Mi-a expirat permisul de conducere și-a trebuit să mă ocup de acest aspect zilele astea. Mă rog, el n-a expirat încă, dar am zis să-l preschimb până expiră, că nu se știe niciodată.
Faza e că nu aveam chef absolut deloc să mă ocup de așa ceva. Niciodată nu am chef să mă ocup de ceva care presupune că voi interacționa cu autoritățile statului român.
Mă iau trepidațiile și transpirațiile când îmi dau seama că urmează toată suita de lucruri după care mă dau în vânt: cozi, dosare, cereri și altele de genul ăsta, la care ești obligat să te aștepți. Nu de alta, dar e dovedit că imaginația și creativitatea conțopiștilor nu cunoaște limite când e să-ți pună bețe în roate.
Dar cum în viață nu facem doar lucruri care ne produc plăcere, am tras de mine și m-am urnit să rezolv.
Prieteni, atât vreau să vă spun: dacă ar merge toate lucrurile în România cum merg la Permise și la Pașapoarte, țara asta ar mai avea o șansă. Sau măcar interacțiunile cu reprezentanții birocrați ai statului român să meargă peste tot la fel de bine și rapid cum merg la Permise și la Pașapoarte.
Despre Direcția Generală de Pașapoarte am povestit când mi-am schimbat pașaportul, acum a fost rândul celor de la Direcția Generală Permise De Conducere Și Înmatriculări să mă lase cu gura căscată.
Oameni buni, fraților, știți cât durează să-ți preschimbi permisul dacă ai fișa medicală făcută, taxa plătită și te duci acolo cu programare online? Undeva sub trei minute. Și nu glumesc.
Ca să nu vă mai spun că pe când mă duceam spre ghișeul unde eram programat, efectiv am simțit o satisfacție vecină cu orgasmul când a venit unul să mă întrebe ce număr de ordine am, de mă bag în față?
Eu i-am răspuns senin că n-am număr de ordine, el a holbat ochii când a auzit de așa tupeu nemaivăzut, după care am continuat imperial: „dar am programare online”. Și m-am băgat în față.
Vă zic, a durat mai mult drumul de la mașină la ghișeu decât formalitățile în sine.
Nu știu cum se prezintă situația în restul țării, dar în București măcar asta au reușit să facă bun în atâta amar de vreme: să meargă lucrurile ca uns la instituțiile astea două.
Ne ziceți cum stă situația și pe la voi?
La Pașapoarte și eu am avut o experiență neașteptat de plăcută, a durat 10 minute, în conditiile în care am fost 3, eu, nevasta si fiică-mea!
In schimb, la schimbarea cărții de identitate s-a lăsat cu scandal (am mai povestit o dată aici și nu vreau să repet, că mă apuca iar nervii).😀
Permisul imi expiră in 2026, așa că nu am date proaspete!😀
Comentariu beton!23
La Inmatriculari in Targu Mures, rezolvat pentru 2 masini in 5 minute, programare online la 2 ghisee diferite, una dupa alta. Am avut toate actele pregatite, taxele achitate… Fara nervi, fara timp pierdut la cozi. O placere, ce sa mai? :))
Yep, și la Buletine la fel. La Galați. Am stat mai mult pe scauna poză că documentele le-a pus funcționarul în succesiunea lor internă. Bună ziua, acestea sunt documentele, faci frumos la poză (bărbia mai la dreapta), în 2 săptămâni la Ghișeul Eliberări, Mulțumesc, Bună ziua.
Comentariu beton!25
Asa a fost si la Sv, numai ca la eliberare am stat doua ore la coada, ca acolo nu se mai fac programari online
Acum 2 saptamani am făcut 3 pașapoarte la Plaza Mall. A fost incredibil!
2017 si 2022 la Pasapoarte intr-un judet din Top 5 sărăcie si țărănie, sub 3′ cu programare online.
Comentariu beton!14
Eu am să zic doar că, stilistic vorbind, e cam riscant să alături „satisfacție vecină cu orgasmul” și „undeva sub trei minute”, în special știind ce comentatori neduși pe la biserică mai bântuie pe aici. Nu eu, Doamne fere’, fug, că mă grăbesc la utrenie.
Comentariu beton!124
Trei minute cu tot cu tigarea de dupa 😉
Comentariu beton!19
@kilroy, nu, că nu mai fumez. :)))))
În Ploiești la fel. Inclusiv la buletine și, surpriză, la ANAF!
În 2021 mi-am schimbat și eu cartea de identitate și pașaportul pentru că erau pe cale să expire ș-am avut parte de aceeași satisfacție. Totul a mers ca uns.
Până-n 2031 nu mai am treabă. 🤠
Păi și permisul? Sau și la austrieci e valabil că dacă ai bemve, permisul e opțional?
Permisul e austriac presupun deci il face loco, ca asa e legea europeana tre sa iti schimbi permisul cu unul in formal local al tarii unde ai rezidenta, nu de alta dar tre sa te gaseasca camerele pentru amenzi si politistii in sistemul computerizat.
@MV: permisul românesc îmi expirase, așa că l-am schimbat cu unu’ austriac (aveam rezidență-n Austria mai mult de 6 luni). M-a costat 2 poze tip pașaport, permisul vechi și €49,50.
Mi-a venit acasă prin poștă în 7 zile. Ar fi venit în 3, dar poliția română a avut nevoie de 4 zile să caute-n arhivă ziua eliberării permisului. 🤷♂️
Superb.
Și în Timișoara la fel. Pașaport și carnet schimbate anul trecut, dar și acum aproape 4 ani. Programări online, totul rapid, frumos. Până și pentru fișa medicală poți online să faci programare. Nu știu cum e în orașele mici.
Buletinul nu a mers online, am mers personal, completat de mână, copii după documente, deși nu mai trebuie duse. A mers rapid și acolo, dar old school. La pașaport și carnet nu am avut nevoie de copii.
Am patit si eu una buna la permise in Timisoara. Ma duc si eu dupa 10 ani sa schimb permisul. Toate bune si frumoase, platesc taxa online si ma duc la permise. Surpriza ca nu era nimeni la coada. Cred ca nu avea nimeni programare in intervalul ala. Dau sa intru si ma intreaba tanti de la ghiseu daca am programare online. De unde programare. Nu m-a primit. M-a pus sa fac programare ceea ce am si facut. Ca si idee se pare ca la permise nu mai exista numar de ordine. Cel putin nu in Timisoara. Nu ai programare nu poti schimba permisul. Cu programare nu cred ca am stat mai mult de 5 minute si apoi in cateva zile am primit permisul la usa prin Posta Romana.
să vedeți ce frumos este când rătăcește copilul certificatul de naștere! copil care nu mai e chiar copil, că a devenit adult.. și mai e și la mii de km distanță!
există și funcționează varianta „click”, oameni buni! iar împricinatul primește duplicatul pe mobil.
în cazul în care nu știți asta sau doriți neapărat personal, la ghișeu, în București primiți duplicatul pe loc și fără nicio taxă. nu știu în alte județe.
da, se mai întâmplă și lucruri bune!
Comentariu beton!49
încă un lucru: și eu am fost un cetățean revoltat că mi se cer copii după o grămadă de acte emise de stat, că durează prea mult obținerea unui document, că e ilogic să..
ei, mi-a explicat doamna de la ghișeul de la starea civilă și-am priceput: arhivele nu erau digitalizate! cică în ultimii 3 ani au digitalizat 82 de milioane de acte civile, întocmite în ultimii 100 de ani!
de-asta se vor mișca mai ușor de-acum și nu vor mai cere „și pe mama și pe tata”.
Comentariu beton!37
Ia că m-am luminat și eu, poate scap de acum de prezentat certificatul de naștere și de căsătorie la fiecare schimbare de buletin! Bine, poate ar fi fost mai util să înceapă în sens invers, că cei de acum 100 de ani nu prea cred să-și mai facă vreun act nou 🤷♀️
Dar rămâne dilema: de ce mama ciorilor au nevoie de certificatul de naștere al copilului în întreținere ca să-mi schimbe mie cartea de identitate?!
Comentariu beton!21
@Mălina, chiar și acum cinci ani când am solicitat preschimbarea CN model vechi, pentru că era cerință de la pasapoarte, cu cerere de la județul care a emis actul acum 54 dă ierni, tot s-au mișcat bine și m-au rezolvat într-o săptămână. Dar ce povestești tu e magic! Mulțumesc pentru informație!
Comentariu beton!20
Erată: imi trebuia CN pentru că expira CI și acela trebuia la pasapoarte 😬
@Ana_i
Iti trebuie CN al copilului minor aflat in intretinerea ta pt ca se face o legatura intre parinti si copii in baza de date si pt a stabili domiciliul copilului. De exp: parintii necasatoriti si/sau cu domicilii diferite, la ghiseu te intreaba sau completezi pe cerere la ce domiciliu stau copiii?!
Sper ca te-am lamurit.
@Malina, e in derulare un nou program informatic care va digitaliza toata starea civila pe tara, inca nu functioneaza inca in toate judetele, eu lucrez la stare civila intr-un orasel din Salaj si nu avem inca unda verde. Si 2 la mana, copilul adult poate cere doar personal sau prin procura autentificata un nou CN, nu primesc parintii in locul lui asa pe ochi frumosi.
Probabil la Bucuresti au implementat deja programul si a putut cere el online si a primit varianta electronica a CN, este?
Comentariu beton!19
@Andreea Raluca, nici n-am afirmat că solicită părinții copilului, devenit adult 🙂
da, da, în unele județe s-a implementat, am înțeles că în jur de 50% dintre actele digitalizate sunt operaționale.
@Oldjohn, aseară m-am gândit la voi, că sunteți sub nămeți 🤕
am avut colegi pe Oslo, cu zborurile anulate, ne ziceau că e crunt.
Comentariu beton!20
@Andreea Raluca: cartea MEA de identitate, domiciliul MEU. Iar pe cerere nu exista nici o mentiune despre domiciliul copiilor, ci doar despre data si locul nasterii lor (again, mi-e greu sa inteleg ce treaba are domiciliul meu cu cati copii am facut, dar trag speranta ca peste 10 ani sa nu mai am dileme din astea).
Unde trebuie sa mergi sa obtii un duplicat dupa certificatul de nastere puteti va rog sa-mi spuneti. Vorbesc de Bucuresti.
Acum 2 ani (era în pandemie), programare…mers acolo (a durat maxim 5 minute)…trimis prin poștă (au zis că nu au colaborare cu firme de curierat), mers la poștă…luat.
Nu mai știu cum este acum, da’ atunci a fost perfect.
Doar ca, statul roman nu s-a putut abtine si tot a bagat o „gogoasa” in procedura asta cu permisul, explic imediat.
Anul trecut am luat doua categorii noi pe permis.
Stiam ca imi expira ALTE doua categorii in 2024.
Am zis, perfect, schimb permisul ca oricum adaug cale doua categorii si in 2024 nu mai trebuie sa bat drumul la DRPCIV inca o data.
Corect? Ei bine … NU!
Obs – pentru categoriile astea doua (C + E), cele noi, e nevoie de o fisa medicala (Tip II) putin mai complexa decat aia pentru A/B de exemplu (Tip I). In sensul in care are, in plus fata de A/B, vreo 2 OK-uri de la medici specialisti. Dar fisa Tip II, INCLUDE pe cea Tip I, ca la exercitiile cu multimi din clasele I-II.
Surprizele au fost asa:
UNU – aflu ca degeaba schimb eu permisul prin adaugare C+E, pentru ca la A/B nu se schimba NIMIC si aveau sa expire tot in 2024;
DOI – ca sa „schimb” si pentru A/B a trebuit sa fac o CERERE (alta) de preschimbare; deci in total doua cereri: una pentru adaugare C+E, una pentru preschimbare A/B;
TREI – am fost fortat sa fac DOUA fise medicalepentru ca, dupa mintea statului roman, o fisa medicala (Tip II) care este mai complexa si o include pe cea simpla (Tip I) nu a fost suficienta.
Asa ca m-am inarmat cu DOUA fise medicale (una inutila, dar pe care am fost nevoit sa o platesc) si cu DOUA cereri si am purces la DRPCIV.
Acolo, confirm si eu, totul OK, 3-5 minute.
Comentariu beton!17
Da, chestiile astea ilogice mă omoară și pe mine. Treaba e că undeva există o explicație pentru care procedează așa, alta decât „ne justificăm și noi salariile”.
Și la Cluj se mișcă bine la ambele, atât doar că la pașapoarte când e sezonul vacanțelor e măcel și se stă puțin la coadă chiar și cu programare online.
Eu cred că s-au îmbunătăţit mai peste tot, cel puţin pentru oamenii inteligenţi, ca cei de aici.
Dacă te informezi înainte şi te duci cu toate cele cerute sînt şi ei operativi. Dar dacă le faci după capul tău, care te duce sau nu, cred că atunci apar problemele. Şi pe cine să dai vina dacă nu pe funcţionari, deşi tu eşti cel care nu înţelege ce citeşte şi care e cerinţa. E vorba de analfabeţii funcţionali dar nu numai.
Şi eu am avut interacţiuni extrem de operative la buletine, permise, etc.
La buletine e mai nasol că îți cereau toate copiile la datele pe care ei le au deja (multe ei le-au emis) .
La permis e rapid. La mine a durat -10 minute, că am venit mai devreme și nu era nimeni și m-a băgat înaintea programării.
Anul asta am descoperit taxe și impozite, în sensul că am aflat că de 13 ani plătesc impozit mai mare pentru că mi-au trecut suprafața mai mare la bordei…Cică îmi vor da o parte din bani înapoi, că numai pe 5 ani în urmă se recalculează. Cu alte cuvinte, sunt un cetățean model la mine la sat, plătind mai mult pentru super dezvoltare și investiții în…salarii.
La pasapoarte merge ok de niste multi ani, cel putin in Bucuresti. La permise la fel, insa eu m-am umplut de draci la inmatriculari la Bucuresti in 2022 cand am aflat ca vor sa vada placutele cu numarul masinii, in conditiile in care era vorba de incheierea leasingului si trecerea masinii pe numele meu, numarul ramanand acelasi. Acum am auzit zvonuri ca se va face totul online, mergi o data ca sa te vada la fata si apoi nu mai ai treaba cu ei.
Băi, da, asta e una dintre cele mai probleme ale birocrației românești: este total infelxibilă, nu se poate adapta la nicio situație. Sunt convins că atunci când au făcut procedura cu „numărul trebuie văzut de către ofițerul de la ghișeu” au omis situația în care el rămâne același. Și pur și simplu cer să-l vadă pentru că așa zice regulamentul și pentru că nimeni nu se gândește să schimbe regulamentul.
Și ce-ai făcut? Te-ai dus la mașină și l-ai adus?
A fost mai nasol de atat, ca era finul meu la ghiseu cu procura, eu eram in Londra atunci si voiam sa plec apoi cu masina in Grecia. Masina mea era parcata in Berceni. Deci am imprumutat masina de la cumnat pt Thasos 😔 Marea problema a fost de la taxe si impozite S4, care mi-a dat fiscalul in 2 saptamani, digitalizarea la ei inseamna sa ignori oamenii cat mai mult posibil 🤬 Acum cer si contract de salubrizare de la asociatia de proprietari, altfel nu te baga in seama.
Am patit la fel cu numerele, mi-a spus functionarul acum 2 ani ca cer placutele, chiar daca pastrezi combinatia de numere, ca sa vada daca nu sunt deteriorate, sterse etc., daca sunt OK, ti le da inapoi. M-o fi mintit sau nu, asta nu stiu. :))
Brasov, confirm.
Permise si inmatriculari, merge ceas, exact cum ai spus, 3 minute si pleci rezolvat.
Totusi, intilnesti cam jumatate din bizoni cu actele incomplete din varii motive. Mirati si suparati, ca vor trebui sa revina.
Anul trecut am radiat o mașină și totul s-a rezolvat on-line iar la înscrierea celei noi a fost cu prezență la ghișeu dar programare on-line și s-a rezolvat tot ceva de genul 3′, se poate și civilizat. Acum urmează să schimb CI și aștept să văd cum se întâmplă, am văzut că tot on-line se poate face programare, în pandemie la fiu meu s-a rezolvat cu programare făcută de cei de la evidența persoanelor și s-a rezolvat la fel de repede iar CI i-au trimis-o prin poștă, și la pașapoarte există varianta cu trimisul prin poștă ca să nu mai faci încă un drum până la ghișeu.
Acum am plătit taxa pentru locul de parcare și am primit pe mail contractul în maxim 2′ după confirmarea plății iar impozitul pe casă/mașină idem. Între momentul depunerii cererii pentru locul de parcare și confirmare cred că 24 ore.
In dupa amiaza in care am constatat ca permisul personal era nitel expirat de vreo sase luni, am pus mana pe telefon si mi-am facut programare la vizita medicala pentru a doua zi dimineata, dupa care am intrat pe site-ul DPRCIV si am facut programare pentru aceeasi zi la ora 14.00. Asa ca a doua zi la ora 14.15 aveam deja dovada de la Permise in buzunar. Iar dupa cateva zile, spre surpriza mea, am primit prin posta recomandata cu permisul cel nou. Deci confirm si eu, in capitala Olteniei, directia care se ocupa de eliberarea permiselor si pasapoartelor functioneaza exemplar.
La permise confirm, a fost totul perfect, aici in Bucuresti. Am avut programare online si bineainteles ca o primata inutila cu bon de ordine s-a sesizat ca in cazul tau ca ”de ce ma bag in fata”, neaintelegand ideea de programare online si faptul ca biletele de ordine erau doar pentru cei care veneau fara programare. Insa cum permis de conducere poate sa aibe orice taranoi analfabet , cu comportamentul de rigoare si in trafic, atunci cam asta se intampla.
Am un prieten care avea A de 18 ani si a luat examenul pentru B in 2023 prin primavara. Nici acum nu are permis. Nu au „unit” dosarele intre cele doua categorii. Poate dura si ani de zile si nu exista prevedere legala care specifica durata.
Atunci când procedurile sunt făcute bine, lucrurile merg strună. Dacă apare vreo situație mai atipică, e un pic mai greu, dar se rezolvă.
Chiar și pentru o interacțiune din asta simplă i-aș duce pe nostalgici înapoi, să-și facă permisul sau buletinul prin anii ‘80 (poate și pe la pașapoarte, de distracție) și p-ormă mai vedem.
Prin anii 90 stateam la coada la pasaport si buletin cu zilele (nu e exagerare, chiar si o saptamana dura coada la pasaport, cu liste, cozi incepute la 5 dimineata, gazde, plapuma in masina, etc) . La buletin doar 1-2 zile se coada daca erai harnic si la rasarit rezemai gardul politiei.
Prin 2000+ se miscau mai bine in general, exceptie pasapoarte unde era haos. CI-ul dura 2-3 zile sa-l faci/ridici (sector 3, am facut cateva din motive de furt sau schimbat domiciliu), nu inteleg acum de ce dureaza 3 saptamani (atat a fost in toamna 2023, tot sector 3).
Ce n-am inteles eu: la ce mama ma-sii ne trebuie certificat de naștere daca avem CI deja emis și îl predam la schimbarea acestuia???
Comentariu beton!12
Eu am tot „predicat” cunoscutilor ca serviciul de Pasapoarte merge ca uns… pe testate in 2 judete diferite (TM si AB).
Ce-i asta, o scena dintr-un film suprarealist, povestesti un vis, ceva… ?
@L Popescu, îți spun cum gândesc eu situația asta. uneori, funcționarii mai greșesc litere sau date. sunt oameni, deci supuși greșelii.
nefiind digitalizate documentele de stare civilă, funcționarul nu avea cum să verifice corectitudinea datelor. poate ceva a fost greșit în actualul document.
certificatul tău de naștere se afla în arhiva primăriei localității unde te-ai născut. crezi că funcționarul care întocmea actul de identitate se ducea la arhiva aia, să verifice corectitudinea datelor?
Comentariu beton!32
Adică „am certificat de naștere, deci exist”?
@L Popescu, și dacă, între timp, ți-ai schimbat numele? când ți-ai făcut CI te numeai L Popescu, între timp ai hotărât că vrei să te numești V Georgescu. nefiind digitalizate documentele de stare civilă, de unde să știe funcționarul ăla că totul e corect?
explicații rezonabile există, chiar dacă nu le percepem noi logica, la o primă vedere 🤷🏼♀️.
Comentariu beton!29
Si daca în certificatul de naștere scrie Cristescu, cu ce îi ajută???
@L Popescu, acum sunt lămurită, chiar nu-l ajută cu nimic! a fost doar vina mea, că am încercat să-ți explic! 😐
sănătate, o zi bună!
Comentariu beton!28
Păi n-ai explicat nimic!
@Malina: am o CI deci exist. Cand mi-am facut prima carte de identitate, am prezentat certificatul de nastere, deci „s-a verificat” inainte sa se emita. Daca ma prezint la preschimbare cu o CI cu numele L Popescu, degeaba scriu ca vreau sa ma cheme Georgescu pe noua CI, ca trebuie sa demonstrez cum mi-am schimbat numele cu acte. Altfel, tot L Popescu o sa raman. Iar daca actualul document a fost emis gresit, nici nu vreau sa-mi imaginez ce distractiv ar fi la DLEP cu un certificat de nastere cu un nume si o CI cu alt nume (excludem cazul schimbarii numelui prin casatorie si alte explicatii logice si cu acte doveditoare).
@Ana_i, nu și tu, te rog! 🤕
când ți-ai făcut prima dată CI, ai fost în urbea natală. ai dus certificat de naștere, ca să nu stea funcționarul ăla pe la arhivă, căutându-ți certificatul, da?
dacă, între timp, tu decizi să-ți schimbi numele, te duci la starea civilă și primești alt certificat, da?
apoi vrei CI nouă. documentele nu sunt digitalizate. de unde vrei să știe funcționarul că datele din certificat nu corespund cu ce ai tu pe vechea CI?
sau.. poate-n certificat scrie NAIE, dar funcționarul de la vechea CI a trecut NAE și tu, din neglijență sau comoditate, nu ai sesizat și nu ai cerut modificarea.
cum știe funcționarul că datele tale sunt corecte? bântuie prin arhive, pt fiecare?
las-o așa, că nu de nebuni cereau documente, ci pt că verificarea celor deja emise nu se făcea cu un click, ci cu verificarea arhivelor. și nu stătea nimeni să caute-n sute de mii de arhive, pt milioane de cetățeni.
Comentariu beton!23
@Malina: vorbim impreuna da’ ne-ntelegem un pic separat 🙂
Partea buna e ca peste vreo cativa ani, odata cu digitalizarea, se va termina cu toate dilemele astea. Alta parte buna e chestia asta cu programarea online, care pare ca functioneaza peste tot, ceea ce scurteaza considerabil timpul pierdut si nervii.
” Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date este un organ de specialitate al administrației publice centrale, care funcționează în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, fiind înființat în 2009, prin deființarea Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 329/2009″
Baze de Date. 2009. Nu trebuie să caute nimeni în arhive.
Pașaport nu am, dar anul trecut mi-am schimbat buletinul și permisul. Programare online, cu toate actele pregătite de acasă, taxa pentru permis plătită pe ghișeul.ro, totul a durat foarte puțin. Mai greu a fost să găsesc loc de parcare.
Buna ziua, o intrebare, fisa medicala este luata pe bune? Adica vreo 10-15 specialitati de medici? Mulrumesc. Intrebarea este mai mult sau mai putin retorica.
@Gabriel, nu știu ce 10-15 specialitati de medici visezi tu. Fișa medicală pentru preschimbare permis cat.B presupune investigațiile astea: medicina interna, ORL/oftalmologie, ortopedie/chirurgie, neurologie/psihiatrie.
Și da, am luat-o pe bune. Nu văd ce-aș căuta la volan dacă nu trec pe bune niște controale medicale de bază.
Sper din toată inima că da. Altfel ne vom mira când ” un tataie de 75 de primăveri” spulberă pe unii că….
Și unul de 24 de anișori poate face asta. Dar slabe șanse să fie din cauze medicale.
Acum vreo 20 ani am cunoscut un tip care facea taxi. Din plictiseala. Avea 5 magazine si tot atatea masini in taxi. Lucra doar pe noapte si mereu cu ochelari cu lentile negre. Normal ca era anormal asa ca iesea in evidenta. Explicatia? Tipul avea un ochi de sticla si umbla vorba in sat ca analizele medicale le-a facut in capitala fiindca nimeni din urbe nu si-a asumat. Se zvonea ca analizele au costat 10 000 lei. Nu l-am mai vazut de vreo 10 ani, habar nu am daca mai vietuieste.
Ok, nu sunt 10-15, sunt sapte(7), nu am inteles bara(/). Si eu nu lucrez in sfere inalte ca sa visez. Cu respect. Ce vroiam sa spun este ca am impresia ca „vizita” asta la doctori ia mai mult timp si bani decat actul ulterior. (Sanatos tun)
@Gabriel, sunt PATRU cabinete medicale în care intri. De-aia există slash (/), ca să înțelegi mai ușor că ăla e un singur control.
Fișa medicală costă între 150 și 300 de lei, în funcție de clinica la care te duci.
P.S. Voiam, nu vRoiam.
@Gabriel,
Ce vRoiam eu să-ți spun e că m-am dus eu „sănătos tun” la un cabinet medical chiar vis-a-vis, că deh, să nu fac multe drumuri si am plecat cu coada intre picioare pentru că la psihiatrie am fost puțin sarcastic și când am foat intrebat „consumați alcool?” am răspuns plin de emfază „normal! – cât?, –nu mai mult de o bere pe zi, – mergeți dvs și faceți nalize la sânge pentru că eu nu va dau permis pe zece ani dacă nu vad parametri la enzima nuștiucare” (am uitat denumirea sar ideea era că aia e secretată de ficatul hepaticilor și dependenților de alcool.
Tot pe holurile alea am întâlnit oameni picați la una dintre examinări sau cu valabilitatea permisului redusă. Nu îți spun cât au durat analizele de sânge 😬
Da, Fisa medicala TREBUIE sa fie ”pe bune” ca sa avem curaj sa iesim din casa/curte! La cabinetul fiicei mele la inceput veneau multi cu rugamintea de a li se elibera repede viza pentru carnet, o nimica toată, asa repde ca ”ei vad bine”. Unii chiar cu plicul la vedere. Cand a început să le zica sa se programeze ca nu dă nicio viză fara control oftalmologic si că să bage repede plicul la loc că daca apucă să îl vadă nu le mai dă niciodata viză, au început sa se linisteasca, nu mai are pacienți din ăștia.
Un prieten al soțuli meu avea masina si conducea mult. Tarziu, incoace am aflat ca el este daltonist (nu deosebeste culorile, toate sunt nuante de gri). Mirată cum de conduce mașina, l-am întrebat ce face la semafor și mi-a răspuns calm că se orientează dupa poziția luminii aprinse sau dupa ce fac celelalte masini din trafic!!! Nu stiu cine i-a dat pe vremuri viza pentru carnet la oftlmologie, omul are acum 88 de ani si evident nu mi conduce de ceva vreme.
Așteptăm proteste de la cei care sunt privați de statul la cozi. A se vedea domnul care a întrebat de numărul de ordine. Și protestelor li se vor alătura televiziunile care filmează și iau interviuri celor care stau la cozi ore in șir să plătească impozitele in prima zi. Se laudă un nenea „Am venit de la ora 5, sunt al treilea”. Ghișeul urma să se deschidă la 9. O să ziceți că oamenii bătrâni nu știu să ghișeul online, dar au și ei nepoți, sau puștani din vecini.
@L Popescu certificatul de naștere este necesar, pentru că numele se mai schimbă pe parcurs. Prin căsătorie, divorț sau numa așa. Nu numai la femei. Cunosc un domn care a luat numele soției fiindcă îl chema Vacă și ea nu voia să fie doamna Vacă
Nu inteleg! Daca în certificat scrie Ionescu și în CI scrie Popescu, pe noul buletin va scrie Ionescu???
La fel și în Cluj! 3 minute pe ceas!
Asta cu nenea care vine sa te întrebe ce număr ai de te bagi in față am patit- o și eu.
Am avut programare online pt plăcute de înmatriculare. Am intrat cu fix 5 minute înainte de ora programata. Îmbulzeala de pe lume.
M- am dus la ghișeul 3, și stăteam mai intr- o parte:’ Așa da ce te bagi in față doamna, ce noi suntem de papagali aicea? ‘ ‘ Ai tupeu nu gluma!’
zic ‘Nu, nu am tupeu doar programare online’
Se deschide ușița, îmi aud numele dau hârtiile și post itul pe care scrisesem clar ce nr vreau la mașină.
Maxim, maxim 5_6 minute.
După amiaza erau gata plăcuțele.
Nu o înțeleg pe asta cu ‘ nu fac programare online că durează mult. Mă duc să stau acolo că mai ia și din ăștia fara programare ‘ Cu liste cu ‘ Eram aicea, am lăsat rand dar m- am dus până la…’
Sfat primit de altfel și de la un prieten de- ai soțului. Mare șmecher și patron de Bolt cum se autointitulează. Că să stau cuminte la rand că nu ține nimeni cont de programările online.
Nu ne mai facem bine.
Și la Pitești la pașapoarte ca pe roate. Programare online. Asta înseamnă digitalizare în aparatul birocratic. Dacă s ar întâmpla și în școli ar fi fantastic.
Am avut aceasi experienta placuta la permise, carti identitate sector 1 si 5, la DITL 1 si 5 prin ghiseul.ro
Confirm la pașapoarte.
Programare online in județul vecin, că la Iași era super aglomerat.
4 persoane, respectată ora programării, chiar 2 minute mai inainte, foarte amabilă doamna de la ghișeu și primit apoi pașapoartele prin poștă.
confirm, și eu mi-am preschimbat permisul anul trecut, a fost mai rapid decât la Carrefour într-o zi de sâmbătă. dar și alte instituții au evoluat, am eu un exemplu: mi-a expirat buletinul/cardul de identitate, iar la Evidența populației sector 5 lucrurile au mers la fel de rapid, tot cu programare online: în 5 minute am fost gata, cu poză cu tot. și toți funcționarii cu care am interacționat au fost amabili și zâmbitori. Miracles do happen! 🙂
Aceeasi experienta am avut-o si eu, si la permis si la buletin. Daca iti faci programare online, totul decurge foarte repede. La buletine, erau ceva cozi pt cei fara programare si cu dosar incomplet, insa totul se desfasura civilizat, se statea la rand si era un paznic acolo care ghida oamenii catre ghisee astfel incat sa nu fie imbulzeala.
Galați programare on line.
Pașaport copil super rapid, am intrat chiar mai devreme.
Buletin copil a durat mai mult pentru ca nu am avut o copie și după certificatul de naștere (era singurul document la care nu aveam, pentru că sunt traumatizată din alte „vremuri”). Scuza lor a fost că nu le mergea copiatorul.
Per total o enormă îmbunătățire🥳
Acu câțiva ani m-am dus pe 5 ianuarie în Pipera să-mi schimb permisul. Cu programare online. Lumea nici nu se trezise bine, eram cam singură pe acolo. Da, a durat mai mult drumul de la mașină decât formalitățile la ghișeu. Aveam toate actele pregătite și taxa achitată. Și dna drăguță din ghișeu mi-a șoptit suav: „Dacă așteptați o oră jumate, vă și facem permisul, să nu fie nevoie să mai veniți încă o dată.” Da!! Îmi venea s-o pup, norocul ei că era prea mică deschizătura ghișeului.
Între timp nu se mai poate să ridici tu permisul, c-aș fi așteptat și eu până mi-l făceau.
La fel și la înmatriculări, o să ai și tu treabă curând, doar că se găsesc mai greu programări și mulți preferă să se ducă la coadă acolo ca sa rezolve mai repede.
Făcut buletin copilului de curând, la 14 ani. In sectorul 4 se poate doar cu programare și găsești și doar peste 3 săptămâni. Am vrut să mergem chiar de ziua ei, dar ne-am trezit târziu cu programarea (adica cu o saptămână înainte). In fine, nu era grabă. Dar când am ajuns acolo la programare (și ne-am grăbit să nu întârziem) erau 3 pupeze fără programare care voiau să se înfigă direct la ghișeu, trecând peste toți și foarte mirate când le-a întors paznicul din drum. Cică nu s-au descurcat să facă programare online, așa că au venit așa direct, dă-i încolo pe fraierii care au reușit. Au vrut oamenii să le ajute cu programarea, să reușească, dar ele voiau atunci pe loc, well, ghinion. Apoi au zis că e urgență și sigur trebuie să le lase dacă e urgență. Le-am lăsat acolo după ce am terminat noi încercând să-și dovedească urgența. Deja eram gata să mă cert cu… toata lumea, nu știu, dacă distinsele fufe ar fi găsit urgența și s-ar fi băgat în fața noastră cu programări de 3 săptămâni. Probabil că le mai trebuie reguli clare pentru urgențe, ghișeu special sau să-i cheme în ultima oră de program, nu să-i bage printre programări.
Plus consiliere cumva pentru cei care nu reușesc să se programeze online.
Ce mi-a plăcut e că la 14 ani nu trebuie și actele casei, le trece adresa din buletinul părinților. Dar e valabil doar până la 18 ani când trebuie luați în spațiu.
Ne-ar fi plăcut să-i facem direct buletin din acela electronic cu CIP, dar se tot amână.
Nu se face buletin cu chip la 14 ani. De la 18 în sus…
Ba da, au zis ca se va face și copiilor de orice vârstă, și mai mici de 14 ani. La cererea părinților.
Am fost și eu vineri, a durat la fel, câteva minute. Marți mi-a trimis sms poștașul din sat că mi-a sosit permisul, pot veni să-l ridic. 😉
La fel și la Cluj. În 5 min am fost gata.
Hello!! Fix La fel și la Buzău… și la permis și la pașapoarte și la buletine ca na, când se apucă să expire se întâmplă la fel ca în cazul șampoanelor și al cremelor, expiră toate odată… în fine… la buletin am făcut programare online și mai aveam puțin și scăpăm și o lacrimă de emoție când dintr-o maaare de oameni a ieșit doamna gardian și a strigat cine are programare online la ora x și eram eu aceea😂… râuri, râuri de emoții
Cu cât timp înainte de expirare se poate schimba permisul auto?
Mulțumesc anticipat.
Perioada de timp în care se poate schimba permisul auto
În conformitate cu reglementările actuale, procesul de schimbare a permisului auto poate fi inițiat cu maxim 6 luni înainte de data de expirare a documentului. Aceasta înseamnă că ai posibilitatea de a începe demersurile pentru obținerea unui nou permis într-un interval de timp rezonabil înainte de expirarea celui vechi.
search auto23.ro
Cu placere 🙂
Si la Brasov fix la fel. Si la permise, si la inmatriculari. Si, surprinzator, niste persoane foarte amabile la ghisee.
Am fost astazi la DRCPI sa inmatriculez o masina. Programare on line, toate actele ok, dar numerele? Zic le pastrez pe cele vechi.
Nu, dati jos numerele de pe masina si aduceti-le sa le vedem. Zic eu, uite , am facut poza la ele, e greu sa le dau jos , sunt prinse in nituri pe masina.
Nu se poate , trebuie numerele.
Cu greu am reusit sa dau unul dintre numere jos, in cca 15 min, jos scotand niturile.
M-am dus , l-am spalat si prezentat la ghiseu.
Dar al doilea unde este?
Zic, pe masina , in aceeasi stare ca si asta. Mi-a aruncat o privire de parca eram ultimul tampit.
In fine, in final a zis , peste 3 ore veniti sa luati talonul.
Si cartea? Zice, nu , in carte nu se mai trece noul proprietar.
Tot o satisfacție supremă am avut și eu acum vreo 4-5 ani când am înmatriculat mașina și am făcut programare online. M-am dus cu dosarul pregătit sub braț și am ocolit toată coada (vreo 20-25 de inși), i-am spus domnului de la ghișeu că am programare la ora 12 și doar a terminat cu persoana pe care o avea în față și mi-a luat actele. Vociferările nemulțumirilor, cum că m-am băgat în față, au scăzut în intensitate până spre zero, la explicațiile funcționarului, cum că am programare online și am prioritate.😃
Ma bucur de bucuria “tutulor”.
Norocul meu este ca am simtul umorului, și uneori interactia cu imbecili îmi da un soi de plăcere, ca pe vremurile bune a lu’Divertis.
Am venit in Ro sa o vad pe mama, ai am zis hai sa profit de ocazie sa îmi reînnoiesc pașaportul de cetățean Ro cu domiciliu la mama zborii. Programare online, urmam după niște foarte autentici cetățeni de etnie Roma, care făceau pașaport bebelului, in pauza dintre 2 alăptari. Când îmi vine rândul, nenea polițist îmi ia actele, se uita cu mare scârbă la mine, și ma pune la pozat. Apoi, cu o scârbă și mai mare, îmi spune “ se vede ca vii din state, voi radeti tot timpul”. După o secunda de șoc, mi-am cerut scuze, și a promis ca nu mai fac. El mi- a făcut , tot scârbit, un semn ca ma iartă.
Vreau sa Menționez ca nu sunt o fetișcană, am 50+, și am fost foarte respectuoasa, chiar când mi s-a adresat cu “tu”. Am întrebat și dacă îmi poate elibera un certificat de naștere nou, și sa vedeți atunci, ce drama, ce imposibila pretenție!
La plecare, opresc la un alt ghișeu sa întreb din nou de certificat, iar domnișoara, după ce și-a dat puțin ochii peste cap când i-am explicat patania, mi l-a eliberat pe loc!
De cel puțin 10 ani, pentru pașapoarte, cărți de identitate, permis conducere, m-am programat online, am făcut plățile cerute on-line, am mers la ora stabilită si am intrat imediat. Si am ieșit în maxim 5 minute. Am stat mai mult doar când juniorul nu a fost mulțumit de fotografie si i s-a făcut alta fără nicio problemă, într-o atmosferă foarte ok.
Nu permise, dar:
Inainte sa-mi fac cont online la furnizorul de corent, veneau facturile prin posta. Cu 2 saptamani intarziere.
Trece o luna, nul factura. Sa luam masuri: site furnizor, programare online.
Intru. 4 birouri, 4 cozi pe 3 randuri. „Buna ziua. Biroul pentru programari online?” „Vioricaaa…hai ca ai onlain.” Si Viorica a plecat de la birou, coada a ramas, eu am rezolvat copii dupa facturi in 3 minute.
Si apoi mi-am facut cont.
Dureros e ca multi de la coada erau de varsta mea. Cu smartfon in jeb. Si stateau la coada in timp ce eu treceam printre ei ca fulgerul globular.
La Iași este de nota 10 și la permise și la pașapoarte.La fel la buletine.De câțiva ani.De-ar fi așa peste tot…
si la Focsani (nu ca intereseaza pe cineva dar eu tot zic) lucrurile stau foarte bine atat la permise cat si la buletine, am fost, s-a rezolvat rapid cu minim de coada si fara batai de cap
Buna ziua!
Sunt angajat al Ministerului Afacerilor Interne. Cele doua institutii pe care le mentionati sunt in cadrul acestui minister. Pot sa va confirm, ca angajat in acest minister, in cadrul unei structuri de resurse umane, ca lucrurile se misca bine datorita faptului ca, in aceste institutii, din cadrul ministerului, angajarile se fac pe bune.
Daca toti ar adopta sistemul de angajari la stat, precum se face la noi, ar disparea angajarile pe baza de pile si relatii.
Stiu e greu de crezut, dar asta este adevarul.
Pacat ca ministerul nu face un pas imens, acela de a face transparent acest proces, dand posibilitatea presei sa participe.
Se pune foarte mare accent pe integritate. Desigur ca sunt si nebuni care mai incearca fraudarea unor concursuri dar majoritatea sunt prinsi.
Exista si aici loc de imbunatatire a procedurii de recrutare si sigur se va face.
Bun așa.
Observ cu părere de rău că a devenit o obișnuință , rautate și o plăcere să bârfim de zor lucrătorii – bugetari. Intr-un fel sau altul va pierde tot societatea românească, ne furăm de zor căciula și suntem tare mândri ce șmecheri suntem. Nu respectăm pe nimeni si nimic. Persoana care lucrează la stat, de cele mai multe ori face munca la cel puțin alt angajat care există numai pe hârtie și, aude de mai multe ori pe zi că e șpăgar, câștigă o grămadă de bani nemeritat , fiind plătit din contribuția unora și altora, de culoare gri-închis -categoria stăncuță. Apoi Doamne ferește,să-i spui cetățeanului european , posesor al nenumăratelor drepturi moștenite de generații de familia sa preistorică că, ceeace cere, nu este legal și nu poți să-l ajuți : vei fi reclamat de îndată la București etc etc. Apoi după prea-cunoscutul acronic , hai șefu ca sunt și eu recunoscător ș.a.m.d., va striga plin de nedisimulată ipocrizie că avem o țară plină de corupți și ce bine e dincolo. Parcă vin de pe planete diferite…Până la urmă, dacă lucrezi undeva, trebuie să te supui normelor interne ale instituției unde lucrezi .. Numai cu bine !
La Arad, la schimbarea buletinului, a durat cam 5 min! La ridicare 2 min. Am făcut programare online! Niciun fel de coadă!
Nu numai în România; am aplicat online la Consulatul din Londra și, in a zecea zi de după depunerea actelor acolo, am primit pașaportul prin poștă, acasă. Mi s a părut extraordinar ca lucrurile pot merge așa repede.
A trebuit și adeverință de la medicul de familie?!
Nu am avut răbdare să citesc toate comentariile deși cred că merita.
La Iași încă avem niște dobitoci eterni care dacă pe tine la București te-au făcut să te apropii de orgasm aici îți moare efectiv totul până și speranța.
Am mers cu acte pt nr. roșu cu programare însă din eroare am scris pe formular în loc de nr. șasiu CNP-ul…deși formularul nu ar fi trebuit să accepte fiind un format total diferit.
Am insistat pe la adjunct căci șefii de la Iași din tradiție, de vreo trei generații sunt mereu în comă alcoolică, ba chiar ultimul este și suspect de un accident cu omor și fugă de la locul accidentului.
Degeaba, nu și gata deși în timpul alocat mie nu au preluat pe nimeni.
Dați-vă seama că pt acest lucru nu mi-au primit actele și a trebuit să mai pierd o zi și să fac o altă programare întrucât sunt de la 80 km.
În Braila, la buletine și pasapoarte, e la fel de simplu
Și eu am schimbat și permisul și pașaportul.Aveti dreptate, totul a fost peste așteptări!
Si pentru schimbarea buletinului a mers ca uns la sectorul 2. A durat undeva la 8 minute în condițiile în care am avut programare online. Îmi aduc cu groază aminte ce am pățit acum 10 ani la secția 9 Poliție.
4 minute prelungire permis la DRPCIV(era un zgomot de fond si nu auzeam ce-mi comunica :).Cam 3 minute la fiecare bon.
Același lucru se întâmplă la Alba Iulia . Din acest punct de vedere ” Felicitări”.
0
Felicitări angajaților din serviciile menționate in postare ,că si eu am avut aceleași surprize plăcute la Cluj, plus serviciile de eliberare cazier juridic si auto ,la RAR de asemeni !Bravo si felicitări !
complicat… au scos astia o lege cum ca documentele plastifiate nu mai sunt valabile… s-a dus sotia sa-si schimbe buletinul si a aflat de noua lege asa ca a trebuit sa mergem 300 km, in locul unde s-a nascut ca sa luam un duplicat de pe certificatul de nastere… surpriza, in registrul de nasteri figura Cristiana in loc de Cristina… stiti ce inseamna asta? Ca toate actele, certificat de casatorie, pasaport, diplome, acte de proprietate, card de sanatate, carduri bancare,carte de munca…. tot, tot, tot trebuiau modificate. Am solicitat verificarea actelor de stare civila si dupa 3 luni am primit vestea buna si cerificatul de nastere asa cum l-am cerut initial. Voi discutati aici cum sa preschimbati un document… ganditi-va ce urmari poate avea greseala unui functionar idiot.
Nu ști cum merg lucrurile la permise și pașapoarte dar la înmatriculări este teroare ca să poți sa depui actele. După ce faci omologarea individuala, te duci la un privat să-ți facă dosarul pt înmatriculare numai ca acolo trebuie 3 dosare : unu pt finanțe al doilea pt ANAF ȘI ULTIMUL este pt serviciul eliberări certificatul de înmatriculare. Dar pentru fiecare depunere trebuie sa stai la rând. A finanțe îți dă viza, bineînțeles după verificările fiscale, dar la ANAF ești invitat după fisa abia peste 4 sau 5 zile. Apoi programarea făcută în data de 17/01 este pentru data de 29/01. Deci cam asa a fost pana aici, acum sa vad cât timp mai durează pana o sa ma văd cu actul în mână!
Nu este nici o teroare. Îți poți rezolva problema in 5 minute și la Înmatriculări, odată ce ai toate actele necesare. Și nu trebuie sa mergi la nici un privat. Îți poți face tu tot “dosarul” . Doar intrii pe site și te informezi de ce acte ai nevoie
Si la Brasov la pasapoarte si permise merge totul excelent. La fel, in 3 minute rezolvi totul.
Am dat la schimbarea permisului pe data de17.10.23. aici la București, aștept de trei luni de zile si tot aștept. Dacă se va mișca așa, ne mînca sărăcirea cu totul.
Cel mai probabil este vorba despre un permit străin preschimbat in permis românesc. Aceasta procedura durează in funcție de răspunsul statului străin. Când statul străin confirma autenticitatea permisului , permisul românesc se și emite și in maxim 5 zile ajunge la dumneavoastră.
Eu lucrez la permise și Înmatriculări intr-un județ din tara. Și vad zilnic zeci de oameni la fel ca dumneavoastră, multumiți și satisfăcuți de procesul, însă, din păcate, numărul celor nemulțumiți si care fac circ, este cu mult mai mare. Și toate astea din cauza lipsei de interes. Le cer un act si ei spun: “pai nu mi-a spus nimeni ca am nevoie de asta”. Pai cine sa va spună? Dacă voi nu va informați? Inteleg ca birocrația este mare, într-adevăr sunt cerute multe acte care nu ar fi necesare, dar dacă ai puținul interes sa te uiți pe un site sau sa dai un telefon si sa afli de ce ai nevoie, ai veni, ți ai rezolva problema si ai merge acasa liniștit. Dar e mult mai comod sa mergi, sa stai cu orele la coala cu număr de ordine, sa nu ai ce îți trebuie si apoi sa arunci vina pe ce de la ghiseu. In concluzie, de la oameni începe schimbarea, nu neaparat de la conducere. Dacă mai toți oamenii ar fi ca dumneavoastră deja ar fi un mare plus pentru întreaga societate.
Și eu cred că ar trebui să-l căutăm pe domnul (sau doamna) de la pașapoarte și să-l facem prim-ministru. Voi vedea cum e la permise, că mi-a expirat (de-adevăratelea, nu că mai are un pic și…). La pașapoarte însă, am fost odată. CI-ul meu se cam hărtănise și-mi spusese un vameș de pe-aiurea că să nu mă mai prindă cu el. Cum plecam din țara lui, m-a lăsat să trec, dar…
Oricum, urma să plec. Buletinul ar fi durat nu știu cât. Mi-am zis că de ce să nu fac un pașaport, din ăla de un an. A durat vreo oră. Nu m-am dus cu niciun fel de copie! Frumos, frumos de to!