Alaltăieri, adică joi, pe după-amiază așa, mă plimbam liniștit prin Lisabona când am început să primesc mesaje de la oameni (inclusiv de pe aici, „inginerul”, dacă vă spune ceva) care-mi spuneau că orașul urmează să intre în lockdown de vineri până luni.

Inițial vestea m-a lăsat complet rece, că n-aveam io nicio treabă cu lockdown-ul lor. După care, brusc mi-am dat seama c-ar trebui să plec din Lisabona sâmbătă dimineață. Or dacă intră în lockdown și nu mă lasă să ies din oraș, ce fac? Stau trei zile în camera de hotel și mă uit la televizor? Cu spectrul acestei amenințări în fața ochilor, m-am dus la hotel și i-am rugat pe oameni să-mi anuleze ultima noapte de cazare.

Mă așteptam să măcăne, să facă urât, dar n-au făcut-o. Nici nu prea avea de ce, înțelegeau și ei că era inutil să mai rămân, dar ar fi putut să profite de faptul că rezervarea era făcută prin booking și să ridice din umeri. Uite că n-au făcut-o, așa că sunt dispus să-i iert pentru tărășenia cu cafeaua.

Prin urmare, vineri dimineață, cu toată părerea de rău, am cam plecat în trombă din Lisabona. Nu înainte de a tranșa în favoarea mea și războiul cafelei, desigur. Când m-a văzut apărând în restaurant, hombre ăla care servea acolo mi-a făcut cu ochiul și-a adus un fel de ibric de porțelan în care intrau exact trei cafele. M-a întrebat dacă e suficient de mare, io am zis că da, și-am început să râdem amândoi.

Despre ăsta e vorba:

Altceva nu prea mai am ce să vă povestesc. Poate doar să vă arăt cam cum arăta autostrada de la Lisabona la Sevilla. Mă rog, nu toată, dar mai bine de jumătate a fost exact cum vedeți în poza de mai jos. Cum naiba să nu fie o plăcere să conduci în condițiile astea? Vă rog să remarcați lumina. Fotografia nu e editată în niciun fel și mai e făcută și din mers, printr-un parbriz extrem de murdar, cu toate astea uitați-vă și voi cum arată lumina aia.

Cum tot la lumină ar trebui să vă uitați și la pozele de mai jos, toate din Sevilla. Nu e niciun filtru aplicat pe ele, nicio editare în vreun program, pur și simplu așa arată lumina din orașul ăsta. Ceea ce e foarte tare. Să știți că povestea asta cu lumina nu e doar că așa am eu impresia, mi-a povestit fashionista despre shooting-uri foto care se desfășoară în niște țări anume, tocmai pentru lumina existentă în țările respective. Ca dovadă, iată cum arată lumina din Sevilla.

Gata și cu ziua 7 (Ziua șapte??? Când naiba a trecut o săptămână?) 🥺

P.S. Nu obișnuiesc să mănânc shrimps în orașele care nu-s pe malul mării sau oceanului, dar p-ăștia i-am văzut la unu’ în farfurie și simțeam că mă desfac dacă nu mi-i iau și eu. Am avut instinct bun. În cealaltă farfurie e niște carne de vită. În viața vieților mele n-am mai mâncat carne de vită care să se rupă când o atingi cu furculița, n-am folosit cuțitul ăla nicio secundă. Hai c-am ajuns unde trebuie.