Mi-a ajuns zilele trecute sub ochi această postare:

N-o să las cine a scris-o pentru că chiar n-are importanță, contează doar ideea din spate, idee pe care am văzut-o la mai mulți cetățeni care protestau vehement la adresa textelor scrise cu chatGPT.

Treabă care pe mine m-a nedumerit profund, pentru că eu îmi scriu majoritatea articolelor cu ajutorul lui chatGPT. Doar că există mai multe moduri de a-l folosi, de aici și nedumerirea mea.

Există modul imbecil pe care îl dezavuez, pentru că frizează penibilul, în care se scriu acele povești inventate menite să stoarcă râuri de lacrimi și tone de compasiune. Pur și simplu i se dă lui chatGPT un prompt de genul: „scrie o poveste emoționantă despre un profesor de matematică ajuns la pensie care nu mai are din ce să trăiască și nu e ajutat de nimeni, nici măcar de către copiii lui, doar foștii lui elevi îl vizitează zilnic”.

Sau: „scrie o poveste foarte tristă, dar plină de învățăminte, despre cum eram la coadă la Lidl și i-am făcut cumpărăturile de Crăciun unei bunicuțe cu părul argintiu ca omătul care la final mi-a sărutat mâna, plină de recunoștință”.

Vă dați seama că după asemenea indicații urmează râuri de lacrimi sub formă binară.

Da, astea sunt niște mizerii, doar că se vede din cosmos că sunt scrise de chatGPT, n-ai cum să-i păcălești decât pe posesorii de IQ subunitar.

Doar că există și un alt mod de a scrie texte cu ajutorul lui chatGPT, adică exact cel pe care îl folosesc eu: inteligența artificială pe post de secretară.

Mai exact, ca să înțelegeți, când îmi vine ideea unui articol și deja știu în mare cum vreau să sune, deschid chatGPT și-i dictez fix asta: „te rog să pui diacritice și semne de punctuație pe acest text în limba română, să-l împarți în paragrafe și să nu modifici nimic din conținut”.

De fiecare dată îi dau exact aceste instrucțiuni.

Este extrem de important să-i spun să nu modifice nimic din ce-i dictez, pentru că mi-am luat țeapă de vreo câteva ori. S-a apucat să-mi „îmbunătățească” textul băgând chestii de la el sau reformulând.

Dar după ce m-am lămurit că e foarte „creativ”, am început să-i spun să nu mai modifice conținutul, prin urmare n-am mai avut surprize.

Buuun, acum pasul doi. Din secunda în care i-am dat instrucțiunile, mă pun și-i dictez articolul. La final, îl iau cu copy/paste, îl pun într-un doc și mă apuc să-l finisez.

De cele mai multe ori, nu rămâne exact cum l-am dictat, dar să știți că păstrez mai mult de 80% din conținut, uneori poate și mai mult. Una peste alta, în loc să tastez de la o oră în sus, în maximum jumătate de oră sunt cu articolul gata scris.

După care, de multe ori, mai generez și imaginea care-l însoțește, tot cu ajutorul lui chatGPT. Treabă care iar mă scutește de o grămadă de timp petrecut pe platformele care oferă free pics încercând să găsesc una care se potrivește cu ce-am scris. De multe ori căutarea imaginii durează la fel de mult ca scrisul articolului. Și nu glumesc.

Vă spun extrem de sincer că, pentru lenea mea congenitală, ChatGPT-ul a fost mană cerească. Nu mi-a venit să cred că pot să-i dictez unui tool textul și el să mi-l scoată gata scris, fără să mă mai chinui să tastez. Este absolut senzațional, vă spun.

Iar când sunt plecat pe undeva, mă salvează și mai tare. Dacă-mi vine vreo idee, indiferent unde sunt, chiar și la volan, îmi dictez articolul, iar când ajung la cazare tot ce-am de făcut e să-l iau cu copy/paste și să-l finisez. Treabă de câteva minute în loc de câteva ore.

Ei, în condițiile astea, vin eu și vă întreb: ce e greșit? Adică cu ce greșesc că scriu un articol cu ajutorul lui ChatGPT? Articol care ar fi sunat exact la fel și dacă l-aș fi scris fără ChatGPT, doar că aș fi pierdut mult mai mult timp.

Nu știu, e posibil ca oamenii să nu facă diferența, dar una e să scrie chatGPT în locul tău și cu totul alta e să-l folosești ca să te ajute.

Dar, na, cine mai stă să se uite la nuanțe d-astea?