Miercuri dimineață, adică ieri, ora 8:47. Îmi sună telefonul. Mă uit pe ecran, era Rin, despre care v-am mai povestit pe aici. Mă mai uit o dată la ceas. Hmm, foarte dubios, nu mă sună niciodată la ore din astea. Trag concluzia că ceva s-a întâmplat.

Răspund și aud din partea cealaltă:

– Bă, peste o săptămână fac 43 de ani și e prima oară în viață când am pierdut un avion.

Încep să râd:

– Ce, n-a sunat alarma?

– Nu, nu, alarma a sunat, dar a plecat avionul fără mine.

Aici trebuie să fac o micuță precizare: Rin are niște sute de zboruri la activ. Călătorește mai mult decât mine, de exemplu, deci nu era vreun novice care ajungea prima oară într-un aeroport. O să vedeți de ce e importantă această precizare.

Și-acum, haideți să vă spun povestea, pentru că e frumoasă. Merită s-o citiți.

Omul meu avea avion la 7:05 dimineața, cursă de Iași, operată de compania aeriană AnimaWings.

A ajuns în aeroport la timp, așa că la 6:30 deja era la coadă la poarta de îmbarcare. Stă ce stă, se face ora 7:00, moment în care li s-a comunicat că, din cauza condițiilor atmosferice de la Iași, zborul este amânat cu o oră. În loc de 7:05, urma să plece la 8:09 (iată).

„Perfect”, își zice al meu, „și-așa mi-era foame, mă duc să mănânc ceva.”

S-a dus, a mâncat, a băut o cafea, la 7:35 era înapoi la poarta de îmbarcare, că ce să mai și facă prin aeroport?

La poartă, ce să vezi, surprizăăă. Oamenii care se ocupau de îmbarcare i-au comunicat senini că avionul a plecat fără el. Fără el și fără alți câțiva pasageri aflați fix în aceeași situație.

Se uitau stupefiați unii la alții și nu înțelegeau cum a fost posibil așa ceva, în timp ce reprezentantul companiei le explica de zor că ei au anunțat prin difuzoare că avionul va pleca mai devreme.

Doar că nimeni nu anunțase nimic. Că niciunul dintre cei rămași în aeroport nu era nebun să piardă avionul așa, de plăcere.

Dar povestea nu se termină aici, pentru că omul meu trebuia neapărat să ajungă ieri la Iași, unde avea de onorat un contract.

Așa că n-a mai stat să se certe cu ăia de la poartă, că era total contraproductiv. S-a uitat rapid ce opțiuni are să ajungă la Iași până la ora la care trebuia să fie acolo și-a ajuns la concluzia că n-are timp nici măcar să se ducă acasă să-și ia mașina sau să sune vreun prieten care să-l ducă.

Așa c-a făcut singurul lucru pe care-l putea face ca să ajungă la timp: a luat un Uber din aeroport până la Iași.

De altfel, în Uber era când m-a sunat pe mine. Dacă aveți curiozitatea nebună să știți cât costă un Uber de la aeroportul din Otopeni până la Iași, să știți că e 1.000 de lei.

După ce m-a sunat să defuleze un pic, dacă tot n-avea ce face în cele cinci ore până la Iași, a zis să-i sune și p-ăia de la AnimaWings, să-i întrebe dacă au vreo idee de ce-a plecat avionul fără el?

Curiozități din astea de om nebun, auzi ce-l interesa pe el, că de ce-a plecat avionul cu juma’ de oră înainte de ora anunțată? De-aia n-avem, bă, lucruri frumoase în țara asta, că ne preocupă rahaturi din astea minore. A plecat avionul, aia e, vezi-ți de treabă, smiorcăitule, nu începe să te plângi în stânga și-n dreapta.

Nfine, cu nebunii nu te pui, așa c-a ținut el morțiș să sune la AnimaWings.

Știți ce i-a zis tipul ăla cu care a vorbit la telefon? N-o să vă vină să credeți, vă spun.

Omul i-a reproșat că e vina lui și că: „de ce-a plecat de la poarta de îmbarcare?”. Că trebuia să stea acolo să aștepte, lipit de scaun. Sau în picioare dacă n-avea loc.

Este că nu v-ați fi așteptat ca o companie aeriană să dea vina tot pe pasagerul care n-a greșit cu nimic? N-ai cum să te aștepți la așa ceva în țara unde întotdeauna victima e de vină, a făcut ea ceva.

Degeaba a încercat omul meu să-i explice că n-avea de ce să aștepte la poartă, atâta vreme cât zborul a fost comunicat ca având delay de la 7:05, la 8:09. Să aștepte ce? Dacă ai zis că pleci la 8:09, ce naiba mai era de așteptat?

Bă, voi înțelegeți ce zic eu aici? Reprezentantul AnimaWings îl certa tot pe al meu că de ce n-a stat lipit de poarta aia de îmbarcare. Că de ce nu s-a gândit că pleacă avionul mai devreme de ora afișată pe panouri și comunicată pe cale orală? Pe sistemul: „ai pățit-o și tot tu te plângi?”.

Vă spun, bine c-a avut loc la telefon discuția asta, că dacă erau față în față, nu scăpa Rin fără să-l tragă ăla de urechi sau să-l bată cu rigla la palmă.

Pe scurt, dialogul telefonic nu s-a soluționat în niciun fel. A rămas că dacă vrei să știi că te urci în avion, atunci stai la poartă, nu pleci să mănânci de nebun prin aeroport. Că uite ce pățești.

Probabil pentru ăștia de la AnimaWings orele de îmbarcare afișate pe panouri (și comunicate oral, la poartă) sunt pentru fraieri. Și cel mult orientative. 🤷‍♂️

Ca să nu v-aud că începeți cu: „dar reclamație oficială a făcut?”. Da, a făcut, tot în Uberul ăla era când le-a trimis email celor de la compania aeriană. Până la ora când am publicat textul ăsta nu primise niciun răspuns.

Ziceți voi că nu e o poveste mișto. Să-ți tot începi ziua într-un Uber cu care mergi spre Iași.

Dar stați, că asta nu e tot. La ora 11:24 primesc pe whtsapp această poză, însoțită de doar trei cuvinte: „i-a fiert apa”. Dacă nu vă e foarte clar ce e în poză, să știți că e un Logan, cu capota ridicată, fotografiat din interiorul mașinii. 😛

Următorul mesaj a venit fix 30 de minute mai târziu, la 11:54. De data asta era doar o poză, fără niciun cuvânt lângă.

Și uite-așa, omul meu care trebuia să zboare cu avionul până la Iași, a ajuns în cele din urmă într-un personal CFR, după ce s-a stricat și uberul. Pe sistemul, cei patru apostoli erau de fapt trei: Luca și Matei.

Cât ghinion să ai, cât?

Ce, aveți impresia că povestea se termină aici? Sunteți naivi, mai e un pic.

Pentru că se grăbea tare, am zis să încerc să-l ajut și eu cum pot, așa c-am postat pe Facebook, în ideea că poate are noroc și-l ajută cineva din Bârlad să ajungă rapid la Iași. Ceva noroc a avut, dar nu așa cum ați putea crede.

Da, mi-a scris cineva din Bârlad că-l poate ajuta, doar că mi-a scris fix când personalul în care era Rin pleca din gară (mulțumesc, Raluca, ești un mare om). Practic, dacă-mi scria două minute mai devreme era rezolvată, dar nu se putea să meargă totul așa de simplu.

Deși era prea târziu, i-am pus totuși în legătură pe Rin cu Raluca, mai mult ca să-i mulțumească pentru gest. Și cum îi mulțumea el la telefon, odată îi vine fetei o idee: ce-ar fi să trimit pe cineva după tine și să te preia la Vaslui? Gen, să cobori din tren și să te ducă la Iași, că e mai rapid așa.

Vă zic foarte sincer că la cât ghinion avusese deja, eu, în locul lui, n-aș fi coborât din personalul ăla nici mort. Lasă, mai bine să mă târasc două ore și-un sfert până la Iași, decât să mi se mai întâmple ceva și-n gară la Vaslui.

Dar a coborât. Și chiar era cineva în gară care-l aștepta. Până la urmă a ajuns la Iași, nu cu mult mai târziu decât ora la care începea ce-avea el acolo de făcut. Asta deși a admirat de pe drum, stând la barieră, cum trece trenul în care fusese el. 😁

Păi nu era păcat să nu vă zic eu vouă povestea asta?

Altfel, în continuare sunt extrem de curios ce-or să-i răspundă ăia de la AnimaWings. Dacă, desigur, se va întâmpla vreodată.