Nu știu care e relația voastră cu telefoanele mobile, dar eu m-am speriat când mi-am dat seama cât de dependent sunt de el.
Pe scurt, pentru cei care nu știu, mi-am spart ecranul telefonului în prima zi de EUROCHARGE, dar l-am spart atât de nasol, că cu greu mai putea fi utilizat. Așa că l-am dus la un service din Austria unde l-am lăsat două zile. Gen, de tot, adică am plecat de acolo fără el și-așa am stat două zile care s-au dovedit a fi infernale.
Am încercat să-mi amintesc dacă am mai avut vreodată două zile în care să stau fără telefon și n-am izbutit. Pentru că n-au fost. Câteva ore, asta a fost perioada maximă de timp în care am stat fără, de când mi-am cumpărat primul smartphone.
A fost crunt și nu glumesc absolut deloc. Știu că din afară nu pare și mai știu și c-o să strâmbați din nas: „mai las-o dracu’, ce-o fi așa crunt să stai fără telefon?”.
De-aia vă provoc să faceți acest experiment: renunțați, de bună voie, la telefon timp de două zile.
Atenție! N-am zis să stați fără acces la rețele sociale, că aia e altă mâncare de pește. Nu, c-așa poate oricine, am zis să stați fără telefon de tot. Efectiv să-l puneți undeva și să nu-l atingeți două zile întregi.
Și, dacă se poate, faceți experimentul ăsta când sunteți plecați pe undeva, ca să aveți acces limitat și la laptop. Pentru că la mine fix așa a stat situația. Mai vorbim după ce faceți experimentul, până atunci va trebui să mă credeți c-a fost crunt.
Fără să mai menționez faptul că aproape 90% din contentul pe care-l produc se întâmplă cu ajutorul telefonului, asta o trecem la și altele, dar voi vă dați seama c-am fost nevoit să stau pe budă, dimineața, uitându-mă în gol, ca animalele, fără telefon în mână?
Dincolo de faptul că n-am putut să muncesc și de orice glumă, m-am speriat când mi-am dat seama cât de dependenți suntem de telefoane.
Ați putea zice că e o dependență pozitivă pentru că, în definitiv, telefonul e un instrument care doar te ajută, nu? Dar când fără el nu mai ești în stare să faci aproape nimic, poate că e un pic cam mult ajutor, nu credeți?
Sunt convins că, dacă de mâine am rămâne toți fără telefoane, ne-am transforma într-o planetă de zombies care ne-am uita neajutorați unii la ceilalți și care cu greu s-ar adapta să trăiască fără ele.
Iar marea problemă este că nici măcar nu-mi dau seama dacă asta e ceva bine sau ceva rău.
sursa foto: freepik.com
Cele mai faine zile au fost alea fara smartfon. Am avut doar un telefon cu taste ptr vreo saptamana. Si ma puteam lipsi si de ala daca as fi avut posibilitatea de a comunica, gen telefoane publice.
Îi inteleg pe cei care castiga bani folosind telefonul gen blogări. Dar zau ca nu pricep restul oamenilor de ce freaca telefonul ala nonstop. Ma uit de ex….la sala, toti, dar toti sint cu ochii in telefoane. Mai baga 1 exercitiu apoi imediat inhata telefonul si-l freaca 5 min. Si tot asa. Pe strada la fel, toti cu ochii in telefoane. In parc te uiti la oameni, stau pe banci si fiecare e pierdut in telefonul lui. E dileală efectiv.
Comentariu beton!67
Eu ma intreb cum ma descurcam mai demult fara telefon. Si nu cu 20 de ani in urma, ma refer in urma cu 4,5 ani cel mult. Aveam si atunci, dar nu era atat de smart. Sau eu nu eram atat de “smart” sa ma folosesc de el. Acum, tot ce fac, e pe telefon. Harta, orientat in oras sau concedii, comunicat, citit articole, si carti, uneori. Liste pentru cumparaturi, cu locuri de vizitat, parole, remindere in calendar. Cautare servicii. Copilot pentru tot felul de tampenii, shopping. Retete. Viata mea se desfasoara cu ajutorul sau. Fara el, mi-ar fi mai greu fiindca m-am obisnuit sa fie acolo pentru orice am nevoie. Imi face viata mai usoara. Daca nu am internet, e nasol si intru in sevraj 😅
Comentariu beton!31
Cum să fac experimentul ăsta, poate să mă lege cineva?!😃 Io am tendința să scot telefonul din buzunar la orice adunare, chiar și 4+4, nu cred că rezist.
#Fwte-m-aș în ea dă tehnologie…:)))
Comentariu beton!19
Telefonul și-a făcut loc bine în rutina noastră zilnică, așa că nu este o exagerare să spui că suntem dependenți de el. Deja este o extensie a noastră 😡. Mulți lucrăm cu ajutorul lui, în foarte multe cazuri a luat locul calculatorului (am în proximitate destul de des o tastatură), dar și eu simt ca mă fură zilnic. Personal, mă consider atent la ceea ce fac, așa că acum ceva timp mi-am impus, atunci când dau să pun mâna pe el, să mă întreb „chiar trebuie?” Greu, tare greu să mai ieși din bucla asta, dar mă gândesc că dacă mulți dintre noi am renunțat la televizor, o să reușim cumva și cu telefonul.
Comentariu beton!12
Am reușit vreo 4 zile. Recunosc că nu a fost cu voința mea. A fost o perioadă mai urâtă din viața mea când aș fi avut nevoie de o mână de ajutor și, se știe, prietenul la nevoie se cunoaște. Sunt un tip introvers și în tot acest timp nu am primit/dat nici un mesaj, telefon, nimic. A fost un moment crucial în viață care m-a învățat să mă pun mereu pe primul loc și că prieteniile, de cele mai multe ori, sunt pe interes.
Comentariu beton!31
Io-l dau draq de experiment! Adicătelea, dacă ai trăit tu coșmarul ăsta, de ce vrei neapărat să-l trăim și noi? La pastele pe care le-ai înfulecat ieri nu ne-ai provocat, ne provoci să ne autoflagelăm, nu? Nu boss, pas la așa provocare. Lasă că încă-s aproape la fel de tânăr ca tine, sunt convins că va veni un moment când soarta mă va trece și pe mine prin d’astea, de ce să mi-o fac cu mâna mea, fiindcă știm cu toții că nu-i la fel!
P.S. Vezi că afișajul ăsta nou nu prea e bun, ți-a aruncat o cratimă în plus, pnm, marfă austriacă, ce să-i faci? Nu-s grammar nazi, da’ ce nu fac eu pentru o bere virtuală? E acolo la „v-a trebui”
Comentariu beton!34
Nu e bine. Eu am încercat mult timp să folosesc majoritar un telefon din ăsta, mai suveranist, nu tocmai smart, și să mă bazez mai mult pe laptop în deplasare dar în ultimul cincinal și mai bine nu prea mai ține figura. Încă mai luam un telefon de dac verde, fără influențe oculte, ca rezervă de urgență și pentru baterie, dar s-au cam prostit și astea la capitolul baterie, concomitent cu dezvoltarea de soluții decente de încărcare.
Singura ameliorare ce o văd sunt pauze frecvente, voluntare, să realizeze creierul că se descurcă și fără el. Asta pentru adulți, maturi, hodorogi sau chiar blogări. Cu mințile în formare ale puștimii e mai rău.
Comentariu beton!17
Asta am vrut sa zic si eu, noi bosorogii ne descurcam daca trebuie musai, dar generatia nativ digitala greu de tot. Parca nu-s in stare sa gandeasca cu mintea lor. Cine-o sa mai scrie literatura daca nu mai viseaza nimeni?
Comentariu beton!11
@SAM: scrie ChatGPT ce literatură vrei, că doar are surse de inspirație la greu.
Eu sunt dependenta de telefon. Nu trebuie sa renunt la telefon 2 zile. Stiu. Imi primesc raportul saptamanal cu cat stau pe telefon si ma ingrozesc cat de multe ore /zi il utilizez. E noua dependenta globala. Si la tineri e si mairau ca a noi astia trecuti de 40 de ani.
Creierul are o capacitate excelentă de a-și crea conexiuni noi, doar că e ticălos și o folosește pentru porcării cel mai des. Am testat de exemplu cu You Tube shorts. Am urmărit în prostie (pentru mine, nu raportat la media utilizatorilor) și n-a trecut mult timp să observ că-mi pierdeam răbdarea cu clipuri de 10 minute, necum mai lungi. Păi stai așa, Franț, că trebuie muncit un pic să mă învârți cum ai chef. Și s-a redus drastic procentul de shorts vizionate, cu efectele așteptate, că orice învăț are și dezvăț.
Dar dacă stai prea mult cu nasul în TikTok sau alte formate short, doom scrolling și nu realizezi că te dresezi să involuezi, e de rău. Și asta doar ca format, să nu ating conținutul, că presupunem că faci o minimă selecție.
Comentariu beton!20
@Peredhil, asta am observat-o si eu pe pielea mea tot cu shorts pe YouTube. Franturi din filme sau seriale, nimic de genul idioteniilor propagate de cine stie ce cg. Iti da impresia ca pierzi mai putin timp pe telefon, dar de fapt iti mananca o caruta de timp si pe deasupra concentratia se duce pe apa sambetei.
Ma urc in masina, pornesc, si imi dau seama ca nu am telefonul. Panica mare, daca ma laa masina, daca fac vreun accident, cum sun eu? Mai conteaza ca mergeam doar vreo 2 km departare de casa?
Comentariu beton!18
Primul telefon acasa a fost din acela cu disc si cuplaj. Si dupa ala am stat mult sa-l instaleze. Atunci langa telefon exista un carnetel cu numerele de telefon . Pe atunci si tineam minte multe numere. Acum, de cand cu mobilul, in afara de numerele noastre nu mai stiu niciunul. Si nu mai exista nici carnetelul cu numere asa ca daca trebuie sa sun pe cineva urgent fara agenda din mobil sunt pierduta.
Asta iarna, la Londra, umblam pe strada prin aglomeratie cu telefonul in mana pentru poze si orientare. Fiul meu imi zicea sa bag telefonul in buzunar ca sa nu raman fara el si imi arata ciorditorii de telefoane si genti de pe strada. Erau pe bicicleta si cu masti pe fata. Si atunci am realizat ca daca pierd sau mi se fura telefonul e bai mare. Pe langa agenda cu numere de telefon si adrese am o sumedenie de aplicatii cele mai importante fiind bancile si portofelul pentru plati.
Pe de alta parte, cand vad un film dinaintea aparitiei telefonului mobil si personajele intra in diverse situatii nasole pentru ca nu pot comunica cu ceilalti, ma gandesc ce bun ar fi fost pentru ei un telefon mobil 😀.
Deci, da, in zilele noastre telefonul mobil este o necesitate dar si o dependenta.
Comentariu beton!11
Cu ani in urma mergeam cu aparatul foto. L-am inlocuit cu al doilea telefon, de poze, tocmai ca sa-l pastrez pe ala principal, unde am toata viata, mai ferit, dar tot il folosesc la maps.
Nu-mi aminti! Era cu mult timp înainte de a avea telefon smart. Am fost la mama si din motive de menajat nervii dumneaei, am pus telefonul pe silent (e drept ca suna cam strident si cam des). Împreună cu tata am mutat un corp de bibliotecă – scos cărți, mutat obiectul, pus carti la loc. Telefonul a disparut in acest proces. Tata s-a oferit sa-l sune ceea ce, cu telefonul mut, era foarte util. Am facut un mini atac de panică, sau o mega criză de nervi. Scos cărți, verificat rafturi, tras biblioteca (o fi in spatele dânsei?). Nimic. Sms la copii+soț „pierdut telefon – sunați bunicul/socrul”. Până dimineața când a fost descoperit pe frigider unde mama îl pusese „să nu se piardă” și uitase complet (sau asa zicea). Deci au fost 10-12 ore fără telefon, mult prea mult.
Comentariu beton!21
Te credem pe cuvant, nu mai experimentam si noi
Comentariu beton!11
Eu n-am treabă cu telefonul în concediu. Intru doar să citesc aici, dimineața și apoi uit de el pe undeva.
Încă pot să mă întâlnesc cu cineva la o oră și un loc stabilite fără să folosesc telefonul. Încă pot să ajung dintr-un loc în altul fără harta din telefon și încă țin minte numerele de telefon ale apropiaților.
Poate că doar am îmbătrânit, dar m-am și educat să nu depind de tehnologie.
Comentariu beton!22
Am pățit așa ceva, a murit telefonul de tot, a fost horror inițial. Lasă rețelele sociale, dar să merg prin oraș necunoscut și cu limbă talpa-iadului fără Google Maps? Cu harta pe hârtie ca ultimul turist? Am supraviețuit, am ajuns peste tot, am și avut ce citi la budă (merg cu câte 2-3 cărți după mine), dar problema reală era că bănănăiam două săptămâni în tur de una singură, iar mama făcea fibrilații acasă când suna și, în loc să zică măiastra rețea că numărul nu e alocat/disponibil, îi făcea legătura cu un norvegian sadea din Norvegia. Norocul nostru că îi știam numărul pe de rost și am sunat de pe telefonul unui om milos. 🙃
este un aspect care mă preocupă de mai multă vreme și am ajuns la niște concluzii în ceea ce mă privește;
am mai povestit aici de un tînăr CEO pe care l-am auzit într-un podcast propovăduind detașarea de tehnologie; omu’ mi se pare pe bune, din moment ce a lăsat biroul tam-nesam pentru o săptămînă și s-a dus cu oile în transhumanță; doar că cine își permite lux dintr-ăsta? noi, muritorii, vrem nu vrem tre’ să rămînem conectați cu cei ca noi; e telefonul o adicție? da, așa cred, doar că e o adicție necesară în zilele noastre, așa că ce putem face e să fim atenți la doză; că una-i un pahar de vin pe zi și alta-i sticla…
ce mi se pare cu adevărat înspăimîntător și va avea efecte pe termen lung îs reel-urile de pe platforme; eu am încercat personal un experiment și pot să zic că după 30′ de vizionat continuu k k t urile alea, creierul meu era în drooling mode; unii ar zice că nu și-a revenit…
PS fără tehnologie mi-aș vedea fetele 2-3 zile pe săptămînă; not good!
Comentariu beton!16
Da, dependența de telefon e grea. Eu am hotărât alaltăieri ca după ora 20 să nu mai intru pe fb, pe care îl accesez doar de pe telefon. Primele 2 seri au trecut ușor. Ca orice început. Să vedem cât rezist.
P. S. Știți bancul cu telefonul și statul pe wc?
Dacă merg la baie fără telefon, stau 5 minute. Dacă merg cu telefonul, stau 30 de minute. Concluzia? Telefonul provoacă constipație.
Comentariu beton!17
Până acum vreo 2 ani, uitam ca am sau nu telefonul la mine, prietenii știau ca nu răspund imediat, poate peste 2-3 zile. Ei, conviețuirea cu un dependent de telefon a făcut ca am învățat să fiu mai atentă, omul are nevoie să știe ca sunt OK, deși știe unde sunt, când și prin ce mijloace mă întorc acasă. Pt mine e o energie inutilă sa îl liniștesc, bașca simt și ca dependența de telefon i-a dezvoltat un filament de control. A trebuit sa facem un cod de conduită- fiecare pune/lasă de la el condițiile minime. Vă spun, e lucrătură necurată să fii la un mesaj distanță.
Mama are 80 de ani, are si foloseste telefonul nu doar pt a vorbi.
Doua zile a fost la reparat telefonul si, va zic cu mana pe inima, a fost in depresie si a plans de lipsa lui.
Asa ca sa-i intelegem pe copiii nostri si sa fim toleranti si cu noi, in ceea ce priveste folosirea telefonului. Punem limite, dar deja e prea din familie ca sa-l eliminam.
Daca Stefan cel Mare ar fi avut telefon, ar fi fost la fel de dependent.
Eu ma consolez cu gandul ca generatiile noastre vor avea batranetile mai usoare c-un telefon/laptop/pc alaturi.
Comentariu beton!12
Mda, unde sunt vremurile bune cand la toaleta aveai niste carti si/sau reviste !
Ajutau si in caz de criza de hartie igienica, ieseai mai cult de acolo, numai plusuri 😉😁🤣.
Acum mutam bacteriile de la WC la bucatarie si in dormitor via ecran si carcasa fara sa realizam. Ca sunt sigur ca daca 95% ne spalam pe maini, telefonul nu-l curatam nici 5% dupa o vizita cu el la WC.
Mai la subiect: eu am limitat folosirea mobilului abuzand de ebook reader. Sunt cititor inrait si sunt la al 3-lea ebook reader.
Avand tot timpul la indemana pe el vreo 2000 carti si vreo 2-3 in curs de citire, de fiecare data cand am timp de ars (i.e. astept dupa ceva, cineva) citesc cateva pagini in functie de ce stare de spirit am. Am ajuns sa il iau cu mine in masina, la cumparaturi, programari la medic, pe autobuz. Ca dimensiune nu e mult mai mare decat telefonul.
Pe partea de telefon mobil mi-am limitat numarul aplicatiilor la cate incap pe un singur ecran, fara scroll (aici e un pic de cheat ca dimensiunea ecranului a tot crescut la ultimele 3 telefoane). Aplicatiile pe care nu le folosesc timp de 2 luni le dezinstalez. Singura placere vinovata e Candy Crush Saga.
NU folosesc social apps in afara de whatsapp si prefer apeluri cu voce/video comunicarii via text care mi se pare prea impersonala si rece.
In plus, acasa folosesc desktop-ul (stiu sunt un dinozaur 🦖) desi am si laptop si tableta si parca nu e asa de addictive poate si pentru ca nu e asa de comod de folosit precum telefonul sau tableta.
In schimb duc o adevarata lupta cu fetele mele care fara net pe mobil intra in sevraj in maximum o zi. Incerc sa le limitez timpul dar mai ales continutul si aplicatiile pe care le acceseaza. Nu sunt adeptul interzicerii totale si am noroc cu ele ca inteleg (in general, nu tot timpul) cand le explic motivele pentru care le blochez anumite chestii.
Problema este cand nu putem rezista fara telefon cateva ore.
Pe nesimtite am devenit sclavii tehnologiei, aceeasi care ne scuteste de efort si ne salveaza timp ! Timpul si energia economisite le risipim hranind nevoi/placeri/hobby-uri inventate si exploatate de aceeasi tehnologie. Filmul „Idiocracy” nu mi se mai pare SF anymore ci un viitor posibil ba chiar probabil.
Moderatia e de recomandat iar extremele de evitat. Insa in lumea tot mai polarizata de azi e greu sa ramai moderat si echidistant.
Sanatate si numai bine tuturor, digitali si analogi deopotriva!
Comentariu beton!16
Nu am nici o treabă,nici o dependenta dar nici nu depind de el la lucru.Repetand o glumă, decât sa mi spui bună dimineața prin mesaje mai bine scrie de acum Crăciun fericit că poate văd atunci.Sunt stresata de telefon sa nu l pierd doar atunci când călătoresc cu avion,tren etc pentru că am pe el aplicațiile cu biletele rezervate. Când conduc la distanță o sa râdeți dar întotdeauna am și hărți pe hârtie. Am niște experiențe horror când prin Albania m a băgat google pe niște drumuri care nu mai existau. No bine,probabil e și mai posibil ca cele pe hârtie sa nu fie actualizate dar na vârsta….mai sigur hârtie și creion
Asta înseamna ca ai pierdut Duolingo strike? 😥
Da, e groaznic fără telefon, plec uneori pentru o perioada scurtă de timp făra el de acasa și parcă nu am o mâna, mi se pare non-stop ca l-am pierdut. Nu tu muzică, mergi așa, deageaba.
Da, e grav…
Si mai grav e ca exact așa se simt și copiii cind le luam telefoanele o vreme. Exact așa.
Nu înțeleg de ce, dar nu am pierdut. Eram convins că voi pierde.
Ai avut strike freeze și le-a folosit automat. Teoretic nu ai pierdut, dar daca te uiți la detalii o să ai 2 zile înghețate/salvate.
Intr-o vineri dupa-masa primesc un telefon de la un prieten: „Hai in week-end cu mine in sat, la parinti!” Pe la 19:00 am pornit, la 21:00 am ajuns la ei, la 21:30 mi-am dat seama ca-s fara telefon si la 23:45 am intrat „pâș-pâs” in casa, mi-am scos telefonul de la incarcat si, din spate, aud vocea sotiei: „Ti-ai uitat telefonul acasa?”. „No sh!t, Sherlock?!?” i-am raspuns. Asadar, recunosc; dependenta e mare!
Tot un fel e și chiar mai apăsătoare,mai greu de vindecat, să zicem.Mi-a trebuit un an de terapie(psihologie, ocupațională și logoped, că tot eram acolo) ca să dezvăț copilul de 7 ani jumate de telefon,de obiceiul de a-l cere oricând. Am pus parolă și la YouTube pe tv,doar să nu mai aibă senzație că are nevoie de telefon.E drept copilul are o formă de Adhd,dar când a fost de grădiniță a venit pandemia și aproape toți acasă eram on-line.
Rezist ș-o săptămână, da’ numa’ cu condiția să umble blondina-n curu’ gol prin preajma mea în săptămâna aia. 😋
Suntem niște zombies deja cu telefon, dacă nu-l vom mai avea suntem tot așa, dar fără. Așa cum în prezent, noi suntem prelungirea telefonului și nu el prelungirea noastră. Doar foarte puțini oameni îl folosesc când sunt sunați și atât. Oriunde mergi, privești sau interacționezi cu cineva, telefonul e mereu prezent. Pe stradă, oamenii merg uitându-se în telefon, în cantină la serviciu, toată lumea mănâncă cu telefonul într-o mână și în cealaltă furculița, dacă e nevoie să taie și cu cuțitul e jale, lasă telefonul pe masă dar fără să-și ia ochii din el, dacă s-au murdărit pe degete de sos nu-i bai, scrolează cu degetul mic rămas curat. Ca să nu mai vorbim de vorbitul la telefon pe speaker indiferent unde se află sau cât e de urgentă discuția, sau ascultat muzică și video tare, fără căști, oriunde și oricum. E deja o „normalitate”. Suntem pur și simplu o specie incredibilă 🙄
După ce m-am speriat, in trecut, cât de multe ore „on screen” aveam , mă pot mândri că in prezent petrec în medie 4-4,5 ore pe telefon(contorizat). Nu mai scot telefonul la masă, nu mai merg cu el la baie și am dezinstalat trei sferturi dintre jocurile pe telefon.
Ce am constatat în urma reducerii timpului in fața ecranului? Mă odihnesc mai bine, a scazut nivelul de anxietate, sunt mai calmă și am mai mult timp pentru mine.
Nu dați cu pietre, dar eu sunt chiar mândră de realizare.
Nu as putea sa lucrez ca am chei si accese pe telefon dar nu pot sa zic ca telefonul e viata mea. Prefer oricand sa lucrez sau sa ma uit la pisici si meme pe un ecran mare pe PC decat pe telefon.
Eu nu inteleg cum puteti scrie atatea texte pe telefon, sa te chinui atat. 😀
Eu pun telefonul pe același palier cu mașina: e o sculă de care ne folosim.
Am 29 de ani de telefonie mobilă și 17 ani de smartphone. Înainte de smartphone am avut un personal assitant care funcționa pe Windows CE.
Pur și simplu scule cu care ne facem viața ușoară.
Dependența actuală de smartphone pe care o văd în jur a ajuns din punctul meu de vedere o boală.
Mă uit siderat dimineața devreme când plimb câinele cum armate de de zombi, care de multe ori nici nu și-au băut cafeaua acasă, stau lipiți cu ochii de ecrane.
Oameni între 10 și 80 de ani stau prin stații de autobuze sau merg spre școală/muncă hipnoțizați de acest magic dispozitiv.
Nepalezul care mătură strada în fața casei mele e cu telefonul în mână.
Dacă văd un om care nu e cu ochii în telefon deja mi se pare că ceva nu e în regulă cu el, prezintă ceva patologie suspectă.
Una peste alta suntem dependeți de el, fie că doar plătim la casă la magazin, comunicăm prin mesaje sau e-mail-uri, ne orientăm în trafic, căutăm ceva pe internet, accesăm banca sau documentele stocate în cloud.
E un progres imens dar cu consecințe destul de grave în plan social.
Rar mai pune mâna cineva să dea un telefon, toată lumea e pe repede-înainte, un mesaj și pa, la revedere!
Empatia se arată prin like-uri sau emoji-uri date în grabă…
O corecție mică: primul smartphone l-am avut în 2004, cu aritmetica stăm mai prost de când cu ele… 🤣
Demult, in preistorie, cand au apărut pe lume iPhoanele (da, știu:) ) s a gândit sufletul meu pereche ca ar fi un cadouț drăguț pt mine fix un iPhone. Cum sa l refuz? Și au urmat apoi, în ordine, încă vreo 3-4-5 și câte or mai fi fost…
Acum doi ani am « investit » intr un Nokia cu butoane. Le am folosit pe amândouă. Ca să mi fie sevrajul mai lin.
Astăzi, când plec din casă, am și o carte n țoașcă. Am parcurs un drum lung, anevoios și nu am nici cea mai mica certitudine ca s pe aproape de vindecare. Dar tot mai sper. Nu mi dau termene, nu ma flagelez, însă mi e o ciudă pe mine de mor când mă surprind căscând ochii pe FB…
Și tooooooot cumpăr cărți, poate-poate…
Da, adicția e boală grea:(
Și, sa zicem ca eu mi am trăit traiul și mi am cam mâncat mălaiul, dar când văd prunci tot mai pufoși, cu spatele tot mai arcuit și cu ochii tot mai scurși în câte un ecran mi se face o milă 🥺
Este o dependenta, pe bune, nu doar “un fel de”.
Nu e doar despre Social Media, este si despre faptul ca ne-am obisnuit sa avem totul la indemana si sa se intample totul repede. Nu mai avem rabdare sa asteptam, nu mai putem sa nu stim (fiind atat de usor sa afli tot felul de informatii, ajungem sa ne credem destepti, chiar daca informatia tot din telefon ne-o luam). Nu mai putem sa NU fim in control. Nu mai zic de concentrare si de rabdarea de a sta cu chestii mai profunde.
Eu sincer sunt ingrijorata si chiar ma judec ca sunt dependenta. Nu ca ar ajuta critica sau judecata, dar na…
In fiecare saptamana imi propun sa stau mai putin. Uneori imi iese, alteori – mai ales cand sunt obosita – nu.
Da’ chiar e o problema reala, din punctul meu de vedere.
PS: Ieri, din greseala, am iesit fara telefon. A fost tare bine, nici nu mi-am dat seama decat tarziu, dar eram si toti 4 impreuna, nu am avut nevoie de el. Altfel, cand ies doar eu, cred ca m-as “prapadi” fara telefon.
Va trebui
De luni pana vineri de la 7:00 la 17:00 am interzis la telefon. Sta inchis intr-un seif la dracu-n praznic si n-am acces la el. Daca vreau sa sun undeva pun mana pe fixul legat cu cablu, dar fara disc. In 10 ani nu mi-a lipsit niciodata in timpul muncii. Acasa rup! Si la baie il car dupa mine
Eu, fiind dintr-o generație mai veche (50+), am crescut și trăit o bună parte din viață fără tel mobil/smartphone, computer, internet, deci nu sînt dependent de ele.
Le folosesc, căci sînt utile, dar cu măsură.
Nu folosesc rețele sociale, nu iau telefonul cu mine la baie niciodată (da, microbi), acasă și, mai ales, la job stă frumos pe birou cu orele fără să mă ating de el.
Iar cînd sînt la țară îl las părăsit în casă, îl iau cu mine doar dacă vreau să fac poze cu natura.
Cînd îi văd pe tineri veșnic cu telefonul în mînă, le zic: mă, vouă, după oxigen, următorul element indispensabil vă este telefonul ăla nenorocit.
Dacă n-ar avea telefon 24 h cred că ar înnebuni, fac ce fac și pac pe telefon, nici nu se pot concentra la o treabă, sînt superficiali, mulți, pt că au doar telefonul ăla în cap.
Chiar mi se pare o dependență cumplită.
(PS. Deși nu iau telefonul la baie, evit să-l folosesc dacă sînt murdar pe mîini, prefer să folosesc cardurile fizice bancare sau de client supermarket șamd, de la pandemie am rămas cu un fix: dezinfectez telefonul cu șervețel înmuiat în spirt sanitar, de fiecare dată cînd ajung acasă. Cei care sînt veșnic cu tel în mînă, la baie, la masă, cred că nici nu realizează ce purtător de microbi e tel ăla.)
Eu am stat 3 saptamani, nu total fără telefon dar cu limită de 5 minute la 3/4 ore, pe drum, in vacanță prin tari straine. Asta pentru că am facut vertij fix de la uitat prea mult in telefon si calculator inainte de vacanță. Mi-a luat 9 săptămâni de recuperare să pot merge drept. Lectii învățate in proces: nu prea mai exista hărți turistice de hârtie, nu prea mai sunt meniuri la restaurant pe hârtie, peisajele sunt faine si fără sa faci poze, încă ma descurc bine la orientarea în spațiu si doar după semnele de circulație fără Google maps, primesc prea multe notificări inutile de la zeci de aplicații, în 4/5 ore se aduna peste 50 de mesaje în notificari si 90% sunt inutile.
Dar, cum tot evit ecranele mai nou, tocmai ce am terminat de citit o carte (pe hartie) despre dependenta de telefon a copiilor, se cheamă The Anxious Generation de Jonathan Haidt. Cred ca toți parinții ar trebui să o citească. Eu fiind din generația pre-calculator si telefon nu am înțeles cam ce impact major are telefonul pentru un copil. Pentru că și eu sunt dependenta, dar sunt dependenta cu mintea de om major, știu exact ce prostii fac sau citesc. Nu m-am gandit cum e pentru un copil cu mintea în formare până la cartea asta. E foarte trist.