Articol scris de Iulia.

…

Băi oameni buni, la cum îmi merg lucrurile în ultima vreme, suspectez că-s pasibilă de un infarct în cel mai scurt timp posibil.

Că să vă zic. Nici nu apucasem să îmi revin bine după Spaima 1.0 și Spaima 1.1, că a doua zi am avut parte de Spaima 2.0 – new and improved 🙄.

Era o seară ca oricare alta, totul liniștit și pașnic, ședeam în sufragerie alături de domnul soț, pregătindu-ne să încheiem ziua și să mergem la culcare.

Doar că s-a întâmplat ca el să-și termine mai iute paharul de vin pe care-l avea în față, iar eu să mai am în paharul meu câteva gâturi bune de bere.

Așa că el a procedat la a-și scoate câinele din dotare la pipiul de seară, după care s-a dus la culcare. Ceea ce intenționam și eu să fac, în cel mai scurt timp.

Rămânând singură, am zis să mai frec oleacă internetul cel mare cât timp mai fumez o țigară și-mi termin paharul de bere. Ceea ce am și executat și, cum era de așteptat, am alunecat rapid în gaura de iepure a clipurilor care de care mai tâmpite.

La unele am râs, peste altele am trecut în viteză, unele m-au enervat… Iar apoi mi-a apărut în fața ochilor clipul ăsta (vă las să vă uitați la el cu sonor, că altfel n-am făcut nimic):

Gata? Ok. Mergem mai departe. Mai derulez eu ce mai derulez, și vreo 2-3 clipuri mai târziu, marele internet îmi sugerează și acest clip (vă las să vă uitați și la el, tot cu sonor):

Ok? Gata? Putem merge mai departe?

Booon. Pentru cei care n-au avut curiozitatea ori răbdarea să urmărească cele două clipuri, nu am să vă fac nici un rezumat, am să vă spun numai atât: mi s-au părut extrem de creepy amândouă. Practic, fix ce trebuie seara, înainte de culcare. Mai ales când ai antecedente cu chestii dubioase văzute la ceas de seară.

Dar mno, cum prostu nu e prost destul dacă nu e și perseverent, firește că nu m-am putut abține și m-am uitat la ambele clipuri până la capăt. Timp în care am apucat și să-mi termin berea, și să-mi fumez țigara.

Așa că am zis să scot și eu cățeaua din dotare la cacapipiul de seară, ca să mă pot duce apoi liniștită la culcare.

De obicei când scot cățeaua, iau cu mine o lanternă mică, să o văd pe unde bântuie și ce face. Nu de alta, dar luminile din curte sunt programate să se oprească la ora 11 și, de cele mai multe ori, eu mă apuc să o scot mai târziu de atât.

Același lucru l-am făcut și în seara despre care vă povestesc. Am înșfăcat lanterna, am mânat cățeaua și am ieșit afară, în beznă.

Și cum mergeam eu așa înspre fundul curții, având în spatele meu lumina care ieșea prin geamul de la sufragerie și în față fasciculul slăbuț al lanternei (că evident, nu iau Varta aia mare, de mers pe munte, că aia zici că-i reflector d-ăla de urmărit avioane inamice), încep să-mi atragă atenția tot felul de zgomote și trosnete.

Noaptea, trecut de 11, la țară. Evident că e o liniște de-ți poți auzi neuronul mișcându-se prin cap și se mai aud pe ici – pe colo diverse: mai pufăie calul vecinului, mai mișună un arici prin boscheți, mai țopăie o broască, mai cade un măr dintr-un copac cu un bufnet surd pe iarbă…d-astea.

Și cum încercam eu așa, să mă îmbărbătez singură, încep să-mi zic în sinea mea:

– Hahahaha, ce tută ești! Te-ai uitat la mizeriile alea de clipuri și acu te sperie și-o adiere de vânt! Ce mișto ar fi acu să apară vreo vrabie, ceva, de pe după nucul ăsta, să vezi cum o să sari în sus mai ceva ca o beșică de gaz dintr-un vulcan noroios! Hahahaha!

Firește, nu apuc să-mi duc bine la capăt aceste gânduri autoironico-încurajatoare, că surprind cumva cu vederea periferică o umbră mișcând undeva în spatele meu.

După cum vă ziceam, îmi venea lumină din spate, dinspre casă, că avem un geam de la sufragerie care-i aproape cât tot peretele, care dă în curte, iar în sufragerie lumina era aprinsă.

În clipa în care percep umbra mișcătoare, evident, înțepenesc. Nu mai am curaj nici să mai fac vreun pas în față – că unde dracu era să mă și duc, eram pe direcția fundului curții și, în caz de pericol, nu e ca și cum aș fi putut să sar gardul ca să mă salvez – nici să mă întorc, să văd ce dracu bântuie prin spatele meu.

Încep să simt niște broboane de transpirație rece cum îmi picură la vale de pe ceafă înspre spinare. Îmi dau seama că în ultimele secunde nu am mai focalizat fasciculul lanternei asupra cățelei, în panica mea, așa că potaia ai dispărut din raza mea vizuală și mult succes să mai găsești un câine negru în beznă…

Bine, oricum, nu era ca și cum m-aș fi așteptat să mă apere asta de vreun pericol, că dacă-i vorba de curaj, e prima la fugit. Dar măcar așa, pentru susținere morală mi-ar fi prins bine să o știu p-aproape.

Da potaia, ia-o de unde nu-i. Rămăsesem înțepenită în mijlocul aleii din mijlocul curții, nemișcată, neîndrăznind nici să respir, în timp ce auzeam în continuare diferite sunete care de care mai bizare, care păreau că se strâng tot mai aproape de mine, micșorând pe clipă ce trecea distanța dintre mine și ele, în timp ce umbra amenințătoare care venea din spatele meu se mărea tot mai mult.

Nu știu câte eternități am petrecut așa, țeapănă de frică și fără să respir, dar fix în momentul în care probabil căpătasem o culoare albastră-vineție de la lipsa de oxigen, iar umbra ajunsese deja la dimensiuni apoteotice în spatele meu, m-am trezit cu mâța frecându-mi-se de picioare. Că a ei era umbra diavolească ce mă urmărise până atunci.

Am apucat să trag o gură sănătoasă de aer la fix, înainte să leșin dracu’ de la hipoxie, am înjurat pisica diavolului cu cele mai crunte înjurături care mi-au venit la gură la ora aia, am recuperat și cățeaua de după tufele de zmeură, unde se pitise să poată să se îndoape regulamentar cu numita zmeură, fără să o cert, și m-am dus naibilor la culcare.

În concluzie, ceva recomandări de filme de groază sau alte clipulețe în genul celor de mai sus? Nu de alta, da vreau să văd cât mă mai ține inima, am decis să trăiesc periculos!