Am primit ieri mesajul de mai jos. Mesaj de care sunt foarte mândru și pe care am decis, cu acordul expeditoarei, să-l las și aici.

Știți de ce? Pentru că de nenumărate ori am susținut că dacă tot ce scriu ajută măcar un singur om, înseamnă că scopul existenței mele pe acest pământ a fost atins. Iar acest mesaj vine să confirme, din nou, ceea ce deja credeam.

Atât vă mai spun: este semnat M. Iar M. este unul dintre primii oameni care au comentat pe acest blog.

…

Hello,

Mulțumesc foarte mult pentru articolul tău despre tatuaje. De când l-am citit, de vreo câteva zile, stau și mă gândesc, și iar mai stau, și iar mă gândesc. Și mai muncesc, și iar mă gândesc.

Îmi place să le văd, dar nu mi-aș face. Sau, cel puțin, asta era părerea mea până acum câteva zile, de când am citit articolul tău cu tatuajele și, bineînțeles, comentariile.

În februarie am avut o intervenție chirurgicală aparent banală, de scos fierea, cum se spune, care s-a complicat aparent prost și, în loc de trei puncte cât trebuia să am pe burtă, am ditamai tăietura de la buric până în locul unde ar trebui să fie sânii.

Nu mai zic că mi s-a schimbat viața și prioritățile. Dar cel mai mult simt schimbarea în relația dintre mine și soțul meu.

Nu m-am considerat niciodată o femeie frumoasă, pentru că nu sunt. Pot fi cum vrei: interesantă, tâmpită, stăpână pe ea, mișto etc. Dar nu frumoasă.

Ei bine, de când cu tăietura vieții, s-a schimbat aproape tot din punctul meu de vedere, pentru că mi se pare că sunt groaznic de urâtă și groaznic de nedorită, ca să zic așa.

Am avut nenumărate discuții cu iubitul, în care el mi-a zis că nu mai suntem la vârsta în care să ne uităm după frumuseți, că el mă iubește așa cum sunt, că din punctul lui de vedere nu s-a schimbat absolut nimic, că e fericit că sunt în viață, că suntem împreună și sănătoși etc.

Poate te întrebi acum: oare ce îmi trebuie mie depresie și alte prostii legate de tăietura de pe burtă, care și așa e cusută cam prost, mai ales după ce omul de lângă mine chiar mi-a zis că nu asta contează și că nu are nicio treabă. Că, dacă vreau, pot să vin și îmbrăcată în pat în ce vreau eu, că el are alte lucruri la care să se concentreze în momentele acelea de intimitate, nu să se uite la tăietura mea de pe burtă.

Așa că, citind articolul tău zilele trecute, mi-a venit ideea și chiar am căutat modele de tatuaje care acoperă tăieturile urâte și cusăturile mai puțin artistic realizate.

99% sunt împotriva tatuajelor pe propriul meu corp, dar 1% din mine zice că, dacă mi-aș face un tatuaj mișto pe burtă și n-aș mai vedea EU nenorocirea aia de cusătură, poate că mi-ar mai trece și gândurile negre pe care le am atunci când vine vremea să mă dezbrac.

Ca să înțelegi cât de nașpa e și cât de aiurea mă simt, atunci când fac duș sau baie trag perdeaua ca să nu mă văd în oglinda de la ușă.

Pe scurt: mulțumesc tare mult pentru articolul ăla, că eu cred că ceva, ceva, a schimbat în mintea mea și în felul în care va arăta viața mea în câteva luni.

Am făcut eu niște socoteli și banii pe care i-aș da pe niște ședințe la psiholog, în care să-mi spună doamna terapeut că sunt ok și că nu trebuie să-mi fac probleme de felul în care arăt, o să-i bag în cerneală, că pe burtă oricum nu vede nimeni, doar eu și iubitul meu.

P.S. (nota redacției). Băi, da, e o senzație extrem de mișto să știi că n-ai trecut degeaba prin viață. Și tot foarte mișto este să le dai peste bot celor care susțin că meserie au doar ăia care mulg vaca sau fac pâine. 

P.P.S. Tot M. mi-a trimis și imaginea de mai jos, ca exemplu. Mi-a zis că încă nu s-a hotărât, că mai caută. Dar voia sa văd și eu cam în ce gen o să fie tatuajul. Foarte tare, aș zice.