Am dat zilele trecute, mai precis duminică, o fugă la Veliko Târnovo. Mare greșeală, am stat câte o oră în vamă și la dus și la întors, cine și-ar fi imaginat că merg românii în Bulgaria de sărbători, dăăă.

Nfine, revenind, că nu despre asta era vorba. La întoarcere le-am luat fetelor niște dulciuri ciudate printre care se aflau și un fel de snickers-uri bulgărești. Tot cu alune, tot cu caramel, tot învelite în ciocolată, au în plus doar un strat de napolitană. Sunt bune rău, dă-le-ncolo, că le-am testat, nu puteam să las copiii să mănânce orice. 😛

Ajunși în acest stadiu al poveștii, aveți nevoie de un pic de context. Fetele au voie dulciuri care conțin zahăr și ciocolată o singură dată pe zi. Bine, a nu se înțelege că în data aia au voie să mănânce un borcan de Nutella. Ca să n-o mai lungesc, au voie în fiecare zi cam echivalentul unui baton din ăsta descris mai sus. Indiferent cât măcăne după dulce și cât se dau cu fundu’ de pământ, altceva dulce nu mai primesc. Că e greu cu dependența de zahăr în zilele noastre.

Cam acestea ar fi motivele pentru care, de obicei, orice le dai dulce se evaporă imediat din mâinile lor. Dacă ai clipit sau te-ai frecat la ochi, mai apuci să vezi doar ambalajul gol, nu prinzi nimic din procesul efectiv de a-l mânca.

Exact la asta mă așteptam și acum câteva minute. Și-au cerut porția de dulce, așa că le-am dat voie să-și ia câte un baton din ăla adus de la Veliko, după care am ieșit pe balcon la o țigară. Care țigară au fost două, că, na, e foarte cald afară, am mai stat să frec telefonul.

Mare mi-a fost mirarea când am intrat înapoi în casă și ele încă ronțăiau la batoanele alea. N-ajunseseră nici măcar la sfert. Baton care e mai scurt decât un snickers normal și mult mai subțire. Practic, în mod normal le-ar fi devorat până să apuc eu să aprind prima țigară. Ba chiar la Ioana existau șanse bune de tot să-l „absoarbă” până să apuc să ies pe balcon.

Oarecum intrigat, le întreb dacă e totul ok. Poate nu se simt bine sau poate sunt batoanele alterate, să știu, ca să nu le mai las să mănânce.

Ioana se uită pe sub ochelari la mine:

– E cel mai bun baton pe care l-am mâncat vreodată.

– Păi și-atunci?

– Îl mănânc încet, că mi-e frică să nu se termine.

Dacă nici asta nu este filozofie în stare pură, prieteni, nu știu care mai e. 😃

(04.01.2022)