Da, ați citit bine, depresia e un lux pentru cei care și-o permit. Așa crede Raluca Aprodu, probabil una dintre cele mai cunoscute actrițe din noul val. Zilele trecute, Raluca a dat un interviu în care găsim acest răspuns al actriței:
În continuare cred că depresia e un lux pentru cei care și-o permit. Pentru că atunci când ai doi copii și trebuie să îi hrănești sau trebuie să mergi la muncă sau să ai grijă de un părinte bolnav sau ești responsabil de alți oameni nu prea ai timp să te întrebi: unde mergem? De unde venim? Care e sensul vieții? Chiar cred eu că e un lux să ai timp să-ți pui întrebări profunde sau un pic mai filosofice.
Când citesc lucruri de genul ăsta, pur și simplu îmi pierd speranța că țara asta se va mai face vreodată bine. Pot să accept un astfel de răspuns de la un om complet needucat, dar spusele de mai sus îi aparțin unui om care a fost nevoit să studieze destul de mult ca să ajungă actor. Unui om care în continuare e nevoit în fiecare zi a vieții lui să învețe lucruri noi. Unui om care, cel puțin la nivel teoretic, ar trebui să fie ca educație și IQ la un nivel de la care să poată înțelege că depresia nu e un lux pentru „bogații” care și-l permit. Să înțeleagă că depresia este o boală, este cea mai răspândită afecțiune psihică de pe planeta Pământ, afecțiune diagnosticată de specialiști.
Cât de ignorant trebuie să fii ca să poți afirma că este un lux, bazându-te doar pe faptul că nu ți s-a întâmplat ție? E exact ca și cum ai spune că autismul este doar pentru fraierii care au timp de așa ceva. Când ai doi copii acasă și trebuie să mergi la muncă, n-ai timp de rahaturi din astea. Sau că epilepsia e un moft pe care și-l permit doar ăia care au timp să cadă pe jos și să se zvârcolească. Sau că, sau că, sau că… Aș avea mii de exemple de lucruri sau boli care nu probabil nu ți s-au întâmplat, dar ce să vezi, Raluca, ele există.
Ce-aș putea să mai spun? Raluca, îți doresc sincer să nu știi niciodată cum e să te ghemuiești într-un colț și să nu vrei să te mai ridici de acolo, să rămâi așa rugându-te să treacă, deși tu știi prea bine că nu va trece. Să nu afli vreodată cum e să mergi pe stradă și să te umfle plânsul din nimic. Să nu fii pusă în situația în care trebuie să înveți textul pentru un rol, iar cuvintele din scenariu să ți se prăvălească goale, în minte, fără să fii în stare să reții vreunul.
Să nu afli cum e să trăiești în fiecare zi a vieții tale convins de un singur lucru: că viața nu mai merită trăită. Și totuși, deși crezi cu toată ființa ta că nu mai vrei să trăiești, să ai puterea să te ridici în fiecare zi din colțul ăla negru în care îți strângi sufletul făcut ghem și să te prefaci că vrei. Dacă găsești undeva în tine puterea asta, pentru că sunt mulți care n-o mai găsesc și renunță.
Știi, Raluca, de multe ori, despre cei care renunță, oamenii din jur se întreabă nedumeriți: „ce l-o fi găsit să se sinucidă? Nu-i lipsea nimic, avea un job bun, o mașină mișto, o casă frumoasă”.
Pentru că mulți dintre oamenii din jur sunt tot niște raluciaprodu care cred că depresia este un lux. Sunt ăia care uită scârbiți la tine când ești aproape înecat în suferință: „hai, frate, mai lasă rahaturile astea și treci la treabă”. Doamne ferește să le spui că ai nevoie de terapie sau de psiholog, că din „nebun” nu te mai scoate niciunul.
Da, Raluca, exact același lucru l-ai spus și tu, doar că îmbrăcat în niște cuvinte poleite altfel. Tu nu i-ai făcut „nebuni”, tu doar le-ai zis că au timp de pierdut cu prostii ca depresia. Și-ai argumentat explicându-le suveran că: „uite, eu n-am timp de așa ceva, de-aia n-am depresie”. Gizăs fucking craist!
Știi, undeva pe parcursul aceluiași interviu, mai zici că ți-ai dori să nu treci prin viață ca gâsca prin apă. Ce pot să spun, Raluca? Se pare că până acum nu prea ți-a ieșit.
pai are dreptate.
Si lipsa unui picior este o problema pentru aia de au luxu sa nu care saci de beton intr-un picior si un bat
Comentariu beton!54
Da, exact.
Pe la inceputul anilor 2000 m-au lovit din senin atacuri de panica. Nu stiu dc au aparut, nu mi se intamplase nimic special sau traumatic. Si intre a lua pastile si a merge la psiholog, am ales a doua varianta. Si m-a ajutat enorm, a fost o decizie foarte buna. Dar imi aduc aminte ca mi s-a spus sa nu mai fiu atat de deschisa pe tema asta, pt ca o sa ma ia lumea de nebuna. Deduc ca in 20 se ani nu s-a produs vreun progres in mentalitate
Comentariu beton!108
Progrese există față de acum 20 de ani. Dar vine Raluca Aprodu și se șterge la fund cu ele.
Fără sarcasm: cred că a vorbit în necunoștință de cauză. Fiind la un interviu o fi luat-o valul ”Hai să vorbim pentru audiență”! Că, sincer, nici eu nu știu multe despre depresie. Și tocmai de-aia mă așez cuminte într-un colț și doar ascult.
Comentariu beton!37
Nu acceptam varianta asta nici dacă era un interviu transmisi live. 😔
Nici eu nu știu cu ce se mănâncă multe subiecte, doar că atunci când mă întrebi de ele te rog să te reorientezi către cineva cu cunoștințe în domeniu.
Nu se face cu răutate de multe ori, dar când suntem întrebați de ceva ce nu cunoaștem sau ce nu am trăit, dăm un răspuns ce nouă ne sună logic, chiar dacă este ignorant. Probabil din dorința de a nu părea proști sau needucați în privința unui subiect. Ironic, asta ne face doar să arătăm mai cu spectacol și cu fanfară cât suntem de proști.
Comentariu beton!25
Plină de empatie, doamna Raluca Aprodu. Mă așteptam să spună că e un lux să te tratezi de depresie, date fiind costurile, nicidecum să o ai.
Comentariu beton!114
Da, exact. Cine își permite s-o trateze e bogat. Ceea ce în țara asta, din păcate, nu e foarte departe de adevăr. 😞
Da, pentru că psihoterapia e de lungă durată, nu merge că te-ai dus la o ședință- două, și gata. Faci o depresie mai mică la depresia pe care o ai deja, doar gândindu-te la costuri.
Comentariu beton!72
@gabil: Exact la asta m-am asteptat si eu cand am deschis articolul. Si ma pregateam sa raspund cu articolul Marei. Insa mereu e loc de dezamagire…
Comentariu beton!19
Ai pus punctul pe i. Este foarte scump si in tara in care ma aflu acum sa mergi la terapie. Multi nu iau asigurarile sau asigurarile nu acopera deloc costurile. Este inacceptabil, in opinia mea, in conditiile in care toata lumea este “advocate for mental health”. Pai fa-le accesibile, in pana mea.
@Irina,este un oarecare progres în sensul că tot mai mulți oameni apelează la specialiști pentru sănătatea lor mintală.
Sunt una din acei oameni, am prieteni care fac asta și ei, și am confirmarea de la psihologul unde merg eu că este o schimbare majoră față de primii ani de domeniu.
In fine, nush cine e duduia, dar dacă tăcea, filosof rămânea. A cam dat cu bățul, n-aș fi putut vreodată să găsesc comparații mai bune decât Mihai.
Comentariu beton!23
@alinoidul, ma bucur sa stiu ca exista totusi un progres 😊
Poate că nu la asta se referea. Ci la faptul că din punct de vedere material poate fi un lux. Având în vedere că o ședință de terapie este pe 150/200 de lei iaca patru ședințe minim/lună ajung undeva la 600/800 de lei. Și nu toată lumea își permite. De-aia se întâmplă ce se întâmplă. Să nu mai vorbim că societatea română este așa cum este, chiar dacă optica s-a mai schimbat puțin spre deloc. Si-atunci? Un om care câștigă 2000 de lei lunar nu prea are cum să meargă la psiholog chiar dacă e conștient de ce i se întâmplă. Să nu aud de decontări prin casa de sănătate. Ele există doar că lipsesc cu desăvârșire.
Comentariu beton!42
Poate c-ar trebui totuși să mai citești o dată ce-a zis. Și încă o dată. Și de câte ori e nevoie până înțelegi că EXACT la ce-am scris eu se referea. Desigur, nu e obligatoriu să înțelegi, doar dacă vrei.
Scuze pentru scuză. Nu poți să spui că depresia e un lux. Nu ai cum decât dacă te-ai exprimat greșit și ai vrut să spui cu totul ș cu totul altceva.
Depresia e cancerul mintii. Asa cum nu o persoana nu se poate vindeca de un cancer al oricarui organ din corp doar dorindu-si asta, tot asa nu se poate vindeca de depresie prin acelasi mecanism. Doamna este o ne-educata si atat, asa cum sunt multi. Tot ce ii doresc este sa nu cunoasca niciodata depresia de aproape, doar sa se educe ce inseamna. Zi buna!
Comentariu beton!47
Eu unu fix asta ii doresc:
„Sa aiba parte!”
Câtă empatie din partea doamnei!
Am avut momente în care m-am întrebat la modul serios dacă etajul 4 e finalul sau doar rămân oloagă pe viață. În spirit pur creștinesc și ca să terminăm cu zicala „sătulul nu crede niciodată flămândului”, eu îi urez sincer Ralucăi să învețe cum e să te ghemuiești într-un colț și să nu vrei să te mai ridici de acolo. Să nu vrei sau să nu poți.
Comentariu beton!55
Genul de persoană lipsită de empatie prin lipsă de tact şi inadecvare contextuală. E o formă blândă de sociopatie. Narcisism? Bravadă?
Comentariu beton!32
Probabil toate la un loc.
Una dintre cele mai marsave boli!!! Si care poate lovi pe oricine! Si care se vindeca foarte greu, cu mult efort si da, cu multi bani! Si care, la noi in tara, e considerata un moft, nu o boala! Aberanta opinie din partea unei persoane citite. Pacat!
Comentariu beton!35
Fix ce zic și eu.
Cata ignoranta. Mi-a amintit de o prietena care a scris acum mai multi ani pe FB ca au depresie doar oamenii care nu pot accepta realitatea, ca nu se ridica la nivelul asteptarilor lor. Un fel de – sunteti prea pretentiosi/mofturosi, de asta sunteti in depresie. Mi s-a parut atat de lipsit de empatie si intelegere comentariul ei. Exact genul de comentariu care vine de la un om care e super ok cu sine insusi si nu isi poate imagina cum altcineva poate sa se urasca, sa se invinovateasca, sa se macine pe sine insusi pana cand moartea ii pare o dulce salvare din chinul pe care il traieste in fiecare clipa.
Comentariu beton!37
Intră pe Facebook să vezi cum îmi explică vreo trei imbecile că Raluca are dreptate. Sau că am înțeles greșit ce-a vrut să zică. Pula mea, e scris negru pe alb, n-aveam ce să înțeleg greșit.
Ignoranța dusa la extrem. Ar trebui impus înaintea oricărui interviu un test de cultura generală – îl treci, vorbim despre orice, nu îl treci, atunci vorbești strict despre domeniul tau. Cu idei precum cele ale doamnei se minimizează o afecțiune reală și se crează idei eronate in jurul unui subiect și așa destul de vag înțeles de către majoritatea populației.
Comentariu beton!16
Mămică, Mihai V.,oameni buni, actrița asta cred că încă era în rol și nu mai știa să iasă….saaaau e din cei ce spuneau în plină pandemie că nu există covid.Păi să ferească bunuțul pe toată lumea ,măcar de aici,din bula ta,Mihai,că în urmă cu o lună am fost cu tata la psihiatru și are tratament de depresie,în urma faptului că a murit mam-mare și de atunci se certa cu soră-sa pe pomeni.
Comentariu beton!25
Revin:până la psihiatru, tata a cheltuit bani serioși pe ecografii și tratamente la inimă, plămâni, gastroenterologie, și fiecare dintre ei ii spusese că psihiatria o să-l ajute….încetul cu încetul nu-l mai apasă tensiunea,stomacul,plămânii.
Comentariu beton!29
Tanti Raluca sigur e doar un personaj de-ale lui Margineanu. La nivelul ei de empatie (zero) ar trebui sa se abtina a vorbi despre oameni si problemele lor, ca nu stie ce-s alea. Nici probleme n-are dar nici om nu-i.
Comentariu beton!25
Citeam acum ceva timp un eseu/articol/opinie a unui sociolog (cred), care arăta și demonstra cu argumente științifice, culturale, sociologice, statistice etc faptul că societatea noastră este fooooarte jos în clasamentul empatiei. Dovezi vedem și auzim zilnic : „nu este treaba mea”, „nu ma interesează”, „sa fie la ea/el/ei”, „oricum nu il/o schimb/schimbi”, „nu are rost”, etc, etc, etc. În același timp dădea exemple de societăți în care empatia este cultivată încă de când membrii ei sunt copii și făcea referințe în mod special la Japonia.
Tristă opinia doamnei 😒
Comentariu beton!30
Mi se pare atat de trista afirmatia ei, incat nici nu-mi vine sa mai comentez. Trist, trist de tot.
Comentariu beton!17
Mă lupt cu depresia de vreo 20 de ani. Am trecut prin toate: antidepresive, psihologi, „self-help” (toate bullshit-urile cu gândirea pozitivă) și am în continuare săptămâni în care nici nu vreau să mă ridic din pat.
Dar na, ce să faci, dacă e un lux, trebuie să muncesc ca să mi-l plătesc: o ședință la psiholog costă minim 150 de lei, și din păcate mai ia și timp să ajungi acolo. Mai nou, tocmai din considerente de timp am schimbat psihologul cu unul online, și fac ședințele pe Zoom. Din păcate nu prea rezonez cu persoana, așa că va trebui să caut din nou. Uneori am săptămânal ședințe, pentru că mă simt de rahat, deși dacă te uiți din exterior par să duc o viață fără griji. Până la un punct așa și este, îmi permit multe, iar unele chestii se și materializează. Doar că printre puținele luxuri pe care mi le îngădui se numără depresia, și până acum n-am știut asta.
Doamna pentru care depresia e un lux, n-ați vrea să facem schimb o vreme, să vedeți cum e „luxul” ăsta?
Comentariu beton!98
Doamna e actrita, iar actorii nu sunt cele mai ascutite creioane din penar (desigur, exista si exceptii). De aici si tampenia pe care a emis-o.
Comentariu beton!16
Eu ii doresc acestei Raluca Aprodu (habar n-aveam cine e, azi am aflat despre existenta ei) sa nu aiba niciodata, dar niciodata, nici ea si nici careva drag ei, diagnosticul de depresie; sa nu stie niciodata cum e sa-ti ingropi, in mai putin de 2 ani, cele mai dragi fiinte din viata asta, sa nu fie nevoita sa spere in cealalta pentru a fi impreuna cu ele; sa nu i se-ntample nimic traumatizant si care i-ar putea declansa vreo depresie; sa nu fie silita sa suporte efectele secundare, multe si neplacute, ale medicamentelor antidepresive; sa nu se trezeasca niciodata dimineata cu gandul ca mai bine nu s-ar mai trezi; sa nu experimenteze fuga „prietenilor” din viata ei (asta fost pentru mine cel mai dur efect secundar al depresiei)…
Dar daca, totusi, i se va-ntampla, ii doresc sa aiba suficienta bafta in gasirea unui psihiatru bun, a unui psiholog suficient de pregatit, sa aiba mijloacele materiale pentru a suporta „luxul” tratamentelor si terapiei, multa rabdare din partea anturajului; bref, sa iasa mai empatica si mai buna din experienta extrem de traumatizanta a unei boli atat de parsive cum e depresia!
Ma rog, ar fi multe de spus, dar precis duduia nu citeste aici.
Multumesc, @Mihai, pentru acest articol. Si pentru blog 🙂 Si pentru tot ce faci 🙂
Sanatate tuturor!
Comentariu beton!77
Nici nu voi comenta nimic din ceea ce a zis ea, pt ca e de prisos. Dar ce stiu eu despre actorii buni (asa am citit, daca ma insel, sa nu dati cu pietre) este ca ei trebuie sa cunoasca foarte bine natura umana pentru diverse roluri, pentru a putea reda ce simte personajul pe care il joaca in diverse momente ale vietii, stadii de boala, etc. Asadar daca ar fi un rol cu o persoana depresiva, din motive diverse, poate chiar depresie postpartum, pt ca dna. este de sex femeiesc si se preteaza, de ex., cum s-ar rezuma prestatia? Ar fi intrebarea: a fi sau a nu fi? Filosofal pusa, bineintels si gata?!
Comentariu beton!22
uneori mă miră cît de analfabeți funcțional sunteți, majoritatea pe aici; nu credeți? luați d’aci:
„Am început să fac modeling, ceva foarte la început la noi în țară, însă am plecat în afară și am făcut meseria asta timp de 6 ani.”
mai dezvolt?
PS vă aștept, contra cost ăvcors, cu cereri pentru sfaturi legate de construcții (că doar locuiesc într-o casă), de medicină (la cîte analize am făcut în ultimul an…), și, dar mai ales, de mecanică auto (dacă nici io nu mai conduc…); la folbal nu mă bag!
Comentariu beton!36
ceva de blogging sa ne apucam si noi, ca ai vazut ce masini misto conduc bloggerii n-ai? 😀 BTW ti-am raspuns ieri tie si andutei dar a ramas in ether, asa ca aia e 🙂
și totuși, deși nu-s sigur de ce a vrut să spună doamna în cauză, eu am în minte poveștile mamei (dinainte de a mă naște eu): cu tata arestat pentru niște fapte de-ale altora, cu un sechestru pus pe casă, femeie tânără cu trei copii mici (frații mei mai mari), a cunoscut o depresie crâncenă, având zile în care simțea că nu se poate ridica din pat, că nu poate respira, că nu poate trăi. și, totuși, în fiecare zi, a trebuit, repet, a trebuit „să-și înlăture pâcla groasă de pe creier” (în termenii ei) pentru că nu era nimeni altcineva care să-i crească copii și să aibă grijă de casă. cred că, la propriu, „nu și-a permis” să ia în seamă depresia! din păcate, i-au trebuit apoi zeci de ani de viață liniștită ca să își revină – dacă a reușit cu adevărat vreodată să facă asta…
oricum, din spusele ei și din poveștile altora, depresia e boală grea, și tocmai faptul că, în românia, e tratată dinafară cu indiferență și nu te ajută mai nimeni să treci peste ea, e cu adevărat grav!
Comentariu beton!57
Exact. Si tocmai de asta poate fi vazut ca un „lux” accesul la tratament, prin prisma contextului socio-economic si a stigmatizarii.
Ca persoana in tratament psihiatric de 8 ani si tot atatia ani de psiholog, cu zeci de medicamente schimbate si inca alte cateva mii inghitite, tratament ce este pe viata, cu sute de ore de terapie in spate, inclusiv cu o internare voluntara la psihiatrie, unde am vazut toate nenorocirile pamantului (si nu la obregia,unde cred ca e si mai si) jur ca imi vine sa-i scuip intre ochi pe aia care spun ca e un lux si n-au timp de asa ceva. Eu n-am propriu zis depresie, ci o tulburare de anxietate generalizata, extrem de severa, din cauza careia nu pot sa dorm (deloc, in nicio circumstanta si niciun context, indiferent de cat sport fac si cat de fericita sunt), nu-mi dati sfaturi, va rog, dupa 8 ani de mers la psihiatru si psihologi, am incercat toate tehnicile, strategiile si medicamentele posibile (nu naturiste, sunt apa de ploaie, am o chimie a creierului care nu adoarme nici cu combinatii aproape de anestezie)
si am ajuns pana la urma la o singura jumatate dintr-un anumit medicament seara impreuna cu niste tehnici de golire a mintii (meditatie sa zicem) fara sa mai iau nimic altceva. As invita niste destepti din astia sa stea o luna intr-un spital de psihiatrie, eu am stat 2 saptamani (si in regim deschis ca era voluntar) si ma bantuie si acum ce am vazut acolo.
Comentariu beton!65
Sufăr de o boală psihică destul de gravă, ținută sub control cu medicamente și vizite la psihiatru. Totul a început cu o depresie atât de gravă încât nu am mai știut nici cum mă cheamă sau cât face 1 plus 1. Nici eu nu auzisem de doamna actriță. Mai bine nici nu auzeam. Nu pot să cred ce a putut să spună. Știu și eu pe cineva pe Fb care spune că ne putem feri de depresie practicând recunoștința. Depresia nu e un lux. E o boală care te poate pune efectiv la pat. Să nu ai puterea să te ridici, să simți că ești inutil, să nu te intereseze nimic.
Comentariu beton!52
Am vazut ca ai raspuns in articol cu fix ideea la care ma gandeam: mai fata, mai, sa-ti fie tie bine asa mai ne-depresiva, si cand ti-o fi lumea mai draga, cand o trebui sa reciti un rol – fix atunci sa te paleasca uitarea, melancolia, angoasa. Si tot ceea ce trebuia sa reciti sa uiti, sa nu mai pricepi sensul si rostul cuvintelor, sa nu mai pricepi rostul tau acolo.
Mai bezmetico, cat de jos sa fii de-ai ajuns atat de inumana.
Cine te face pe tine experta in suferintele oamenilor?
Sa-ti fie rusine…
Din proprie experienta – acum doi ani am avut un „episod” de genul. Ii zic episod pentru ca a fost vorba „doar” de o reactie post-traumatica (o serie de 3-4 socuri grave in timp scurt) si, mai ales, pentru ca am fost suficient de norocos si am reusit sa scap relativ repede (cam 12-14 luni).
Pana la articolul asta, habar nu aveam ca dna/dra Aprodu exista iar la faza asta ca a dat cu mucii in fasole e putin spus. Asta e, dupa parerea mea, o mostra de analfabetism functional din „ala bun”. Asta e cel mai toxic gen analfabetism functional, pentru ca nu vine de la Gigel care ragaie bere la pet, NU, vine de la „elite” …. fi-mi-ar scarba!
O singura „coordonata” din ce spune ea acolo ar putea fi luata in serios: costa bani, si nu putini, sa IESI dintr-un rahat de genul asta. Si abia cand ajungi sa experimentezi pe pielea ta asa ceva iti dai seama cat de „ESUATA” e tara asta.
Comentariu beton!40
Sunt depresiv, pachet complet !
ADHD, crize de anxietate pana in pragul avc-ului.
Terapia m-a ajutat enorm, am ffff mare noroc de psiholog specializat in familie, care nu poate lucra cauza pe motiv ca e foarte apropiată sentimental, dar m-a ajutat sa diminuez foarte bine efectele fara medicamentație.
Referitor la prețurile practicate de psihologi specialiști ( nu simpli absolvenți de psihologie ) un curs de specializare e cateva mii de euro si se întinde pe doi ani, un pachet de teste pentru autism e 12000 de lei, chiria cabinetului e cateva sute de euro, taxele nu mai vb.
Referitor la doamna din articol, nu-i doresc sa simtă vreodată NEGURA grea, să trebuiască sa se târască zile întregi printr-o găleată de smoală, să se bucure foarte tare la simplul gând că moare si scapă !
Comentariu beton!34
Doamna menționată în articol este imbecilă. Extrem de imbecilă.
Comentariu beton!26
Prostia e un lux pe care multa lume si-l permite.
Comentariu beton!48
Asta face parte din atitudinea a foarte mulți oameni, dintre care nu puțini cu educație, că ”Ce să mă duc io la psiholog, că nu-s nebun/ă?”
Dar, stimată doamnă Aprodu, vă doresc și eu să nu ajungeți să vă gândiți serios să dați iama în medicamentele de hipertensiune ale unei rude în vârstă, pe fond hipotensiv, și să vă socotiți bine dacă nu cumva vă trebuie și niște alcool.
Vă urez să nu ajungeți să vă gândiți la numărul potrivit de etaje, că doar nu vreți să vă nenorociți, să ajungeți legumă, vreți să rezolvați problema.
Vă doresc să nu ajungeți să nu mai dormiți noaptea, să vă fie groază să ieșiți din casă, dar nici în casă să nu fie bine.
Exemplele de mai sus fac parte dintr-o situație a unei persoane foarte apropiate mie. Care nu mai producea suficientă serotonină. Pentru că, dna Aprodu, depresia este un dezechilibru chimic la nivel cerebral.
Comentariu beton!37
Și apoi acea persoană s-a aruncat în muncă. A devenit un automat de bifat sarcini, la serviciu și acasă și atât. Nu mai avea putere decât să zacă la televizor și să zâmbească la dramele fictive ale altora. Nu s-a mai bucurat. N-a mai cântat prin casă. A ieșit cu prietenii pentru că și-a impus, devenise o corvoadă, deși îi sunt dragi. Foarte dragi. Nu și-a mai cumpărat nimic pentru sine. Facturi și necesități de bază. N-a mai ieșit din oraș de luni de zile.
Acum e mai bine. Că a luat măsuri. Ședințe la un psiholog bun.
Comentariu beton!29
Mulțumesc pentru link. Mi-a plăcut interviul și o remarcasem și în filmul care ție nu ți-a plăcut pup-o mă 1 sau 2 că nici nu mai știu.
In mod clar ai înțeles greșit ce a vrut să spună. Știu că nu o sa dai doi bani pe parerea mea. Dar citește ce a scris cu mintea deschisă. Sau mai cere o părere. De la cineva in care ai increderea că are o judecată bună.
Și nu o spun ca să te enervez sau de dragul de a mă contrazice.
Btw, îmi place tot ce a spus la interviu. E o persoana asumată și inteligenta, nu doar o femeie atrăgătoare.
Daca citește aici, are tot respectul meu.
Se dezbate încă. Ce zici?17
să știi că am citit interviul de 3 ori în speranța că voi găsi nuanța aia de care spui tu (că io-s ca socrate, „dacă nu-i nici bun, nici 100% adevărat și nici nu-ți aduce vreun cîștig, taci”) da’ n-am găsit-o, din păcate;
aaa, dacă depresia ar avea bune maniere și ar trimite un mesaj înainte, „boss, vezi că vin pe la tine!”, alta era treaba…
PS n-ai mînuță de la mine
Comentariu beton!17
Cred că ne aflăm în situație din aia, de „ce-a vrut să zică autorul”.
Am citit cu mintea cât am putut eu de deschisă și am înțeles că pentru Raluca Aprodu: depresie=”să-ți pui întrebări profunde sau un pic mai filosofice.”
terapie = să te-nvețe cineva cum să-ți gestionezi/controlezi emoțiile, așa cum zice că face ea de 8 ani de zile și va continua să facă până la finalul vieții.
Să zicem că așa e, că nu s-a intenționat negarea/minimizarea depresiei și nici lipsă de respect față de lupta tuturor oamenilor care se confruntă cu această boală. Doar așa s-a înțeles, în mod greșit.
Cucurigu, zici că „în mod clar ai înțeles greșit ce-a vrut să zică”. Oare o fi clar ce urmează să te întreb? 🙂 Serios, fără glumă, ce vezi tu și nu văd/vedem alții?
Ce este aia o persoana asumata? Serios intreb, ca nu stiu si pe Google nu am gasit explicatii.
@MDM, ai dreptate (și eu foloseam sintagma, convins fiind că e ok) iar o explicație doctă are Radu Paraschivescu pe o pagină a digi;
@Anduța, personajul a vrut ea să zică ceva da’ i-a ieșit… NOT! mă leg mai sus de cei 6 ani de modeling în străinătate, începînd cu vîrsta de 17 primăveri; ok, o fi muncit fata, nu știu că nu m-am ocupat de industrie; a învățat că tre’ să poți, să te lupți, să nu faci mofturi și să faci bani astfel încît să ai un confort financiar; ce-a uitat (omis) persoana sunt premisele:
– e frumoasă; well, nu pe toți ne-a făcut Doamne-Doamne așa; ba pe unii zici că i-a scăpat barza; de mai multe ori, chiar…; așa că nu pentru toți ușile se deschid la fel!
– a plecat la o vîrstă minoră, asta înseamnă că a avut suportul familiei (cred); e la fel asta cu familiile violente, cu alea sărace, cu alea unde copiii îs la prășit în loc să fie la școală? pare că nu…
– a avut noroc (sau a fost educată) să se ferească de tentații autodistructive (că lumea aia a glamour-ului n-o să-mi spuneți că e vreo sorbonă combinată cu o mănăstire de maici), să nu întîlnească vreun cauzator de #metoo…
așa că, pornind de la experiența personală a decretat inepția de mai sus; că ea confundă depresivii cu snowflake-rii, well, chestia mai „devine și dupe facultăți, nea Ilie”…
mai ales că n-o-ntrebase nimeni!?
Inca nu exista in dex ideea de persoana sau femeie asumată dar din engleza ne vine conceptul de real. Adică opusul cuiva care încearcă să pară altceva decât este. Și este folosit de influenceri și traineri deci cândva va ajunge și acolo chiar daca unii spun că nu e corect, vezi Radu Paraschivescu, dilema veche etc. Daca te uitai la survivor de la ProTV aflai de la big blana ce e o persoana asumată;). Bine el nu știe limba romana prea bine dar repeta orice prostie până devine trend și m-a influențat în folosirea ei;).
Asta demonstrează că orice agramat poate fi influenker și lansa o modă de cuvinte și expresii fara noimă dar care vor intra in vorbirea curentă.
Sa luam mai multe surse ale diversilor care iau interviuri sa vedem ce consemneaza si sa concludem daca a fost inteles gresit acel paragraf sau notat gresit sau ambele.
iata la un mic search: 16 martie 2022
https://www.paginadepsihologie.ro/raluca-aprodu-ce-nu-vreau-sa-stie-lumea-despre-mine/
„Ai apelat, de-a lungul timpului, la consiliere psihologică?
Da! Și o recomand din tot sufletul meu. Cred că, din păcate, în România chestia asta încă e luată un pic la mișto. Adică ori e văzută ca o fiță, ori (cealaltă extremă) te duci la psiholog dacă ești „nebun“.
Nu e o dovadă de slăbiciune să faci terapie, eu o consider o dovadă de CURAJ. Să accepți că nu le știi pe toate, să-ți dorești să poți să fii un om mai bun, un tată, o mamă, un șef, un iubit mai bun etc. Și pentru asta îți trebuie o minte limpede și o cunoaștere reală a propriilor emoții și trăiri. Și eu nu cred că putem să facem asta singuri mereu. Sau cine știe… Eu nu am putut. Dar eu zic că dacă te trezești urlând pe geamul de la mașină ca un isteric când îți taie unul calea, poate ar fi cazul să te întrebi de ce. „
Sa luam mai multe surse ale diversilor care iau interviuri sa vedem ce consemneaza si sa concludem daca a fost inteles gresit acel paragraf sau notat gresit sau ambele.
@Cucurigu, da, ai dreptate. Acel interviu din life este produsul redactorilor de acolo. Aşa au ştiut ei să transforme un interviu verbal lung de 2 ore, într-unul scris.
Din culise, Raluca Aprodu, facebook:https://www.facebook.com/raluca.aprodu/posts/pfbid0P2cgB4dHdwcnHTqmv2ub6xURBucLCRwcTGf9eZPvCnY7skZpV3qcJwWQNvbEQWg6l
Și da, citind şi alte luări de poziţie de-ale ei pe tema depresiei, se ajunge uşor la concluzia că nu avea cum să spună ce a apărut acum în acea publicaţie. De altfel, şi în ,,interviul” recent din life ea recunoaşte că merge la psiholog de 8 ani, deci avem două informaţii contradictorii care te pun pe gânduri. Matematic şi logic nu pot fi ambele adevărate.
Asta se întâmplă când credem tot ce citim fără să verificăm. Mai ales când este vorba de lucruri scrise, nu interviuri video.
Comentariu beton!13
Mulțumesc Solandi. Chiar nu am urmărit și nu știam că are cont de fb sau că a postat o explicație. Tot respectul pentru că a scris și pentru cum a scris. Pare că avem ceva de învățat, eu și ieri am învățat multe citind toate comentariile, nu doar despre depresie ci și despre bulying și caracter. Despre misoginism nu mai zic nimic că ne-am obișnuit cu el și face parte din cotidian. Sper totuși să devenim mai buni cumva cândva. Și aici mă refer strict la mine și la cei cu care interacționez cotidian.
Ba, dar cat de taratoare scarboasa tre‘ sa fii ca sa dai manute rosii la comentarii pe o tema atat de dureroasa? Da-si-ar palme peste bot tot restul vietii lui/lor triste!
Se dezbate încă. Ce zici?19
Maria, dă-l / dă-o în biata lui/ei de ființă amărâtă, care altă bucurie în viață nu are decât să dea cu roșu. Au fost postări pe aici despre abuzuri oribile în familie, despre copii și tineri cu sufletul distrus. Și acolo au dat niște cetățeni minusuri. Cum să le iei unica bucurie în viață?
Am tulburare de anxietate, am mers la psihiatru dupa ce mi-au spus vreo 3 medici de alte specialitati ca am o problema. Pentru mine a fost o decizie buna, o spun aici pentru ca poate sunt si altii in situatia in care am fost eu. Contrar prejudecatilor nu am ajuns o leguma, am primit un tratament adaptat problemei mele, si nu mi-a dat dependenta. Iar doamna care a dat interviul nu stie ce vorbeste, probabil ca are nevoie de atentie. Eu nu am avut depresie, dar banuiesc ca si pe cei cu anxietate ne baga in aceeasi oala. Nu ii doresc sa treaca prin asa ceva, dar ar fi bine sa nu-si mai dea cu parerea si sa ii influenteze pe cei cu probleme sa nu caute ajutor.
Comentariu beton!16
Nici eu nu am ajuns o leguma, dar am avut ceva efecte secundare de care m-am speriat la inceput. Le-a rezolvat medicul meu rapid, adaptandu-mi dozele. Am iesit de pe pastile si n-am ramas decat cu un tinitus la urechea stanga (reversibil). A disparut cam intr-o luna. Problem solved! 🙂 Nu sunt dependenta de nimic. 🙂 Asta cu dependenta e o prostie colosala. Sunt anumite combinatii de medicamente care pot cauza o falsa dependenta, in sensul ca trebuie inceput treptat si la final diminuata doza treptat. La mine cu unul din medicamente asa s-a procedat.
Asa ca sa nu vina nimeni sa-mi spuna mie ca rata impunge, cand ea macane si fuge!
Dar eu nu pot decat sa ma intreb: oare cand aceasta minunata doamna Raluca Aprodu se va confrunta la un moment dat in viata cu un astfel de episod, va mai considera ca este un lux? Oare ce va face? Ca de gura suntem cu totii buni, din cate se pare. Cu faptele e mai greu.
Raspunsul e pentru afirmatia de mai jos. Va rog eu nu mai spuneti tampenia ca dependenta nu exista, daca personal n-ati experimentat asa ceva. Eu am avut niste dependente nasoale la unele din zecile de psihotrope inghitite si cu tot cu reducerea dozei, am avut niste sevraje pe care nu le doresc nici dusmanilor. Poate cine a luat doar 2-3-4 tipuri de antidepresive/anxiolitice/antipsihotice nu a experimentat asa ceva, eu am luat vreo 40 din cele vreo 160 posibile, uneori in scheme de 3 sau 4, si la toate, inclusiv la SSRI-uri am avut simptome extreme de sevraj (sau discontinuitate daca vreti asa), iar la reducerea dozei de Mirtazapina, a fost iadul pe pamant, a durat multe luni. Nu mai vorbesc de Anxiar, am facut titrare in apa cu Diazepam ca sa pot scapa de el (hey BenzoBuddies, pentru cunoscatori) N-am facut sevraj doar la ce am luat pe perioade scurte de maxim 2 saptamani . Da, unii nu fac sevraje, la altii e mai rau ca la droguri.
Probabil ca eu am citit cu alti ochi, dar in contextul intregului interviu, nu mi se pare ca se refera la depresie in sensul medical, ci la starea de oboseala cronica si lehamite cand spunem „mai am putin si pic in depresie”.
Depresia in adevaratul sens al cuvantului nu ar fi fost acoperita de nimeni in doua randuri dintr-un articol (care are legatura mai degraba cu evolutia ei personala si profesionala si nu credd ca se doreste o disectie a ceea ce numea cineva foarte bine mai sus, „cancerul mintii”).
Dar e doar parerea mea…
Păi faptul că e este o ignorantă care nu are proprietatea termenilor debitați chiar nu e treaba mea.
@cătălin fdd: doamna e imbecilă, nu trebuie să-i căutăm scuze. Vorba aia: dacă tăcea, frumoasă rămânea.
Comentariu beton!18
Este foarte clar că nu ai înțeles bine. Ea juca un rol cu acest interviu și de asta nu ai înțeles, altfel este o „empatică” care confundă depresia cu clipele de tristețe și/sau probleme de creștere a copiilor.
Bineinteles ca are dreptate. Eu de ex cred ca doar aia care au prea mult timp liber devin actori. Ca nu au nimic mai important de facut.
Dar bineinteles…parerea mea e la fel de avizata cum este a ei despre depresie.
Comentariu beton!33
Oh, well, e cu dus si intors. Iti spune o proaspata mamica cu bebe de o luna si un toddler de aproape 3 ani, care nu are ajutor decat o cresa pt cel mare. Sunt multe ganduri negre, foarte negre, cu care lupt zilnic si trag de mine pt ca nu am ce face. Vorbesc cu partenerul meu, ma ajuta si el cat poate si lupt. Nu am alta solutie.
Nu, nu e nimic cu dus și întors.
Un sfat sincer – daca aveti acele ginduri negre, mergeti la un doctor (bun) si verificati ca nu aveti depresie post-natala.
O fostă colegă s-a sinucis recent. Am primit să citesc mesajul ei de adio setat să ajungă prietenilor și familiei după. Nu doresc nimănui să citeasca așa mesaj. Pagina ei de fb era plină de curcubee și de zâmbete. Nu e niciun moft depresia, e ceva extrem de grav. Și care se poate ascunde ușor și se poate întâmpla oricui din preajma noastră. Trebuie să ne creștem empatia și să încercăm să ne dăm seama și să-i ajutăm să ceară ajutor.
Comentariu beton!38
Atata timp cat exista persoane care gandesc in acest mod, sansele sa ne facem bine sunt nule.
M-am luptat cu depresia aproape 2 ani, pana intr-o zi cand era sa dea tramvaiul peste mine in Oradea, si mie mi se parea chiar amuzant sa vad cum vine ditamai monstrul de X tone claxonand in disperare. Asta ca sa va dati seama in ce hal ajunsesem. Mi-a luat cateva ore bune sa procesez toata situatia si sa imi dau seama ca e picatura care a umplut paharul. Nu intru in detalii cum si de ce am ajuns asa, cert este ca eram depasita de situatie. Daca continuam asa, firma mea incepea sa se duca in cap. Despre problemele din plan personal nu intru in detalii.
Long story short, la 2 zile dupa incidentul cu tramvaiul, intram pe usa cabinetului de psihiatrie de la o clinica din Timisoara. Au trecut 5 luni de cand am inceput tratamentul. Mai mult, am si iesit de pe tratament de ceva vreme.
Bobarnacul stiti care e? Acum, cand eu sunt OK si ma uit pe strada la oamenii care trec pe langa mine, ii vad pe toti cei cu probleme. Ziua, seara, in weekend-uri, la cumparaturi, in parc, etc. Sunt aceiasi. Au lista de probleme parca scrisa pe frunte. Majoritatea emana frustrari, frici, stare negativa, in general, lucru valabil si pentru aceasta doamna Raluca Aprodu. Altfel n-ar fi scos pe gura o asemenea tampenie.
Ce stiu sigur dupa toata experienta asta, este ca aceasta doamna bate campii GRAV!
Ce stiu sigur este ca, daca nu ceri ajutor la timp, e naspa!
Ce stiu sigur este ca daca luam masuri mai din timp, acum eram mult mai departe atat in plan personal, cat si profesional. Si multe situatii le-as fi gestionat altfel.
Ce stiu sigur este ca ma bucur ca mi-am ascultat intuitia, si n-am ascultat de rude si de prieteni! Toti (FARA EXCEPTIE! Retineti, va rog: FARA EXCEPTIE!) au sarit de c#r in sus cand au auzit ca iau tratament. Toata lumea stia ce e mai bine pentru mine, mai putin eu. Eu eram nebuna! OK, trecem peste… Culmea e ca sunt aceiasi care se minuneaza acuma cand ma vad. Dar nimeni nu are tupeu sa ma intrebe cum am reusit. Interesant, nu?
Din pacate, la noi, psihiatria este un domeniu tabu. Desi se sinucid oameni in sfanta prostie. Altii aleg studiile de psihologie in speranta ca se pot ajuta singuri, si tot ajung sa se arunce de pe bloc, ba chiar cu copii cu tot (vezi cazul mamei de la Timisoara care a sarit de pe un bloc aflat la cateva trazi de cladirea unde lucrez eu). Ei, ce sa vezi? NU te poti ajuta singur in toate cazurile.
Eu am ales medicul psihiatru. Parerea altora? Ma doare fix la 2 metri in spate de ea!
Nu am timp de depresie, avand o firma mica aflata la inceput, in care trebuie investit, dezvoltat, etc, si totusi m-am luptat cu ea atata timp. Nu am timp de depresie, pentru ca am familie, casa, chirii de platit si angajati. Dar a trebuit sa accept ca unele lupte nu le poti castiga de unul singur. Si ca mine, sunt multi. Majoritatea nu inteleg ca depresia este un dezechilibru chimic care se regleaza medicamentos. Majoritatea se uita la tine ca la un extraterestru, daca deschizi gura pe subiectul asta. Daca mai si spui ca ai intrat pe usa unui psihiatru (ca doar Google si MMTCG stiu tot, la ce ne trebuie noua MEDICI, ca doar suntem mai destepti, nu?), parca i-ai piscat de c#r. Si lista continua.
Deci, doamna Raluca Aprodu: STAI JOS! 2!
Pentru Mihai si ceilalti cititori ai acestui blog: aveti grija de voi si cereti ajutor la modul serios cand simtiti ca ceva nu este in regula cu voi! Nu asteptati ca mine ani, ca sa mergeti din rau in mai rau!
Saptamana usoara tuturor!
Comentariu beton!83
ăla care a dat cu mânuța roșie în jos la comentariul acesta e un tâmpit! să știe asta!
(scuze, mihai, dar nu m-am putut abține!)
Comentariu beton!22
…”Raluca, îți doresc sincer să nu știi niciodată cum e să te ghemuiești într-un colț și să nu vrei să te mai ridici de acolo, să rămâi așa rugându-te să treacă, deși tu știi prea bine că nu va trece. Să nu afli vreodată cum e să mergi pe stradă și să te umfle plânsul din nimic…”
Citind asta, m-a bufnit plânsul.
Nu mai am ce sa spun , doar ca tanti asta are IQ ul la limita, aia inferioara.
Comentariu beton!19
Sufar de depresie din adolescenta, pentru ca viata-i grea si am avut pe cineva in familie care mi-a f***t directia de cand eram mica. Partea proasta e ca n-am stiut ca sufar de depresie, credeam ca asa-s eu.
In urma cu 4 ani am avut un deces in familie in urma caruia s-a produs un de-click in mintea mea. Cam la o luna dupa au inceput atacurile de panica, stari de ameteala, abia puteam functiona si mai aveam si un minunat job unde lucram 10-12 ore pe zi. In decurs de 1 an am ajuns la urgenta de 10 ori pentru ca efectiv simteam ca mor. Aveam atacuri de panica in fiecare zi, sincer doar faptul ca aveam o frica de moarte care ma paraliza m-a oprit sa nu fac “pasul” ala care opreste totul. Dupa 2 ani de atacuri de panica am luat decizia sa incep terapia. A fost cea mai buna decizie pe care am luat-o pentru mine si ma simt norocoasa doar pentru ca mi-am permis d.p.d.v. financiar sa merg la terapie.
Acum privind in spate la tot ce am trait mi se pare ca sunt cea mai puternica persoana pe care o cunosc, pentru ca am avut curajul sa recunosc ca am o problema pe care nu o pot rezolva singura.
Au fost niste ani groaznici pentru mine si sa citesc ca una ca tipa asta are tupeul sa zica ca depresia e un moft doar pt ca nu intelege, imi face sangele sa fiarba.
Eu nu doresc nimanui sa traiasca luxul depresiei, pentru ca multi nu scapa cu viata.
Comentariu beton!33
Am dat din greseala o manuta rosie. :/ am citit tot ce ai scris si tin sa te felicit. Iti scrie o persoana care are niste ADHD si a experimentat si putina anxietate. Atat. O seara buna in continuare!
@Praz, iti multumesc! Nu e nicio problema pentru manuta rosie. 🙂
E o lupta continua treaba asta cu anxietatea, depresia si alte chestii de-astea fun.
Sper ca esti ok si tu cu toate.
O seara buna!
Boss, in naivitatea mea, sper că e doar incultă și nu are proprietatea termenilor. Și că s-a referit la depresiile alea închipuite (gen, pom, doamna care își rupe o unghie și se declară „in depresie”, sau domnul care își găsește mașina ușor zgâriată in parcare și nu-i mai intra nimeni în voie timp de o săptămână). Dacă asta a vrut să zică, sunt de acord, în esență, că sunt căcaturi și nu le bagi in seamă decât dacă nu ai altceva de făcut. Bineînțeles, asta nu înseamnă „depresie” ci fițe. Dacă știe ce e aia și s-au referit la boala pe care atât de bine o cunosc psihiatrii, atunci, cum zicea JT, e pur și simplu imbecilă și complet lipsită de empatie.
Eu o am pe maică-mea diagnosticata cu demență (asta e mai mult decât depresie, e degradare accelerată a creierului, pe scurt). In tot mai rarele momente de luciditate, cred (că nu sunt specialist) că e și depresivă. Pur și simplu nu o mai interesează nimic și își dorește să moară. In momentele in care nu e lucidă o interesează o grămadă de lucruri, dar face numai tâmpenii. Gen se apuca să facă ordine, dar uită unde a pus diverse lucruri și trebuie făcute adevarate investigații (de ex,.un adidas pus bine, pe șifonier). Asta e un exemplu mai mult amuzant, dar a făcut unele chiar urâtele. Nici nu știu care momente să le prefer. Psihiatru, psiholog, pastile, picături (are și halucinații)…pepsi. boala e.ireversibila, se poate numai încetini evoluția.
Comentariu beton!23
@Mircea: imagineaza-ti ca mama mea incerca sa ma convinga saptamana trecuta ca starea de agitatie si confuzie necontrolata cu care se confrunta ea de cand a divortat (1997!!) e ceva perfect normal…Mama mea a fost prima care a facut scandalul cat casa cand a aflat ca iau tratament (dracu m-a pus sa-i zic!). Avem 6 cazuri de Alzheimer in familie (cele de care stim!). Are rost sa zic mai multe? Nu cred…
Comentariu beton!22
Ca una care sufera de asa ceva si in a carei familie sint mai multi membri care sufera si ei, pot afirma ca nu se vindeca. Depresia are in spate si un dezechilibru chimic in organism si ceva factori ereditari.
Se poate controla cu medicamente, poti duce o viata in aparenta normala dar sint perioade sau momente negre, in care nu vezi nici o speranta. E destul de greu de explicat cuiva care n-a trecut pe-acolo si, in acelasi timp, toata lumea are impresia ca stie ce e aia (inclusiv eu inainte de a mi se intimpla).
Sint momente in care nu mai vrei sa traiesti, nici chiar pentru copiii pe care ii iubesti. Asa ca a spune ca n-ai timp sa fii bolnav e debil, de parca am alege asta.
Si vointa de a fi mai bine e necesara dar nu suficienta… trebuie gasit tratamentul potrivit, doza potrivita etc. Iar cind crezi ca ai scapat si ca ai revenit la normal, mai vine un Covid sau alt eveniment negativ si o iei de la capat.
In plus, in societate nu poti spune ca suferi de depresie exact din cauza celor care comenteaza precum persoana din articol.
Comentariu beton!23
Aveam 10 f***g ani când am avut o tentativă de suicid. Nu mai puteam îndura scandalurile, violența domestică, abuzul, umilințele, bătaia. Eram convinsă că viața nu merită trăită, că eu nu merit să mai trăiesc și că nu-mi poate fi decât mai rău.
Nu știu cum de mi-am permis un asemenea „lux”.
Opriți țara, vreau să cobor.
Comentariu beton!32
Îmi pare rau…😔
deci donsoara asta confunda depresia cu spleen-ul. nu sunt prea socat, in timp am putut invata ca actorii nu sunt chiar foarte mintosi.
O mai țineți minte pe Barabancea și declarația ei despre cei din Colectiv? La fel este și asta de mintoasă.
Comentariu beton!21
Dna Raluca Aprodu ,habar nu am cine e, insa evident e lipsita de suflet și empatie…
Acum câțiva ani auzisem de la un prieten că el nu are timp să fie depresiv, că nu poate înțelege cum alții au timp să fie depresivi și că e un fel de boală a oamenilor leneși. Foarte multe persoane care nu își pun întrebarea „Dar ce d-zeu înseamnă?” nu sunt tot timpul lipsiți de empatie, cât în necunoștință de cauză. Bineînțeles, există și cei lipsiți de empatie 100%, nu știu din care categorie face parte Raluca. Sunt mulți oameni smart, citiți, care au aceeași perspectivă ca ea, ca prietenul de care scriam mai sus, pentru că nu au citit punctual despre asta. Depresia e una dintre cele mai complexe afecțiuni, pentru că sunt mai mulți factori implicați în apariția ei, nu e doar un simplu termen din DSM. Are cauze biologice, psihologice și sociale, e un cocktail Molotov al naibii de periculos.
Dar să știi că a fi depresiv nu e totuna cu a avea depresie.
Anul trecut am trecut și eu printr.o depresie grava, nu am chemat.o nici din plictiseala și nici din lux, a venit pur și simplu. Nu m.a întrebat ce varsă am, ce condiție familiala sau financiara am… și m.a chinuit al naibilea de rău. Mergeam pe strada și nimic ptr mine nu mai avea sens. Nu.mi mai puteam controla emoțiile, trăirile mintea pur și simplu. În schimb frica a pus stăpânire pe mine, frica pana sa și respir. Ma uitam cu groaza la copilul meu și nu simțeam decât frica. Groaznic!!! Cu ajutorul părinților am mers la psihiatru, am făcut ore de terapie online din tara unde locuiesc în Ro. Am urmat tratament medical și slava Domnului sunt bine acum. Asa ca draga, stimata doamna sa te ferească Dumnezeu de asa ceva! Celor ce trec prin asta curaj și multa vointa. Credeți.ma pe cuvânt când spun ca se poate chiar se poate sa.ti revii!
Comentariu beton!14
Doamne ferește! Cred că ea e mai „nebună ” decât depresivii dacă spune asta! Nici măcar nu știe ce înseamnă să nu vrei să te ridici din pat, să te speli, să mănânci, să mergi la serviciu, să supraviețuiești oarecum…. Am mai spus aici, sora mea a suferit de depresie cruntă după ce părinții noștri au murit la 6 luni unul după celălalt, ea n-a mai vrut să trăiască fără ei efectiv, depresia a adus cu ea şi altele , iar sora mea a murit si ea la 1 an după ai mei (apropos…tata a murit chiar de ziua ei , pe 21 iulie, iar ea a zis că nu poate trăi cu asta! ).
Așa că, Raluca Aprodu nu știe ce vorbește, ba mai mult , îi ia în derâdere pe cei ce trec prin așa ceva!
Comentariu beton!17
Vad ca foarte mulți cititori ii urează una alta duduii în cauza. Eu nu ii urez nimic, în general gunoaiele nu merita atenția mea. Îmi urez mie, sa nu mai am vreodată o persoana draga cu depresie, sa nu mai trebuiască vreodată sa ascund cuțitele, sa nu mai mor de frica când suna telefonul, sa nu mai trebuiască sa ascund paracetamolul, sa nu mai… Sunt atât de multe ,,sa nu mai” încât as vrea sa nu mai spun nimic.
Comentariu beton!18
Pentru cei ce au suferit sau sufera de orice forma de depresie
💙❤️🩹🫂
@Mariana! 💙❤️🩹🫂
Mi-am permis luxul de a cădea în depresie la 19 ani, când n-aveam nimic de făcut în viață, nimic însemnând bacalaureat, admitere la facultate (pe care am abandonat-o după câteva luni, pentru că mă consideram prea proastă pentru așa ceva), bașca a mai plecat și mama din țară și am rămas cu toate îndatoririle casnice pe cap. Mă și mir când am avut timp să mă deprim.
Asta se întâmpla la începutul anilor 2000, când nu exista depresie, și la doi ani după ce unicul frate al mamei s-a sinucis din cauza fiței ăsteia numită depresie. Mai aveam și vârsta aia la care se presupune că viața e roz, așa că nu mi-a luat nimeni în seamă strigătele de ajutor. Mai bine de șapte ani mi-am permis să plâng în fiecare noapte și să dorm ziua, iar dacă nu dormeam mă gândeam ce metodă de sinucidere să aleg, mi-am permis să nu ies cu zilele din casă pentru că nu mai suportam oamenii, mi-am permis să nu mă mai pot concentra nici la cele mai elementare lucruri, mi-am permis să înghit un pumn de pastile și dacă stomacul meu nu s-ar fi răzvrătit, azi n-aș mai fi scris ce mare boieroaică am fost aproape un deceniu, de mi-am permis să mă zbat în mocirlă și să refuz cu încăpățânare orice mână care ar fi vrut să mă scoată de acolo, pentru că eram convinsă că sunt o nulitate și că acolo e locul meu.
99% dintre oamenii din jurul meu îmi spuneau că ar trebui să îmi găsesc o ocupație, să mai las mofturile astea. Că de-aia stăteam cu lama în mână și plângeam cu sughițuri, de fițoasă ce eram. La cum s-a exprimat cucoana asta, am avut o viață privilegiată. Păi cine își permite să trăiască în iad aproape opt ani? Abundență, nene! Abundență de lacrimi, de gânduri sinucigașe, de lupte cu mine să fac un duș sau să mănânc, de plâns în hohote și tăvălit pe jos, ceea ce i-aș dori și doamnei dacă aș fi o nesimțită, ceea ce acum n-am chef să fiu. Momentan îmi permit luxul de a fi împăcată cu mine însămi și de a mă bucura de viață, bănuiesc că și asta e o fiță sau ceva…
Comentariu beton!32
Hugs 🙂 Am trecut și eu pe acolo
8 ani de faraoneala si talent. Misto. Si acum te plangi, dupa atata lux
*fosta prietena trecea printr-un final de depresie. Tot asa, pastile and shit, si mi-a povestit mai multe. Unde mai pui ca era si pishiatru, deci povestile erau de la ambele maini – personale si studiate.
Am fost si eu acolo…si inca mai sunt….Tot asa ..pe lux si opulenta :*
Am abordat subiectul la postarea lui Mihai de la începutul lui decembrie 2021, nu am forța necesară să-l reiau acum. Pe scurt, am trecut şi încă trec prin depresie, dar după terapie (care da, costă! nu toți psihologii având contract cu casa de asigurări) şi medicație antidepresivă sunt pe drumul cel bun şi în perioada urmatoare voi încerca să renunț treptat la medicație.
Depresia nu este nici joacă nici lux. Aveți grijă de voi! Dacă aveți nevoie de un umăr pe care să plângeți, vă aştept în privat, MV ne poate face legătura.
Comentariu beton!18
https://mihaivasilescublog.ro/2021/11/30/oare-zica-lumea/
Acesta este postarea despre care ziceam
Înseamnă că doamna are spatele asigurat pentru o perioadă destul de îndelugată.
E fiica/napoata cuiva anume, vreun bisnis în familie cu contracte la stat?
Doamna este un MILF in devenire, arata bina , genul ala de femeie frumoasa , papusica,rasfatata de viata, printesa..etc si atat. Asteptati-o sa treca de 40 de ani si mai discutam atunci de ea si ochelarii roz cu care vede viata.
Life.ro nu mai merge, cred ca i-ai dat dauna totala si acum se chinuie sa șteargă interviul 🙂
Mă așteptam la asta.
Nope! Din pacate a ramas acelasi interviu ! Chiar speram sa stearga partea cu depresia, dar se pare ca aveai dreptate, ca nație nu ne mai facem bine 🙁
Eu ii doresc o campanie de CSR, că sigur nu s-ar duce să facă voluntariat, unde să viziteze un pic Obregia, să vadă o persoană cu depresie majoră în carne și oase. Să vorbească cu ea despre lux și opulență
https://www.facebook.com/raluca.aprodu/posts/pfbid0P2cgB4dHdwcnHTqmv2ub6xURBucLCRwcTGf9eZPvCnY7skZpV3qcJwWQNvbEQWg6l
Restul judecați voi.
Nu știu multe despre depresie, dar ceea ce este sigur este ca e o boala a secolului nostru.
Bunicii noștri nu prea aveau timp de depresie (asa ca nici nu erau depresivi sau cel puțin nu se plângeau de asta -treceau peste pentru ca alta alternativa nu aveau) trebuiau sa supraviețuiască.
Jesus! Esti un troll? Sau chiar vorbesti serios?!
Bunicii nostri , cei de sex masculin se retrageau in alcoolism si violenta domestica deci cade teoria ta , erau depresivi dar gasisera o alta cale de refulare.Bunicile noastre erau si mai depresive dar sufereau supuse si isi cresteau copiii cum puteau.
@Danalucia, eu cam banuiesc si o parte genetica in depresie…
Citeste „Demonul amiezii”!
Să înțeleg că de depresie pot suferi doar cei care au timp să se gândească la „nemurirea sufletului”. Dramele/traumele se bagă sub preş din lipsă de timp şi gata, te ocoleşte depresia. Şi eu aflu asta abia acum, după ce am fost diagnosticată cu sindrom anxios depresiv… :)))))
Depresia și tratamentul acesteia este un lux, corect. Un lux inclusiv pentru statul român!
Am peste 25 de operații și am mai multe zile de spitalizare decât zile de vacanță. Sunt pline spitalele, dar și apartamentele din blocurile comuniste sau din cartierele rezidențiale de oameni care luptă cu depresia sau nu știu că suferă de această boală.
Dar este un lux să tratezi depresia. Vezi exemplul Agenției care trebuie sa aibă grijă de persoanele cu boli psihice sau de persoanele dependente (medicamente, droguri, jocuri etc.), care stă cu poponețul pe câteva milioane bune de lei/euro și nu face nimic.
Prin `96-`97 o gașcă de 6 liceeni au reușit să scape de dependența de Piafen în spitalul din Mangalia prin acceptarea durerilor și numărarea bucăților de gresie/faianță de pe holul spitalului în fiecare noapte timp de 2-3 săptămâni.
Nimeni nu a intervenit cu nimic. Nici măcar cu un pahar cu apă. Și când zic nimeni mă refer la personalul medical, cu excepția medicului curant care venea zilnic și discuta cu noi sau mergea cu noi la plimbare.
Raluca Aprodu are dreptul la o opinie, dar decența declarațiilor nu o înveți pe platourile de filmare.
Beți apă și faceți o faptă bună azi!
Va pupă Kioru`!