Nu-mi place PNL-ul și nu-mi place Florin Cîțu. Foarte ciudat, mai ales că, în momentul numirii lui, eram tentat să-mi placă un tip de aceeași vârstă cu mine, tip cu care mă știu din Vâlcea, practic a copilărit la două blocuri de al meu. Cu toate astea, nu-mi place, așa cum nu-mi place nici partidul domniei sale.
Am făcut această introducere ca să n-avem discuții de genul „ești penelist și de-aia”. Well, sunt absolut orice vreți voi, mai puțin penelist.
Și totuși, tocmai l-am văzut pe Cîțu într-o mini-conferință de presă live la digi24. Asta fiind altă chestie ciudată, pentru că eu nu mă uit la digi24 decât la știrile din sport. De altfel, exact asta făceam, doar că mi-au fost întrerupte abrupt știrile din sport ca să intre cu live-ul ăsta.
Începuse deja live-ul, mă pregăteam să schimb canalul, dar o reporteriță a vrut să-l încuie cu întrebarea:
– Ce aveți de zis despre declarațiile domnului ministru Drulă?
Întrebare la care Cîțu a răspuns fără să clipească:
– Cât o să fiu prim ministru o să evaluez membrii cabinetului după ce fac, nu după ce spun.
Asta fiind fraza care m-a convins să rămân să mă uit până la capăt.
Și, ce să vezi, mi-a plăcut Cîțu. A răspuns ferm și clar tuturor întrebărilor, deși multe dintre ele erau tendențioase, mai ales în contextul celor întâmplate cu Vlad Voiculescu.
Mă rog, când zic „clar”, zic în sensul de elocvență, că altfel domnul prim ministru ar trebui sa investească într-un logoped. Nu de alta, dar efectiv pare că urăște cuvintele, motiv pentru care le dă drumul doar pe jumătate din gură. Chestie care, în combinație cu masca, se poate dovedi letală pentru urechile oricărui cetățean normal.
Dar am făcut eforturile necesare, am dat sonorul tv-ului mult mai sus și, una peste alta, mi-a plăcut Cîțu.
Ciudat, foarte ciudat, vă spun.
P.S. Până să apuc să schimb canalul, am apucat să văd și o știre cu domnu’ Barna care nu excludea ipoteza să candideze la președinție. M-a pufnit groaznic râsul.
Da ….si ce diferenta ar fi daca Barna … sau martalogu’ fit de la Sibii de amu’ ?!
Se dezbate încă. Ce zici?12
A, da, bună întrebare. Doar că ficusul nu mai are dreptul să candideze.
Ar fi o diferenta mica, ca amandoi sunt inalti. dar ar fi si o asemanare, ca nici unul nu e ortodox.
Emisiunea aia e foarte misto, in afara de partea in care dna Petreanu pune intrebarile in timp ce ii joaca ochii in cap asa (doar mie mi se pare spooky??) si partea in care invitatii raspund.
Comentariu beton!15
Era reducere la i-uri
Te-am rezolvat io. 😀
Io nu i-am vazut niciun ochi jucand 😀 data viitoare cand mai prind emisiunea, ma uit cu atentie 😀
…de scară de bloc ? E posibil sa castige dar nici acolo nu e sigur !
Domnu Câțu nu l-a numit numit tânărul botezatusecrets de chiloți, Baciu, ca ministru al sănătății? Sincer îl prefer pe VV oricând în locul acestui ciociolin în tanga.
Nu cred că l-a numit ministru al sănătății. E ceva secretar de stat, dar eu m-aș abține să comentez depsre el până nu-l aud măcar vorbind. Nu de alta, dar și io am făcut multe tâmpenii când eram tânăr. 😉
De curiozitate, i-ați citit cv-ul? Depășind chestia aia cu pozele de manechin.
@Mihai, din ce știam Cîțu i-a delegat atribuțiile lui Baciu, deci ar fi interimar.
@Mihaela, da i l-am citit și nici când Cioloș l-a numit ministru în 2016 și nici acum nu îl recomandă nimic. Poate doar familia, pe modelul Burduja.
sincer intre Vladut si „botezatu” al doilea pare sa-si fi protejat bine ouale si vorbeste foarte ferm. Nu se „Smiorc”-aie deloc. Ori pentru mine asta conteaza acum. Reprezentantilor USR pare sa le lipseasca determinarea si responsabilitatea. (Am pus plural caci si de primarele din Bv si de Barna si de VV am momentan aceeasi parere: Smiorc, nu sunt eu de vina).
Comentariu beton!17
„Baciu: Trebuie să găsim cele mai bune soluții ca în spitale să existe suficiente locuri la ATI, dar și să reducem numărul de infectării.” sursa digi24.
Nu îl recomanda nimic, familia lui poate da. Poate spune Cioloș de ce se opintea la el. Eu nu vreau unu sa mă vrăjească, că mă vrajesc eu singur, dacă este ceva. Eu vreau un manager cu viziune din orice partid, nu oratori care te fac din piar.
Tu doar te entuziamezi prea tare, oltean, deh.
Nu știu dacă zic bine, da’ am impresia că Barna este copia lui Căcărău (Crin Antonescu)
Între Cîțu și Tudose, Grindeanu, Dăncilă, e doar diferența (aparentă) de culoare politică. În rest sunt identici: marionete ale cuiva care stă mai ferit (grup sau persoană).
Orban era „el centrează, el dă cu capul”, ăsta mic e doar poză, n-are nici o treabă. Iar replica asta cu „…după ce fac, nu după ce spun…” Păi, în pwla mea, tocmai l-ai demis pe VV fiindcă n-a comunicat nimic, adică fiindcă N-A SPUS destul!! 🤣🤣🤣 Adică ăla n-a făcut nimic la minister sau n-a comunicat? Care a fost, de fapt, motivul demiterii? Fără supărare, tre’ să fii naiv să crezi în clișee d-astea înapoiate de marketing. Țin pariul cu Drulă.
Comentariu beton!25
@Ioane, țin și eu pariul cu Drulă. Hai să stabilim termenii. Când se consideră că l-am câștigat eu, când se consideră că tu?
Doar c-aș vrea să mărim miza de la o bere, la o masă. Locul rămâne tot ăla în care te-ai obișnuit cu petalele de trandafiri din gin.
@Mihai, dacă la 1 ianuarie 2022 Drulă e încă în Guvern, dau eu masa. Deși aș putea să risc și să zic că nu-l prinde nici toamna (maxim octombrie). Alege tu.😁
Evident, în condițiile actuale, da? Cu coaliție PNL-USR. Fără alegeri anticipate, fără USR-PLLUS care-și ia jucăriile și pleacă. Atunci țin pariul cu 1 ianuarie 2022.
Gata, l-am taiat. Sa fie intr-un ceas bun si portofelul lui Ionut sa fie gras!
Ai dreptate. E un mascarici pulifrici. Daca il vezi in club nu dai doi bani pe el. Idem la guvern sau la masa ue. Umbla cu statistici masluite sa explice cum duduie economia. E doar un prost fudul, manipulat la greu de băieții din spate. Cred ca rade rares bogdan si cu curutu la cat de prost e cacutu. Era o vorba odată, ca americanii is atat de ptosti de isi dau pantalonii jos sa ii f…in cur la comandă. La americani nu e valabila vorba, dar la cocatu cu pnl in spate si servicii da.
Se dezbate încă. Ce zici?5
@Cucurigu, superb, dacă nu mai e Tony Montana pe-aici, văd că te descurci tu să-i ții locul cu relativ succes. Tare. Iar aia cu „Daca il vezi in club nu dai doi bani pe el” e fix criteriul după care m-am gândit toată viața să evaluez un on politic. Angela Merkel cred că rupe fâșu’ când apare prin cluburi.
Mi-a șoptit o pasarica ca guvernul e pa in max 3 luni. Adica deja se depun cv-uri ca vor fi someri.
Ce trebuie sa aiba un om in cv care sa-l recomanda sa fie ministru? Chiar sunt curioasa. Voiculescu a tot batut toba ca Andreea Moldovan a terminat facultatea cu 9,61 . iar Baciu a terminat-o cu 9,65. Atunci despre ce vorbim? Daca vorbim
@Mihaela, s-o puneți și pe Veorik alături, că a terminat cu 9.
Mihai, eram ironic.
Stiu cum se fac statisticile alea de pe care citeste el.
E la fel ca prim ministru cum e ca artist. Poate am fost prea deep.
Vrei link cu postările lui? Se pot demonta cu cifre reale in 5 minute. De cand efa la finante rra mega ipocrit. Ca pm doar a urcat o treapta.
Nu ai prins paralela cu fostu min de finanțe Teodorovici zis discotecaru?
Sau crezi ca el nu stie ca minte?
@Cucurigu, știu că erai ironic. Doar că am eu ceva cu ironia exprimată cu ajutorul termenilor care-și au locul mai degrabă într-o discuție despre sex.
@MV, da’ poate Tony Montana și-a schimbat adresa, semnează sub alt nume, cine știe, poate e sub acoperire😉
Poate ca iti place tie Catu, eu nu am nimic cu el, nici cu partidul din care vine si nu am inteles nimci din faza cu V V, insa spune multe povesti, chiar daca le spune bine. eu nu cunosc situatia decat din horeca , unde din multele promisiuni s-au intamplat cam 15 % , iar restul poate ca se vor intampla prin 2023. asa ca din partea mea poate sa exceleze in limbajul politic , ca oricum zice doar povesti, asta include si discursul de ieri cu oficial ne merge bine. asta era si textul lui Base prin 2008 de altfel , era si o melodie.
Mă, ce-aveți toți de-i scrieți numele cu „a” sau cu „â”?
Răzvan, oare faptul că în horeca jumătate din venituri sunt nefiscalizate nu îi pune pe gânduri pe niciunii dintre nemulțumiți? De calitate vs. preț să nu mai vorbesc. Atenție, chiar cred că turismul la noi ar putea fi prima industrie, dar nu așa. Îmi pare rău doar pentru cei care în horeca chiar au făcut eforturi proprii și lucruri de calitate, dar și de angajații unora dintre ei.
P.S. doar întreb de ce și-au dublat prețurile cei din zona de îngrijire personală – coafor, frizerie, etc. . O zonă la fel de neagră în fiscalizare și la fel de gri când e vorba de calitate și respectul față de client. Dublarea prețurilor este doar o primă dovadă a respectului și inteligenței antreprenoriale.
Comentariu beton!29
atata atentie dau numelui. dar promit ca il scriu citu 🙂
sandra, nu aveti dreptate si banuiesc ca trolati . aia cu venituri nefiscalizate oricum nu ar fi beneficiat de ajutoare pentru simplu motiv ca nu au cifra de afaceri. din cati cunosc eu in domeniu toti sunt cu acte in regula, si vorbim de firme mari cu 20-30-40 angajati, nu frizerii de cartier care nu intra oricum la categoria horeca. va rog sa nu confundati .
Răzvan, nu toată lumea locuieste în București, Timișoara sau Cluj. Oriunde mergi la coafor nu pleci de acolo cu bon fiscal, nu pleci pentru că nu se încasează suma corect, nu pentru că îl arunci tu la coș la ieșire, de bon zic. Iar dacă citeai de bună credință vedeai că am scris alt sector negru.
Am scris și că există și cei care lucrează corect în Horeca, știam din start că ajutor ar fi primit cei care aveau dovada că lucrau corect. Problema este la calitate vs preț și la cât de mult se lucrează nefiscalizat, poate că acel 15% exact de acolo vine.
Dacă te uiți în jur și ți se pare că toată populația trolează, mă refer cei care am fi vrut să ne simțim acasă că afară în vacanță, chiar am trolat. Chiar crezi că am trolat în loc să verifici dacă nu cumva turistul român chiar așa simte după o vacanță aici?
Așa ar fi putut arăta răspunsul meu Răzvan, cel corect este unul scurt. Adică, sigur tu ai dreptate, evident nu are rost să te contrazic.
Nu știu ce pariu ați făcut voi cu Drulă, dar, părerea mea e că e următorul (după Voiculescu) al cărui cap o să stea unde-i stau picioarele…
M-am convins (a câta oară?!?) că PNL=PSD, adică aceeași mizerie, aceeași corupție, oameni slab sau deloc pregătiți puși în funcții importante, despre care nici nu știu cu ce se mănâncă, dar să mai și performeze în acele funcții…
Acum 15′ minute am auzit la radio o declarație a lu’ Câțu, că mai sunt 20 de locuri libere la ATI…de parcă asta ar trebui să ne bucure sau o fi vreun semn că se termină pandemia?!?
Mai bine auzeam o declarație în care prim ministru Câțu spunea că în sezonul estival, hotelurile din România vor primi turiști doar cu adeverința de vaccinare sau cu test Covid făcut cu 48 de ore înainte, că poate așa crește rata de vaccinare și în România și nu mai avem în toamna asta ce a fost anul trecut, adică aglomerație pe litoral și 10 000 de cazuri noi pe zi.😟
Cîțu, îl cheamă Câțu, cu î nu cu â. Cu plăcere!
Deci v ati dat seama ca e marioneta Câțu dar nu va dati seama cine i papusarul. Eu zic ca e cineva cu care se cunoaste din copilarie, unul care stie cu vorbele, lup in blana de oaie care va joaca pe degete cum vrea el. Well.
P.s. Cîțu, nah, habar nu aveam ca e cu î. Dar tu il stii mai bine. Muhaha
Muhahahahaaaaa. În sfârșit se prinde cineva.
@Marius M, și totul a plecat de la acel funicular. Acolo, în pădurea vâlceană s-a pus la cale țara, erau pe rând lupul. Țară de hackeri și premieri.
Comentariu beton!17
Și mie-mi place mult atitudinea asta a dlui Cîţu. Pe seama acestei atitudini voi pune și recenta numire a unei domnișoare la conducerea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, în condițiile în care mama numitei are afaceri în energie și construcţia a 4 microhidrocentrale într-o arie protejată depind de (ce coincidenţă!), un aviz emis de ANANP. Mi-o și imaginez pe mami, (care, ca fapt divers și de can-can, este și partenera de viaţă a fostului ministru de Interne pnl-ist Marcel Vela), la masa de duminică:
-Auzi, Andra dragă, emiţi și tu avizul cela? Nu de alta, dar ne judecăm de atâta timp pe treaba asta si deja devine supărător.
-Mami, vai, nu. Sunt vicepreședinte ANANP și datoria mea este să protejez ariile protejate. Hidrocentralele sunt așa de so last century, e dovedit că distrug masiv mediul iar aportul de energie este foarte mic, nejustificat damage, așadar, mai pune-te și tu la curent, ce naiba.
Nu doar banii și afacerile contează! Pfff.
Da, clar așa va fi. Altfel, abia atunci, după vreo faptă nasoluţă, ar trebui evaluată negativ și revocată din funcţie.
Comentariu beton!31
Anduța, vorbim de arii protejate și microhidrocentrale de parcă suntem o zonă geografică a lumii doar cu arii protejate. Hai să văd toți neocomuniștii din articolul adus azi de M-hai ce spun marea hidrocentrală româno-sârbă. Pentru acel mastodont care ne-a cam adus independeță energetică la acel moment într-o zonă protejată acum, ciudat nu, așa. pentru acel mastodont a fost distrusă o comunitate, o minune a naturii și câteva zeci de mii de vieți.
Sper că știi despre ce vorbesc. Nu îți doresc să și descoperi cu empatie suferința unora care mai sunt încă în viață. Cum o vezi pe asta politicăli corect?
p.s. din întâmplare azi am citit gândurile unuia dintre supraviețuitori, scrise zilele astea.
Sandra, poți să-mi spui ce se înțelege din ce-am scris?
https://www.facebook.com/groups/1492878487602563/permalink/2955728911317506/
Erată: despre acea mare hidrocentrală
Comentariu beton!12
Sincer?
Că mereu zicem hop și nici măcar nu ne mai uităm dacă s-a sărit. Cam atât.
În rest am citit despre arii protejate și cum știm dinainte despre cum mami și fiica se vor înțelege, că doar atât știm noi de câțiva zeci de ani, adică știm exact cum să distrugem țara asta. Mereu ai noștri și mereu în familie.
Anduța, nu am zis degeaba despre neocomuniști, nu te face că nu înțelegi. Mai mult, nu te face că nu știi că atunci când în România se fabricau comuniști pentru că autohtoni nu erau, Grecia comunistă era nefericită pentru că ea fusese aleasa aliaților din vest.
Ah, și nu ești tu de vină pentru asta, dar este clar pentru mine că afinitățile tale sunt tot în zona aia.
Sincer, chiar nu înțeleg ce vrei să-mi spui. Eu sunt în zona în care se vede nepotism și un potențial serios conflict de interese în numirea Andrei Pleșa în conducerea ANANP, făcută chiar de cel care declara după scandalul de la Apele Române că ”În acest mandat oprim nepotismul, oprim acest conflict de interese, dar nu o putem face peste noapte”. E greșit că vreau ca Andra Pleșa să fie revocată din funcția de vicepreședinte al ANANP? Nu are competențe în protecția mediului, este legată foarte puternic politic și personal de PNL dar și de afaceri din zona energiei dăunătoare pentru mediu. Deci, despre ce vorbim aici? Ce treabă are neocomunismul, ce treabă are Grecia?
Se dezbate încă. Ce zici?13
Anduța, în orice zonă te uiți se vede nepotism. Ideea este că dacă ne ocupăm doar de asta și nu mai și mișcăm cumva lucrurile din loc este exact ce își doresc neo, haos. Ideea este că istoria se repetă, iar atâta politicali corect(ness) a cam dat pe nas întregii lumi.
Când vom înțelege că atunci când creăm un sistem corect prin care fiecare trebuie să plătească pentru erorile lui, nu ale altuia, abia atunci nu va mai exista și nepotismul. Dacă stăm la ușa ministerelor și urlăm doar că uite ce nepot/fătălău/prost/incompetent ai angajat și tu, dom’le nou pm, dar uităm cam de unde am plecat și cât am bătut pasul pe loc sau înapoi nu avem de unde să mai plecăm, curând.
NU am avut o țară ultimul an și jumătate, așa cum văd la unii dintre noi nici nu cred că vom mai reuși să avem.
Ca să închei, lasă-i omule să facă ceva sau să greșească, lasă-i să ne dovedească ce preconizați sau nu. Asta înseamnă stat democratic.
P.S. tot acolo sunt și episoadele 2-5 despre insula Ada-Kaleh.
Deci greșesc că am minima cerinţă/așteptare/pretenție/solicitare de la prim-ministrul țării să nu mintă și să nu gireze el însuși ceea ce a promis, ferm și elocvent, că va opri.
Înţeleg ce spui la partea cu creatul unui sistem corect și etc, rezonez și sunt de acord, să se creeze, mă bag să vă ajut, dacă e. Până atunci, rog frumos (deci fără să urlu) pe dl Cîţu, dacă citește pe aici, să numească pe altcineva la vârful ANANP. Sau să organizeze un concurs, de ce nu? După care il las liniștit să facă ce greșeli vrea domnia sa. 🙂
Anduța, nu greșești cu ce îți dorești, chiar și dacă ar fi vorba despre un stat atât de bogat încât să-și permită luxul social-democrației. Ideea este că nu poți să ții profesorul de vorbă din timpul orei, nici medicul în timpul operației chiar dacă discuția este una oportună și urgentă. Iar aici este mai degrabă vorba despre faptul că nu facem decât să încurcăm și mai tare lucrurile căutând nod în papură de orice parte. Nu e momentul, chiar nu este.
Problemele false mie mi se par rău și foarte rău intenționate. Atât.
Aș vrea să urmărim (da)că vom obține statul democratic real și așezat, cam atât. Ah, să urmărim mai ales un sistem de valori care să ne poate face fericiți și mai mândri de deciziile noastre.
Adică să ne mai uităm și la ce putem face fiecare dintre noi.
Mie foarte rău mi se pare că am ajuns foarte toleranți cu minciuna, de la vârf în jos. Tot foarte rău mi se pare că, sub pretextul pandemiei, considerăm că multe altele sunt false probleme și a deranja/încurca cu ele nu se face. Iar de ideea „fiecare să facă în pătrățica lui ce-i mai bine” și să lase politicienii 4 ani de zile să-și facă treaba și „hai sa-i sancţionăm la vot” mi s-a luat. Adică, ia hai să-i mai sancţionăm și pe parcurs, pe moment, când fac rahaturi în zone care ne preocupă. Bine, ok, înțeleg, pandemia is the thing now, dar după, putem începe să facem așa? Sau punem pariu că tot nu va fi momentul potrivit?
Sandra, suntem in dezacord major, după cum observ. Pentru mine e caz de let’s aggree to disagree și mers mai departe sau de despicat firul în patru / dezbătut pe termen mai lung. Eu sunt ok cu ambele variante.
Anduța, chiar insiști să ai dreptate, dar nu să dezbați. Asta a fost provocarea mea aseară.
Mie foarte rău mi se pare că am ajuns foarte toleranți cu minciuna, de la vârf în jos.
Draga mea, care era legătura cu ceea ce afirmasem eu ca să formulezi așa ceva?
Tu discutai/dezbăteai cu mine, nu monologai. La afirmația asta a ta mă gândesc dacă citești ceea ce scriem atunci când ne răspunzi, apoi culmea, dacă și înțelegi.
Ca să argumentez îți dau și un citat din ce am scris eu ți tu mi-ai răspuns așa, ia uite:
Aș vrea să urmărim (da)că vom obține statul democratic real și așezat, cam atât. Ah, să urmărim mai ales un sistem de valori care să ne poate face fericiți și mai mândri de deciziile noastre.
Unde era vorba despre acceptarea sloganurilor aduse de tine în discuții, mereu?
Dacă vrei doar să-ți mulțumești publicul stai liniștită că unii dintre noi nu te mai deranjăm. Am și eu o problemă, nu judec pe nimeni și nimic până nu verific. Acum la situația de față chiar realizasem realitatea, mă plictiseam rău aseară.
Săptămână frumoasă, all!
Bun, hai s-o luăm de la început, mai simplu, pe o singură idee.
Mie mi se pare o deosebit de mare problemă că un premier care s-a poziționat ferm împotriva nepotismelor și conflictelor de interese tocmai a pus în pericol, sub semnătura sa, toate ariile naturale protejate din România, începând cu aria naturală protejată Natura 2000 Munții Țarcu, care face obiectul intereselor familiei Andrei. De asemnea, tot el ne-a vorbit ferm de onoare și de nevoia de încrederea a cetățeanului în instituțiile statului taman zilele trecute. Ei bine, un cetățean care leagă vorbele de fapte, nu mai poate avea încredere într-un om care pare că ori minte după cum respiră, ori pur și simplu nu conștientizează ce zice raportat la ce face. Acel cetățean va avea nevoie de reataurarea încrederii, ceea ce, în cazul de față, se poate realiza nu foarte greu, printr-o simplă asumare a greșelii făcute și repararea ei. Vreau doar să pot avea încredere în cei care ne conduc că-și prețuiesc și propriul cuvânt (nu doar, probabil, faptele) sau măcar că nu sunt niște mincinoși notorii și/sau niște ticăloși. Este chiar atât de inacceptabil că vreau asta, fie și în plină pandemie?
Mie îmi place cum se pregătește Barna pentru președinție, parcă e Dinamo ce se pregătea să câștige cupele europene. Și da și luptă ca la 48
Comentariu beton!14
„un milion de oameni au câștigat imunitate completa”. Am încheiat citatul din domnu premier.
Ba, esti nebun?
Nici macar un om nu are imunitate completa. Adica zero
De unde le scoate frate?
Sursa
https://m.hotnews.ro/stire/24705046
Este foarte bun Cîțu, nu știi tu. Este la fel de mizerabil la Veorica, Tudose, Orban, dar vorbește frumos.
Pe lângă logoped, poate îi faceți rost și de un frizer. 🙂
@didina, s-avem pardon, vezi bojo, veșnic trezit din somn sau prafuri de la mama mare.
@Marius, parcă al vostru e nițel mai dotat, totuși.
Mi se par penibili indivizii care, deși mai au numa’ trei fire de păr, cât să le ajungă de-un duș și de oleacă de vânt, se încăpățânează să și le lase lungi.
@didina, la păr da, pare mai dotat. Nu înțelegi tu ce a vrut stilistul să spună :)).
Băi, mie chiar îmi place Cîțu. Pe bune! OK, știu că vorbește destul de prost (dar măcar se străduiește), promite diverse și livrează doar o parte destul de mică și nu prea controlează miniștrii. Dar față de tot ce am avut până acum în funcția de prim-ministru e o diferență. E mai realist și mai practic. Cred că vine din faptul că a lucrat în lumea reală, în domeniul privat, intr-o zonă unde i se cerea performanță. Și a înțeles cum funcționează economia. Eu zic că nu are niciun păpușar în spate, dar face echilibristică, fiindcă nu are sprijin politic. Și Orban îl așteaptă la cotitură.
Și Vlad Voiculescu îmi place, cred că merita să rămână la minister, dar hai să recunoaștem că s-au întâmplat prea multe căcaturi în ultima vreme pe zona lui. Când ai așa multe ghinioane și nici nu știi să comunici, să explici, nu ai cum să reziști.
Cea mai mare dezamăgire pentru mine e Barna. Mare! Și am votat cu el și ai lui.
și mie-mi place; din 2008 îmi place…dat afară și ulterior recuperat (cum s-o fi înțelegînd cu manole?!)…
dacă nu ești f’un prost ca d’alde edălvais, să umbli cu tractorul’ la cultivat rapiță, banii îi faci (pentru tine și pentru alții) de pe spatele proștilor…
Le roi est mort, vive le roi! doar că amu’ (cu ușoare modificări de formă față de opșnouă) monarhia-i monahie…
mai răsfirați, băieți, mai răsfirați…
Mihai, mie chiar imi placea catu. Cand era in opozitie sj se lua de hotii de la psd.
Dar canf il vad vum minte iat mue jmj mif aptopiatij jn spitald dd covid, ma ia greata.
Asa ca scuza-ma ca nu itj împărtășesc entuziasmul.
Plm.
Asta e limbajul pt ca asta e respectul pe care i-l acord.
Poate gresesc.
Dar cand ai de mers la inmormantari si nu poyi xa iti pui familia in pericol, iti cam tragi pula prin minciunile lui cu un milion de imunizati.
9mul nu face diferenta intre vaccinati si imuni, dar isi oermite sa dea afara oamenj care sunt de meserie.
Dar, tie ti se oare ca a comunicat ok la digi, deci e bun de pm. Asta inteleg din text.
Fucking autocorect.
Dacă din textul meu se înțelege că e bun de prim ministru pentru c-a comunicat ok la digi, există doar două soluții. Ori rescriu eu textul, ori îl citești tu până pricepi ce-am scris. Sincer, nu prea sunt fanul primei soluții. Zic că poate o aplicăm pe a doua.
Dap, fix asta se intelege. Ca a comunicat bine, deci e de viitor.
Hmm, hai sa vedem ceva concret. Deci tu PM tocmai l-ai demis pe min. sanatatii in plina pandemie, reprezentant al principalului tau aliat, si de 4 zile nu ai facut o conferinta de presa in care sa explici motivele, nu ai dat niciun comunicat, nu ai explicat absolut nimic. Doar un hai sictir, ce va agitati atata, asa am avut eu chef.
Subtil ca o buturuga Catzu asta. Si mai te si chinui sa-i umilesti la maxim pe aliatii tai. Hai baietii, luati-o pe asta, ce o sa faceti. Pare o alianta de viitor. Dar cu PSD-ul (sau o parte din el).
Aia cu Cuie Mîţu s-a zis ?
Încă nu.
Și mie Câțu mi se pare un prim ministru tot mai bun de la săptămâna la săptămana și nici nu țin minte să fi avut divergențe cu alt ministru în afară de șmecherul de vv care de-altfel mi s-a părut de o lașitate ieșită din comun și de care foarte bine că i-a făcut vânt.
Comic, nu e de mirare ca tara asta e in rahat pana in gat.
Pe baiatu ala ministru de interne care mergea pe contrasens cu tuaregu nu l-ar fi demis, pt ca a zis orban ca dormea pe bancheta spate, deci soferu era de vina, care orban i-a rupt piciorul unei fete intrand cu a6-le pe trotuar. Mai apoi a declarat tatal fetei ca a alunecat pe ghesta. Asta jnseamna stiinta comunicarii la pnl, sa musamalizezi si sa manipulezi. Dar ce scriu eu aici sunt numai zvonuri de la gurile rele, adevarul e cum a rămas scris in procesul verbal. Si aia e.
E bun Citu. E bun si Orban. Si Corina care ij laudă pe bani e cea mai tare.
PSD?
PMP?
UDMR?
Since you opened the can of worms…
PBdV? 😀 😀 😀
Astia de la USR ma enerveaza rau de tot lately. Au 0 strate gie de comunicare, ies toti tampitii sa anunte masuri care daca ar fi luate in serios ne-ar baga in cacat rau de tot.
Ok, poate a fost cacat ca l-a demis pe Voiculescu, poate omul muta munti si nu stie nimeni (probabilca inertia e asa mare ca nu a mutat nici macar un bolovan).
Treceti bai fratilor mai departe „my friends, e de rahat ca l-a demis pe Vladut, dar noi avem o treaba de facut ca d-aia ne-ati votat”.
Cred ca USR a uitat palma pe care si-au luat-o cand nu au vrut sa intre la guvernare dupa caderea lui Dancila. Cred ca daca si de data asta ies de la guvernare se cam duce dracu partidul.
PS. La Ms trebuie una ca Clotilde (dpdv al comunicarii). Tunurile pe pe paraziti zilnic.
Deci singurul lucru care conteaza e ca a vorbit coerent? Faptul ca a mintit in direct si la ora de maxima audienta nu conteaza? De aseara, am impresia ca halucinez. Citu a mintit, e probat, nu e nicio indoiala, nu se pune problema, toata lumea e de acord. Totusi, nimanui nu pare sa ii pese. Nu mai inteleg deloc lumea politica de la noi. Bine, daca asa vrea lumea, un om care reprezinta interesele unui partid corupt si care nu are nicio jena sa minta la TV atunci e perfect, ma bucur ca stiu si eu care sunt valorile sa nu mai am vreo iluzie.
Vezi ca a aparut o stire azi cum ca a fost trecut cu pixul in registru documentul de care zice Citzu ca nu stie. Habar nu am daca asa o fi sau nu, am citit doar titlul si chiar daca citeam articolul tot nu as fi fost convins intr-o directie sau alta. Jurnalismul este manzolit rau in ultimul timp
Pfff….ce politicieni cu soluții aici…doar cînd se ajunge funcție de uită de toate soluțiile,coloana vertebrala….și se găsesc scuze neputinței/ neștiinței….cei care aveți soluții și credeți că sunt bune,implicati-va….așa …să dăm din gura…la fotbal,mecanica auto și politică se pare că suntem tare priceputi
faceti presupuneri eronate. nu ne pricepem la fotbal si mecanica, dar avem colegi in guvern. Adica fosti colegi de birou.
Ce parere aveti?
Nu e asa ca e mai frumos pa demagogie? sau nu sesizati ironia propriei postari?
„– Cât o să fiu cetățean o să evaluez membrii cabinetului(inclusiv Cîțu) după ce fac, nu după ce spun.”
A zis că informatizează ANAF-ul să colectăm și noi măcar ca bulgarii. N-a făcut.
Ne ducem de tot de rapa!
ia uite ce bine comunica don Citu in opozitie, pacat ca s-a stricat la discurs si fapta
„Subventiile de tipul “prima casa” alaturi de fondurile de garantare si contragarantare reprezinta cea mai mare amenintare pentru bunastarea viitoare.”
Refhttps://florincitu.wordpress.com/2016/03/15/o-lume-noua-si-periculoasa-cruciatii-macrostabilitatii-sustin-public-subventia-prima-casa/
Ref la refhttps://tavanulfals.wordpress.com/2020/07/23/florin-citu-sau-alta-scroafa-care-s-a-urcat-in-copac/
„Well, sunt absolut orice vreți voi, mai puțin penelist.”
Pesedistule:))))
M-ai prins.