Nu știu dacă ați observat, dar în țara asta există o categorie aparte de oameni: prietenii care te susțin doar din gură. Când e de dat bani, brusc își amintesc că le-a murit vițelul.

Mă refer la mici afaceri, la business-uri, să știți. Mă refer la oamenii ăia care atunci când un prieten de-ai lor își deschide o cafenea (de exemplu), preferă să se ducă să-și cumpere cafea de oriunde altundeva, dar nu de la el.

Sau chiar mai rău de-atât. Dacă până la urmă se hotărăsc să meargă la prietenul lor la cafenea, doar așa ca să nu spună ăla că n-au trecut, se așteaptă să primească gratis cafeaua. Pentru că, nu-i așa, i-au făcut o favoare venind. Și doar n-o să vrea bani de la prieteni, ce naiba.

Pe sistemul: „aveam multă treabă azi, da’ am zis să trec să văd ce mare căcat ai deschis aici. Dai și tu o ethiopiană ca să merite efortul?”.

Am un exemplu și mai bun care mai e și real, dar nu mai țin minte unde l-am citit. Dacă știți voi, pls ziceți.

Era despre un tip care și-a deschis o sală de sport. Super treabă, muncă, investiție, vis. După ce-a deschis-o, le-a zis prietenilor „veniți, bă, gratis, că sunteți de-ai mei”. Vă dați seama că era plin acolo, îl iubeau toți mai ceva ca pe mame și neveste.

Faza e că la un moment dat ăsta cu sala și-a dat seama că dacă mai merge în ritmul ăsta o să cam închidă, gen dă faliment. Deși nu i-a venit ușor, a avut curajul să le spună prietenilor că dacă nu plătesc un abonament cât de cât, ceva care să-i permită să achite măcar curentul, o să cam închidă sala.

S-a făcut liniște. După care, brusc, toți prietenii ăia buni s-au evaporat. Nu s-au lăsat de sport, ferească ăl de sus, doar că s-au dus la altă sală. Sală unde plăteau abonament ca toată lumea, dar preferau așa decât să-i dea lu’ ăla care vrea să se îmbogățească pe spinarea noastră.

Cât de trist și cât de adevărat.

E plin de povești din astea despre prietenii care odată deveniți antreprenori nu au niciun fel de susținere tocmai de la oamenii care ar trebui să-i susțină necondiționat: prietenii lor cei mai buni.

Oameni buni, fraților, țineți minte de la mine, cel care v-am fost baci până la adânci bătrâneți: dacă vreun prieten de-ai voștri are o afacere, un business, o ceva, voi trebuie să fiți primii care plătiți pentru ce vinde omul ăla acolo.

Nu-i cere reducere, nu-i cere gratis, nu-i cere favoruri. Iar dacă îți oferă el reduceri sau gratis, că așa fac prietenii, REFUZĂ-L! Explică-i că nu ai nevoie de reduceri de la el, să le ofere altora. Cumpără ceva, plătește prețul întreg. Fii prieten pe bune, nu doar din gură. Că altfel, când o să închidă, o să te miri ipocrit: oare de ce-o fi dat faliment, Vali? Păcat, părea să-i meargă bine.

Băi, și știți ce e și mai trist de atât? Lasă că n-ar cumpăra de la prietenul lor, ca să nu cumva să îmbogățească nenorocitul, dar nu i-ar da nici măcar un amărât de like pe rețelele sociale. O să râdeți, probabil, si-o să spuneți „dar ce contează că nu i-ar da like?”.

Iar eu o să ridic din umeri și-o să vă spun că, vrem nu vrem, astea sunt vremurile pe care le trăim, vremuri în care pentru un business mic, mai ales la început, contează până si niște amărâte de like-uri sau share-uri.

Că despre marele efort de a lăsa un review, ceva scris, o vorbă bună, nici nu mai îndrăznesc să zic. Da’ cum să te aștepți să facă așa ceva? Ce, sunt sclavii tăi? Aute la el.

Dacă vi se pare că bat câmpii, că nu-i adevărat, că prietenii se ajută întotdeauna între ei, să știți că tot ce-am scris mai sus se întâmplă mult mai des decât ați crede.

De altfel, dacă avem pe-aici mici antreprenori (sau mari, de ce nu?) care s-au lovit de acest gen de comportament al prietenilor, sunt invitații mei să-și scrie aici impresiile. Că poate sunt eu nebun și mă vor contrazice toți.

sursa foto: freepik.com