Pentru că acest tur este și despre experiențe, nu doar despre condus, în a doua zi mașinile au stat cuminți în parcarea de la Grand Prestige Igloo, în timp ce noi ar fi trebuit să experimentăm o lejeră ascensiune de perete montan stâncos, la Via Ferrata, și o tiroliană.

Zic „ar fi trebuit” doar în ceea ce mă privește, pentru că toți colegii mei de tur le-au experimentat pe ambele, doar la mine nu s-a putut. Și nu pentru că nu m-ar fi lăsat cineva, dar stați că vă explic imediat.

Nu mă dădeam în vânt după ascensiunea aia, nu sunt genul montagnard, în schimb, îmi doream tare de tot să mă dau cu tiroliana care are aproape 300 de metri lungime. Practic, 300 de metri de adrenalină pură. Dacă aș fi putut, aș fi ales cu ambele mâini să fac doar tiroliană, doar că, să vezi ce, nu se putea ajunge la ea decât făcând și ascensiunea.

Aia e, mi-am zis, mergem să ne cățărăm, că dacă nu mă dau în tiroliană o să mor de ciudă. Ne-au echipat corespunzător băieții ăia de acolo, ne-au făcut instructajul, și-am pornit cu instructorul ghid în fața. Cât am mers prin pădure a fost relativ ok, după care am ajuns la un perete vertical de stâncă, perete care trebuia urcat pe genul alpinist. Asigurat cu carabinierele de cabluri, și tot tacâmul. Ne-a arătat omul ăla, ghidul cum trebuie să procedăm, și-am început cățărarea.

Well, o singură dată am apăsat zdravăn pe genunchiul stâng (că altfel n-aveai cum să urci până la următorul nivel) și m-a săgetat până-n creier. Cu dreptul n-am avut nicio-o problemă, după care iar am apăsat pe stângul, iar mi-a transmis genunchiul că el nu vrea să se bage în toată treaba asta. Știam că nu e în cea mai bună formă de când mi-am întins atât de stupid ligamentul (două săptămâni am putut să mă mișc doar un unguent aplicat din belșug de câteva ori pe zi), dar cum de câteva zile nu mai dăduse niciun semnal dureros, mi-am zis că e bine, că n-am nicio treabă.

Nu era, și-a ținut să-mi transmită asta. Cum voi avea mare nevoie de el de pe 25 iunie încolo, am hotărât să renunț. Dar m-am ofticat extrem de tare când îi vedeam pe toți cum vin pe tiroliana aia și cât de fericiți erau când îi deshămau cei de la Via Ferrata. Aia e, cu următoarea ocazie.

Ca să înțelegeți exact despre ce e vorba și ce fel de perete trebuia urcat, v-am lăsat un video scurt. Eu sunt ultimul din grup.

Dar ca să înțelegeți și de ce m-am ofticat atât de tare, v-am lăsat și un video cu sosirea pe tiroliană a colegului Adi Dima.

 

Mno, cam asta a fost povestea celei de-a doua zile din Volvo Experience Tour.

Parteneri:

🚗 Volvo Car România

🎌 Michelin

Vă las și niște poze. Dacă vă uitați la ele, până la sfărșit, o să înțelgeți și mai bine ce-am pierdut.