Văd din ce în ce mai des (și, din păcate, o văd chiar la oameni pentru care scrisul este modul în care-și câștigă pâinea) formulări de genul:

Mie unul nu mi-e frică de câini.

Sau

Mie una îmi place conopida.

Ați putea crede că sunt niște cazuri izolate, dar le văd mult mai des decât v-ați putea imagina. De-aia am și zis să scriu pe subiect, poate reparăm câte ceva din ce se mai poate repara.

Eu știu și înțeleg că limba noastră-i o comoară în adâncuri înfundată, dar, dacă vă interesează s-o desfundați un pic, s-ar putea să vă deranjeze nițel cum sună „mie unul” sau „mie una”? Uite, vă spun un mic secret, încercați de fiecare dată să citiți cu voce tare ce scrieți, că de multe ori urechile sunt mai sensibile decât ochii.

Dacă nici așa nu v-ați lămurit că „mie unul” și „mie una” nu prea sunt ce trebuie, o să vă învăț să vă dați seama cum e corect, în maximum cinci secunde. Să lucrăm chiar pe exemplele de mai sus, zic, și să le corectăm:

Mie unul unuia nu mi-e frică de câini

Mie una uneia îmi place conopida.

Formularea cu „unul” sau „una” se aplică, la persoana întâi, doar așa:

Eu unul n-am frică de câini.

Eu una aș vrea mai multă conopidă.

Dar, pentru că n-o să ai la îndemână textul ăsta exact când vei avea mai mare nevoie de el, ca să-ți fie mai ușor să reții în ce situații se folosesc „una/unul” și „uneia/unuia”, trebuie să faci ceva extrem se simplu: întotdeauna încerci prima dată varianta cu „eu”. Și-o să constați că nu poți zice „eu unuia” sau „eu uneia”, că sună de mare porc. Așa c-ai aflat pe loc, prin metoda eliminării, că „unuia” și „uneia” merg doar cu „mie”.

Desigur, aș putea sa-ți explic care este diferența între Nominativ și Dativ, dar dacă tu vorbești/scrii cu „mie unul” sau „mie una” ar fi complet inutil. Așa că mai bine reții varianta prescurtată de mai sus, s-ar putea să-ți prindă bine mai repede decât te-ai aștepta.

Cu plăcere!

sursa foto: freepik.com