Pe B., autorul articolului de mai jos, îl cunosc personal de ani mulți. N-o să-i dezvălui numele adevarat pentru că și-a dorit să rămână anonim, o să înțelgeți de ce după ce-o să citiți.

În schimb, o să-i spun asta: o să treacă, prietene, viața merge mai departe. Toți am suferit la un moment dat din iubire și ni s-a părut că existența nu mai are sens când iubirea aia s-a terminat. Toți am trăit cu impresia că am descoperit miezul din dodoașca universului sub forma femeii perfecte. Care, ce să vezi, nu era chiar așa de perfectă (deși „perfect” n-are grad de comparație).

Ascultă aici de la un cetățean care a trecut de jumătate de veac de viețuit pe această planetă: lasă timpul să treacă și vezi-ți de viață. Da, da, știu cum sună, știu că acum ți se pare imposbil să faci asta. Dar o s-o faci. Iar peste ceva vreme, când o să recitești textul ăsta, îți vei spune zâmbind: „meam, dar tâmpițel mai eram”.

Pe voi, cei care veți citi, o să vă rog să nu începeți cu jigniri sau cu miștouri deplasate, că n-o să vi le las. Este evident că omul suferă și va mai suferi o vreme.

Așa că dacă aveți un cuvânt bun de spus, dacă ați trecut și voi, la rândul vostru, prin așa ceva, poate-i lăsați un sfat, o vorbă care să-l mai îmbărbăteze. Dacă nu, mai bine vă vedeți de drum.

…

Sunt un om, ca mulți alți oameni. M-am născut în România, am crescut în România, am copilărit în România. Am călătorit ca mulți alți oameni prin lume, prin Europa, prin Asia, prin țări și orașe unde am stat nopți și zile, săptămâni, luni…Nu sunt singur la părinți, știu ce înseamnă să ai frați, surori, verișori, verișoare, am copilărit la bunici, departe de agitația cotidiană, m-am dus la școală, la Facultate, la master, am avut joburi, am job…

Dar mă întreb dacă mai are sens existența mea. Am încercat de toate în viață. De la offline la online, de la vânzări la scris, de la multinaționale la companii de scară de bloc. Am văzut de-a lungul vieții mele spectacole de teatru, filme, seriale, am ca tot românul Netlix, HBO MAX, Disney…

Dar mă întreb dacă mai are sens existența mea. Poate vă întrebați cum am ajuns în acest punct. Am iubit, cu toata ființa mea, cu tot sufletul meu, cu fiecare celulă, atom, cu fiecare energie care nu lasă atomul să se izbească de alt atom, cu fiecare energie care lasă electronul să graviteze în jurul nucleului, pentru că, nu-i așa, suntem o infinitate de spații goale și energii și simt din ce în ce un gol mai larg în mine, ca o gaură neagră care absoarbe orice clipă, orice escapade de la nefericire.

Avea dreptate Freddy Mercury când spunea că ,,Too much love will kill you,, și continui eu, te ucide prin interior așa cum te ucide cianura, sau acidul sulfuric pe care îl bei, care îți arde și topește prin interior celulele, hematiile, venele, arterele, care transformă tot ce ai în tine într-o mâzgă diformă…

Am iubit în viața asta total. Am avut lângă mine o femeie pe care doar o poți visa, pe care o vezi în filme, o proiectezi pe retină din cărți, o femeie completă și complexă și chiar dacă azi sunt convins 100% așa cum sunt convins că Pământul e un geoid nu e plat și că Soarele e doar una dintre miliardele de stele din Univers că ea NU M-a iubit, m-a tolerat în viața ei.

Și da, unii vor râde și se vor întreba satiric – ,,Ce plm mea înseamnă asta?” Și o să explic. Înseamnă să faci cel mai senzațional sex pe care l-ați descoperit în filmele porno din adolescența voastră, în cărți, în seriale, în ce producții vreți voi dar când sexul se consumă, de la mare, de la munte, din apartamentul ei, din apartamentul meu, din mașină, din orașele pe care le-am vizitat împreună rămânea glacială așa cum este un robot umanoid azi.

Singurele sentimente ale ei erau orgasmul și climaxul. Dar pentru mine ea era ca ambrozia, ca drogul, ca depedența de jocuri de noroc, de alcool, de țigări, de ce vreți voi, eram drogat, eram nebun după ea în cel mai real mod cu putință.

EA… o făptură precum o sirenă, o zână, o amazoană, o ielă, o sânziană m-a visat PE MINE. Și nu odată, de mai multe ori în decurs de aproape un an înainte să începem să ne contopim. Am mai făcut sex până la ea și după relația cu ea. În același locuri sau în locuri diferite, în aceleași poziții sau poziții diferite, de aceeași durată sau nu, de mai multe ori într-o seară sau nu, dar NICIODATĂ nu am simțit transferul de energie pe care l-am simțit cu ea, acea voluptate, sexualitate de o vezi în filmele de OSCAR, de Cannes, de Festival, de cinema și deși tu știi în sinea ta că acele scene au scenariu în spate și se filmează mai multe duble și povestea aia e doar o convenție iar actorii ăia NU sunt iubiți, amanți, soți, EU AM AVUT PARTE de acea energie în REALITATE.

Și deși azi conștientizez că a fost totul toxic, am fost fericit. În tot timpul în care am fost cu ea, la fel ca Ross din Friends care a numărat partidele de sex cu Rachel , am făcut cel mai perfect sex de cel puțin 500 de ori cu ea și mereu a fost ca o întoarcere la originile Universului, nu conta unde eram, cum se întâmpla, MEREU a fost ca o ciocnire perfectă de atomi și energii, de materie și anti materie.

Și azi cred că plătesc prețul de a fi atât de fericit pentru că atunci când am căzut din vârful craterului de pe Lună direct în centrul Bucureștiului, m-am făcut firimituri de nimic și azi sunt lipit din acele firimituri de nimic.

Poate veți spune că exagerez și dramatizez, că suntem 8 miliarde de suflete pe planeta asta și să presupunem că adulții sunt 6 miliarde și că din aceștia femeile sunt 3 miliarde, și dintre cele disponibile cu vârsta între 21 și 55 de ani să zicem că ar fi cam un miliard, dar aici eu nu vorbesc de patetisme, de suflete pereche.

Eu nu am spus niciodată că ea era sufletul meu pereche. Dar știu că toți suntem unici și ca ea NU MAI E NIMENI și ce am trăit cu ea NU am mai trăit și NU voi mai trăi cu nimeni.

Și nu, nu pentru că nu mai sunt cu ea de mulți, mulți ani m-a adus în acest punct absurd al propriei existențe ci faptul că NU MAI înțeleg ce sens are existența mea.

La început, am urlat din toți rărunchii, la karma, la Budha, la Manitou, la toți zeii de ieri și de azi până când mi-am dat seama că are la fel de mult sens ca atunci când aș aștepta să mă simt sătul și să nu mai simt un gol în stomac doar privind la poze cu mâncare.

Pentru că în afară de mine și de atomii din mine care sunt la fel ca atomii din UNIVERS nu mai există NIMIC. Decât spații goale și energii.

Și azi, deși am o relație de mai mulți ani cel mai mult mă frustrează că NU SUNT înțeles, că nu sunt iubit, apreciat pentru cum sunt, pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce simt.

Am hobby-uri, am job, nu e cel mai bun job, e chiar un job mediocru plătit mediocru, am proiecte, dar azi mă uit la acest text si nu simt nimic decât durerea golului din mine care e din ce în ce mai mare. Nici măcar alcoolul nu mai are gust de alcool, mâncarea nu mai are gust umani, nimic nu mai are culoare pentru că NU ÎNȚELEG cât trebuie să mai plătesc pentru că am ales să IUBESC TOTAL ȘI SĂ FIU FERICIT TOTAL?

E ATÂT de grav, de abominabil că mi-am dorit să iubesc până la paroxism o himeră și că nu m-am retras la timp din poveste, că m-am drogat, îmbătat cu sexul cu ea, cu clitorisul ei, cu toata ființa ei, cu toată pielea ei, cu privirea ei electrizantă de îți putea tatua chipul ei pe inimă instant?

E atât de prostesc, de stupid, de penibil încât dacă mă gândesc la ce m-ar mai putea salva ar fi NU faptul să se întoarcă la mine că nu sunt infect de prost să cred că asta ar mai fi posibil, dar măcar să vrea să îmi mai vorbească cum mi-a vorbit acum mulți, mulți ani, chiar dacă eram despărțiți și ne-am întâlnit ca doi foști proști, să mai stam măcar la o cafea să văd ce mai vede ea în mine și ce mai văd eu în ea?

Sau oare sunt chiar atât de otrăvit în ADN-ul meu de existența ei că și acum în al 12-lea ceas încă caut să mă agăț de ea în loc să îmi văd de existența mea mediocră???

Știu, o să ziceți că mimez nefericirea, că mimez depresia, anxietatea, că vreau bani să plec în BALI, că vreau Ferrarri sau vilă în Primăverii. Și eu vă spun că dacă apare acest gol precum o gaură neagră în pieptul vostru, în inima voastră, puteți să aveți milioanele lui Bezos sau MUSK pentru că CE VREAU EU nu poate fi cumpărat cu bani pentru că NU POȚI acoperi un gol imuabil care apare din energii cu lucruri tangibile, cuantificabile.

REGRET că am ajuns în punctul în care propria-mi existență mi se pare fără sens? NU, pentru că dacă aș regreta asta ar însemna să regret tot ce am trăit cu ea și asta nu voi regreta niciodată.

Ce vă rog să NU faceți dacă o sa publice Vasilescu acest articol.

SĂ NU MĂ TRIMITEȚI la preoți, duhovnici că NU MAI CRED ÎN Dzeu, în niciun fel de zeu și vă răciți gura degeaba.

SĂ NU MĂ TRIMITEȚI la terapie si psihoterapeuți pentru că am fost în ultimii ani la cel puțin 7 offline și online, la unii o ședință, două, la alții 5-7 și toate ședințele mi-au lăsat același gust sec și de non-sens. Am avut chiar experiențe în care simțeam că se uită la ceas și nu știau cum să facă să treaca timpul mai repede.

Ciudat, faptul că am avut curajul să scriu aceste rânduri aici m-am liniștit un pic. Așa cum a promis Vasilescu în postare, am încredere că va posta acest articol sub anonimat. Ce va fi când nu voi mai fi nu mai contează. Dar sper să mai fiu pe aici cu voi. Aveți grijă de viața voastră, de sufletul vostru și NU LĂSAȚI să apară vidul în interiorul vostru.