Habar n-aveam că și pe la vama Borș se iese din țară tot pe autostradă, amintirile mele despre vama asta fiind niște coșmaruri pe care nu voiam să mi le mai aduc aminte.

Dar nu mai e nimic din ce știam eu, acum e autostradă care se duce direct în cea a ungurilor. Iar în vama propriu-zisă am stat mai puțin de 10 minute. Mi-a plăcut, o să mai ies pe la Borș.

După ce-am intrat în Ungaria, am mers o vreme pe autostradă, după care am intrat în Slovacia și m-a scos navigația, m-a băgat pe drumuri naționale. Apropo de autostradă, am plecat de la Oradea pe ploaie și-am intrat în Ungaria pe ploaie torențială care a ținut-o așa până am ieșit de pe ea. Treabă care m-a amuzat extrem de tare, având în vedere că seara văzusem la știri cum Europa este până marți sub Cupola de Foc.

Revenind la Slovacia, atât vă spun: prieteni, n-avem nicio legătură cu Slovacia. Dacă aveți impresia că, fiind țară ex-comunistă, seamănă cu ce e pe la noi, ei bine, nu, nu seamănă deloc.

Ieri am mers prin Slovacia exclusiv pe DN-uri și pe drumuri secundare. Oameni buni, am trecut prin niște sătulețe atât de mișto, că nu-mi venea sa cred că sunt în Slovacia. Aș exagera dacă aș spune că-mi dădeau vibe de Elveția, dar cu ce-am văzut prin Slovenia se puteau compara la orice oră.

Pe scurt, pe lângă ce e la noi, aștia joacă în Liga Campionilor. Dacă nu mă credeți, băgați un drum la Cracovia și-o să va convingeți.

După care am intrat în Polonia, la fel, tot pe DN, tot pe drumuri secundare, doar ultimii 30-40 de kilometri i-am făcut pe autostradă.

Fraților, Polonia e din cu totul alt film. Polonia este, cu siguranță, cea mai șmecheră țară din fostul bloc comunist (nu pun la socoteală fosta Germanie de Est). La fel m-a dus navigația, tot prin sătulețe, sătucuri și sătuce.

Ei bine, dacă la Slovacia n-am putut să spun că aduceau a Elveția, în cazul Poloniei nu mai e așa. Am trecut prin niște locuri în care puteam să jur că dacă opresc mașina o să aud iodlere din pădure.

Am văzut inclusiv o poieniță în care erau minimum 50 de căprioare (deși eu zic ca erau mai multe). Ăla a fost momentul în care am tras mașina pe un drum lateral ca să încerc să ajung la căprioare, să le fotografiez. N-am reușit, că nu era nicio potecă, era doar hățiș curat.

Nu mai insist c-ați înțeles ideea: Polonia e din cu totul alt film. Iar treaba asta nu face decât să îmi confirme o teorie personală pe care o am în cap de ceva vreme. Teorie care spune că una e să te învecinezi cu Bulgaria și Moldova, și alta cu Germania.

Altfel, ieri după-amiază am ajuns la Cracovia și-am ieșit să mă plimb un pic prin centru. Nu m-am mai plimbat și nu pentru că n-aș fi vrut, dar cred c-am făcut o ușoară ruptură musculară la gambă, la stângul.

Acum vreo două-trei săptămâni am avut o întindere la mușchii de la gamba stângă. Dar pentru că-n perioada asta n-am ieșit la alergat, nu i-am dat importanță, am lăsat mușchiul să se refacă de la sine. Dar ieri, în Cracovia, am dat să fac un sprint lejer, de vară, pe o trecere de pietoni.

Ce să vezi, am plecat de pe loc apăsând tare pe stângul, moment în care ceva a pârâit scurt acolo, în interiorul mușchiului care deja mă durea, după care la revedere călcat pe piciorul stâng. Am șontâcăit până la tramvai și de-acolo până-n camera de hotel.

Nu știu dacă e întindere sau ruptură, dar dacă nu mă mai lasă cuiul ăla înroșit în foc pe care-l simt în mușchi, mâine mă duc la doctor.

Mâine, nu azi, că azi merg la Auschwitz, deci n-am timp de doctori și prostiile lor.

Mda, știu, a picat prost. Aia e, bunică-mea avea o vorbă: „cine sare pari mulți îi mai intră și câte unu’-n cur”.

sursa foto: freepik.com