Am tot văzut postări și titluri despre scandalul de ieri, dar am refuzat să le citesc. M-am prins despre ce era vorba, dar pur și simplu îmi era lehamite să aprofundez subiectul.

Dar lasă c-a fost mai înainte la știri filmarea jurnaliștilor italieni și-am stat s-o văd, n-am schimbat programul. Am înțeles imediat câtă dreptate am avut când n-am vrut să aflu despre ce e vorba.

Băi, când a început să zbiere la polițiști, sau la cine zbiera ea, ca o vită:

– Opriți-i! Opriți-i! Că sigur mi-au furat ceva din apartament!

Mi s-a făcut rușine. Jur! Mi-i și imaginam pe oamenii ăia, pe italieni, dosind tacâmurile și două hârtii de 50 de lei, înainte să iasă. Vă jur că mi s-a făcut rușine, iar mie mi se face extrem de rar rușine. Când am mai văzut și c-a trebuit să intervină ambasada Italiei la București, ca să-i lase poliția în pace pe oamenii ăia, pe jurnaliști, efectiv mi-am pus mâna la ochi.

Vă spun asumându-mi fiecare literă din ce scriu: nu există personaj public care să-mi provoace atâta silă, atâta greață, atât dezgust cum îmi provoacă ființa asta slinoasă care mai are și un nume predestinat: Șoșoacă.

Vă imaginați o lady, o prințesă, o doamnă grațioasă care ar purta numele ăsta? Că eu nu reușesc.