Poate aveți voi o explicație pentru asta

Da, mi s-a întâmplat. De ex.: să te gândești la cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult, după care să și apară în fața ta. Sau să primești un telefon de la o persoană pe care o ai în agendă, dar cu care nu conversezi decât o dată la 2-3 ani. Bineînțeles, tot la fel, să te gândești la ea

Eu o patesc des. Nu numai ca ma gandesc la anumite persoane si apoi ma intalnesc cu ele sau ma suna. Ba ma gandesc ca Cutarescu nu a mai dat un semn de viara sa mergem la nu stiu ce expozitie si apoi ma suna ca a luat bilete si ma intreaba cand avem timp sa mergem.

Am si intamplari creepy cand ma gandesc la cineva ca nemai fiind printre noi si apoi aflu ca a murit.

Deja-vu-urile sunt si ele la ordinea zilei desi intra in alta categorie.

Ce vreau sa spun e ca pentru mine asta e o normalitate.

Am lucrat o perioada scurta cu un coleg inginer, apoi eu m-am mutat in alta localitate, iar despre el am auzit ca s-a imbolnavit destul de serios si chiar s-a pensionat medical.
I-am povestit si omului meu despre el pentru ca-l stia. Ba chiar stia amanunte, cum ca dupa ce si-a revenit din faza acuta a bolii, doctorii ii recomandasera sa faca cat mai multa miscare in aer liber si nepoluat pe cat posibil, oricum in afara orasului.
Iar el incepuse usor cu plimbari pe langa padurea din satul maica-sei, iar acum facea drumetii montane pe trasee destul de dificile, de multe ori singur.
Intr-o vara ne-am hotarat noi sa ne ducem la munte si acolo, cu chiu, cu vai, l-am convins pe omul meu sa facem un traseu usor pe munte. Ii spusesem tot drumul despre fostul coleg, cum a luat el la pas toti muntii si asta l-a ajutat la vindecare.
Am pornit-o usor spre padure, asta ma boscorodea pentru ca tocmai incepuse si-o ploaie usoara, dar am continuat.
La un moment dat se-aud pasi, miscare prin padure. In gandul meu zic: hait, dupa ce ca abia l-am convins, te pomenesti ca ne-ntalnim si cu ursu’!
Cand, dupa un cot al potecii, vedem niste picioare lungi, acoperite de ciorapi grosi si galbeni, care ieseau cam de la genunchi de sub o pelerina tot galbena de cauciuc, pe care posesorul si-o trasese mult prea pe fata ca sa poata fi recunoscut.
De la departare parea putin infricosatoare silueta, si-i zic omului sa-l salute pe drumet, ca asa se face intre montaniarzi, deh!
Se-apropie silueta, se saluta barbatii si tipul ii intinde mana: sa traiesti, frate!
Era chiar fostul coleg, care il recunoscuse pe omu’ meu si parea sa se bucure de intalnire.
Cred ca nu ne mai vazusem de peste 10 ani, ne-am mai povestit cate ceva despre familii si-am facut o parte din drum impreuna. Am facut si-o poza, ca sa marcam avantul nostru montan, mai mult decat intalnirea in sine, apoi el a continuat coborarea printr-o rapa spre Sinaia, iar noi ne-am intors, considerand ca e suficient pentru prima drumetie.
C-a fost si ultima, e deja alta poveste.

La noi în oraș, de fiecare dată când se bagă sapa în pământ, se găsesc ceva urme ale istoriei vechiului Tomis. În acest context, se leagă discuții pe tema asta cu diverși oameni. Acum două / trei luni s-a descoperit în proximitate (în centrul orașului) un vechi cimitir musulman. Vorbeam cu o doamnă despre acest subiect și i-am povestit despre un fost coleg/prieten din generală, pe care nu l-am mai văzut de prin 1985. Amicul acesta al meu, la fel ca și mine și alți copii, bântuiam și ne jucam pe șantierele din oraș unde se construiau blocuri, pe la începutul anilor ’80, mileniul trecut. Când săpau fundațiile, tot timpul se găsea câte ceva și după ce plecau arheologii din zonă, noi continuam explorările și săpăturile. Veneam seara acasă cu tot felul de cioburi, oscioare, fiare contorsionate, spre disperarea mamelor🤣. Într-o astfel de aventură, prietenul meu Lucian, chiar a găsit ceva: un stilet otoman, cu mâner de fildeș, pe care încă se vedeau decorațiunile. A devenit eroul nostru! Am tabărât toți pe zona respectivă, dar nimeni nu a mai găsit nimic.
Revenind, eu nu m-am mai întâlnit cu Lucian de 40 de ani. Nu mai știam nimic de el, nu mai vorbisem despre el, nu mă mai gândisem la el. Cu cine credeți că m-am întâlnit a doua zi?
PS Am găsit și eu ceva la un moment dat într-o groapă de fundație, dar o să povestesc într-un alt context, care să aibă legătură cu ce o sa scrie Mihai.

Vasilescule, explicație mai bună decât cea lăsată de bătrânul Shakespeare, n-am:

There are more things in Heaven and Earth, Horatio, than are dreamt of in your philosophy.

–

Chiar și fufletul meu mic și arogant de injiner, pornește de la ipoteza că aria cunoașterii noastre actuale nu reprezintă decât o parte infimă din aria cunoașterii posibile.