Am plecat spre casă, prieteni. Nu mai avea niciun rost să stau, odată ce România nu mai avea nicio șansă de calificare. Păcat, eu, sincer, chiar am crezut că se poate.

Nu știu cum s-a văzut la tv, dar de pe stadion impresia mea a fost că echipa a jucat mult mai bine decât în meciul cu Italia și că nu merita să piardă. M-am enervat atât de tare când am luat golul de 2-1 cum nu vă puteți imagina. Aia e.

Așa că acum sunt în drum spre casă, mi-o fi plăcând mie fotbalul, dar nu suficient de mult încât să mai stau patru zile prin Slovacia pentru meciuri fără nicio miză ale naționalei U21.

Dar trebuie să vă povestesc ceva, mai ales că vorbeam zilele trecute despre ce înseamnă să faci turism.

Sâmbătă, în ziua meciului cu Spania, m-am mutat din Trnava în Bratislava, pentru că aici se jucau următoarele două meciuri ale României.

Ei bine, imediat după ce s-a terminat meciul cu Spania și mi-am dat seama că nu prea mai am de ce să rămân în Slovacia, m-am dus la recepția hotelului să văd dacă mă înțeleg cu oamenii ăia să plec mai devreme cu două zile.

Aici trebuie să fac o paranteză: hotelul era deja plătit. Eu plătesc când mă cazez, ca să îmi iau de o grijă, treabă care e importantă, având în vedere ce să vă povestesc în continuare. Am închis paranteza.

Așadar, m-am dus la recepție și i-am spus femeii de acolo că vreau să plec pe data de 16, în loc de 18, și dacă mă poate ajuta. Ce înțelegeam eu prin „ajutor” era să recuperez banii pentru două nopți de cazare plătite deja, după cum v-am spus, și pentru două nopți de parcare.

Ca idee, hotelul era destul de scump, cam cu 50% mai scump decât cel din Trnava, iar parcarea nu era nici ea ieftină: 20 de euro pe noapte. Deci aveam tot interesul să recuperez ce se mai putea recupera.

Revenind, i-am zis femeii că vreau să plec pe 16 în loc de 18, dar nu aveam foarte mari speranțe să mă ajute cu ceva. Da, ok, banii pentru parcare cu siguranță îi primeam înapoi, dar pentru cele două nopți de cazare șansele erau cam ca ale naționalei României: zero spre minus infinit.

Și până la urmă pe bună dreptate, n-avea hotelul nicio vină că România a pierdut și că eu nu mai aveam de ce să stau. Făcusem o rezervare pe 4 nopți, deja o plătisem, aveau toate motivele din lume să se ridice din umeri și să-mi zică: „vă urăm drum bun, dar noi nu avem cu ce să vă ajutăm.”.

De plecat oricum aș fi plecat pentru că nu mai aveam de ce să stau și să mai cheltui și alți bani pe lângă cei pe care deja îi dădusem pe cazare. De-aia vă ziceam că așteptările mele erau zero și că nici măcar n-aș fi avut ce să le reproșez dacă îmi spuneau că n-au cu ce să mă ajute.

Doar că, ce să vezi? N-a fost deloc așa cum mă așteptam eu.

Femeia a înțeles ce-am rugat-o, mi-a spus „așteptați un pic” și-a dat un telefon. După care, în jumătate de oră, aveam banii înapoi în cont și rezervarea mea fusese modificată de pe 18 pe 16.

Fără târguieli, fără rugăminți, fără să-mi scoată ochii că nu e ok ce-i rog, pur și simplu au rezolvat pe loc și mi-au returnat 361 de euro. V-am zis că nu era mică deloc suma? V-am zis. Puteau să fie scârțari pentru banii ăștia? Oho, și ce mai puteau. Aveam ce să le reproșez dacă nu mă ajutau? Nu prea.

Treabă care m-a umplut de respect, să știți, pălăria mea se află în colbul de la picioarele celor care conduc Hotel Set din Bratislva (inițial n-am vrut să vă las numele hotelului, după care mi-am dat seama că oricum o să mă întrebați și, mai ales, de ce să nu le fac și eu un bine la rândul meu?).

Da, așa se face turismul: încercând să-i ajuți pe oameni atunci când poți. Pentru că, dincolo de orice, tot oamenii sunt cei care îți bagă bani în buzunar și e bine să nu uiți asta când lucrezi în această industrie. Uite că la un hotel din Bratislava omenia a fost mai presus de ăia 361 de euro.

Respect!

Și acum o să vă întreb, desigur, de câte ori ați pățit ceva asemănător? Sau, dimpotrivă, de câte ori ați fi avut nevoie să fiți ajutați, dar în loc de ajutor vi s-a oferit, cu imensă generozitate, mumu.

P.S. Puteți lăsa nume de hoteluri, de branduri, de ce vreți voi.