Articol scris de Iulia.

…

Știu că titlul ăsta are așa, un iz de clickbait în el, dar nu m-am putut abține. Nu de alta, dar am eu așa un sentiment că e foarte posibil ca unii dintre cei care vă faceți veacul pe aici, să știți exact despre ce vorbesc.

Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele și habar nu au despre ce e vorba, TJB vine de la Tusea, Junghiul și Bășina – adică Sfânta Treime a manifestărilor umane după o anumită vârstă. Sau denumire alternativă pentru hodorog.

Și dacă tot vă povesteam zilele trecute cum a făcut Musiu Fritz mișto de mine, indicându-mi deloc subtil că ar trebui să îmi mai consult buletinul din când în când, atunci când mă apucă vreun T, J sau B, ce să vedeți, karma nu doarme.

Acu nu știu, ori că o fi și karma asta vreo hoașcă, așa ca mine, ori că pur și simplu are un fel al ei de-a funcționa, ce e cert însă e că funcționează al naibii de bine.

Că să vedeți.

Soțul meu s-a decis de la o vreme să joace sport. Și nici mai mult, nici mai puțin, decât fotbal.

Asta în condițiile în care legăturile lui cu sportul cu balonul rotund sunt cam la același nivel la care sunt legăturile mele cu vânatul de rechini.

Adică mna, se uita și el, ca tot creștinul, la meciurile mari ale naționalei, pe la alde campionate pe la care au mai nimerit ai noștri, dar cam atât. Să nu-l întrebați vreodată cine e antrenor la U Cluj sau pe ce loc a terminat FCSB-e-sau-nu-e-Steaua-București, că o să se uite la voi ca curca la contor.

Iar de jucat jocul fotbal, cel mai înalt nivel al performanței de până acum au fost probabil miuțele jucate în spatele blocului în copilăria mică și ocazionalele jocuri în curte, cu fi-su.

Și cu toate astea, soțul meu, împreună cu alți indivizi cam de aceeași teapă cu dânsul – adică bărbați de vârstă mijlocie, care mai de care cu joburi de birou și frecat taste, cu antrenament egal cu părul de pe genunchiul broaștei – au decis să joace sportul fotbal o dată pe săptămână.

Și asta în cadru organizat, nu așa. Adică au început cu ceea ce începe orice grup de oameni normali – cu un grup de WhatsApp.

Unde se discută – cel puțin la nivel teoretic – detalii organizatorice legate de numitul jucat de fotbal. Adică cine vine, care, cum și-n ce fel.

Practic, probabil undeva pe la 5% dintre mesaje sunt legate de fotbal (adică: Veniți? Da! Da! Da! Nu! Da!), iar restul sunt glume de la nivel de autobază în jos.

Dar în fine, nu asta e important neapărat. Important e că, dacă e să stai să analizezi realist treaba, îți dai seama că treaba asta e un dezastru pe cale să se întâmple. Sau un scenariu de tip „bucuria ortopedului”.

Și ce să vedeți, așteptările ortopezilor n-au fost înșelate. Pentru că la foarte scurt timp după demararea acestei temerare acțiuni de a practica sport într-un grup de aproape-geriatrici, a apărut și prima victimă: un cetățean a reușit să facă o mișcare atât de dubioasă încât și-a pocnit (cu sunet, conform declarațiilor martorilor oculari și auditivi) tendonul lui Ahile.

Firește, numitul cetățean, după ce a fost preluat de SMURD și predat unei unități medicale de specialitate, a beneficiat de toată gama de miștouri și glume de șantier posibilă – pe grupul de WhatsApp, evident.

Alt cetățean era cât pe ce să rateze una dintre sesiuni din motive de mușchi inghinali întinși din cauză. Alte dureri, alte miștouri.

Ei, dragii babei, da ce să vedeți, că ieri s-a aproape întâmplat nefăcuta.

Căci vine el, soțul meu, acasă de la jocul fotbal, comentând așa, oarecum la categoria „fapt divers”, că a cam dat oleacă aiurea cu piciorul la un moment dat (nu în minge, în caz că vă întrebați, ci în alt cetățean, cumva) și îl cam doare un deșt de la picior.

Mă rog, nu părea nimic grav, mai ales că fusese apt să vină de la fotbal acasă pe motocicleta pe care și plecase, așa că am concluzionat că piciorul e totuși suficient de funcțional.

Păi da. Dar nu.

Cine credeți voi că făcea bandaje pentru deget de om rănit, la doișpe ceasuri din noapte? Căci degetul se transformase din deget de om normal în baritai cartoful, cu dimensiuni care numai sănătoase nu păreau, precum și o paletă de culori care puteau fi definite oricum, numai sănătoase nu.

Credeți că m-am apucat să fac miștouri, să-i explic cum ar trebui să se mai uite naibii prin portofel, înainte să se apuce să facă sporturi extreme, precum fotbal amator pe teren artificial? Ntz. Nu, că eu sunt femeie de treabă și nu mă pretez la d-alde d-astea 😈

Acestea fiind zise, acum suntem practic două TJB-uri – mine-mi scârțâie și-mi păcăne genunchii, iar lui așteptăm să i se dezumfle și dez-coloreze degetul mare de la piciorul drept.

În rest, toate bune și frumoase, ceea ce nu pot decât să vă doresc și vouă!