Când au învățat austriecii fotbal?
Oameni buni, când eram eu copil sau adolescent, România juca împotriva Austriei doar când avea nevoie de meciuri din alea de refacere a moralului. Cum jucam noi la bloc cu ăia de la turnul din spatele centralei, pregătind marile meciuri cu rivalii de la D3.
Le dădeam până plângeau, își luau mingea și plecau acasă, după care altfel porneam la războaiele adevărate cu trupa lui Cucu și a lui Otto. Ei, tot așa și naționala cu Austria, îi băteam pe unde-i prindeam ca să ratăm mai cu spor calificările la Mondiale și Europene. Na, mai bate-i acum.
Polonia în primele 25 de minute nu a contat. Fără Lewandowski echipa părea un bichon uitat pe-afară care amușină de zor după stăpân și ăla e deja pe canapea la televizor. Nu cred c-au trecut de cinci ori centrul terenului.
Poate nu întâmplător anul trecut pe vremea asta scoteau di tri ori chișca din poartă la Chișinău. Le-au dat frații moldoveni de i-au julit. Și nu era vreun amical, era meci din preliminarii.
Mă rog, până la urmă au reușit să se prindă din mers că trebuie cumva să joace și fără catalanul Robert, altfel săptămâna viitoare își plătesc micul dejun cu zloți, pe malurile Vistulei. Așa că s-a umflat tărâța în Piątek, singurul polonez bucuros că nu joacă Lewandowski, și le-a adus aminte austriecilor că există și ei pe teren.
După pauză, vreo douăzeci de minute s-a frecat menta ca la corporație vinerea după ora 15:00. Mai aveau un pic și se invitau unii pe alții la minge: „gincue, pane”, „nu, nu, eu gincue”. Când a văzut atâta politețe covârșitoare pe teren, Mister Probierz s-a luat cu mâinile de cap și l-a băgat pe Lewandowski, chiar dacă ăla e într-un picior.
Le-a folosit polonezilor intrarea lui, cum îmi folosește mie să știu când plouă la Zalău. I-a așezat Baumgartner pe scaune ca să le arate cum cântă el de unul singur „Eine kleine Nachtmusik”, la colțul lung. După care a intrat la acompaniament și Arnautović, din penalty. 3-1.
Dacă intrau și cele două bisuri ale lui Posch și Laimer, acum învăța jumătate de Europă cum se numără până la cinci în germană.
Auf Wiedersehen, Poland!
Gute Nacht, meine Damen und Herren!
Așteptam cronica ta, chiar dacă am aflat scorul de pe google.
Zici că Austria are potențial? 🤔
Austria are meci săptămâna viitoare cu Olanda, ahem Țările de Jos, că nah, să nu se oftice prim-ministrul olandez. 🤭
Io, la sală, port tricou portocaliu și adidași negri cu șirete portocalii. Mo-ntrebat un ciumec dacă io țin cu Olanda. Nu zic, io țin de bară. Ah, nu, zicea el, io ziceam de fotbal. I-am zis că n-am treabă. 🤭
Comentariu beton!28
Azi au jucat perfect.
@MV: e plin de surprize campionatul ăsta.
@John, ce mi-aș dori o surpriză și mâine seară.
@Anel: io vreau ca echipa României să-i scoată echipei belgiene fotbalul din cap printr-un scor frumos: ROU-BEL 4-0.
@John, io m-aș mulțumi și cu un egal, și tot surpriză aș numi-o.
Auf wiedersehen, Belgien!
Și uite așa mai aflu ceva de limba germană.Good night!
La mine e jale si se facu atat de linişte ca aud greierii si țânțarii bâzâind. La ora 4 jumate toti polonezii imbracati regulamentar mergeau la Forum si Galeria Kazi sa vada meciul. Am mers si eu la 5:45 nu puteam sa trec pe pod, sa intru la Forum nici vorba. Am venit acasa si zic iau 3 beri merg pe jos 7 min si vad meciul in complexul de blocuri unde il proiecteaza pe perete si pun scaune. Am plecat la 2-1 ca era atata jale de credeam ca o sa se ia la bataie intre ei de suparare. Partea buna ca azi bauram bere mai ieftina cu 1,64 zl pe doza sau sticla ceea ce e ok! Vecinul de nervi iesi pe tarla sa tunda din nou iarba😂😂😂😂.Poza trimit pe whasup
Comentariu beton!24
Austria s-a prezentat astazi cu Florian Grillitsch, un fel de varianta Jack Grealish care nu bea.
Austria nu era ciuca batailor pentru noi. Ne-a barat accesul la Euro ’88 dupa ce am facut 0-0 la Viena in ultimul meci si cu victorie ne calificam. Belodedici eliminat. Am terminat cu 9 p si Spania 10,la victorie aveam si noi 10(erau 1 cu 2 victorie, nu 3 ca acum) dar aveam gilaveraj superior.
Daca scriu echipa noastra…
A fost scandal, dat afara Lucescu dupa ce era pe primul loc si 4-0 cu Austria si apoi…
Austria a jucat la mondiale in ’78,’82 si a terminat pe 7-8 avand cate 2-3 victorii.
Adevărat, i-a bătut naționala cu 4-0 la București, dar mai era nevoie de un gol la Viena, care n-a venit. Și parcă a ratat Boloni prin ultimul minut.