Dintre prietenii mei, daca e sa iasa cu smardoiala, printre primii pe care i-as suna este prietenul R. Omu’ nu se caca pe el daca e sa iei doi pumni in mecla si, mai ales, daca trebuie sa dai. In plus, are atatia amici si cunostinte din diverse paturi sociale (ca sa zic asa) incat cred ca ar putea sa puna in aplicare vestita vorba a lui Jiji, cand ii ameninta pe smecherii din Braila, care-i cerusera taxa de protectie lui Banel: „baaaaa, cand prima masina cu „baieti” ajunge la voi, ultima nici n-a plecat din Bucuresti, atat e coloana de lunga”. Ati inteles ideea. Are „conexiuni” si nici nu e vreun papa-lapte care sa se cace pe el, daca-l iei mai tare.
Acu’ ceva vreme omu’ meu primeste o invitatie la nunta. La Iasi (na, tocmai ce va explicam ca are relatii si amici peste tot). De refuzat n-avea cum sa refuze si a mai aparut o alta problema. Nici dracu’ nu voia sa plece cu el din Bucuresti, la mama naibii, la nunta. Prietenii, cei comuni cu viitorii miri, cand auzeau despre ce e vorba ori ii inchideau telefonul in nas, ori faceau din alea „aloooo, aloooo, nu te aud, ce zici? Aloooo? Suna-ma mai incolo ca nu ai semnal”. Mai incolo isi inchideau telefoanele vreme de doua-trei zile, ca sa fie siguri. Bine, mai era in peisaj „colega de apartament”, care mergea sigur, dar simtea el in organism ca nu era suficient. Trebuiau sa fie si ceva baieti cunoscuti ca sa iasa distractia ca lumea si sa poa’ sa-i traga un dansul pinguinului. Pana la urma n-a mai vrut nimeni sa mearga. Aia e. Ce sa mai faca acum? Pleaca doar ei doi si cu asta basta.
Si vine ziua plecarii, Vineri. R. se duce la munca, unde are o zi din aia cu mult sex (l-au futut sefii pana l-a luat capul). Pana la urma a dat al de sus si a trecut. Pe drum spre casa, bucuros ca a inceput week-end-ul si-a zis sa haleasca niste merdenele, ca-i era foame rau. Proasta idee. Era coada ca la urs. Da’ si asta incapatanat, nu s-a lasat pana nu s-a vazut, un sfert de ora mai tarziu, cu cate una in fiecare mana.
Prost e ca, odata ajuns acasa, colega de apartament a slobozit intrebarea incuietoare: „unde ai stat pana la ora asta”? Prietenul meu face ochii mari si da sa raspunda cat se poate de civilizat, dar nu apuca. Vine continuarea rechizitoriului: „de obicei ajungi la sase fix, acum e trecut de si douazeci”. Pai cand auzi asa ceva, oricat de calm si civilizat ai fi tot te umfla nervii, daramite cand esti coleric. O lasa sa termine de intrebat si-i raspunde cat poate de calm: „pe drum m-am oprit la merdenele. Am vazut ca nu e prea aglomeratie si am zis sa profit. Am intrat in chiosc si am dat rapid o muie la vanzatoare”. Na, daca tot faci scandal, macar sa ai pentru ce.
Si-a inceput circul. Nesimtitule, insensibilule, care mereu raspunzi asa, care nu-ti pasa de mine, care esti un golan, din astea. Si vreme de aproape sase ore au tot continuat. Pana la urma, amicului meu i s-a luat, s-a ridicat si a zis „imi bag pula, nu mai suport, eu ma car la nunta”. Ceea ce a si facut atunci, pe loc, la doispe noaptea. In fata blocului a dat cap in cap doi aurolaci care se jucau de-a toboganul pe masina lui, dupa care a plecat la drum. Plin de nervi, va dati seama.
Partea buna era ca la ora aia putea s-o arda pe genul raliu. Iar cand ai draci, parca devine talpa mai grea. Afara era luna plina si lumina ca ziua, asa ca tragea de masina aia ca Sebastien Loeb in proba de la Monte Carlo. Cum isi aducea aminte de la ce se luase la cearta cu „nebuna”, cum se ducea turometrul pe rosu.
Nu trecuse bine de Buzau cand, dracu’ stie de unde, in fata i-a aparut cel mai bun prieten al omului. Oricat a incercat sa-l evite, la viteza aia nu a mai avut cum si oamenirea a ramas cu un bun prieten mai putin. Asa ca sufletul bietului patruped s-a dus degraba spre raiul animalelor domestice, in timp ce corpul se facea piftie pe asfalt. Asta-i mai lipsea. A mai condus cativa kilometri. Masina raspundea la comenzi, totul parea ok. Dar n-avea liniste, trebuia sa opreasca sa vada ce si cum. A tot asteptat sa ajunga la o benzinarie, dar asta sunt incapatanate rau, apar doar cand vor ele, niciodata atunci cand ai nevoie.
Pana la urma a oprit. In plin camp. De aici, o sa va povestesc chiar cum mi s-a relatat: „Frate, m-am dat jos si m-am dus sa vad daca are ceva masina. Niciun far spat, pana aici e bine. Vad bara ca atarna un pic intr-o parte si m-am dat mai aproape sa vad ce are. Tot botul masinii era plin de bucati de carne, par de caine si sange. Por sa jur ca am vazut si o bucata de craniu. Si cum stateam eu asa in fata masinii si in lumina farurilor, deodata am realizat ca sunt singur cuc. Exact in momentul ala nu trecea nicio masina din fata sau din spate, luna plina lumina ca in filmele de groaza si in fata mea, pe masina, era o jumatate de caine spoit. Ma stii ca nu sunt vreun cacacios, da’ m-a luat asa cu o transpiratie rece instant. In minte a inceput sa se contureze cum prietenii varcolacului, pe care il facusem bucatele, se aduna toti sa-l razbune si eu stau ca prostul singur in mijlocul drumului. Fraciuc, m-am aruncat in masina ca fugarit de coana moarte, am plecat cu scartait si pana la Iasi n-am mai lasat-o mai jos de suta nici la trecerile peste calea ferata. Din cand in cand ma mai uitam in retrovizor, cu inima cat un purice, sa vad daca nu cumva ma urmaresc dracovenii din alea cu patru picioare. M-am mai linistit dupa ce m-am cazat la hotel, dar tot am pus scaunul in usa, ca nu se stie, sa fie”.
Asa ca, radem, glumim, da’ cand iti vin in minte filmele cu Freddy Krueger, noaptea pe camp, cu luna plina cat un dovleac copt deasupra capului, parca nu e rasul nostru. Hai sa vedem, ca acum astept sa apara pe aici curajosii care fura cruci din cimitir, la miezul noptii. 🙂
Ma amuza relatarea, dar nu si situatia… imi pare rau pentru bietul catelus, asta pana ajungi cina lui, ca atunci se schimba contextul 😀
Pe de alta parte, fiecare om are calcaiul lui Ahile, se pare ca la prietenul R. a fost acesta!
@Scorpya, n-auzi ca era varcolac, bietul catelus. :))))
Ce dreacu curaj să mai ai la faze d-astea în care realizezi cât de singur eşti…ca pescar încă refuz să merg să pescuiesc pe Săruleşti…îmi tot imaginez cum ar fi ca noaptea, când reîmprospătez lansetele, să se agaţe un cârlig în craniu cuiva (da, Săruleştiul, în momentul în care scădea apa, a dezvăluit de destul de multe ori cranii, cruci etc) şi să-l aduc la mal. Păai na panica dreacu, când în loc de peşte, ai adus capu’..la peşte.
@peapetulburi, sau o mână cu trei degete rămase. 😉
Barbatii…ce s-a mai speriat el de un caine mort. Daca era una cu piept generos pot sa pun pariu ca nu se mai speria daca trebuia s-o calce. 😉
deci pana la urma era varcolac sau caine? :))
@Ilca Mircela, nu se stie. :))))
Si aflam din poveste de ce are R. asa multi prieteni : ii e frica singur 😀
Si o enigma pentru mine, are cineva o idee de ce unul curajos si vanjos de ar f* ursul care are si de ales de unde, sta cu o urosaica care il ia la rost pt. 20 minute intarziere? ca fenomenul e general.
PS: continuarea in urmatorul episod, cum s-a distrat R singur la nunta 😀
@kalm-man, din pacate vad ca nu raspunde la provocari azi. Ca ar trebui sa ne zica el.
Interesant! Se intampla mai des decat credem sa gasim pe cineva curajos care are o…pana! Ca sexul la varsta 2 spre trei de exemplu! E absolut normal! Parerea mea!
P.S. Misto chestia cu craniile si alte osemenite de la Sarulesti, desi stiam ca acolo vin mai degraba aia vii (si camuflati in noapte)sa te cotrobaie in traista si port-bagaj!
@Gusi, da, da. Si mie mi-a placut.
@kalm-man Crede-ma ca preferam sa imi incerc sansele cu 3-4 varcolaci decat cu ursoaica:))
@mada La cum arata masina parea ca sunt de fapt 3-4 caini vii 😉 Iar cat despre balcoanele mari in camp la 2 noaptea…intelegi tu :))