care devin inutile. Si intreb in special pentru haine si incaltaminte ca de cand cu invazia de second hand din tarile mai bogate, nu mai e amator nimeni de cele neaose (mai bine zis nu stiu unde sa le dau, eu stand la curte si neavand, ca la bloc, Ghena unde stiu ca lumea pune de regula ce nu mai foloseste, iar firma de colectare a gunoiului nu ia textile.)
Eu am mai dus haine la reciclat la H&M, nu conteaza starea lor, in plus primesti si voucher pentru fiecare sacosa de haine reciclate.
Eventual, luati legatura cu vreo asociatie care strânge haine pentru refugiati sau camine de batrâni.
@Dna C, Există în spațiile publice containere speciale pentru colectare de haine și încălțăminte (scrie pe ele).
De asemeni, există astfel de containere și în rețelele de magazine (de ex. H&M), dar sunt mai mici și poți arunca cantități limitate.
Dupa cum ziceam, omul meu e f strangator si, mai ales, pastrator. Eu mai dau din ele, fie la gunoi, fie cate unuia care apare la usa la cersit – haine, lenjerii, prosoape, chiar si o masa am dat.
Intr-o iarna si-a facut o geaca de piele de care a fost f incantat, a purtat-o vreo doua sezoane. Fiind asa de multumit de ea, s-a hotarat sa-si mai faca una, identica. Dar a purtat-o tot pe cea veche – nu era uzata aproape deloc. Apoi a uitat si de cea noua, si de cea veche, pentru ca au venit altele la rand – consumerismu’ asta!
Ma tot rugam de el s-o dea macar pe cea veche, dar nu! zicea ca e atasat emotional de ea, l-a servit niste sezoane si-acum s-o arunce!!!
Intr-o dupa-amiaza a sunat la usa clientul meu, un amarat caruia ii mai dadeam eu lucruri, mai mult fara stirea proprietarului. Al meu motaia la un meci, bag capul pe usa si-i zic ca vreau sa dau geaca aia veche, ca am cui. Jumate adormit, jumate agasat de insistentele mele, a incuviintat cumva. Sau, ma rog, asa am interpretat eu gestul de lehamite pe care-l zarisem la el.
Iau geaca, i-o dau amaratului de la usa, plusez cu niste bocanci pe care-i primise de la lucru ca echipament de protectie, super! Il imbracasem de iarna pe bietul om, chiar eram multumita in sinea mea.
Trece timpul, vreo luna-asa, nu ma mai dadusem in vorba despre debarasarea mea care avusese drept obiect lucrurile lui. Cand ma-ntreaba, din senin, de geaca, voia s-o-mbrace. Cu juma de gura ii reamintesc, subliniind ca a fost de-acord, ca am dat-o unui cersetor.
Mai scotoceste el pe-acolo, n-o gasea. Nervoasa, ma bag si eu la cercetari si brusc, imi dau seama ca, de fapt, eu dadusem geaca aia noua, neimbracata. Semanau asa de bine incat eu, bucuroasa ca mai scap de cate ceva din dulap, i-o dadusem pe-aia noua.
A iesit cu niste scandal, cu interdictii de-a ma apropia de lucrurile lui, dar eu, pozitiva din fire, am fost multumita ca nu m-a-ntrebat si de bocanci.
Si la putin timp am dat-o si pe aia veche, sa fie treaba-treaba!
Pățăști!
La noi sânt niște containere pe stradă, cu o formă cilindrică, care se cam umple, oamenii aruncând acolo textile, nu în containerul negru.
La multi ani domnisoarelor tale, Mihai!
💗💗💗
Francezii au o manie in organizarea târgurilor de vechituri. Cum da firul ierbii, cum apar anunturi pe marginea soselelor ca in comuna X in data de Y se va desfasura un „vide-grenier” (goleste-podul). E incredibil câta lume participa. Vânzatorii apar pe la 4-5 dimineata, cu masinile si remorcile pline. Se instaleaza cu mese si scaune de camping, umbrele de soare, dar mai ales de ploaie ca primavara ploua mult pe aici, folii de plastic sa protejeze obiectele. Am colegi care adora sportul asta, pâna la urma e si asta un mod sa-ti petreci o zi in aer liber.
Bun, introducerea a fost pentru explica de ce fantasmez eu ca voi vinde lucruri stocate si neutilizate. Adica nu le arunc pentru ca, nu-i asa, intr-o zi voi participa la un vide-grenier si cu banii luati voi cumpara alte lucruri.
Numai ca…detest târgurile de vechituri! Nu-mi place sa ma uit la vechiturile altora si uneori ma intreb cum de nu le e jena sa le afiseze in vazul tuturor.
:)))))) Si eu si sotul suntem la fel, oarecum, ca din cand in cand ne mai apuca un fel de euforie si nu numai ca aruncam lucruri de care fix dupa avem nevoie ci aruncam lucruri care NU trebuiau aruncate! Exemple: incarcatorul de la masina de tuns a sotului (citez: ce plm incarcator e asta ? nu imi trebuie), paletele de la masina de facut paine (eu, mega gravida facand curat in camara bunicii prind o punga care zdranganea si zic nici nu mai desfac, jap in gunoi), am dat iama in garderoba si mi-am aruncat din greseala jambierele, dresurile si sosetele de lana merino 😀 bonus o rochie superba nepurtata si exemplele pot continua.
Sa o mentionez pe soacra mea care se apuca sa faca ea curat si ordine si orice i se pare suspect si gol arunca? Gen voucherele de cumparaturi primite de copil de ziua ei si banuiesc ca punguta mea de bijou cu tot cu bijoul din ea.
Atâta timp cât ai loc unde să le păstrezi, nu văd care e problema! Iar când locul s-a umplut, faci o triere și arunci din ele. Însă devine o problemă atunci când ai putea să folosești ceva din depozit, dar ți-e lene să cotrobăiești și, cum spunea cineva mai sus (un om), „pentru fiecare proiect nou cumpăr altele”.
Am avut trecut de hoarder. Și la un moment anume, am decis că nu mai păstrez amintiri altundeva decât în cap. Care rămâne bine, care nu, nu. După care am trecut la un soi de minimalism bazat pe utilitate. Țin ce știu sigur că folosesc, sau sunt șanse foarte bune să. Nu ce „s-ar putea să folosesc”. Și o casă cu mult spațiu gol are un farmec aparte.
@Peredhil, am o ușoară tendință să te contrazic la ultima frază… nu vreau să crezi că sunt un adept al aglomerației, nici mie nu-mi pace să strâng lucruri, dar există spații goale și spații goale…
Mai mereu intr-un cuplu unul strange si celalat are palpitatii.
Eu arunc si orice e „prea mult” imi aglomereaza nu numai spatiul de locuit dar si capul. Nu suport dezordinea. Cum m-am mutat in ultimii 20 de ani de vreo 6 ori si nici macar in acelasi oras de fiecare data, am redus si eficientizat ce detin.
Pot trai si fara obiectul x si daca nu pot trai, imi cumpar atunci cand am nevoie, chiar daca platesc ceva mai mult.
Evident … nu sunt un colcetionar. De nimic!
Spatiu in jur = spatiu in capul meu.
Altfel sta treaba cu al meu si ne-am mai si mutat impreuna. Vad ca rezistam, dar a aruncat saracul, nici nu stia ce l-a lovit. Inca mai are dosite niste cutii, ascunse de ochii mei. Crede ca nu vad/ nu stiu. Stiu .. dar imi e si frica sa deschid discutia dupa cat a trebuit sa arunce, altfel nu se muta cu nebuna .
Eu trăiesc cu un „hoarder” (aşa.le zice), sunt deja 25 de ani. Ce să zic… îi înțeleg perfect pe toți partenerii lor. Da, mai arunc eu din când în când, deşi îi respect alegerile. Nu, nu mă distrez deloc când fac curat. Greu, nene!
Cât despre nevoie, aia e valabil pentru mine. Nu existā să arunc ceva şi să nu am nevoie de el în secunda 2. Cred că se răzbună karma hoarderului hihi…
Eu fac invers, arunc tot.
Cateodata ma mai intreb „oare unde oi fi pus x chestie?”. Dar nu ma intreb prea mult, daca chiar imi trebuie, cumpar.
Singura chestie pe care nu o arunc e mancarea.
Eu am fost exact ca tine pana dupa ce m-am relocat prima data dintr-o tara in alta. Bai neneaca cand a impachetat firma de relicari nu eram in Ro insa su venit inainte cu o tableta si au notat gen impachetati tot mai putin mobila. Neneaca cand au venit in Cracovia si am vazut un camion din ala de 7,5 to in fata casei ma intrebam ce plm au in el. Jur ca era plin cu cutii cu care au umplut fix tot apartamentul de la acea vreme de nu aveai loc sa arunci un ac. La despachetat am vazut ca vreo 30% din kkturi ar fi trebuit aruncate din start nu plimbate din Ro in PL. Cred ca oamenii aia au crezut ca-s un soi de hoarder din ala ce nu arunca numic. De rusine am despachetat tot dupa care m-am apucat de aruncat de am umplut bin urile complexului unde stateam insa, ca si tine, nu chiar tot ca ma durea in capul pieptului sa arunc farfuriuța de la un set de cafea ce nu mai exista sau cine stie ce alt kkt nefolositor. Urmatoarea tura de selectat si aruncat a fost un an jumate mai tarziu cand am cumparat casa iar acum este activitate bi-anuala incepand cu haine, papuci, fire, cabluri, chestii de bucatarie etc cam tot ce nu se foloseste sau nu mai este bun.A fost greu extrem dar sunt ok acum zic eu.