Rar mi se întâmplă să mă culc de nervi, dar exact asta am făcut aseară. După ce-au ieșit primele exit-poll-uri și m-am bucurat c-o să avem Lasconi în turul 2, parte în parte cu Ciolacu, a început numărătoarea voturilor.

Și pe măsură ce se numărau mi-a fost din ce în ce mai clar ce se întâmplă. După care efectiv n-am mai vrut să știu, am închis televizor și laptop, am trecut telefonul în mod avion și m-am culcat sperând într-un miracol dimineață.

A venit dimineața, dar miracolul nu. Vă zic, nu știu când am fost ultima oară atât de amărât și fără să văd nicio speranță la orizont.

Aia e, de-acum ne-a mai rămas să ne rugăm să iasă preșeinte Ciolacu. Mi-e atât de silă și lehamite, că nu știu nici cum s-o spun.

Dovada că acest popor are memoria peștelui de acvariu și nici nu învață din propriile-i greșeli. Exact cum zicea cândva Iorga:

„Un popor care nu își cunoaște istoria și eroii e ca un copil care nu își cunoaște părinții.”

Trist, extrem de trist.

P.S. Când scriu asta, Elena Lasconi este pe locul trei, la câteva mii de voturi de Ciolacu. Mai sunt de numărat voturi, dar deja mi-am pierdut speranța că ceva bun se va întâmpla. 🙁

sursa foto: freepik.com