N-aveam cum să țin cu Franța măcar pentru că Lisabona e unul dintre orașele în care m-aș întoarce la nesfârșit. Da, ok, iubesc și Parisul, dar nu se compară cu orașul poezie care trăiește în ritm de fado.

Dacă aveți impresia că portughezii sunt un fel de spanioli care vorbesc mai stâlcit, ei bine, vă înșelați amarnic. Cel puțin la fotbal, portughezii sunt un fel de pitbulli cu glezne fine. Rar ai să vezi echipe așa-zis latine mai arțăgoase decât naționala lusitană, iar marea problemă a adversarilor e că mai sunt și extrem de tehnici.

Lucru demonstrat din plin și de pasa cu călcâiul a lui Rafa Leão pentru Nuno Mendes, din minutul 12. Pasă în urma căreia stai și te întrebi dacă nu cumva Mendes e certat cu Ronaldo, altfel n-ai cum să înțelegi de ce nu i-a pasat lui CR7, ăla fiind liber ca pasărea cerului în mijlocul careului francez. Bine, mă rog, cred că e greu să nu fii certat cu Ronaldo.

Primul șut al francezilor a venit în minutul 20, dar în plină dominare portugheză. Și când zic „dominare”, a se citi 66% versus 34%. Sincer, nu-mi amintesc când am văzut-o ultima oară pe Franța jucând „lungă și pe-a doua”, cum s-a întâmplat în prima jumătate de repriză.

În partea a doua Les Bleus au echilibrat, dar Pepe a fost im-pe-ri-al. Nici nu se simte c-ar putea să fie bunic tată pentru mai bine de jumătate dintre cei de pe teren. Cred că Kolo Muani s-a ridicat după tackling și i-a mulțumit vorbind frumos cu „dumneavoastră” și „mă iertați c-am vrut să vă driblez”.

În ceea ce-l privește pe Ronaldo, nu mă macină întrebarea dacă mai are sau nu viteză, că asta mi-e clar. Ce vreau eu să știu cu adevărat este dacă a folosit aceeași cutie cu gel de păr la toate cele șase Euro la care a participat. Abia asta ar fi interesant de știut.

E posibil să știe insolentul ăla de Bruno Fernandes, așa cum a știut și să-i fure lovitura liberă, de și-a pus Ronaldo mâinile în șold ca țațele pregătite de ceartă, când a văzut asemenea tupeu.

Până la urmă a dat ăl de sus și s-a terminat cea mai frumoasă primă repriză urâtă. Până și arbitrul a cedat nervos, n-a mai dat niciun minut de prelungiri, că nu mai suporta să-i vadă alergând degeaba.

A început și repriza a doua, moment în care trebuie să pun și aici întrebarea pe care o am în cap de măcar 25 de minute: numai mie mi se pare că francezii joacă cumva în scârbă? Că nu prea se omoară cu alergatul și că în general îi cam strânge la umeri Euro ăsta? Nu? Nimeni? Doar eu? Mbine.

Nu prea-l halesc pe Mbappé, dar până și pe mine m-a impresionat mingea aia pe care și-a luat-o in mască. Îmi imaginez că durerile trebuie să fi fost atroce dacă sub masca aia se află o fractură de piramidă nazală. Nici măcar nu înțeleg cum naiba poate să joace trăind cu amenințarea permanentă a unei lovituri care să-i sece sufletul de durere.

Cică există o teorie conform căreia portarii se îmbracă în culori cât mai aprinse pentru că în felul ăsta ar fi atacanții tentați să șuteze pe direcția lor. O fi adevărată, n-o fi, habar nu am. Știu doar că din 5 metri, cu toată poarta în față, Bruno Fernandes a șutat FIX în Mike Maignan.

Ceva adevăr o fi și-n teoria aia, mai ales că peste trei minute Vitinha și Ronaldo fac exact același lucru.

La poarta cealaltă, Kolo Muani ori e daltonist, ori nu e foarte impresionat de echipamentul portarului portughez, că preferă să tragă direct pe lângă, ca să nu se mai complice. Trei centimetri mai la dreapta și era 1-0 pentru cocoși.

În minutul 70, Camavinga și-a propus să vadă dacă se poate rata dintr-o poziție din care e mai greu să ratezi decât să înscrii. I-a ieșit, a reușit. Dacă avea și piciorul stâng, poate nu-și mai propunea rahaturi din astea.

Dacă prima repriză a fost anostă și aproape urâtă, a doua reușește să mă țină în tensiune. Ceea ce e mare lucru la o oră la care de obicei mă cam ia somnul. Am ajuns deja în ultimul sfert de oră și se joacă mișto. Parcă mi-a mai dispărut și impresia că pe francezi i-au obligat nevestele să se prezinte la Euro.

Din minutul 75 până în minutul 79 am făcut un singur lucru: m-am uitat doar la Ronaldo. Am ajuns la concluzia că probabil e certat cu toată lumea din lotul portughez. A încercat cel puțin cinci demarcări în adâncime, efectiv a plecat în sprint, dar nimeni niciodată n-a vrut să-i paseze, deși toți ar fi avut unghi de pasă. Că nu pleca nici ăla ca nebunul, când nu avea cum să primească. Nasoluț.

Din minutul 80 n-am prea mai avut ce face în afară de a încerca să-mi dau seama dacă vreau prelungiri sau nu. Până la urmă am decis că vreau.

Și-am intrat în prelungiri, dar nu înainte să-l văd pe Pepe efectiv umilindu-l pe Marcus Thuram, un jucător cu 15 ani mai tânăr. Sprint de 30 de metri umăr la umăr, urmat de o deposedare ca la manual. Jos pălăria, când l-am văzut pe Pepe sprintând, mi-am jurat că de luni ies din nou la alergat.

După zece minute din prima repriză de prelungiri, în care au avut doar francezii o semi-ocazie, mi-am dat seama că trebuie să vă spun asta: numele francezului Fofana are pentru mine rezonanțe cinematografice. De fiecare dată când în pronunță comentatorii, îl aud în cap pe Cristoph Waltz cum strigă: „au revoir, Shoshanna”. Nfine, în capul meu Shoshanna și Fofana seamănă.

Nu vreau să fiu rău, dar prima repriză de prelungiri a fost chiar mai urâtă decât prima repriză a meciului. Ceea ce nu e chiar ușor.

Scriu asta înainte să înceapă a doua repriză de prelungiri: Barcola, cel care l-a înlocuit pe Mbappé, este cel care va califica Franța. Asta simt, nu știu de ce.

O ocazie măricică a lui João Félix, un șut în peluză al lui Dembélé, o semi-ocazie a lui Barcola și o ocazie imensă a lui Mendes, asta a fost tot ce s-a întâmplat în a doua repriză de prelungiri.

Toți cei de pe teren păreau mulțumiți că vin penalty-urile, treabă pe care n-o s-o pricep niciodată. De ce te-ai bucura de ceva ce e hazard pur? Cum ziceam, mă depășește.

Ce dovadă mai bună vreți decât ce s-a întâmplat pe teren și scorul final?

A ratat un singur om, João Félix, și totul s-a terminat pentru Portugalia? Ce credeți, își mai doresc să ajungă la penalty-uri acum?

P.S. Barcola a bătut penalty și a înscris, am simțit eu bine.