Și cum stăteam eu miercurea trecută și mă uitam cum băieții ăia de la Steaua nu reușesc s-o bage în poarta celor de la Maccabi, mi-am zis că ce ar fi să provoc eu un pic Universul?

Paranteză. Da, da, știu, FCSB nu e Steaua bla, bla, bla. Până n-o să-mi explice cineva cu subiect și predicat când a retrogradat Steaua și de ce, după ce-a retrogradat, n-are nici măcar drept de promovare, n-am cum să cred că Steaua e echipa aia din Divizia B care joacă meciurile de acasă cu 15 inși în tribună.

Ca să nu mai spun că noi aici pe blog am stabilit deja că FCSB chiar este Steaua, prin urmare, vă rog eu să cântați la altă masă dacă sunteți printre necăjiții ăia care susțin echipe fără drept de promovare din divizia B. Am închis paranteza.

Revenind, ziceam că mă uitam la meci și la cum nu reușeau sa dea gol indiferent ce-ar fi făcut. Nu conta cât de mare era ocazia, mingea nu voia să intre în poartă.

Moment în care mi-am zis să apelez la varianta disperată: „ia hai să provoc Universul”. Și-am promis că dacă se califică, mă duc să văd pe stadion meciul următor din preliminariile Champions League, adică cel cu Sparta Praga, din deplasare.

Cred că era prin minutul 85 când am aruncat provocarea (cum ar spune un coach motivațional serios, când am manifestat pe pozitiv) și, ce să vezi, în minutul 90 au reușit să dea golul calificării.

Acum, problema cu provocările astea către Univers este că nu ies de fiecare dată, dar și când ies, dacă nu te ții de ce-ai promis, e belită. Așa că nu exista nicio șansă să nu mă țin de cuvânt și să nu mă duc la meciul din deplasare cu Sparta Praga.

Prin urmare, acum când citiți asta, sunt deja în Ungaria, că am plecat la drum de ieri, de duminică. Mi-am zis că, dacă tot fac asta, ce rost are să mă grăbesc? Mai bine mă duc pe lejer și mai vedem niște chestii.

Aș fi putut să fac drumul la Praga dintr-o bucată, până la urmă ce sunt 1400 km? Dar de ce să fac asta, dacă nu mă aleargă nimeni? Pe sistemul deja consacrat de vreo doi ani încoace, mai bine mă duc să văd niște locuri în care în mod normal nu m-aș duce niciodată în această viață.

Și uite așa am decis să mă opresc la dus în vestitul oraș Kecskemét, iar la întors în și mai vestitul oraș Pécs. Când vreodată în viața asta mă duceam eu să văd Kecskemét și Pécs?

Evident, o să facem frumos cu video, cu poze, să documentăm un pic această mini-excursie. Ce, să nu-mi spuneți că nu sunteți fierți de curiozitate cum arată Kecskemét și Pécs. Nu? Nțțț, cine-ar fi bănuit?

Ce-ar mai trebui să știți voi este că inițial am ales să plec pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Cenad, pentru că pe Valea Oltului se lucrează. Dar dimineață, când m-am suit în mașină, google maps și waze se jurau pe roșu că se maerge mai rapid pe Valea Prahovei – Râșnov – Sibiu. Până la urmă am făcut cum ziceau aplicatiile de navigație, dar am avut un pic de morcov în fund.

Au avut dreptate, s-a mers foarte bine, am trecut ca-n brânză de Valea Prahovei, că de asta îmi era frică, nu s-a stat nicăieri. De altfel, am făcut din fața casei până la hotel fix zece ore fără un sfert. Dacă nu stăteam 40 de minute în vamă, făceam în jur de 9 ore. Sunt totuși 780 de kilometri, cât să și faci la ei.

Apropo, când am verificat aplicația trafic online, să văd la ce vamă se stă cel mai puțin, la Cenad îmi arăta timp de așteptare 10 minute și la Nădlac 70 de minute. Având în vedere că la Cenad cele 10 minute au fost în realitate 40, să se calculeze cam cât însemnau în realitate cele 70 de la Nădlac. 😀

Gata. Azi plec din Kecskemét spre Praga. Hai că nu sună chiar așa rău, nu?