Realmente mă fascinează oamenii din țara asta. Vă zic, mă fas-ci-nea-ză.

Am fost mai înainte să iau ceva de la easybox și, pe când mă chinuiam să tastez codul (că n-a vrut să meargă QR-ul), văd cu coada ochiului cum se îndreaptă un domn spre mine. Mă rog, aveam să constat extrem de rapid că nu spre mine se îndrepta, ci tot către easybox.

Domnul, care vorbea la telefon cu cineva, ajunge lângă mine și începe să mă împingă discret cu umărul, în timp ce-i citea interlocutorului ce vedea pe ecranul easybox-ului.

Repet, că poate nu e clar, eu nu stăteam acolo părând că aștept tramvaiul, ci tastam ceva, adică era evident că fac ceva la easybox-ul ăla, nu că aștept să crească iarba. Doar că domnul insista să mă împingă de-acolo, vorbind netulburat la telefon.

În primă fază am rămas cu gura căscată, neștiind cum să reacționez. Știți, eu sunt genul de individ căruia îi sare destul de rapid țandăra la faze de felul ăsta, doar că omul nu părea genul care să te întrebe golănește: „coaie, ți-e cald cu dinții în gură?”. Părea mai degrabă genul de profesor de muzică care mai are un pic până la pensie.

Iar pe mine mă cam descurajează să mă enervez când am de-a face cu astfel de oameni. Cum să te cerți cu Iosif Sava?

Totuși, pentru că insista, iar eu nu reușeam să mai bag codul ăla odată, i-am zis cât am putut de calm:

– Să știți că eram și eu aici.

Prieteni, ar fi trebuit să vedeți fața uimită pe care a făcut-o. A lăsat telefonul într-o parte și s-a uitat la mine cu ochi străini și goi:

– Nu v-am văzut.

M-a bușit râsul cu sunet.

Bănene, eu sunt orice, mai puțin genul ăla pe care nu-l vezi. Dimpotrivă, aș putea zice că, la greutatea pe care o am acum, în zilele senine pot fi văzut de pe Ceahlău, cu ochiul liber. Iar cu un telescop nițeluș mai performant cred că eu și Marele Zid chinezesc suntem singurele obiective vizibile, din spațiu, pe Terra.

Dar domnul nu mă văzuse. Și nici n-a simțit când s-a proptit cu umărul în mine. 🤦‍♂️

Vă zic, realmente mă fascinează oamenii din această țară.