Faza cu fetele noastre e așa: or fi ele gemene, dar nu seamănă deloc. Ioana e clar o prințesă. Respiră, se mișcă și vorbește de parcă are particulă nobiliară în nume. Doar printr-o eroare impardonabilă nu se numește von Coman.

Pe când Maria s-a dus abrupt pe zona de coolness. Maria a adoptat stilul hoodie, Maria e total nonconformistă, Maria, sunt convins, e cea care o să-mi aducă acasă un rocker rupt de foame, de prin Vamă. „Dar îl iubesc, ai văzut ce frumos cântă la chitară?”. Nfine…

Pe scurt, Maria nu numai că e cool, dar mai și subliniază asta de fiecare dată când are ocazia.

Ieri, de pildă, când mergeam spre școală, eu cu Ioana ne scălâmbăiam în fel și chip, iar Maria mergea la câțiva metri în fața noastră. Să nu creadă cineva, doamne ferește, c-ar fi cu noi sau că ne-ar cunoaște de undeva.

Io cu sor-sa o ignoram suverani și-i dădeam mai departe cu scălâmbăielile noastre. Ne-a răbdat Maria cât ne-a răbdat, dar la un moment dat s-a întors exasperată:

– Sunt prea cool pentru familia asta! Cred c-am fost adoptată.

În primă fază, am rămas ca la dentist când zice ăla „gura mare și încercați să nu mișcați”, după care când să încep să mă tăvălesc de râs, n-am apucat, c-a lovit Ioana:

– N-ai fost adoptată, am văzut certificatele de naștere.

Game, set, meci. Prințesa învinge colnessu’ prin K.O. tehnic încă din prima repriză.

Dacă ați văzut ieri, pe la ora 11.40, un bărbos ochelarist care râdea de se ținea de stâlpii de pe Calea Griviței, să știți că io eram.