Azi-dimineață, m-am trezit în zgomot de utilaje. Mă uit pe geam și văd o droaie de muncitori care taie asfaltul, sapă, excavează, fac chestii. Meam, ăștia muncesc și de 1 Decembrie? Tare.

Păi să cobor, zic, să-i întreb dacă nu-i încurcă mașina și vor s-o mut. Cobor, pe cafea nebăută, mă duc la primul muncitor care-mi iese în cale și-l întreb de mașină. La care ăla începe să dea din mâini și să turuie ceva ce nu înțelegeam.

Faza e că au un utilaj care face un zgomot atât de puternic încât nu reușeam să înțeleg ce zice, deși omul îmi zbiera practic în ureche. Ne-am chinuit așa cale de vreo câteva zeci de secunde până când un tip, care părea că e șeful de echipă, a observat ce se întâmplă și-a apăsat pe butonul magic care a făcut drăcovenia aia zgomotoasă să tacă.

A, bun, păi dacă tot am identificat șeful, hai să mă duc să vorbesc direct cu el:

– Săpați și pe trotuarul celălalt? Aveți nevoie să mutăm mașinile?

Și-mi răspunde șeful de echipă:

– English, please!

Băejnebun, asta a venit de unde nu mă așteptam și mai eram și pe pilot automat din cauză de cafea nebăută. N-aveți idee în ce hal am putut să-mi forțez bietul creier, neobișnuit cu eforturi din astea matinale, să caute după cum plm se spune „a săpa” în engleză (mă rog, nu că în rest ar fi obișnuit cu efortul, dar măcar aveam o scuză). Până la urmă mi-a venit nenorocitul ăla de „to dig”.

Nfine, m-a lămurit omul că nu vor săpa pe trotuarul lângă care am eu mașina, sapă doar pe celălalt, am mai schimbat două-trei vorbe și m-am extras rapid, că-mi sucomba materia cenușie fără cafea.

Treaba e că toți din echipă erau străini. De-aia nu înțelegeam eu ce-mi spunea primul pe care l-am întrebat, nu din cauza utilajului.

Am ajuns în casă și, în timp ce-mi făceam cafeaua, n-am putut să nu mă întreb de ce oare angajatorul, firma de construcții, o fi ajuns la concluzia că trebuie să aducă străini pentru treaba asta?

După care mi-am adus aminte cât se chinuia taică-meu să găsească la el în sat oameni care să vină la cosit, sau la cules, sau la alte munci din astea de la țară. Și nu găsea, niciodată nu găsea, deși plătea bine, le dădea și mâncare și băutură.

Ți-ai găsit, preferau să stea degeaba, dar la muncă nu veneau. Iar treaba asta se repeta în fiecare an. Și uite-așa nu m-am mai întrebat de ce toți cei care sapă acum la mine pe stradă sunt din alte țări.

Iar celor care or să sară zbierând că de-aia ne fură străinii locurile de muncă, o să le aduc aminte că nouă nu prea ne place munca. Gen, deloc. Dacă nu mă credeți pe mine, întrebați orice angajator din țara asta care are nevoie de mână de lucru necalificată sau de mână de lucru în general. Și-o să aflați cam cât de ușor găsește cetățeni români care vor să muncească.

Da, știu, sunt salariile mici. Uite că pentru băieții ăștia care muncesc și pe 1 Decembrie nu mai sunt mici.

sursa foto: freepik.com